Terapia prin arte în tratarea mutismului selectiv la copii

Mutismul selectiv este o tulburare ce afectează aproximativ 1% dintre copii, tulburare caracterizată de incapacitatea acestora de a vorbi în situații sociale specifice, de obicei în mediul educațional (grădiniță, școală), în timp ce în alte contexte sau medii sociale nu manifestă această tulburare, ba dimpotrivă.

Definit în trecut ca o tulburare motivațională, mutismul selectiv este deseori considerat a fi o modalitate sau un tipar de evitare a anxietății. Unii cercetători consideră că motivele ce stau la baza refuzului copiilor de a vorbi sunt ori o puternică stare de anxietate ori dorința de manipulare a celorlalți sau/și a mediului înconjurător, refuzul venind dintr-o puternică dorință de atenție sau fiind determinat de un tipar de interacțiune învățat în familie. Alți cercetători consideră mutismul selectiv un simptom al disfuncției prezentă în familie (Anstendig, 1998), un conflict de dezvoltare nerezolvat (Yanof, 1996) sau o mască sub care se ascunde depresia sau un simptom al unei tulburări patologice. (Jacobsen, 1995)

Teoriile psihodinamice sugerează că mutismul selectiv este o expresie a problemelor psihice nerezolvate (Shreeve, 1991), a durerii sufletești (Valner & Nemiroff, 1995) sau a agresivității neexprimate. (Fernandez,  K. G., & Sugay,  C., 2012 as cited in Fernandez et al., 2014)

Copiii cu mutism selectiv sunt deseori tăcuți în mediul educațional, iar lipsa răspunsului din partea lor este interpretată de cadrele didactice, de cele mai multe ori, ca o modalitate de reflecție, rușine sau timiditate (Johnson & Wintgens, 2001), starea de anxietate a copilului nefiind cunoscută de către acestea. Astfel, deseori acest aspect nu este adus la cunoștința părinților sau discutat cu aceștia, lucru ce îngreunează mult diagnosticarea și tratarea tulburării.

Mutismul selectiv nu afectează doar vorbirea, prin faptul că lipsa unei experiențe de vorbire determină o întârziere a limbajului (Klein et al., 2013), ci și abilitățiile sociale, căci lipsa interacțiunilor sociale pozitive face dificilă inițierea interacțiunilor verbale, uneori chiar și a celor non-verbale. (Shipon-Blum, 2002)

În încercarea de a schimba acest comportament dar și de a reduce anxietatea și a încuraja comunicarea verbală, este folosită deseori terapia comportamentală, însoțită în cele mai multe din cazuri de tratamentul medicamentos.

Studiile arată însă că terapiile expresive sunt foarte folositoare în rezolvarea acestei probleme, deoarece ele încurajează participarea activă făcând apel atât la capacitățile motrice ale copilului cât și la partea senzorială, reușind astfel să scadă tensiunea și să redirecționeze atenția spre alte lucruri. (Malchiodi, 2005)

Pe de altă parte, arta poate fi privită ca o formă de comunicare ce permite sentimentelor să fie exprimate fără a necesita însă vorbire (Shipon-Blum, 2002), ea putând fi folosită atât pentru deblocarea emoțiilor dar și ca o modalitate de comunicare mai profundă.

Incapacitatea de a vorbi în situații specifice face ca deseori nevoile copiilor să nu fie satisfăcute în mod corespunzător, determinând frustrare sau anxietate, lucruri traduse de organism printr-un nivel ridicat al hormonilor de stres pe perioade îndelungate de timp. În timpul episoadelor de anxietate, ca și în traume, hormonii de stres eliberați au impact asupra emisferei stângi a creierului, acolo unde se află zona Broca, unul dintre centrele de procesare a vorbirii, înghetând astfel capacitatea persoanei de a se exprima verbal. (Schore, 2017)

Datorită artei ce reduce anxietatea și mărește respectul de sine, terapiile prin arte reduc nivelul de stres. Activitățile desfășurate în timpul terapiei sunt uneori atât relaxante încât de cele mai multe ori dau naștere conversațiilor.

Cercetările în domeniul neuropsihologie sugerează că intervențiile creative au un mare succes în recuperarea din traumele bazate pe anxietate, deoarece deschid noi căi de comunicare și exprimare profundă fără a genera stres. (van der Kolk, 2014)

Imaginația, atât de folosită în arta plastică cât și în dramă, activează o parte din amigdală care la rândul ei suprimă eliberarea hormonilor de stres și crește funcționalitatea corpului și a creierului, permițând astfel persoanelor ce experimentează niveluri ridicate de anxietate să se exprime în moduri semnificative. Diferitele forme de artă pot accentua acest proces.

Dansul facilitează fluxul de sânge și oxigen către creier, crescând performanțele cognitive, funcția imunitară și sănătatea mintală. (Sousa, 2006) Ca metodă non-verbală, dansul eliberează copilul de stresul generat de nevoia de a oferi o formă articulată a propriilor gânduri și sentimente pentru a comunica cu alții. (Daly & O’Connor, 2016) Mișcarea devine un limbaj senzorial și tactil, copilului putând fi mai bine înțeles sau susținut.

Muzica și interpretarea muzicală pot determina o gamă mai largă de exprimări, ajutând copilul să se conecteze cu „lumea interioară a imaginației și a sentimentului de unicitate" (Robinson, 2012) dar și oferindu-i acestuia, la fel ca și jocul, un spațiu pe care altfel nu îl poate reproduce în afara corpului lui. (Winnicot, 1971)

Artele reușesc să deblocheze canalele de comunicare, iar folosirea terapiilor prin arte permite copilului să fie angajat într-un nivel de expresie și exprimare cu care se simte confortabil.

Bibliografie

Anstendig, K. (1998). Selective mutism: A review of the treatment literature by modality from 1980-1996. Psychotherapy: Theory, Research, Practice, Training,  35 (3), 381-391. doi: 10.1037/h0087851

Fernandez, K. T. G., Serrano, K. C. M., & Tongson, M. C. C. (2014). An intervention in treating selective mutism using the expressive therapies continuum framework. Journal of Creativity in Mental Health, 9 (1), 19-32. https://doi.org/10.1080/15401383.2013.873706

Daly, A., & O’Connor, A. (2016). Understanding physical development in the early years: Linking bodies and minds. Routledge.

Jacobsen, T. (1995). Case Study: Is Selective Mutism a Manifestation of Dissociative Identity Disorder? Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry,  34 (7), 863-866. doi: 10.1097/00004583-199507000-00009

Johnson, M., & Wintgens, A. (2001). The selective mutism resource manual (pp. 117-204). Bicester: Speechmark.

Klein, E. R., Armstrong, S. L., & Shipon-Blum, E. (2013). Assessing spoken language competence in children with selective mutism: Using parents as test presenters. Communication Disorders Quarterly, 34 (3), 184-195. https://doi.org/10.1177/1525740112455053

Malchiodi, C. A. (2005). Expressive Therapies: History, Theory, and Practice. In C. A. Malchiodi (Ed.), Expressive Therapies (pp. 1-15). New York and London: The Guilford Press.

Robinson, T. (2012). Popular musicians and instrumental teachers: The influence of informal learning on teaching strategies. British Journal of Music Education, 29 (3), 359-370. https://doi.org/10.1017/S0265051712000162

Schore, A. N. (2017). Modern attachment theory. In S. N. Gold (Ed.),  APA handbooks in psychology®. APA handbook of trauma psychology: Foundations in knowledge  (p. 389-406). American Psychological Association. https://doi.org/10.1037/0000019-020

Shreeve, D. F. (1991). Elective mutism: Origins in stranger anxiety and selective attention. Bulletin of the Menninger Clinic, 55 (4), 491-504.

Shipon‐Blum, E.  (2002). When silence isn‘t golden: Understanding and treating selective mutism. New York, NY: Global Alliance of Mental Illness Advocacy Network.

Sousa, D. (2006). How the brain learns  (3rd ed.). Thousand Oaks, CA: Corwin Press.

Valner, J., & Nemiroff, M. (1995). Silent eulogy: Elective mutism in a six-year-old hispanic girl. The Psychoanalytic Study of the Child, 50 (1), 327-340. https://doi.org/10.1080/00797308.1995.11822408

van der Kolk, B. A. (1994). The body keeps the score: Memory and the evolving psychobiology of posttraumatic stress. Harvard Review of Psychiatry, 1 (5), 253-265. https://doi.org/10.3109/10673229409017088

Winnicott, D.W.  (1971) Playing and Reality. London: Tavistock Publications.

Yanof, J. (1996). Language, communication, and transference in child analysis. I. Selective mutism: The medium is the message. Journal of the American Psychoanalytic Association, 44 (1), 79-100. https://doi.org/10.1177/000306519604400105