Temper tantrum - parintii de bezea

Temper tantrum – când copilul tău urlă, plânge, se trânteşte pe jos şi se zvârcoleşte daca nu primeste ce vrea.

Există un trend din ce în ce mai amplu în societăţile moderne de a proteja cu orice preţ copilul de orice disconfort, fie în spiritul unor idei propagate de autori cel mult obscuri, fie din nevoia părinţilor de a se feri pe ei înşişi de stresul generat de crizele copilului, fie “de ochii lumii”.

Părinţii sunt oglinzi ce reflectă imaginea lumii pentru ochii copilului. Uneori, din prea multă afecţiune, părinţii toarnă peste oglinzi pelicule zdravene de halviţă, frişcă şi sirop, cât mai roz cu putinţă, arătându-i copilului imaginea unei lumi de vis. În consecinţă, copilul ajunge să se adapteze perfect unei lumi inexistente.

Când îi oferi ce-ţi cere pentru a evita un “spectacol”, îi arăţi că lumea e dispusă să-i ofere orice, oricând şi că trebuie numai să ceară. Când îi cedezi înt-o criză de temper tantrum, îi arăţi că poate obţine orice-şi doreşte “făcând circ” sau “teatru” în faţa celorlalţi. Când îi “intri în horă” (sau ceartă), îi arăţi că are puterea şi dreptul de a-i face pe ceilalţi să sufere dacă nu-i fac pe plac. Aceste comportamente şi atitudini puse în act în societate, au consecinţe diferite faţă de cele din familie. Şi numai dezirabile nu sunt. Un individ educat în copilărie în spiritul celor de mai sus, va ajunge un adult cu o intoleranţă la frustrare şi nu numai că nu va obţine ceea ce-şi doreşte, va ajunge să obţină exact ce nu-şi doreşte – excluziune socială, performanţe şcolare slabe sau abandon, incapacitatea de a păstra un job, abuz de substanţe, relaţii disfuncţionale, probleme de ordin penal, etc.

Cu toate că pentru unii părinţi a ignora pur şi simplu copilul într-o criză de tantrum, (împreună cu anumite retrageri de privilegii) este ceva inacceptabil, este singura modalitate de a “stinge” acest comportament şi de a creşte toleranţa la frustrare. După cum bine ştii, în viaţă există frustrare. Ţinând-o la distanţă de copil (fie pentru a te proteja pe tine de stres, fie pentru a-l proteja pe el de tot felul de consecinte imaginare), nu faci altceva decât să-i creezi un handicap care-l va afecta mai târziu. Pentru a primi ceva de la societate, trebuie să oferi ceva la schimb. Dacă încalci regulile societăţii (scrise sau nescrise), vei fi sancţionat. Deşi majoritatea părinţilor acceptă aceste principii, mulţi tind să-şi pregătească odraslele pentru o cu totul altă lume, una în care oricine poate face absolut ce vrea fără a suporta consecinţele propriilor comportamente.

In lumea reală, în general, nu poţi economisi cheltuind, nu poţi slăbi mâncând zilnic îngheţată, prăjituri şi fast food, nu-ţi poţi face prieteni înjurându-i şi lovindu-i pe ceilalţi, nu poţi pleca din magazine cu produse neplătite, nu-ţi va oferi nimeni un salariu pentru frecat mentă, n-ai cum să nu te arzi dacă apuci cu mâna tăciuni aprinşi, nu este suficient să-ţi doreşti ceva pentru a primi, dacă te-ai născut fără ureche muzicală, nu vei avea nici o şansă la vreun concurs serios de talente muzicale, etc. Tu ştii aceste lucruri foarte bine şi te foloseşti din plin de ele ca de nişte repere pe o hartă pentru a naviga eficient prin realitate. De ce ai vrea să-ţi vezi copilul încercând să navigheze prin aceeaşi realitate folosindu-se de hărţi din desene animate?