Sindromul copilului sfidator

Sindromul copilului sfidator este cunoscut in mediul psihiatric si medical drept tulburarea sfidatoare-opozitionala, o dizabilitate emotionala si comportamentala. Copiii care intrunesc criteriile de diagnostic pentru aceasta tulburare sunt sfidatori si ostili cu adultii si alti copii pe o baza cronica, depasind comportamentul neascultator si dezagreabil care este tipic multor copii la un anumit moment al vietii lor.

Copilul sfidator manifesta comportamente care sunt deschise si nondestructive. Acesta poate sfida intentionat adultii, da vina pe alti copii, certa si izbucni in accese de nervozitate, enerva intentionat pe altii sau prezenta hipersensibilitate. Desi aproape toti copiii arata unele dintre aceste comportamente din cind in cind, ceea ce diferentiaza copilul cu tulburarea emotionala este natura cronica, persistenta si severa a acestor comportamente.

Cauze:
Cercetatorii cred ca aceasta tulburare este legata de stresul din mediul in care copilul traieste, in famlie, putind fi genetica atunci cind familia are istoric de tulburari emotionale.

Printre factorii declansatori se numara:
- limitele impuse de catre parinti care sunt prea dure sau prea permisive sau un amestec inconstant al celor doua
- viata de familie fara o structura clara: reguli, limite si disciplina sunt nesigure sau inconsecvent aplicate
- cel putin un model parental cu comportament opozitional, de exemplu mama sau tatal se angajeaza in dispute frecvente cu vecinii, alti membri ai familiei, etc., in fata copilului
- cel putin un parinte care este emotional sau fizic indisponibil copilului, datorita problemelor emotionale cum este depresia, divortul, separarea sau orele de lucru.
Comportamentul sfidator poate reprezenta o incercare din partea copilului de a se simti in siguranta sau de a cistiga controlul sau de a atrage atentia unui parinte care nu raspunde.

Comportamentul distructiv:
Copiii al caror comportament este distructiv intrunesc diagnosticul psihiatric de tulburare de conduita. Acestia tachineaza pe altii, fura, distrug proprietati si arata cruzime fata de oameni si animale. Cei mai multi copii cu tulburare de conduita intrunesc criteriile de diagnostic si pentru sindromul copilului sfidator, totusi in aceste cazuri se aplica doar diagnosticul de tulburare de conduita.

Semne si simptome:
Copiii care au tulburarea sunt frecvent neascultatori, se infurie usor si par mai tot timpul nervosi. Copiii foarte mici vor deveni agitati si suparati pentru mai mult de 30 de minute, adesea pentru motive obisnuite. In plus, copilul afectat va incepe certuri si nu va renunta. Cistigarea luptei pare foarte importanta pentru un copil cu aceasta tulburare. Chiar daca cel mic stie ca va pierde un privilegiu sau va fi pedepsit daca va continua cearta, nu se poate opri. Incercarea de a discuta logic cu un astfel de copil il intarita si mai tare pentru ca percepe discutia rationala ca o continuare a argumentarii.
Totusi cei mai multi copii afectati nu se percep a fi certareti sau dificili. Este normal pentru astfel de copii sa dea vina pentru problemele lor pe altii. Pot fi de asemenea perfectionisti si cu un puternic simt al justitiei fata de incalcarea a ceea ce ei considera comportament corect. Sunt nerabdatori si intoleranti cu altii. Se vor certa verbal probabil cu alti copii si mai putin vor incepe lupte fizice.
Alti copii sau adolescenti cu sindromul copilului sfidator pot incerca sa provoace alte persoane enervindu-le sau criticindu-le intentionat. De exemplu, adolescentul poate critica modul de a vorbi sau de a se imbraca ale adultului. Acest comportament opozitional este de obicei directionat spre figura autoritara cum este un parinte, antrenor sau profesor. Isi pot folosi aptitudinile verbale pentru a ostraciza si abuza alti copii.

Diagnostic:
Tulburarea devine aparenta in adolescenta timpurie, frecvent la virsta de 8 ani. Simptomele cresc in intensitate odata cu virsta, ducind la tulburarea de conduita a adultului.
Un psiholog sau psihiatru poate diagnostica sindromul copilului sfidator folosind diferite metode. Interviurile se fac alaturi de parinti si alti adulti, cum sunt bunicii sau profesorii. In functie de virsta copilului, medicul il poate intervieva si pe acesta. Liste de manifestari comportamentale sunt frecvent folosite pentru a determina frecventa si severitatea diferitelor probleme comportamentale. In final, observarea interactiunii dintre parinte si copil in cadrul clinic poate ajuta medicul sa puna diagnosticul.

Tratament:
Tratamentul sindromului copilului sfidator se adreseaza mai degraba parintilor si bunicilor decit copiilor. Adultii sunt invatati cum sa dea instructiuni, sa rasplateasca complianta si comportamentul bun si sa determine consecinte pentru noncomplianta si comportament negativ. Tulburarea deriva frecvent prin rasplatirea inadecvata a copilului pentru comportament negativ, de exemplu atunci cind i se acorda atentie cind lipseste de la scoala lasindu-l sa mearga la joaca. In cadrul educatiei parentale, comportamentul pozitiv sustine rasplatirea elevilor crescind astfel tendinta ca acestia sa caute atentie si recompense prin comportamente bune.

Terapia cognitiva:
Terapia cognitiva este de asemenea eficienta pentru unii copii. In timpul acesteia copiii invata cum sa perceapa si sa modifice procesele anormale de gindire si sa practice cai pozitive de a rezolva problemele si de a interactiona social. De exemplu, un copil care se exteriorizeaza in fiecare dimineata pentru a evita sa mearga la scoala poate invata cum sa gindeasca diferit despre orele de invatatura si poate lucra cu un terapeut pentru a-si imbunatati relatiile cu colegii.
Parintii pot avea nevoie de ajutor cu problemele care ii distanteaza de copii. Astfel de probleme cuprind alcoolismul sau dependenta de droguri, depresia sau dificultatile financiare. In unele cazuri, asistenta legala sau economica poate fi necesara.
Tratamentul tulburarii este de obicei unul de termen lung. Poate fi necesar un an sau mai mult de tratament pentru a observa ameliorari notabile. Este important pentru familii sa continue tratamentul chiar daca rezultatele imediate nu sunt aparente. Daca nu este tratata sau tratamentul este abandonat, copilul este predispus la dezvoltarea unei tulburari de conduita. Riscul este mai mic la copiii putin sfidatori. Acesta creste la cei sever afectati si care prezinta ADHD. La adulti tulburarea este denumita tulburarea de personalitate antisociala.
Copiii care au tulburarea opozitionala sfidatoare sunt de asemenea la risc de a dezvolta comportamente pasiv-agresive ca adulti. Persoanele cu caracteristici pasiv-agresive tind sa se vada ca fiind victimele si dau vina pe altii pentru propriile probleme. Identificarea precoce a tulburarii si a ADHD este necesara pentru a obtine ajutor pentru copil si familie cit mai curind posibil. Cu cit este identificata mai devreme si tratata, cu atit copilul va putea dezvolta comportamente sanatoase in relatiile cu altii.

Cum sa disciplinezi un copil cu tulburarea sfidatoare opozitionala:
Disciplina copiiilor poate fi o provocare pentru parinti in conditiile ideale dar si cind acesta are o astfel de tulburare. Puteti folosi urmatorii pasi pentru a invata mai mult despre cum sa disciplinati eficient un copil sfidator:
Duceti-va copilul la o evaluare:
Uneori exista si alte probleme emotionale care acompaniaza tulburarea sfidatoare opozitionala cum este ADHD, tulburarea bipolara, tulburari emotionale sau depresie.
Inscrieti-va la cursuri special pentru educarea copiilor:
Invatati astfel tot ce puteti despre aceasta tulburare. Cu cit stiti mai multe cu atit mai eficiente vor fi tehnicile dumneavoastra de disciplina.
Punctati si comportamentele bune:
Nu amintiti mereu lucrurile pe care le face gresit copilul. Lasati-l sa stie ca apreciati cind se comporta bine si respecta regulile.
Nu certati copilul pentru lucruri marunte:
Este usor sa tachinati copilul pentru tot ce greseste, mai ales daca acesta intra mereu in probleme. Daca comportamentul acestuia nu reprezinta un pericol pentru el sau altii, ignorati-l.
Fiti realistic fata de capacitatile micutului:
Luati in considerare nivelul de dezvoltare intelectuala si virsta copilului cind va stabiliti asteptarile de la el. Asteptarile nerealiste va pot face sa fiti frustrate, copilul se va simti incapabil si vor apare mai multe probleme de comportament.
Intocmiti un program:
Un copil care se lupta cu tulburarea opozitionala poate beneficia de pe urma unui program pentru a doua zi, conform studiilor. Asezati-va linga copil seara si puneti-l sa-si scrie propriul program pentru a doua zi. Astfel va simti ca isi controleaza propria viata. Acest program ii permite sa evite crizele de nervozitate prin planificare. Un program zilnic il ajuta sa inteleaga ce trebuie sa astepte de la urmatoarea zi.
Implicati-va in lupte:
Un copil cu aceasta tulburare se angajeaza in certuri si lupte mult mai puternice cu parintii decit cu ceilalti copiii. In aceste momente parintii trebuie sa decida ce consecinte ale certurilor trebuie refacute si care trebuie inlaturate. De exemplu, daca un copil accepta sa indeplineasca o pedeapsa primita dar aceasta ii ia prea mult timp decit normal pentru a fi terminate, parintele nu trebuie sa ii mai dea o alta in plus.
Creati o lista de consecinte:
De exemplu, daca copilul intirzie mult de la scoala, mereu, puneti-l sa se gindeasca la o consecinta adecvata pentru actiunea sa. Daca copilul si parintele sunt de accord, scrieti pe hirtie consecinta. Astfel, cind copilul va incalca o regula, parintele poate indica o lista pentru ca acesta sa nu aiba surprize.
Nu va lasati implicati in cearta:
Argumentele si contra-argumentele pot creste severitatea problemei. Asteptati calmarea copilului si apoi discutati cu el despre motivele comportamentului sfidator. O pauza este probabil cea mai buna solutie.
Nu faceti tirguri cu copilul doar pentru a scapa de probleme:
Nu incercati sa pacaliti copilul cu dulciuri sau alte premii pentru a inceta cearta, astfel va crede ca a cistigat.
Nu dati inapoi niciodata si nu retrageti o regula sau instructie:
Regulile de baza pentru copil sunt sa asculte de dumneavoastra si de regulile dumneavoastra. Trebuie sa stie ca vor face fata consecintelor. Regulile pot fi initial ca simple cereri, daca copilul nu le asculta puteti trece la instructii mai rigide. Totusi fiti sigur ca veti respecta inteligenta si constiinta copilului. Nu il umiliti. Nu restrictionati copilul cu pedepse in locul consecintelor.
Fiti la controlul situatiilor:
Intotdeauna calm cind sunteti martor la o situatie de sfidare. Nu deveniti nervosi, nu tipati sau loviti copilul.
Ajutati-va copilul sa-si dezvolte respectul de sine si increderea:
Copiii increzatori nu se vor simti nesiguri sau amenintati. Astfel de copii nu vor prezenta comportament sfidator. Fiti siguri ca petreceti timp si cu copilul. Invatati sa va jucati cu el, desenati sau construiti o casuta pentru papusi impreuna. Aceste lucruri il vor ajuta sa simta ca sunteti cel mai bun parinte. Ascultati ce vrea sa spuna. Invatati sa-I cunoasteti problemele si sa-i dati solutii practice.