Stimularea senzoriala in cazul copiilor cu deficiente multisenzoriale

Stimularea senzorială: terapie în cazul copiilor cu deficienţe multisenzoriale

Mescheryakov (1962) dă exemplul unei fetiţe care între vârsta de 3 ani, când şi-a pierdut vederea, auzul, gustul şi mirosul şi 15 ani când a început un program de educaţie oscila între comportamente violente şi de retragere. În ciuda pierderii celor 12 ani, progresul fetiţei a fost uimitor. O altă fetiţă, care şi-a pierdut auzul şi vederea când avea 18 luni, a reuşit, prin „energia nervilor” să modeleze şi să adapteze simţurile care i-au mai rămas pentru a-şi dezvolta capacitatea de „a simţi” şi a „percepe” culoarea şi muzica.

Stimularea cu ajutorul simţurilor poate fi folosită pentru copiii cu deficienţe multisenzoriale pentru a putea găsi un mod de a comunica cu ei. Pentru a se putea obţine progrese copilul trebuie să conştientizeze stimulul, aceasta fiind urmată de toleranţa la stimul. Stimulul va putea fi reţinut şi recunoscut numai prin foarte multă repetiţie. Dacă este recunosut, trebuie să aibă şi o semnificaţie care să aibă o legătură cu mediul.
Înţelegerea / transmiterea sensului şi a relaţiei reprezintă cea mai necesară şi problematică parte a formării unui copil cu deficienţe multisenzoriale. Chiar şi atunci când un copil s-a adaptat la mediu într-o oarecare măsură, tot va căuta modalităţi proprii de a descoperi plăcerea şi de a evita ce este dificil.

Uneori, un singur stimul nu produce nici o reacţie şi, de aceea, este nevoie de mai mulţi stimuli. De exemplu când un copil cu deficienţe multisenzoriale este întrebat dacă doreşte un biscuit se poate întâmpla ca el să se pregătească să miroase ceva, iar acestă combinaţie inutilă de stimuli să ducă la abaterea atenţiei copilului de la acel ceva anume urmărit. Pentru ca o astfel de combinaţie să fie utilă, este esenţial ca toţi stimulii să fie relevanţi pentru acelaşi element. Neavând simţuri, copilul nu poate sesiza intensitatea unui stimul.
Deşi intensitatea stimulului se poate exagera (mai tare, mai mare) trebuie să ne asigurăm că, pe de o parte, copilul percepe acel stimul iar, pe de altă parte, că exagerările produse nu dăunează fiziologic, nu creeză şocuri sau respingeri. Cel mai simplu mod de a ajuta un copil să se concentreze este de a elimina orice element de distragere. Ideal ar fi să se lucreze cu copilul într-o încăpere spaţioasă, cu pereţi uniformi, cu proprietăţi acustice. În egală măsură, pe lângă amplificarea sunetului, intensitatea luminii, concentraţia mirosului, exagerarea atingerii se pot controla şi spori cantitatea de stimuli de distragere. Folosind astfel de stimuli „irelevanţi”, atent controlaţi, copilul se poate acomoda treptat la mediul natural de dincolo de încăperea de lucru.

Trebuie să se aibă în vedere contrastul, claritatea şi identificarea. Contrastul se poate obţine, de plidă, prin acoperirea ochilor copilului cu palma: imediat ce palma este luată de la ochi, imaginea obiectului aşezat chiar în faţă este percepută mai intens, sau contrastul alb / negru, aspru / moale. Obiectele, imaginile, gusturile şi mirosurile nu trebuie asociate cu stimuli nerelevanţi. Formele şi culorile trebuie să aibă un contur clar. Formele de construit şi sunetele trebuie să fie cât se poate de simple. Caracteristicle care pot fi folosite pentru rememorare trebuie etichetate şi asociate cu alte denumiri şi experienţe, de exemplu, fără formă, curată, umedă, pentru spălat-apă, fără formă; de băut-lapte.

Acest lucru îl va ajuta pe copil să facă diferenţe şi între alte obiecte, de exemplu, papuci şi pantofi.
Formarea senzorială depinde de consideraţii cum sunt cele ce urmează: fiecare exerciţiu este extins şi complicat în funcţie de progres în mobilitate şi de conştientizare a spaţiului: tot ce atinge un copil pentru că doreşte înseamnă un plus de şansă pentru a pipăi şi analiza un alt obiect care i se dă. Un alt factor cu o contribuţie esenţială este folosirea mâinilor, mai ales pentru deprinderile ocupaţionale. Mulţi copii cu deficienţe multisenzoriale se opun sau nu le place să „manevreze” lucruri. Este normal având în vedere că obiectele pot reprzenta nişte „intruşi” nedoriţi şi care nu au nici o semnificaţie sau nu sunt plăcute la atingere.

Trebuie să se ţină cont de hipo sau hipersensibilitatea mâinilor copilului şi în funcţie de acestea să se facă adaptările. În cazul în care acestea nu sunt hiper sau hiposensibile, atunci orice obiect prezentat copilului trebuie să aibă o legătură cu activităţile care satisfac nevoile elementare ale acestuia: numai aşa acestea vor căpăta o semnificaţie.

Pentru orice copil cu deficienţe multisenzoriale este foarte important să atingă şi să fie atins. Deşi mâinile sunt cele care au cel mai important rol, nu trebuie neglijate alte părţi ale corpului, în special gura şi picioarele. Conştientizarea prin atingere este întărită de mişcare. Orice vine în contact cu pielea, va fi sesizat mult mai uşor dacă se mişcă sau este mişcat, indiferent dacă este o periuţă de dinţi, o rază de lumină, sunet, caldură, vibraţie. Dominanţa unei mâini (dreptaci sau stângaci) se stabileşte în jurul vârstei de 6 luni. Cu toate acestea, copiii cu deficienţe multisenzoriale sunt înclinaţi să folosească o singură mână chiar şi în activităţi care implică folosirea ambelor mâini.

Activităţi de stimulare în cadrul ariei ocupaţionale:
A) Îşi strânge pumnul foarte frecvent
Nu-i desfaceţi degetele cu forţa, chiar dacă copilul are un reflex de strângere şi îşi pliază degetele peste orice obiect care i se pune în mână. Atunci când îşi deschide singur, în mod firesc degetele, puneţi-i în mână obiecte de grosimi diferite. Treptat trageţi din mână obiectul pe care îl ţine pentru a strânge şi mai mult degetele. Stimulaţi copilul să deschidă şi să inchidă palma. Dacă nu este prea strânsă, deschideţi palma copilului şi gâdilaţi-l uşor în palmă. Treceţi peste partea opusă palmei diverse materiale. Jucaţi-vă cu mâna şi cu degetele copilului: suflaţi peste ele, trageţi uşor; puneţi-le pe obraz sau gură pentru a simţi respiraţia, căldura, mişcarea.

B) Mişcă doar puţin ochii pentru a urmări o persoană
În cazul în care copilul are dificultăţi de fixare şi urmărire, se poate folosi un chibrit sau o lumină intermitentă. Mişcaţi lumina încet pentru a-i atrage atenţia. Aceste exerciţii se pot face în încăperi obscure unde lumina directă este mult mai bine pusă în evidenţă: mişcaţi o lumină pe mâna sa întinsă şi cu capul orientat spre mână, astfel încât acesta să surprindă licăriri.

C) Mâna frecvent deschisă: slab reflex de apucare
Dacă copilul ţine în mână o jucărie sonoră fără a o privi puteţi să-i bateţi uşor în palmă cu diverse obiecte (perie de păr, obiecte din blană) pentru a avea un feedback senzorial, dar nu i le lăsaţi în mână mai mult de câteva minute. Ţinând seama de preferinţele vizuale şi tactile ale copilului, oferiţi-i la început mai mulţi stimuli vizuali şi tactili de o anumită formă. În cazul în care simţul olfactiv nu este afectat se poate pune pe masa de lucru un obiect parfumat, care îl va stimula .

Bibliografie:
1. UNESCO, (2002) . Să înţelegem şi să răspundem la ceinţele elevilor din clasele Incluzive
2. Radu Ghorghe – Concepţia şi organizarea educaţiei speciale în Danemarca, în Revista de Recuperare şi Integrarea Persoanelor cu Handicap, Nr.2/1996, p.97.
3. Emil Verza – Psihodignoza şi prognoza în defectologie, în Revista de psihologie, Nr.4/1997, p.293-301.