Copilul in fata situatilor de criza

Rolul de părinte - de la distanţă Anumite situaţii neaşteptate sau periculoase pot conduce la apariţia unor emoţii cu rol destabilizator, de blocare a acţiunilor noastre. Nici copiii nu sunt scutiţi de astfel de situaţii. În categoria acestora intră şi situaţiile de criză precum: doliul, abuzul, abandonul, eşecul şcolar, divorţul părinţilor şi în ultimii ani, tot mai frecvent, plecarea la muncă în străinătate a părinţilor. Pentru a avea reacţii adecvate la nivel comportamental şi emoţional este importantă pregătirea copiilor pentru le face faţă. Ce putem face ca părinţi în acest sens ? Fiecare situaţie amintită implică modalităţi specifice de intervenţie. Având în vedere frecvenţa cazurilor cu părinţi plecaţi în străinătate, vom prezenta în acest număr câteva aspecte legate de pregătirea copiilor aflaţi în această situaţie.

Momentul separării de părinţi, prin plecarea acestora la muncă în străinătate este greu de suportat de copii. Reacţiile acestora sunt diferite în funcţie de vârstă, temperament şi o serie de factori ce ţin de inteligenţa emoţională. Mulţi părinţi consideră că, dacă copilul este mic nu înţelege prea mult şi prin urmare nu-l fac părtaş la decizii care au influenţă şi asupra destinului lui. Întrebări de genul „când şi cum să-i spun copilului că plec?”, „să-i spun acum sau înainte de plecare?”, „cum reacţionez dacă refuză să accepte?, îi frământă frecvent pe părinţii aflaţi în faţa acestei situaţii. Din dorinţa de a-şi proteja copiii de suferinţele generate de plecarea lor, de multe ori, fie amână prea mult momentul anunţului fie o fac într-o manieră lipsită de tact. De cele mai multe ori copiii află în ultimul moment despre această decizie şi atunci este firesc să se simtă marginalizaţi, lipsiţi de valoare şi de importanţă sau vinovaţi. De aceea, momentul despărţirii trebuie pregătit cu atenţie. Ce putem face în acest sens?

Vorbim cu copilul despre plecare cu mult timp înainte fără a ne fi frică de reacţiile ce le-ar putea avea. Chiar dacă la început acesta reacţionează negativ, devine furios sau se închide în el, treptat se obişnuieşte cu ideea şi se pregăteşte psihic pentru momentul despărţirii. După un timp redeschidem subiectul, îi explicăm cum am decis acest lucru şi îl ajutăm să-şi imagineze cum va fi viaţa lui cu noi departe. În caz contrar copilul va simţi doar că se întâmplă ceva şi va fi tensionat fără a cunoaşte cauza. De asemenea, fără o explicaţie corespunzătoare, copilul este tentat să creadă că este un mod de-al pedepsi pentru vreo faptă de-a lui. Este important să nu punem accent pe ideea că plecarea este pentru binele lui deoarece îi putem accentua sentimentele de vinovăţie şi este posibil să ne spună cândva că el nu are nevoie de bani ci de părinţi lângă el.

Nu impunem cu forţa anumite lucruri legate de strategiile copilului de a face faţă situaţiei ci discutăm cu el dându-i posibilitatea să aleagă şi să-şi spună părerea cu privire la modalităţile care –l ajută să se adapteze noii situaţii.
Încurajam independenţa copilului. Astfel, el capătă încredere în capacitatea lui de a face faţă diferitelor situaţii şi câştigă experienţa necesară consolidării acestei încrederi. Putem face acest lucru şi încurajându-l şi lăudându-l. Copiii sunt foarte sensibili la ceea ce le spun adulţii. De asemenea, părinţii care învaţă copilul să fie independent şi să se bazeze pe propriile forţe vor câştiga aprecierea, respectul şi dragostea acestuia.

Pregătim relaţia dintre copil şi persoana de îngrijire. Împreună e indicat să decidem cine va avea grijă de el. Evităm să încurajăm o atitudine a copilului faţă de persoana de îngrijire, la fel ca faţă de părinte şi a persoanei de îngrijire faţă de copil similară cu cea a părintelui. Copilul, cu cât este mai mare ar prefera să vadă în persoana de îngrijire un partener, un prieten, pe cineva cu care să poată vorbi de la egal la egal. Unii copii devin chiar obraznici, neascultători tocmai pentru că vor să protesteze faţă de încercările persoanelor de îngrijire de a-şi impune autoritatea.

Discutăm cu copilul, înainte de a pleca, despre comportamentul său în diferite situaţii dificile sau în care este ameninţată integritatea lui fizică şi psihică precum şi despre aşteptările pe care le avem ca părinte faţă de comportamentul lui în lipsa noastră, despre viitorul lui şi al nostru.

Cum ajutăm copilul să se adapteze după plecarea noastră?
Comunicarea cu copilul este soluţia cea mai potrivită pentru a fi prezenţi în viaţa acestuia chiar dacă suntem departe. Telefonul nu ne ajută doar să transmitem informaţii ci şi să ascultăm. E indicat să încurajăm copilul să vorbească despre faptele şi emoţiile lui, să-i acceptăm emoţiile şi să-i arătăm şi copilului acceptul nostru. Numai aşa ne va simţii lângă el. Copiilor le este greu să adopte un comportament cerut de noi dacă emoţiile şi sentimentele lor sunt neglijate. Nu-i vom uşura situaţia negând sau spunându-i ce „ar trebui” să simtă.
Pentru a păstra o relaţie bună cu copilul e bine să ne interesăm despre diverse lucruri din viaţa copilului nostru: prietenii lui, şcoală, relaţii etc

Ne respectăm promisiunile. Nimic nu este mai frustrant, mai descurajant şi mai supărător pentru un copil decât o promisiune neţinută. Să nu compensăm lipsa noastră de acasă prin multe cadouri. Să analizăm de ce facem acest lucru, dacă în spatele acestui comportament nu se ascunde de fapt sentimentul de vinovăţie şi prin aceste cadouri nu facem decât să ne satisfacem nevoia personală de a scăpa de acest sentiment neplăcut. Şi toate acestea nu au nimic comun cu nevoile copilului. Cadourile frecvente îi arată copilului că dragostea poate fi înlocuită cu valori materiale.

Menţinem legătura cu persoana de îngrijire, bunicii şi alte rude. Dacă există neînţelegeri între copil şi aceştia, ascultăm toate părţile implicate şi nu ne grăbim să învinuieşti pe cineva. Poate că fiecare are dreptatea lui. Nu uităm să vorbim şi cu profesorii. Copilul petrece la şcoală mult timp, dirigintele îl observă, îl cunoaşte, vede cum se descurcă, îl poate influenţa. Profesorii ne pot spune despre copil lucruri pe care altfel nu le putem afla.

În absenţa noastră, copilul este normal să se schimbe. El creşte în perioada despărţirii, se maturizează, dar părinţii rămân adesea cu imaginea copilului din trecut. Este bine, să conştientizăm aceste schimbări şi să abordăm copilul în acord cu ele. Reuşim aceste lucruri numai dacă vom comunica permanent, vom face schimburi de fotografii şi de planuri de viitor.
Aplicând aceste sugestii nu facem decât să facilităm adaptarea copilului nostru la diverse situaţii şi să-l ajutăm să crească frumos şi sănătos fizic şi emoţional.