Depresia post-partum

Majoritatea persoanelor pot experimenta pe parcursul vieţii unele stări depresive care apar firesc ca urmare a pierderilor, doliului, despărţirii etc. Deşi în continuare există controverse semnificative între cercetători şi practicieni legate de definirea şi clasificarea tulburărilor dispoziţiei, se remarcă totuşi şi elemente de consens.

Astfel, există acordul asupra existenţei unei distincţii între tulburarea bipolară şi cea unipolară. Termenul de bipolar se referă la acel tip de boală afectivă în care mania apare împreună cu depresia, iar cel de unipolar vizează doar depresia sau ceea ce astăzi se înţelege prin tulburare depresivă majoră.

Distincţia endogen-reactiv se referă la faptul că boala este determinată fie de factori biologici, fie de factori psihosociali. Distincţia psihotic-nevrotic se bazează mai mult pe severitatea simptomelor.

Termenul psihotic este folosit pentru tulburările depresive extrem de grave caracterizate prin iluzii şi halucinaţii, iar cel de nevrotic pentru tulburările depresive fără asemenea caracteristici.

Dihotomia primar-secundar a introdus cronologia drept criteriu de diagnostic. Tulburarea depresivă secundară apare împreună cu o boală psihică non-afectivă sau cu o boală medicală invalidantă sau ameninţătoare pentru viaţă. Vorbim despre tulburare depresivă atunci când ea nu se asociază unei probleme psihiatrice anterioare sau unei boli medicale.

ClasificareCercetătorii şcolii din St. Louis (Feighner şi colab., 1972) introduc criteriile de diagnostic ale depresiei primare. Ei propun trei grupe de criterii:

A. Grupul A constă în dispoziţie disforică descrisă adesea chiar de subiect ca: deprimare, tristeţe, disperare, iritabilitate, stări de anxietate, îngrijorare, descurajare.

B. Grupul B prezintă o listă de 8 simptome de înaltă relevanţă pentru diagnosticul de depresie. Cel puţin 5 dintre simptomele următoare sunt necesare pentru depresie „certă” şi 4 pentru depresia „probabilă”:
1. apetit scăzut sau pierderea în greutate (cu 1 kg pe săptămână sau 4, 5 kg sau mai mult într-un an fără dietă)
2. perturbare a somnului (insomnie sau hipersomnie)
3. pierderea energiei, oboseală
4. schimbări in psihomotricitate care includ agitaţie (subiectul nu poate sta liniştit, se mişcă, îşi frânge mâinile etc.) sau lentoare (încetinirea vorbirii, a mişcărilor, a gândirii)
5. pierderea interesului pentru activităţi uzuale sau scăderea apetitului sexual
6. sentimentul de autoreproş, de vină sau devalorizare (poate fi delirant) . Subiectul interpretează greşit cursul evenimentelor cotidiene, punându-le pe seama defectelor personale.
7. plângeri de diminuare a abilităţii de gândire sau concentrare
8. gânduri recurente de moarte sau suicid, inclusiv dorinţa de moarte
Durata bolii este de cel puţin o lună, în absenţa unor condiţii psihiatrice preexistente (schizofrenie, nevroză anxioasă, nevroză obsesiv-compulsivă, isterie, personalitate antisocială, deviaţii sexuale, retardare mintală etc.)

C. Grupul C care serveşte la excluderea cazurilor secundare. Pacienţii cu boli care ameninţă viaţa sau implică incapacitate, dacă acestea preced sau sunt concomitente cu depresia, nu pot primi diagnosticul de depresie primară.

Majoritatea cercetărilor asupra depresiei pornesc de la premisa că tulburarea ar avea legătură cu o anumită categorie de evenimente de viaţă, reunite sub numele de evenimente de pierdere (doliu, divorţ, separare) sau evenimente ameninţătoare sau nedorite. Cercetările mai recente iau în considerare şi evenimentele „pozitive” cu rol în declanşarea tulburării depresive.

Tulburările emoţionale postnatale Pentru majoritatea femeilor, aducerea unui copil pe lume este una din cele mai frumoase experienţe ale vieţii lor. Totuşi, acest eveniment de viaţă poate determina o stare de spirit de tristeţe, melancolie sau chiar nefericire. Conform studiilor, depresia post-partum este trăită de 20 până la 30% din femeile care nasc. Aproximativ 5% dintre femei se simt încă depresive după un an de la data naşterii copilului. Cu toate acestea există puţine lucrări de specialitate consacrate depresiei postnatale.

Tulburările emoţionale postnatale sunt împărţite în literatura de specialitate în trei categorii distincte:
- „Baby blues”
- Depresia post-partum
- Psihoza post-partum

Baby blues Fenomenul cunoscut sub numele de „Baby blues” este cea mai uşoară formă de depresie postnatală, însă ea apare foarte frecvent, afectând mai mult de 50% dintre femeile care nasc pentru prima oară (primipare) . Cercetătorii au raportat o incidenţă de până la 70%. Tulburarea survine de regulă la câteva zile după naştere, iar simptomele pot fi clasificate în două categorii:
- simptome pozitive: satisfacţie, sentiment de responsabilitate, senzaţia unei datorii împlinite, valorizare de sine.
- simptome negative, mai mult sau mai puţin mascate: iritabilitate, senzaţia de neputinţă, anxietate, depresie, crize de plâns incontrolabil, tulburări ale apetitului, labilitate emoţională.

Deoarece există o presiune socio-culturală care îi impune tinerei mame să-şi interzică exprimarea gândurilor negative, ea acuză de obicei alte simptome, cum ar fi oboseală sau cefalee. În majoritatea cazurilor, simptomele sunt de scurtă durată, prelungindu-se rareori mai mult de două săptămâni. Intensitatea maximă este atinsă în preajma celei de-a cincea zi.

Această reacţie este atât de frecventă, aparent benignă şi reversibilă, încât în majoritatea cazurilor ea trece neobservată şi, în general, nu este considerată ca fiind o boală care necesită tratament. Există tendinţa de a o banaliza. Reprezentările sociale legate de maternitate sunt obligatoriu pozitive. Ideea că tânăra mamă ar putea fi deprimată pare de neconceput. În realitate însă, maternitatea provoacă deseori ambivalenţă: pe de o parte, ea este asociată unei mari bucurii, pe de altă parte, unei şi mai mari responsabilităţi. De multe ori, naşterea este trăită ca o separare dramatică. Copilul se desprinde din pântece, iar senzaţia de bine şi de plenitudine anterioară naşterii nu mai poate exista. Vorbim atunci despre un “doliu al sarcinii”. Deasemenea, fenomenul “Baby blues” este pus în relaţie cu o feminitate sau maternitate pe care femeia nu şi-a asumat-o pe deplin sau cu reactivarea unor vechi angoase sau conflicte nerezolvate din prima copilărie. Femeia se întreabă cu nelinişte ce mamă va fi. Totuşi, unii cercetători acordă acestei nelinişti din perioada post-partum un sens pozitiv: prin slăbiciunea resimţită, tânăra mamă se simte foarte aproape de sugarul ei, fenomen care favorizează un ataşament precoce şi de calitate între mamă şi bebeluş. În unele cazuri însă, tulburarea post-partum blues evoluează spre depresia postnatală.

Depresia post-partum Depresia care survine la câteva săptămâni după naştere se numeşte depresie post-partum. Ea este mai severă decât „Baby blues” şi afectează viaţa şi activitatea cotidiană a femeii. Depresia post-partum poate să apară după aducerea pe lume a oricărui copil, nu numai la prima naştere. Primele manifestări ale acestui tip de depresie apar în a treia săptămână post-partum şi se intensifică în săptămânile 7 sau 8. Aproximativ 5% dintre femei se simt încă depresive după un an de la data naşterii copilului. In cazul unei depresii post-partum severe, simptomele sunt identice unei depresii grave. Cele mai comune simptome şi acuze sunt oboseala, lipsa energiei, tulburările de somn, iritabilitate, lipsa de concentrare, dispoziţia depresivă, perioade de plâns, simptome de anxietate şi depersonalizare. Sentimentul de vinovăţie este adesea legat de autoreproşul de a nu face faţă rolului matern.

Semnele depresiei materne post-partum sunt deseori mascate de modificările psihologice şi fiziologice de după naştere. Tânăra mamă nu cunoaşte nici ea perioada post-partum şi îi atribuie autentice semne depresive, crezându-le fireşti. Îi va fi greu să-şi dea seama că suferă o depresie. Şi daca ar face-o, ar risca să fie „condamnată” de rude şi anturaj. Tocmai din această cauză, majoritatea femeilor cu depresii post-partum nu cer ajutor şi nu primesc un tratament adecvat.

Depresia post-partum afectează în mod negativ atât mama cât şi nou-născutul, deoarece compromite stabilirea unei bune relaţii între cei doi şi împiedică dezvoltarea psihologică şi generală a copilului. Din păcate, chiar dacă depresia post-partum este mai frecventă chiar decât naşterea prematură, ea nu beneficiază de aceeaşi atenţie din partea studiilor medicale recente.

Ca şi în cazul depresiilor grave, este importantă recunoaşterea precoce a simptomelor şi obţinerea unui ajutor de specialitate. Tratamentul depresiei post-partum este medicamentos, psihoterapeutic sau ambele. Conform studiilor, incidenţa tulburărilor nonpsihotice care necesită internarea este mai scăzută imediat după naştere, dar se înregistrează o incidenţă maximă în al doilea an de viaţă a copilului.

Psihoza post-partum Psihoza post-partum este o tulburare relativ rară, ea nu survine decât într-un caz sau două din 1.000 de naşteri. Totodată, ea este mult mai gravă decât primele două forme de depresie şi necesită tratament şi evaluare psihiatrică.

Simptomele psihozei apar în primele trei luni de la naştere şi constau în: stări de confuzie şi dezorientare, incoerenţă, agitaţie psihomotorie, schimbări bruşte de dispoziţie, sentimente de deznădejde şi culpabilitate, pierderea contactului cu realitatea, halucinaţii şi delir. Halucinaţiile vizuale sunt cele mai des întâlnite. Psihoza post-partum necesită ajutor medical de urgenţă. Agravarea stării poate duce chiar la suicid. Deasemenea este prezent riscul de autovătămare sau de a răni pe altcineva.

Factori etiologici
1. Factori biologici şi obstetricali
Schimbările hormonale contribuie, conform studiilor, la creşterea incidenţei depresiei printre femei, însă multe femei sunt vulnerabile şi după naşterea copilului. Mamele cel mai puţin depresive sunt cele care au cele mai apropiate nivele hormonale de normal. Până acum nu s-a putut demonstra o asociere între prezenţa depresiei postnatale şi caracteristici obstetricale sau complicaţii ale naşterii. Tulburările depresive sunt asociate mai degrabă cu importanţa experienţelor subiective legate de sarcină sau naştere. Studiile de specialitate arată că incidenţa depresiei este de două ori mai mare la femeile care alăptează în exclusivitate decât la cele care alăptează doar parţial. De asemenea, mamele care iau pilule contraceptive sunt mai depresive decât cele care nu le iau.

2. Factori familiali
Existenţa depresivă postnatală este corelată cu dificultăţi maritale şi familiale. Conflictele maritale, lipsa suportului din partea soţului şi dificultăţi în comunicare au un rol important în declanşarea unui episod depresiv.

3. Factori sociali
Nu s-au putut demonstra asocieri clare între apariţia depresiilor postnatale şi statutul socio-economic. Totuşi, se ştie că evenimentele de viaţă severe, problemele gospodăreşti sau financiare fac o femeie vulnerabilă. Suportul social este un factor protector.

4. Factori psihodinamici
Relaţiile perturbate cu părinţii sunt corelate cu depresiile postnatale. Sugarul o face pe mamă să-şi retrăiască propriile conflicte de ataşament şi dezvoltare. Depresia rezultă din incapacitatea de a rezolva vechile conflicte, pe care bebeluşul le readuce în actualitate. De asemenea, o rejectare inconştientă a maternităţii sporeşte riscul unor depresii postnatale ulterioare.

5. Relaţia cu alte boli psihice
O problemă psihiatrică deja existentă pare să faciliteze apariţia unei depresii postnatale. Alţi cercetători însă nu au găsit o asemenea asociaţie. Dimpotrivă, mamele depresive au fost descrise ca neavând perturbări psihologice în timpul sarcinii.

În concluzie, se cunosc încă foarte puţine referitor la această varietate de depresie. Se cunosc puţine despre consecinţele pentru viaţa familială şi consecinţele de lungă durată pentru relaţia mamă-copil. Etiologia, tratamentul şi prognosticul sunt încă subiecte de dezbatere. Psihoterapia este cel mai adesea prima formă de tratament recomandată în depresia post-partum.

Bibliografie
Barbier, D. (2005) . Ieşirea din depresie. Bucureşti: Editura Trei.
Filimon, L. (2002) . Experienţa depresivă: perspective socio-culturale. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Vraşti, R., Eisemann, M. (1996) . Depresii – Noi perspective. Bucureşti: Editura All.