Tulburarea de stres post-traumatica

Tulburarea de stres post-traumatica se poate dezvolta dupa un eveniment traumatic care ameninta siguranta individului sau ii da sentimentul de neajutorare. Cele mai multe cazuri asociate cu aceasta conditie implica soldatii din razboaie, dar orice experienta de viata traumatica poate declansa emotii impredictibile si necontrolabile.
Conditia poate afecta pe cei care experimenteaza personal catastrofa, care sunt martori si cei care participa la ajutorarea victimelor, incluzind personalul medical de urgenta, militari si pompieri. Poate apare chiar si la prieteni sau membrii ai familiei celor care au trecut prin trauma

Tulburarea de stres post-traumatic se dezvolta diferit de la persoana la persoana. De obicei simptomele se dezvolta in orele sau zilele care urmeaza evenimentului traumatic, dar uneori pot necesita saptamini, uni sau chiar ani inainte de a apare.
Evenimentele traumatice care pot declansa aceste simptome pot cuprinde: razboaie, dezastre naturale, accidente de masina, decesul subit al unei persoane iubite, violul, rapirea, acte de violenta, neglijarea in copilarie.

Evenimentele traumatice care pot conduce la tulburarea de stres post-traumatica sunt de obicei atit de coplesitoare si infricosatoare incit intristeaza pe oricine. Aproape orice persoana dupa astfel de intimplari experimenteaza cel putin unele dintre simptome. Frecvente sunt cosmarurile, frica si dificultatea opririi gindurilor obsesive asupra evenimentului. Acestea sunt reactii normale la evenimente anormale.
Pentru majoritatea persoanelor insa aceste simptome sunt de scurta durata. Pot tine citeva zile sau chiar saptamini, dar progresiv vor ceda. Insa pentru persoanele afectate de stresul post-traumatic simptomele nu diminua ci se agraveaza. Dupa evenimentul dezastruos, mintea si corpul sunt in soc. Dar pe masura ce persoana realizeaza ce s-a intimplat si isi proceseaza emotiile, iese din aceasta stare. In cazul patologic individul ramine in soc psihologic. Pentru a depasi conditia este important ca acesta sa faca fata amintirilor si emotiilor.

Simptomele tulburarii de stres post-traumatic pot apare brusc, gradat sau intermitent in timp. Uneori simptomele par sa apara fara nici un factor declansator sau alteori sunt declansate de ceva care reaminteste individului evenimentul traumatic original, cum ar fi un zgomot, o imagine, unele cuvinte sau un miros. Exista trei tipuri de simptome principale: re-trairea evenimentului traumatic, evitarea reamintirii traumei si cresterea anxietatii si a excitarii emotionale.

Tratamentul conditiei amelioreaza simptomele ajutind individul sa faca fata traumei traite. Acesta va fi incurajat sa-si reaminteasca experienta si sa proceseze emotiile si senzatiile din timpul evenimentului original. Terapiile psihologice ajuta persoana afectata sa-si exploreze gindurile si sentimentele legate de trauma, sa lucreze asupra sentimentului de vina si neincredere, sa invete cum sa-si controleze amintirile invadante.

Cauze si factori de risc:

Se considera conditia a fi cauzata de trauma fizica sau psihologica sau mai frecvent o combinatie a celor doua. Probabil mai frecventa dupa evenimente precum violul, razboaiele sau atacul terorist, decit dezastrele naturale. Evenimentele care pot determina aceste simptome cuprind asaltul violent, rapirea, atacul sexual, tortura, starea de ostatic, prizonieratul in razboi, dezastrele, accidentele violente auto sau diagnosticul unei boli mortale. Cercetarile arata ca abuzul copiilor interactioneaza cu o mutatie intr-o gena legata de stres si creste riscul de stres post-traumatic la adult.

Neuroendocrinologie:
Simptomele conditiei pot apare cind un eveniment traumatic determina un raspund adrenalinic excesiv care formeaza cai de transmitere neurologice puternice. Aceste cai pot persista mult dupa eveniment facind individul hiper-responsiv la situatiile anxioase viitoare. Tulburarea determina modificari biochimice in creier si corp care difera de alte tulburari psihiatrice cum ar fi depresia majora. Indivizii afectati raspund mai puternic la testul de supresie al dexametazonei decit cei diagnosticati cu depresie clinica. In plus, majoritatea persoanelor prezinta secretie de cortisol si catecolamine in urina.

Factori de risc:
Desi majoritatea oamenilor intilnesc trauma pe parcursul vietii, doar 8% dezvolta tulburarea. Vulnerabilitatea la stresul post-traumatic apare din interactiunea diatezei biologice, experientele de dezvoltare din copilarie si severitatea traumei. Factorii de risc cuprind trauma in copilarie, adversitatea cronica si stresorii familiali. Acest efect al traumei in copilarie, care nu este bine inteles poate fi un marker pentru experientele traumatice si problemele de atasament. Proximitatea, durata si severitatea traumei sunt importanti de asemenea.
Multi factori de risc cuprind natura evenimentului in sine. Evenimentele traumatice determina conditia mai ales cind implica o amenintare severa la viata sau siguranta personala: cu cit sunt mai extreme si prelungite amenintarile cu atit riscul de a dezvolta stresul post-traumatic ca raspuns este mai mare. Amenintarea umana, intentionata cum este violul, asaltul si tortura, tind de asemenea sa fie mai traumatice decit dezastrele natural, accidentele impersonale. Masura in care trauma a fost neasteptata, incontrolabila si inexplicabila joaca un rol de asemenea.
Alti factori de risc pentru stresul post-traumatic cuprind:
- experiente traumatice anterioare, mai ales in copilarie
- istoric familial de stress post-traumatic sau depresie
- istoric de abuz sexual sau fizic
- istoric de abuz de substante
- istoric de depresie, anxietate sau alte tulburari mentale
- nivel ridicat al stresului in viata de zi cu zi
- lipsa sprijinului emotional dupa trauma si absenta modelelor de copiere.

Semne si simptome:
Tulburarea de stres post-traumatic este o conditie anxioasa severa care se dezvolta dupa expunerea la orice eveniment care determina trauma psihologica. Acest eveniment implica amenintarea cu moartea individului sau a altora, sau amenintarea integritatii fizice, sexuale sau psihologice, depasind capacitatea de a procesa si face fata a individului. Ca efect al traumei psihologice, conditia este mai putin frecventa si mai de durata decit raspunsul acut la stres, tulburare mai frecventa.
Simptomele de diagnostic cuprind re-experimentarea traumei originale prin cosmaruri si amintiri violente, evitarea stimulilor asociati cu trauma si cresterea excitarii - cum ar dificultatea adormirii sau mentinerii somnului, furia si hipervigilenta. Criteriile de diagnostic cer ca simptomele sa se mentina mai mult de o luna si sa determine afectare semnificativa a functionarii sociale, profesionale si in alte domenii.

Tulburarea de stres post-traumatica este clasificata ca o tulburare anxioasa, caracterizata de experiente aversive legate de frica, comportamente si raspunsuri psihologice care se dezvolta dupa expunerea la un eveniment traumatic psihologic. Manifestarile sale se mentin mai mult de 30 de zile, diferentiind-o de tulburarea de stres acuta. Are trei forme: acuta, cronica si cu debut tardiv.
Simptomele re-experimentarii traumei:
- amintiri intrusive, suparatoare ale traumei
- deja-vu: se comporta sau se simte ca si cum traieste trauma
- cosmaruri asupra traumei in sine sau alte lucruri infricosatoare
- sentimente de stres intens cind isi reaminteste evenimentul
- reactii fizice intense la amintirile traumei (palpitatii, respiratii rapide, greata, tensiune musculara, transpiratii).
Simptome ale evitarii amintirii traumei:
- evitarea activitatilor, locurilor, gindurilor sau emotiilor care reamintesc de trauma
- inposibilitatea de a-si aminti aspecte importante ale traumei
- pierderea interesului fata de activitatile si viata normala in general
- sentiment de detasare fata de altii si izolare emotionala
- sentiment de viitor incert, limitat (nu se asteapta sa aiba o durata normala de viata, sa se casatoreasca, sa aiba o cariera).
Simptome ale cresterii anxietatii si a excitarii emotionale:
- dificultate in a adormi sau a mentine somnul
- iritabilitate si crize de furie
- dificultatea atentiei
- hipervigilenta
- se simte mereu pe fuga, sare la orice zgomot.

Alte semne si simptome frecvente ale tulburarii de stres post-traumatic:
- furie si iritabilitate, vina, rusine sau autoblamare
- abuz de substante, sentimente de neincredere sau tradare
- depresie si neajutorare, ginduri suicidale
- sentimentul de a fi izolat, crampe musculare si dureri corporale.

Simptomele tulburarii la copii:
La copiii foarte mici simptomele stresului post-traumatic pot fi foarte diferite fata de cele ale adultilor.
Acestea cuprind urmatoarele:
- frica de a fi separat de parinte
- pierderea aptitudinilor anterior castigate cum ar fi mersul la toaleta
- probleme ale somnului si cosmaruri fara un continut recunoscut
- joaca compulsiva in care se repeta aspecte sau teme ale traumei
- noi fobii si anxietati care par a nu fi legate de trauma, cum ar fi frica de monstri
- repetarea traumei prin jocuri, povesti sau desene
- crampe si dureri fara nici o cauza aparenta
- iritabilitate si agresivitate.

Abuzul de substante:
In timp, persoanele netratate sunt succeptibile la deterioarea relatiilor personale si de lucru si la dezvoltarea abuzului de substante sau a dependentei. Se pare ca femeile au rate mai mari de dependenta la cocaina decit barbatii, precum si pentru alcool. Aceste descoperiri arata posibilitatea diferentelor legate de sex in patologia stresului post-traumatic.

Diagnostic:

Teste de laborator:
Nivelele de cortizol pot fi scazute, norepinefrina si epinefrina pot fi ridicate iar acitivitatea axei hipotalamo-adrenalo-pituitare poate anormala la pacientii cu stres post-traumatic, totusi aceste elemente sunt inca folosite doar pentru cercetare.
Opiaceele naturale care sunt produse de corp pentru a masca durerea in fata pericolului, pot fi la nivele ridicate chiar si dupa ce pericolul a trecut. Acestea pot conduce la emotii ascunse si confuze observate la aceste persoane.

Criteriile de diagnostic cuprind:
Expunerea la un eveniment traumatic:
Acesta trebuie sa implice pierderea integritatii fizice sau riscul de leziuni severe sau deces, al individului sau altor persoane si raspunsul la eveniment care implica frica intensa, oroare sau neajutorare sau la copii raspunsul trebuie sa implice comportament agitat sau dezorganizat. Evenimentul trebuie sa determine simptome de stres semnificative la aproape oricine si se afla in afara domeniului experientelor umane obisnuite.

Re-experienta persistenta:
Una sau mai multe dintre urmatoarele trebuie sa fie prezente la victima: amintiri bruste, cosmaruri repetate, re-experimentarea subiectiva a evenimentului traumatic sau raspuns psihologic sau fiziologic negativ intens la orice amintire obiectiva sau subiectiva a acestuia.

Evitarea si teama emotionala persistenta:
Aceasta implica un nivel suficient alevitarii stimulilor asociati cu trauma cum ar fi anumite ginduri sau sentimente sau discutia despre eveniment:
- evitarea comportamentelor, locurilor sau a persoanelor care pot conduce la amintiri stresante
- incapacitatea de a-si aminti parti din eveniment sau implicarea diminuata in activitatile semnificative ale vietii
- diminuarea capacitatii de a simti anumite emotii
- credinta ca viitorul individului va fi marcat intr-un anume fel, anormal fata de al altora.

Simptome persistente ale cresterii excitarii, care nu au fost prezente inainte:
Acestea sunt probleme ale raspunsurilor psihologice cum ar fi dificultatea de a adormi sau probleme cu furia, concentrarea sau hipervigilenta.

Durata simptomelor peste o luna:
Daca toate criteriile sunt prezente dar nu au trecut 30 de zile, individul este diagnosticat cu tulburare acuta de stress.

Afectarea semnificativa:
Simptomele raportate trebuie sa conduca la afectare sau stres clinic semnificativ ale majoritatii domeniilor importante ale vietii, cum ar fi relatii sociale, activitati profesionale sau alte zone ale functionarii.

Tratament:
Tratamente preventive:
Eliberarea psihologica: prima forma de tratament preventiv este cea a eliberarii psihologice. Aceasta este cea mai folosita masura. Un motiv principal pentru aceasta metoda este relativa usurinta cu care acest tratament poate fi administrat indivizilor, imediat dupa eveniment. Consta in interviuri care permit persoanelor sa confrunte direct evenimentul si sa-si impartaseasca emotiile consilierului, ajutind la structurarea amintirilor. Totusi, in timp ce acest tip de terapie este cel mai folosit este si cel mai putin eficient.

Tratamentele psihobiologice:
Acestea sunt de succes, mai ales cele cu cortizol. Tratamentele psihobiologice tintesc modificarile biologice care apar dupa evenimentul traumatic. Incearca sa modifice chimic formarea amintirilor si invatarea. Cortizolul este frecvent scazut la peersoanele care sunt la risc de stres post-traumatic, astfel prin cresterea nivelului de cortizol la normal s-a aratat reducerea excitarii post eveniment.

Terapia curenta:
Tratamentul cuprinde aborduri farmacologice si psihologice. Medicatia poate fi necesara pentru a controla simptomele fiziologice care nu pot fi tolerate. Pentru adolescent si copii tratamentul este mai mult psihoterapeutic. Acesta consta din terapia de grup, individuala si de familie, terapia cognitiva comportamentala, terapia prin jocuri, terapia prin arta, controlul anxietatii, hipnoza si tehnici de relaxare.
Tehnica de reprocesare si desensitizare a miscarilor globilor oculari are succes in ajutarea supravietuitorilor diferitelor traume, cum ar fi violenta domestica, abuzul sexual, crima si razboiul. Metoda implica psihoterapia care combina diferite aborduri terapeutice de stimulare ritmica pentru a stimula mecanismele de procesare a informatiilor cerebrale.

Cum sa te ajuti singur?

Ce sa faci:
- continua-ti viata cit mai normal posibil
- revin-o la rutina obisnuita
- vorbeste despre ce s-a intimplat cu cineva de incredere
- incearca exercitii de relaxare
- intoarce-te la serviciu
- maninca si fa exercitii regulat
- reintoarce-te la locul unde a avut loc evenimentul traumatic
- pastreaza timp sa stai cu prietenii si familia
- fii atent cind conduci masina - atentia iti este diminuata
- fii mai atent in general-accidentele sunt mai frecvente in aceasta perioada
- vorbeste cu un doctor
- gindeste-te ca viata va fi mai frumoasa.

Ce sa nu faci:
-nu te blama singur pentru trauma-aceste simptome nu sunt un semn de slabiciune; sunt o reactie normala, a oamenilor normali la experiente terifiante
- exprima-ti emotiile: daca ai dezvoltat simptomele impartaseste-le medicului pentru ca tratamentul este eficient
- nu evita sa vorbesti despre ce s-a intimplat
- nu astepta ca amitirile sa dispara imediat
- nu astepta prea mult de la tine
- nu te izola de alte persoane
- nu consuma alcool, cafea sau alte substante
- nu te obosi extrem
- nu trece peste mesele de baza ale zilei
- nu pleca in vacante singur.

Prognostic:
Tulburarea de stress post-traumatica poate apare la orice virsta, incluzind copilaria. Simptomele debuteaza de obicei in primele 3 luni de la trauma, desi poate exista o intirziere de citeva luni sau chiar ani, inainte ca acestea sa apara. Frecvent persoana prezinta mai intii tulburarea acuta de stres in imediata perioada de dupa trauma. Durata stresului post-traumatic, cu recuperare completa la aproape 3 luni intervine la jumatate dintre persoanele afectate, multi avind simptome pentru mai mult de 12 luni de la trauma. In unele cazuri evolutia este caracterizata de aparitia si disparitia simptomelor. Reactivarea simptomelor poate apare ca raspuns la reamintirea traumei originale, stresorii vietii sau noi evenimente traumatice. Severitatea durata si proximitatea expunerii unui individ la trauma sunt factori importanti ai dezvoltarii tulburarii. Afectiunea se poate dezvolta la persoane fara nici un factor predispozant mai ales daca stresorul este extrem.
La pacientii care primesc tratament, durata medie a simptomelor este de 36 de luni, comparat cu 64 de luni pentru cei care nu primesc tratament. Totusi mai mult de o treime dintre pacientii care au conditia nu se recupereaza niciodata. Factorii asociati cu un prognostic bun includ angajarea rapida in tratament, sustinerea sociala precoce, evitarea retraumatizarii, functionare premorbida pozitiva si absenta altor tulburari psihiatrice sau abuz de substante.