Tulburarea de conduita si delincventa juvenila

Aceasta este o categorie psihiatrica marcata printr-un model de comportament repetitiv in care drepturile altor persoane si normele sociale sunt incalcate. Simptomele cuprind agresiunea fizica si verbala, comportament caracterizat de cruzime fata de animale si oameni, comportament distructiv, minciuna, vandalism si furt.
Tulburarea de conduita este o problema de sanatate publica majora, deoarece tinerii cu aceasta tulburare nu doar produc vatamare fizica si psihologica altor persoane, dar sunt expusi si la un risc ridicat de inchisoare, leziuni, depresie, abuz de substante si deces prin omucidere si suicid. Acest sindrom nu este o entitate medicala unica ci cuprinde diferite forme ale comportamentului negativ major. Dupa virsta de 18 ani o tulburare de conducere se poate transforma intr-o tulburare de personalitate antisociala, asociata psihopatiei. Tulburarea depresiva de conduita este o combinatie a celei de conduita cu depresie persistenta si marcata a starii afective si simptome cum ar fi pierderea interesului, a sperantei, tulburari de somn si apetit alterat.

Intr-o anumita perioada a dezvoltarii lor majoritatea copiilor si adolescentilor actioneaza sau fac lucruri care sunt distructive sau problematice pentru ei insisi sau altii. Fiecare tinar are o metoda de copiere a manifestarilor observate la alte persoane, doar unele dintre aceste metode sunt distructive. Astfel de comportament indica tulburarea de conduita daca persista. Tulburarea este mai intilnita printre baieti decit la fete. Pina la 50% dintre parintii cu copii de 4-6 ani raporteaza astfel de comportamente manifestate de catre copilul lor, dar majoritatea acestor copii prezinta o diminuare a comportamentului antisocial in urmatorii ani.
Cei la care persista astfel de comportamente pot fi candidati pentru ajutorul psihologic. Se estimeaza ca 5% dintre copii prezinta probleme de conduita serioase, fiind descrisi ca impulsivi, hiperactivi, agresivi si cu un comportament delincvent. Motivele acestui comportament cuprind mostenirea genetica a unui temperament dificil, grija parinteasca ineficienta si traiul intr-un mediu in care violenta este frecventa. In ciuda numeroaselor eforturi facute de a ajuta acesti copii, exista o lipsa a unei pareri comune asupra metodelor terapeutice folositoare.

Un comportament similar este delincventa juvenila. Acest termen se refera la tendinta adolescentilor de a incalca legea sau de a se angaja in comportamente ilegale, concept larg care variaza intre furt si crima. Se pare ca 8 din 10 cazuri de delincventa juvenila implica baietii. Totusi in ultimele doua decade apare o crestere importanta a delincventei feminine. Delincventa juvenila se pare ca variaza printre culturi. Delincventa in grupurile de minoritati si tinerii cu statut socioeconomic inferior sunt in mod special numeros reprezentati in aceste grupuri. Unele cauze sugerate ale delincventei sunt ereditatea, problemele de identitate, influentele comunitatii si experientele familiale. Desi delincventa nu este exclusiv un fenomen al statutului socioeconomic inferior, unele caracteristici ale culturilor socioeconomic inferioare o pot promova. Este o problema complexa, dar psihologii au descoperit factorii care pot prezice daca un tinar se va transforma intr-un delincvent sau nu. Tinerii violenti sunt de obicei barbati condusi de sentimente de putere.

Cauzele tulburarii de conduita:
Influenta familiei:
- parintii care nu impun limite comportamentului unui copil
- parintii care nu isi dau seama de consecintele pentru comportament inadecvat
- lipsa supravegherii parintilor
- viata de familie nefericita cu multiple certuri
- saracia, familiile mari, conflictele maritale, violenta domestica
- parintii agresivi, mai ales tatal, parinti cu o problema de sanatate mentala
- parintii implicati in activitati ilegale, abuzul copilului, copiii institutionalizati.
Alti factori:
- sexul - baietii sunt de doua ori mai predispusi decit fetele
- grupul de colegi, folosirea de substante, tulburarile afective, dizabilitatile de invatare
- tulburarea de stres posttraumatica, depresia, tulburarea sfidatoare, ADHD, leziunile cerebrale.

Semne si simptome:
Comportamentele folosite pentru a clasifica tulburarea includ 4 categorii principale: agresiunea fata de animale si oameni, distrugerea proprietatilor fara agresiune fata de animale si oameni, minciuna si furt si incalcarea severa a regulilor. Tulburarea apare de obicei in copilaria de mijloc ca un comportament sfidator. Aproape jumatate dintre copiii cu acest tip de personalitate sfidatoare au o tulburare afectiva. Evaluarea relatiei parinte - copil si profesor - copil sunt foarte importante.

Modele comportamentale:
Tulburarea de conduita este cel mai intilnit diagnostic la copii si adolescenti. Modelele comportamentale ale tulburarii de conduita tintesc functia problemelor de conduita ale copilariei timpurii. De fapt aceste modele reprezinta un caracter microsocial de dezvoltare a tulburarii de conduita.

Lipsa empatiei:
Tulburarea de conduita este strins legata de psihopatie, o tulburare a personalitatii caracterizata prin lipsa anormala a empatiei combinata cu conduita sever imorala dar mascata de o capacitate de a apare la exterior normal. Psihologii si neurocercetatorii sociali au presupus ca empatia si grija empatica pentru altii sunt esentiale pentru inhibarea agresiunii. Propensitatea pentru comportamentul agresiv a fost sugerata a reflecta un raspuns empatic blocat la suferinta altora. O astfel de lipsa a empatiei la indivizii agresivi poate fi consecinta esecului de a sensibilizati de suferinta altora. Similar s-a sugerat ca comportamentul agresiv provine din procesarea anormala a informatiilor afective, rezultind un deficit in experimentarea fricii, a empatiei si vinovatiei, care la indivizii normali inhiba manifestarea fizica a impulsurilor violente.

Tulburarile timpurii:
Chiar la virsta de 2 ani semnele de iritabilitate, impulsivitate, complianta slaba, neatentie pot conduce la modele de comportament negative la virste mai mari. Aceste semne duc la diagnosticarea ADHD sau a personalitatii sfidatoare mai tirziu. La unii copii cu astfel de semne comportamentul sfidator apare in ciuda eforturilor parintilor de a lucra cu copilul. Totusi mai frecvent acesti copii fac parte din familii instabile si stres economic. Uneori istoricul de psihopatologie la parinti este prezent. Drept consecinta a acestor modele negative, parintii izoleaza tot mai mult copilul si familia de sustinerea comunitatii. Nu isi i-au copilul in public de frica unui incident incontrolabil. Dupa interactiune negativa cu copilul stimularea parentala descreste in timp pe masura ce parintii petrec tot mai putin timp cu copilul. In aceste cazuri copiii nu vor avea suficiente oportunitati de a invata sa-si identifice corect emotiile puternice sau de a dezvolta capacitati necesare de auto-control.

Progresia tulburarilor in perioada scolara:
Pe masura ce copiii cresc, cei cu probleme de conduita tind sa prezinte tendinte continue agresive cu alti adulti si colegi, acestora le lipsesc aptitudinile sociale pentru a interactiona. Nu sunt atenti la indiciile sociale, interpreteaza gresit adesea alti copii ca fiind ostili si le lipseste capacitatea de a rezolva problemele sociale. Cind vor atinge preadolescenta, in situatiile de conflict acesti copii tind sa aiba episoade de furie intensa si actiuni agresive decit rezolvari mediate verbal. Vor da vina mereu pe colegi pentru actiunile lo ("El ma facut sa-l lovesc…") .

Progresia tulburarilor la liceu si facultate:
In aceasta perioada copilul poate fi inclus in una dintre cele trei clase de comportament identificate de psihologi: noncomplianta la instructiuni, hiperreactivitate emotionala si esecul de a-si prelua responsabilitatea pentru propriile actiuni. Acesti copii pot primi stimulare cognitiva mai slaba de la parintii lor si profesori, contribuind la receptivitate academica diminuata. Simptomele netratate pot conduce la esecul copilului de a depasi testele academice si de a promova clasa. In comunitatile cu un numar ridicat de astfel de copii, indivizii cu risc ridicat de agresivitate vor merge la scoli sau in clase cu colegi asemanatori formind un climat dificil pentru invatare.
Problemele se vor intensifica, agresiunea continua a copiilor ii va face mai putin atractivi pentru colegi, care ii vor respinge cind astfel de relatii vor deveni importante. Respingerile colegilor, profesorilor si a parintilor conduc la si mai multe oportunitati pentru delincventa si asocierea cu "prieteni rai", consum de alcool si substante ilegale si intrarea in grupuri sociale cu probleme similare de empatie.
In perioada liceului depresia este identificata in acest grup secundara esecului academic si social.

Diagnostic:

Criteriile de diagnostic specifica ca tulburarea poate fi diagnosticata si la copiii de 10 ani daca demonstreaza chiar si un singur criteriu de comportament antisocial. Diagnosticul dupa 10 ani necesita prezenta a 3 dintre criterii.

Sunt definite doua tipuri majore ale tulburarii cu debut in copilarie si in adolescenta.
Tipul cu debut in copilarie este definit de prezenta a unui criteriu caracteristic inainte ca individul sa implineasca 10 ani; acesti indivizi sunt de obicei baieti care prezinta nivele ridicate de comportament agresiv. Ei intrunesc de obicei si criteriile pentru ADHD. Sunt observabile relatiile familiale de afectivitate slab dezvoltate, iar aceste probleme tind sa persiste pina la perioada de adult. Acesti copii sunt mai predispusi sa dezvolte personalitate antisociale decit cei cu tipul de debut in adolescenta.

Tipul cu debut in adolescenta este definit prin absenta oricarui criteriu caracteristic tulburarii inainte de virsta de 10 ani. Acesti indivizi tind sa fie mai putin agresivi si au relatii mai normale cu familia si colegii. Prezinta frecvent comportamente anormale in compania unui grup de colegi sau prieteni care sunt angajati deja in astfel de modele, cum este gasca. Acesti indivizi sunt deasemeni mai putin predispusi la a dezvolta personalitatea antisociala. In timp ce baietii sunt identificati mai frecvent, raportul estimat intre sexe se apropie de 50%. Prognosticul unui astfel de adolescent este mult mai bun decit pentru cel cu debut in copilarie.

Tratament:
Tulburarea este rezistenta la tratament. Urmeaza o cale de dezvoltare clara cu indicatori care pot fi prezenti inca din perioada de prescolar. Tratamentul are mai mult succes cind este initiat timpuriu si trebuie sa includa sanatatea mentala si medicala precum si componente educationale si sustinerea familiei.
Unul dintre factorii cheie in dezvoltarea si mentinerea comportamentelor negative asociate cu tulburari de conduita este permiterea si sustinerea lor, intentionale sau nu. Cea mai eficienta cale de a trata aceste comportamente este terapia comportamentala, care la copii si adolescenti doreste mai ales inlaturarea gindirii problematice sau a comportamentelor negative care au fost accidental "rasplatite" intr-un mediu de persoane tinere. Aceste premieri si sustineri duc la cresterea frecventei gindirii si a comportamentului problematice. Terapiile comportamentale pot fi aplicate unei game largi de simptome psihosociale ale adultilor, adolescentilor si copiilor. Terapeutii incurajeaza copiii si adolescentii sa incerce noi comportamente si nu permit "rasplatile" negative pentru a dicta modul de actiune. Mai mult, terapeutii pot lucra cu parintii pentru a intrerupe modul in care acestia, neintentionat sustin aceste comportamente.

Pe termen scurt medicatia stimulanta s-a dovedit eficienta in controlarea simptomelor specifice de neatentie, impulsivitate si hiperactivitate. Totusi aceasta medicatie nu ajuta la ameliorarea relatiilor dintre copil si parinti, profesori sau colegi.

In general, psihoterapia individuala nu s-a dovedit eficienta ca tratament unic, dar faciliteaza complianta la un program care sa modifice atitudinea familiei, a scolii si mediului social. De aceea consilierea psihologica poate ajuta copilul sa adere la un program de interventie mai complex.