Copilul cu tulburare de comportament opoziționist-sfidătoare

Atunci când părinții se uită la prietenii lor, li se pare că toți au copii cuminți, angelici. Cu un copil cu tulburare opoziționist-sfidătoare, chiar și cel mai înțelept și mai bine echilibrat părinte va crede în adâncul sufletului că el e vinovatul. Acest sentiment este înrăutățit de atitudinile demodate ale comunității și de prejudecățile oamenilor. Este ușor pentru experți să conceapă reguli, multe sunt foarte bune, dar copiii din viața reală îi privesc pe părinți în ochi și adesea refuză aceste reguli fără a sta pe gânduri. Pe de altă parte, mulți copii nu-și dau seama ce au greșit și de ce părinții devin brusc niște bombe cu ceas. Trebuie evitate confruntările directe și, mai ales, trebuie folosit un ton normal, calm, acordând astfel timpul necesar ca ostilitatea să se reducă. Una dintre situațiile cele mai frustrante cu care se poate confrunta la un moment dat părinții este aceea în care copilul lor refuză să-i asculte.

Copilul cu tulburare opoziționist-sfidătoare încearcă să-și asigure controlul asupra propriei lumi, chiar dacă aceasta înseamnă să nesocotească dorințele sau nevoile celor din jurul său. El insistă să i se facă pe plac și reacționează agresiv pentru a obține ceea ce își dorește. De regulă, ei sunt foarte reactivi și deseori devin furioși, iritați dacă nu obțin ceea ce doresc. Relația dintre părinți și copilul cu tulburare opoziționist-sfidătoare poate fi îmbunătățită printr-o serie de tehnici precum:

Eviențierea acțiunilor pozitive ale copilului - Toți copiii răspund la cuvintele și acțiunile pozitive, mai ales acești copii cu o natură extremă. Este de reținut faptul că lucrul care funcționează cel mai bine este confirmarea faptelor pozitive, mai degrabă decât a-i spune doar că este un copil cuminte. Un stil parental pozitiv presupune și acțiuni, pe lângă cuvinte. Adesea, o îmbrățișare sau un zâmbet ajută foarte mult pentru a face un astfel de copil să se simtă apreciat. Părinții ar trebui să încerce să ignore comportamentele nedorite, pentru că dacă aceștia observă numai greșelile, viața de familie se transformă într-o zonă de război neîntrerupt.

Dialogul pozitiv cu sine - Ceea ce gândim influențează felul în care simțim. Uneori, modul în care gândesc acești copii le face rău. Aceștia se simt descurajați de lucruri pe care nu le pot controla sau încep să gândească într-un mod negativ și ajung să se simtă neajutorați. Acești copii ar trebui să fie ajutați să treacă de la dialogul negativ cu sine la un dialog pozitiv. Astfel, în loc să-și spună "Sunt atât de prost, pentru că nu știu să răspuns la această întrebare...", să li se sugereze să-și spună "Nu știu să răspund la această întrebare, dar sigur voi ști să răspund al alte întrebări". În loc de "Părinții mei sunt foarte răi, întrucât niciodată nu mă lasă să fac nimic", ar putea spune "Trebuie neapărat să le explic părinților mei de ce este atât de important acest lucru pentru mine".

Învățarea consecințelor și remedierea - Copiii cu comportament opoziționist-sfidător trebuie să știe că acțiunile lor au întotdeauna consecințe, dar în același timp cu siguranță părinții lor nu își doresc să-și piardă stima de sine sau să aibă sentimentul de incompetență. Obiectivul pe care trebuie să-l aibă în vedere este acela de a fi rezonabil și de a asculta copilul cu atenție. Totuși, consecințele aversive pot să-l frustreze, așa că acestea trebuie folosite cu moderație. Este important ca în fiecare familie să se știe ce este considerat un drept și ce este un privilegiu. Atunci când sunt impuse consecințe, este important ca părinții să aibă o atitudine corectă, dar nu exagerat de severă.

Observarea limitelor - Atunci când este vorba despre un copil tulburare opoziționist-sfidătoare este întotdeauna greu de știut unde trebuie trasată limita. Nu este neapărat important unde se va trasa limita, ci faptul că va exista o limită. Observarea limitelor înseamnă ca părinții să stabilească o structură de pe urma căreia să beneficieze întreaga familie.

Arătați-i copilului că îl vedeți/timpul centrat pe copil - Copiii cu tulburare opoziționist-sfidătoare sunt inflexibili din punct de vedere emoțional. Totuși, refuzul acestora de a coopera este adesea legat de faptul că ei își doresc să primească întreaga atenție a părinților.

Timpul centrat pe copil: trebuie acordat zilnic, trebuie să i-l acorde ambii părinți. Este recomandat să nu existe întreruperi - fără convorbiri telefonice sau conversații cu alte persoane.

Trebuie învățați să se calmeze singuri - Adesea, copiii opozanți sunt iritabili. Ei trebuie învățați să se autoliniștească. Activitățile de calmare cuprind deseori o formă de numărătoare sau altă activitate ritmică. Atunci când părinții lucrează cu copilul pentru a-l ajuta să dezvolte modalități proprii prin care se poate autocalma, trebuie să fie ei înșiși calmi. Trebuie să le vorbească rar și cu blândețe.

Învățarea responsabilității - Pentru părinți, este tentant să fie atenți la comportamentele ce ar dori să înceteze - certuri, strigăte, comentarii răutăcioase etc - dar, cu toate acestea, în cazul acestor copii ce prezintă emoții atât de intense, este bine să-i ajute să se concentreze și asupra comportamentelor care funcționează pentru ei. De regulă, copiii învață responsabilitatea și cooperarea fiind responsabili și cooperanți. În mod ideal responsabilitatea ar trebui percepută ca un fel de recompensă, nu ca pe o corvoadă. Este recomandat ca părinții să încerce să găsească sarcini care sunt atractive pentru copil și care sunt și de folos familiei. Este bine să le ofere copiilor alternative și să le permită să își aleagă ce își doresc să facă.

Remedierea - Atunci când un copil face rău altui copil, el trebuie să încerce să îndrepte situația, reparând răul pe care l-a pricinuit. Mulți dintre copiii opozanți-sfidători sunt nepăsători față de sentimentele altui copil. Remedierea poate constitui un bun punct de pornire în încercarea părinților de a-l determina pe copil să se gândească la ceea ce simte altă persoană. Empatia se manifestă în moduri extrem de diverse la copii. Părintele trebuie să-i arate copilului că este important ce el să ia în considerare punctul de vedere al celuilalt, chiar dacă nu reușește întotdeauna să facă lucrul acesta. Atunci când i se cere unui copil să remedieze ceva, i se cere de fapt să se gândească la ce i-ar plăcea celeilalte persoane și, în același timp, el învață ce înseamnă să fii empatic. El va trebui ulterior să acționeze în așa fel încât intervenția sa să reflecte cunoștințele sale despre persoana respectivă și despre ce ar mulțumi-o.

Tehnica time-out - Atunci când copiii au un comportament absolut inadmisibil, părinții trebuie să stabilească niște limite. Când se confruntă cu un comportament de tip opozant, ei trebuie să decidă ce vor tolera și ce nu. Spre exemplu, lovirea și vătămarea fizică nu vor fi tolerate. Pentru un copil mai mare, ar fi bine să se intezică orice comportament agresiv, cum ar fi injuriile însoțite de amenințări sau insultele. Trebuie să fie identificate cu exactitate comportamentele indezirabile pe care părinții doresc să le stopeze. De exemplu, ar trebui să fie interzise lovirea, scuipatul, injuriile și comentariile amenințătoare. De regulă, cuvinte precum "nepoliticos, agresiv, nepotrivit" sunt prea vagi pentru a fi de folos. Este bine să se stabilească un obiectiv rezonabil pentru comportamentele vizate. În general, ar trebui să înceapă cu un singur comportament, pentru a avea șanse mai mari de a-l învăța pe copil autocontrolul. Ar trebui să evite să aibă vreodată mai mult de două-trei aspecte la care să lucreze în același timp.

Stoparea comportamentului de tip opozant cu ajutorul consecințelor Atunci când dorim să stopăm un comportament nedorit, este preferabil să fim mai degrabă pozitivi, decât negativi. Totuși, uneori trebuie să existe o consecință negativă pentru a ține copilul din scurt.

Creați o structură previzibilă - Copiii opozanți-sfidători sunt atât de sensibili și de reactivi, încât dorim să reducem la minimum confruntările din viața de zi cu zi. Din cauza faptului că acești copii întâmpină mari dificultăți atunci când trebuie să se controleze sau atunci când trebuie să se organizeze pentru a face ceea ce li se cere, părinții trebuie să-i ajute să-și regleze emoțiile. Acești copii funcționează cel mai bine când urmează o rutină structurată, dar deseori par să opună rezistență structurării. Fiecare plan trebuie conceput special pentru un anumit copil și deseori se conturează după o perioadă îndelungată de încercări și eșecuri.

Copilul trebuie învățat să roage, nu să comande - Dacă tonul copilului este prea ridicat, este indicat să i se vorbească în șoaptă. Scopul părintelui este acela de a-l ajuta pe copil să înțeleagă faptul că vocea sa poate fi prea puternică sau prea stridentă. Părintele poate încerca să-i vorbească în șoaptă copilului, deoarece uneori copiii coboară glasul la același nivel cu cel al părintelui. Cuvintele "te rog" și "mulțumesc" sunt cuvinte puternice și facilitează interacțiunea socială. Copilul opozant-sfidător are și mai mare nevoie de aceste cuvinte, față de ceilalți, deoarece substratul este unul pozitiv.

În concluzie, copiii cu tulburare opoizționist-sfidătoare se află într-o situație dificilă. Aceștia au emoții negative puternice, acționează într-o manieră intensă și deseori negativă și resimt în permanență faptul că oamenii sunt supărați pe ei. Uneori, ei sunt sfidători pentru că se simt frustrați. Părinții trebuie să îi ajute să se calmeze și să-și schimbe comportamentul pentru a deveni mai cooperanți. O trăsătură specifică a celor mai mulți copii cu tulburare opoziționist-sfidătoare este aceea că emoțiile lor sunt atât de intense, încât adesea nu reușesc să ia în seamă punctele de vedere ale celor din jurul lor. Când se întâmplă acest lucru, părinții ar fi bine să întreasă un comportament acceptabil din punct de vedere social. O strategie este aceea prin care sp încerce să identifice momentele în care copilul este atent cu ceilalți și atunci să-l laude pentru generozitatea sa. Atunci când începe să strige să se certe pentru a obține ceea ce vrea, părinții trebuie să încerce să-l ignorați, pentru că dacă vede că strigând nu primește ceea ce dorește, poate va învăța că această strategie nu funcționează.

Bibliografie

DeGangi, G., Kendall, A., (2013 ), Cum să fii un părinte eficient pentru copilul dificil, Cluj-Napoca: ASCR.

Harwood, R., Miller, S. A, Vasta, R, (2010 ), Psihologia copilului, Iași: Polirom

Stan, L. (coord. ), (2016 ), Dezvoltarea copilului și educația timpurie, Iași: Polirom