ADHD vs. ADD, la copii: Ce trebuie să știu?

ADD și ADHD sunt denumiri utilizate pentru a caracteriza copiii care au probleme cu focalizarea atenției.

Acești copii pot fi ușor distrași în timpul orelor, pot întâmpina obstacole în finalizarea temelor sau pot fi adesea preocupați de gânduri absente. Deși este ceva comun ca mulți copii să experimenteze aceste dificultăți, pentru unii, acestea pot începe să le perturbe activitățile cotidiene.

ADD (Tulburare de Deficit de Atenție) este o denumire învechită și nu mai este în uz în rândul specialiștilor.

Aceasta a fost populară în deceniul anilor ‘80 și se axa exclusiv pe dificultățile legate de atenție. Totuși, s-a constatat în scurt timp că aceste probleme erau de multe ori însoțite de hiperactivitate. Drept urmare, termenul de ‘ADD’ a fost treptat eliminat de către profesioniști, care au integrat caracteristicile sale în definiția actualizată a ‘ADHD’. Cu toate acestea, termenul de ADD este încă folosit în mod neoficial, ceea ce poate duce uneori la confuzie.

ADHD (Tulburare de Deficit de Atenție și Hiperactivitate) este denumirea oficială adoptată în prezent și include și aspectul de hiperactivitate.

Copiii cu tendințe hiperactive pot fi observați mișcându-se neliniștiți, având un surplus de energie, manifestând impulsivitate și întâmpinând dificultăți în așteptarea rândului lor. Pe măsură ce cresc, este posibil să devină mai comunicativi decât colegii lor.

ADHD este, de fapt, un termen ce desemnează anumite modele de comportament ce pot fi observate. Observă dacă ai identificat vreunul dintre aceste modele de comportament la copilul tău.

Probleme de concentrare: Acestea se manifestă prin dificultatea de a asculta profesorul, de a se distra chiar și în timpul jocului, de a face greșeli din lipsă de atenție, fiind dezorganizat, pierzând frecvent obiecte personale, uitând lucruri ușor și evitând proiectele care necesită o concentrare sau gândire susținută.

Hiperactivitate: S-ar putea observa că un copil este mereu în mișcare și îi este dificil să stea nemișcat. Poate vorbi prea mult. În timpul jocului, ar putea fi dificil să se joace în liniște. „Timpul de joacă” ar putea să interfereze cu alte părți ale vieții, astfel încât să alerge, să sară și să se cațere chiar și când nu este permis.

Impulsivitate: Copilul ar putea uneori să spună lucruri fără să le gândească bine sau să facă lucruri pe care nu ar trebui să le facă. Ar putea să îi fie dificil să aștepte sau să își ia rândul când se joacă jocuri cu prietenii. Ar putea să întrerupă regulat alte persoane — strigând răspunsuri în clasă înainte de a fi întrebat, de exemplu. Și s-ar putea chiar să fie găsit comportându-se nesigur uneori — alergând pe stradă fără să se asigure pentru trafic.

Cum putem sprijini copiii care se confruntă cu dificultăți de concentrare și hiperactivitate?

Este obișnuit pentru copii să întâmpine probleme cu atenția și să prefere joaca în aer liber în locul studiului. Totuși, dacă un copil se luptă cu acestea mai mult decât altele, există măsuri pe care le putem lua pentru a oferi ajutor.

Este important să conștientizăm că fiecare copil se confruntă cu provocări specifice. Copiii cu ADHD au creiere care funcționează în mod distinct, ceea ce înseamnă că metodele convenționale de parenting pot să nu fie eficiente.

Trebuie să recunoaștem că aceste diferențe nu exclud posibilitatea de a învăța să se adapteze. Secretul este să adoptăm strategii noi pentru a facilita finalizarea sarcinilor.

Este esențial să învățăm să motivăm și să ghidăm comportamentul cu delicatețe. Aceasta va fi strategia principală utilizată. Aceasta presupune recompensarea pentru comportamentele pozitive și retragerea recompenselor sau aplicarea consecințelor pentru comportamentele inadecvate. Mulți părinți procedează astfel instinctiv, însă poate fi necesar să adoptăm o abordare mai structurată. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că aceste reguli sunt respectate și când copilul se află la școală sau cu prietenii.

Este crucial să explicăm clar ce comportamente sunt așteptate și ce nu este permis. Copilul trebuie să înțeleagă regulile și este important să fim consecvenți în aplicarea lor. Nu este indicat să tolerăm un comportament neadecvat într-o zi și să îl ignorăm în următoarea. Cu cât suntem mai consecvenți, cu atât sunt mai mari șansele ca aceste reguli să fie interiorizate și instrucțiunile urmate corespunzător.

Trebuie să fim vigilenți în situații potențial periculoase. Dacă copilul are dificultăți în a-și controla impulsurile, este necesară o atenție sporită în activități cu grad ridicat de risc, precum traversarea străzii sau joaca în apropierea unei piscine.

Este important să colaborăm cu copilul, nu să ne opunem acestuia. Va avea nevoie de răbdarea și afecțiunea noastră, deoarece multe dintre cerințele noastre pot fi sursă de frustrare. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că înțelege motivele din spatele acțiunilor noastre. De exemplu, când manifestă un acces de furie, aplicarea unei perioade de „time out” ar trebui explicată în contextul beneficiilor sale. Dacă copilul simte că înțelegem frustrarea sa, este mai probabil să se calmeze și să colaboreze.

În final, este vital să ne gestionăm așteptările. Nu putem schimba comportamentul copilului peste noapte și nu putem controla toate problemele legate de atenție și hiperactivitate. Cu toate acestea, având răbdare, empatie și flexibilitate, putem începe să abordăm treptat aceste provocări care par insurmontabile.

Dacă ești îngrijorat/ă pentru copilul tău, ia în considerare să îl/îi duci la un psiholog și un psihiatru pentru copii.

Doar pentru că un copil este puțin distras sau hiperactiv, nu înseamnă că are ADHD. Prin urmare, un psiholog calificat va putea să te ajute să înțelegi mai bine situația. Acesta va folosi un set specific de criterii pentru a face o evaluare. De exemplu, orice comportament discutabil trebuie să se manifeste în mai multe medii, cum ar fi atât acasă cât și la școală. Trebuie să existe un model consistent de comportament, nu doar o problemă ocazională sau două. Și aceste modele de comportament trebuie să fi existat de ceva timp — să zicem, 6 luni sau mai mult.

Înainte de a merge la o sesiune, încearcă să listezi unele dintre provocările cu care se confruntă copilul tău.

Vei avea o idee despre ce se întâmplă acasă, dar s-ar putea să fie necesar să vorbești cu profesorul/profesoara copilului pentru a afla despre problemele cu care se confruntă în clasă. De exemplu, cum interacționează cu lecțiile și prietenii/prietenele? Există anumite declanșatoare specifice pentru comportamentele sale problematice? Și care strategii de predare au funcționat și care nu? Vezi dacă profesorul/profesoara poate să scrie un raport pentru a ajuta psihologul să evalueze copilul tău. Ai putea de asemenea să contactezi alți adulți din viața copilului, cum ar fi antrenori de sport și profesori/profesoare anterioare.