Parintii - modele de comunicare si interactiune pentru prescolari

„Primele și cele mai importante lecții despre comunicare se învață în familie. Împărtășirea activității din spațiul intern are două rezultate importante:
• reușești să îl cunoști cu adevărat pe celălalt și astfel transformați necunoscutul în ceva familiar
• folosiți comunicarea pentru a crea relații pline de iubire, de care toți avem în continuare nevoie.” (Satir, V., 2010, p.104)

Mediul familial contribuie în mare măsură la dezvoltarea abilităților de comunicare la preșcolari. Dacă în familie există o comunicare permanentă, implicarea continua a preșcolarului în discuții reprezintă un rol decisiv în dezvoltarea limbajului copilului. Jacques Salome este de părere că părinții pot contribui la dezvoltarea abilităților de comunicare învățând copiii să treacă nonverbalul în cuvinte, este un demers dificil, care necesită o mare vigilență din partea părinților, deoarece de multe ori părinții transmit copiilor propriile lor neliniști în a regla o situație, copiii sunt uneori sufocați de cuvintele părinților, care uneori vorbesc în locul lor. „O generație sănătoasă fizic și psihic se naște în contextul unui climat familial propice. Iubirea, maturitatea emoțională, comunicarea empatică, responsabilitatea intelectuală înaltă, sunt doar câteva din componentele acestui climat, constituind premise ale dezvoltării copiilor.” (Bonchiș, E., 2011, p. 65)

Părinții trăiesc experiențe unice de-a lungul activității de îngrijire și educare a copiilor lor, observând schimbările care se produc pe parcursul copilăriei, acestea reprezentând experiențe care se produc odată în viață, cum bine spunea Schaffer, „a observa felul în care un nou-născutul devine bebeluș, iar apoi succesiv preșcolar, școlar, adolescent, precum și încercarea de a înțelege mecanismele care stau la baza acestei schimbări reprezintă activități interesante din punct de vedere intelectual, oferind în același timp numeroase satisfacții emoționale” (Schaffer. R., 2005, p.1).

În primul rând nu este important ceea ce transmit părinții copiilor lor, ci și cum înțeleg aceștia să realizeze această transmitere. La vârsta preșcolară curiozitatea se manifestă pe deplin, în aceasta etapă a copilăriei întrebările curg fără oprire iar dorința preșcolarului de a inspecta toate cotloanele este de nestăvilit. Curiozitatea, setea de cunoaștere fiind la cote maxime, părinții sunt asediați cu întrebări de genul „de ce”, „cine”, „ce”, întrebări interminabile, exasperante pentru părinți, la care trebuie să răspundă cu răbdare, deoarece răspunsurile au un rol esențial în dezvoltarea intelectuală a micuțului preșcolar. Astfel că prin răspunsul la întrebări, părinții vor contribui major la dezvoltarea universului micuțului, la o proximă cunoaștere a lumii în care trăiește, la dezvoltarea imaginației, a formării mecanismelor de apărare, pentru ca mediul înconjurător să fie mai ușor de suportat pentru micul preșcolar iar adaptarea să se facă mai ușor. De asemenea, prin menținerea comunicării dintre părinte și copil, îi va crea preșcolarului încredere în forțele sale, deoarece în această perioadă acesta, asimileaza foarte multe cunoștințe, dacă este susținut de părinți sau de către persoane în care preșcolarul investește mult. Este benefic, ca părinții să le spună copiilor lor, atunci când este cazul, când nu dețin informația pe care micuțul o solicită „Sunt neputincios, nu am toate răspunsurile pe care le aștepți!", recunoscând aceasta, părinții vor arăta că au și ei partea lor de întrebări nu sunt atotputernici, deci copiii înțeleg, sunt de fapt asigurați că nu se întâmplă nici o nenorocire dacă nu știu un răspuns la o întrebare. Pentru părinții preșcolarului nu este o perioadă ușoară, dar cu răbdare și dând răspunsuri la întrebările pe care copilul le pune, îl ajută pe acesta să își creeze echilibru interior și să-și dezvolte capacitatea de cunoaștere și abilitățile de comunicare. Dacă părinții vor da răspunsuri clare și vor folosi un vocabular adecvat, dacă se vor folosi de exemple pentru ca micuțul să înțeleagă mai ușor, dacă va fi permisiv atunci cănd preșcolarul dorește să exploreze locații, (în siguranță), dacă se va folosi de cărți pentru ca preșcolarul să învețe să-și satisfacă curiozitatea, daca va fi încurajat să pună întrebări pentru a se dezvolta din punct de vedere cognitiv, dacă părintele îl va încuraja pe copil să găsească singur răspunsuri la întrebări prin reformulare, atunci copilul își va dezvolta abilitățile de comunicare mult mai repede, deoarece el nu va fi lăsat singur, îi va avea alături pe părinții săi care îl vor susține emoțional cu răbdare și toleranță. Dezvoltarea adecvată a limbajului asigură o comunicare verbală nuanțată și cresc, evident, șansele preșcolarului de a avea interacțiuni sociale calitativ superioare. „Provocarea atentă și caldă a copiilor de către părinți în zona proximei dezvoltări, ar trebuii să fie un obicei din partea acestora. Părinții pot identifica, care sunt nevoile copilului și pot găsi cele mai adecvate modalități de stimulare a dezvoltari sale cognitive, socio-emoționale și spirituale.” (Anghel, E., 2011, p. 163)

Dacă părinții nu comunică cu copilul, nu răspunde la întrebările acestuia, îl bruschează, ori sunt indiferenți în ceea ce privește plăcerea lui de a numi și exprima tot ceea ce îl uimește, copilul, își va pierde treptat interesul pentru a cunoaște, pentru tot parcursul vieții, ceea ce va crea probleme extrem de incomode pentru părinți. Astfel că, preșcolarul, va respinge activitatea de învățare deoarece el are de timpuriu implementată ideea că a fi curios, a descoperii, a învăța, este un lucru rău și este asociat cu teama de a pierde afecțiunea părinților, creându-i blocaje de comunicare. „Comunicarea umană, implică fotografierea reciprocă, oamenii nu au toți aceleași fotografii, nu dau aceleași înțelesuri fotografiilor și nici nu simt aceleași lucruri când privesc aceeași imagine” (Satir, V., 2010, p.99).

Părinții pot învăța copiii să își verifice imaginile mentale, descriind ceea ce văd sau aud, folosind un limbaj descriptiv nu un limbaj critic, deoarece prin folosirea criticii exista posibilitatea ca imaginile să fie distorsionate. Dacă părinții nu sunt toleranți cu copilul atunci când acesta pune întrebări și în loc de explicații folosesc expresii de genul: „Mai taci”, „Mai înnebunit cu întrebările”, aceste propoziții vor rămâne adânc înrădăcinate în mintea unui copil, de asemenea, exprimarea nemulțumirilor pentru lipsa de interes a copilului pentru activitatea de învățare, părinții vor activa temerile de abandon ale copilului și vor menține preșcolarul într-un blocaj emoțional imposibil de depășit fară un ajutor de specialitate. (Anghel, E., 2011, p. 164)

Atunci când copilul dorește să spună ceva important, moment în care părintele se uită la televizor ori citește, este foarte importantă acordarea atenției de care micuțul are nevoie, la fel cum și adulților le place să primească atenție în situații similare, acest comportament va face ca micuțul să se simtă apreciat ca persoană, fapt ce va duce la creșterea stimei de sine. Părinții, pot fi eficienți în dezvoltarea abilităților de comunicare a copiilor lor aflați la vârsta preșcolarității, vorbindu-le fară să îi cicălească și fără să îi denigreze, să îi îndemne să-și rezolve pe cont propriu problemele ce țin exclusiv de competența lor, de asemenea evitarea pedepselor a teribilismelor, a certurilor dar, asigurarea unei atmosfere de respect reciproc și de comunicare eficientă. Tendința părinților de a fi hiperprotectori în raport cu copilul lor trebuie controlată, deoarece dacă este menținută, copilul va fi ținut într-un stadiu regresiv datorită comodității resimțite, fără inițiativă și fără responsabilități. „În etapa preșcolară, crește complexitatea limbajului, se observă progrese semnificative în socializare pe măsură ce se integrează în familie, adoptă prin identificare standardele și comportamentele părinților, devine oglinda vie a atitudinilor și conduitei acestora, dar dezvoltă și primele răspunsuri personale față de acestea.” (Mitrofan, I., 2001, p.21)

Climatul familial, îndeplinește evident un rol important în exercitarea influențelor educative, astfel un climat bun, va avea efecte pozitive, față de un climat rău, inadecvat, care va avea efecte negative. Mediul familial reflectă stilul parental, care poate fi generator de afectivitate, sau poate fi unul restrictiv, conflictual. Cum bine a spus Dorothy Low Nolte „copiii învață ceea ce trăiesc. Ulterior cresc și ajung să trăiască ceea ce au învățat.” (apaud Anghel, 2010, p.57)

Dezvoltarea vocabularului pentru trăiri emoționale va permite preșcolarului să numească sau să-și identifice clar emoțiile, ceea ce va duce la crearea posibilității de a intra mai ușor în legătură cu cei din jur, practic vor relaționa mult mai bine, astfel că, dacă preșcolarii își vor permite să fie vulnerabili, prin exprimarea sentimentelor, vor putea preveni și rezolva conflictele mai ușor. Preșcolarii, sunt entuziasmați când se joaca cu congeneri în mod cooperant, armonios și mai ales daca nevoile tuturora sunt satisfăcute, părinții pot contribuii la acest lucru, având grijă ca, copiii lor să aibă parte de astfel de întâlniri, deoarece concentrarea asupra nevoilor previne și rezolvă conflicte. „Concentrarea asupra nevoilor previne, reduce și rezolvă conflictele deoarece:
• Nevoile nu se află niciodată în conflict.
• Conflictele apar atunci când credem că există numai o singură modalitate de a satisface o nevoie.
• Conflictele apar atunci când o strategie aleasă pentru a satisface o nevoie presupune că alte nevoi importante nu vor fi satisfăcute.” (Hart, S., Hodson, V.K., 2006, p.65)

Conversațiile despre emoții în cadrul familial oferă posibilitatea preșcolarilor de a pune întrebări, de a cere lămuriri părinților, identificând astfel relația cauză-efect dintre evenimente - reacții emoționale - comportamente, interpretarea situațiilor prin prisma emoțiilor evocate, etc. Făcându-le cunoscute strategii de reglare emoțională, exemplificând spre exemplu, anticiparea unor posibile situații precum și reacții emoționale față de aceste situații, moduri de rezolvare de probleme, de rezolvare a conflictelor, părinții vor contribuii considerabil la dezvoltarea abilităților de comunicare a preșcolarilor. „A fi un părinte bun înseamnă să ai capacitatea de a te centra pe copil și de a fi mereu prezent în viața lui; să întreprinzi acțiuni conștiente și planificate pentru a oferi acceptre necondiționată, încurajare și afecțiune, să fii dispus să te schimbi, să-ți revizuiești concepțiile educative, să renaști și să-ți desăvârșești „profesia” pentru a veni în sprijinul copilului.” (Bonchis, E., 2011, p. 72)

Copiii de astazi vor fi bineînțeles adulții de mâine, cei care vor duce mai departe mostenirea culturală și spirituală: tradiții, valori, grija pentru mediul înconjurător precum și preocuparea de a perpetua un arbore genealogic sănătos atât din punct de vedere fizic cât și psihic. Este necesar ca părintele să aibă un comportament consecvent și să se asigure că mesajul transmis copilului este bine înțeles atunci când impune reguli clare și monitorizează respectarea acestora. Cerințele față de copil este necesar să fie clare și pe măsura vârstei și abilităților proprii.