Tulburarea de personalitate paranoida

Personalitatea paranoida este un diagnostic psihiatric caracterizat prin paranoia si neincredere generalizata in altii. Cei cu aceasta conditie scaneaza vigilenti mediul pentru indicii sau sugestii pentru a valida ideile lor prejudiciale. Indivizii paranoizi sunt observatori cu ochi de vultur. Cred ca sunt in pericol si cauta semne si amenintari indiferent de fapte. Tind sa fie in garda si suspiciosi avand vieti emotionale constrinse. Incapacitatea lor de implicare emotionala semnificativa si modelul general de izolare sociala conduc frecvent la izolare schizoida fata de experientele vietii.

O contributie genetica la modelul paranoid si o legatura genetica intre tulburarea de personalitate si schizofrenie exista. Teoriile psihosociale implica proiectarea emotiilor interne negative si modelarea parentala.
Acestor indivizi le este in general dificil sa aiba relatii apropiate din cauza suspiciunii excesive si a ostilitatii. Natura lor combativa si suspicioasa poate determina un raspuns ostil la altii servind apoi la confirmarea asteptarilor originale. Indivizii cu aceasta tulburare simt nevoia de a controla pe cei din jur. Sunt frecvent rigizi, critici si nu pot colabora cu alte persoane desi au dificultati ei insisi de a accepta criticismul.

Ca raspuns la stres indivizii pot experimenta episoade psihotice scurte. Daca acestea dureaza mai mult de citeva minute sau ore aceasta tulburare se poate transforma in schizofrenie. Sunt la risc major de stari depresive majore, agorafobie, tulburare obsesiv-compulsiva, dependente.

In ciuda suspiciunilor persistente fata de altii, pacientii cu personalitate paranoida nu sufera de iluzii decit in situatiile rare de stres extrem. In general sunt ancorati in realitate, in afara de interpretarea gresita a motivelor si intentiilor altora. Pacientii nu sunt psihotici dar sunt convinsi ca altii incearca sa-i prinda sau sa-i umileasca conducand la ostilitate si izolare sociala.

Tratamentul implica psihoterapie pe toata durata vietii cu un terapeut care are experienta in tratarea acestor tipuri de tulburari de personalitate. Medicatia poate fi prescrisa pentru a ajuta cu anumite simptome debilitante.

Cauze si factori de risc: Nimeni nu stie ce determina tulburarea de personalitate paranoida, desi exista indicii ca factorii familiali ar influenta dezvoltarea tulburarii in unele cazuri. Se pare ca sunt mai multe cazuri de personalitate paranoida in familiile cu membrii care sufera de tulburari psihotice cum sunt schizofrenia sau tulburarea iluzionala.

Alte posibile cauze interpersonale au fost propuse. Unii terapeuti considera comportamentul care caracterizeaza tulburarea a fi invatat. Ei sugereaza ca astfel de comportament poate fi urmarit pana in experientele din copilarie. Astfel copii care sunt expusi la furia dultilor fara a putea scapa sau controla, dezvolta cai paranoide de a gandi in efortul de a face fata stresului. Tulburarea personalitatii paranoide apare cand acest mod de a gandi devine parte din personalitatea individului in perioada de adult.

Studiile pe gemeni monozigoti si dizigoti sugereaza ca factorii genetici pot, de asemenea, juca un rol important in cauzalitatea tulburarii. Studiile pe gemeni indica faptul ca genele contribuie la dezvoltarea tulburariilor de personalitate in copilarie. Mai mult, gradul contributiei la dezvoltarea tulburarilor de personalitate in copilarie este similar cu contributia genetica la versiunile adulte ale tulburarilor.

Semne si simptome: Persoanele cu personalitate paranoida nu au incredere in altii. De fapt, caracteristica principala a acestora este gradul inalt de neincredere si suspiciune cand interactioneaza cu oamenii. Chiar si gesturile prietenesti sunt frecvent interpretate ca fiind manipulative sau rauvoitoare. Indiferent de modelele de neincredere si suspiciune, acestea incep in copilarie sau chiar in perioada de adult si curand vor domina viata celor afectati. Sunt incapabili sau le este frica sa aiba relatii apropiate cu altii.

Suspecteaza strainii si chiar persoanele pe care le stiu. Ca rezultat al grijii lor constante asupra neincrederii fata de altii, pacientii cu aceasta tulburare au putini prieteni intimi sau contacte umane apropiate. Nu sunt buni jucatori de echipa. Interactiunile cu altii sunt caracterizate de atentie excesiva si nu rar de ostilitate. Daca se casatoresc sau devin apropiati de cineva relatia este caracterizata mai ales de gelozie psihologica si incercari de a-si controla partenerul. De obicei presupun ca partenerul lor sexual ii insala.

Aceste persoane nu lasa garda jos niciodata. Cauta si gasesc intotdeauna indicii ca restul sunt impotriva lor. Pot fi agresivi si certareti cu altii. Nu este neobisnuit pentru ei sa dea in judecata pe cei despre care cred ca le-au gresit. Pacientii cu aceasta tulburare sunt cunoscuti pentru tendinta lor de a deveni violenti.

In ciuda aspectelor neplacute ale stilului de viata paranoid, nu este indeajuns pentru a determina acesti indivizi sa caute ajutor medical. Nu au incredere in medici, cum nu au incredere in nimeni altcineva. Intr-o situatie de criza din viata lor, un membru al familiei sau un sistem judiciar reuseste sa convinga pacientul sa se prezinte la un profesionist. Nu este neobisnuit pentru pacienti sa abandoneze terapia cand percep o intentie malitioasa din partea terapeutului. Se recomanda medicatie in doze mici pentru a trata probleme specifice precum anxietatea, dar numai pentru perioade scurte de timp.

Subtipurile Millon:
Cercetatorul Millon a identificat 5 subtipuri ale paranoidului. Un astfel de individ poate manifesta unul sau nici unul dintre urmatoarele;
- paranoidul fanatic - cuprinde manifestari narcisiste
- paranoidul malign - cuprinde manifestari sadice
- paranoidul crud - cuprinde caracteristici negativiste
- paranoidul insular - include manifestari evitante
- paranoidul incapatinat - cuprinde manifestari compulsive.

Diagnostic: Psihiatrii si psihologii clinici trebuie sa nu confunde tulburarea paranoida de personalitate cu alte tulburari mentale sau comportamente care au unele simptome in comun cu personalitatea paranoida. Trebuie sa se asigure ca pacientul nu este consumator de amfetamine sau cocaina. Abuzul cronic al acestor stimulante poate produce comportament paranoid. De asemenea, unele medicamente prescrise au paranoia drept efect secundar.

Exista cel putin 20 de tulburari mentale care pot fi confundate cu personalitatea paranoida dupa un interviu superficial deoarece impart simptome identice: schizofrenia, personalitatea schizotipala, personalitatea schizoida, tulburarea iluzionala persecutorie, paranoia.
La unii pacienti simptomele personalitatii paranoide pot precede dezvoltarea schizofreniei.

Nu exista teste de laborator sau imagistice care sa poata fi folosite pentru a confirma diagnosticul de tulburare paranoida a personalitatii. Medicii specialisti cauta cel putin 5 simptome distincte la pacienti. Primul este un model de suspiciune si neincredere in oameni cand nu exista un motiv adevarat. Acest model trebuie sa fie prezent cel putin in timpul perioadei de adult tanar.
In plus fata de acest simptom pentru a pune diagnosticul de personalitate paranoida pacientul necesita intrunirea a cel putin inca 4 din simptomele urmatoare:
- suspiciune nefondata ca oamenii vor sa-i insele, exploateze sau sa le faca rau
- credinta persistenta ca altii nu sunt demni de incredere sau ca nu sunt capabili de a oferi loialitate
- frica ca altii vor folosi informatii impotriva pacientului cu intentia de a le face rau; aceasta frica este demonstrata de refuzul de a da informatii chiar si inocente despre viata lor personala
- interpretarea remarcilor inocente a altora ca fiind insulte, sau interpretarea evenimentelor neutre a fi o amenintare
- o tendinta puternica de a nu ierta insultele reale sau imaginare
- raspuns furios si agresiv ca replica la atacurile imaginate
- suspiciunea in absenta unui indiciu real ca un partener sexual nu le este credincios rezultand un comportament gelos.

Tratament: Deoarece sunt suspiciosi si nu au incredere, pacientii cu personalitate paranoida nu cauta ajutor medical de unii singuri. Un eveniment stresant in viata ii poate indemna sa se prezinte la un specialist.

Psihoterapia:
Primul abord la tratament este psihoterapia. Problema este ca acesti pacienti nu ofera terapeutului increderea necesara pentru un tratament de succes. Ca rezultat este dificil sa se adune date despre cel mai bun tratament. Depinde de terapeut sa depaseasca rezistenta pacientului. Terapia de grup care cuprinde membrii familiei sau alti pacienti psihiatrici nu este de ajutor din cauza neincrederii in oameni. Aceasta caracteristica explica de ce nu exista grupuri de auto-ajutor dedicate recuperarii.

In timp si cu un terapeut dedicat, pacientul care ramane in terapie va dezvolta un grad de incredere. Dar pe masura ce pacientul exprima mai multe din gandurile sale paranoide clinicianul va continua sa faca fata sarcinii dificile de a fi obiectiv cu ideile paranoide si de a mentine un raport bun cu pacientul. Daca terapeutul nu este indeajuns de obiectiv si persistent pacientul se va simti deceptionat. Daca acesta provoaca gindurile paranoide prea direct pacientul va fi amenintat si probabil va abandona terapia.

Medicatia:
In timp ce psihoterapia individuala de sustinere este tratamentul de electie in personalitatea paranoida, medicatia este uneori folosita limitat pentru a trata simptomele asociate. Daca pacientul este foarte anxios se vor prescrie anxiolitice. Antipsihotice pot fi administrate in agitatie extrema si stres care produc iluzii.

Unii medici au sugerat folosirea dozelor mici de neuroleptice in acest grup de pacienti, totusi medicatia nu este o forma normala a tratamentului de durata. Nicio medicatie nu s-a dovedit a reduce pentru lunga durata simptomele, desi fluoxetine a facut pacientii mai putin furiosi, iritabili si suspiciosi. Antidepresivele pot agrava simptomele.
Un alt motiv este ca pacientii sunt suspiciosi fata de medicamente crezand ca cineva vrea sa ii controleze. Convingerea lor de a accepta medicatia este dificila.

Prognostic:
Personalitatea paranoida este frecvent cronica, o conditie pentru toata viata. Prognosticul de lunga durata nu este incurajator. Sentimentele de paranoia totusi pot fi controlate intr-un anumit grad prin terapie.