Terapia scenariului de viaţă

Scenariul de viaţă este un plan bazat pe decizii, luate în orice moment al dezvoltării, la nivel inconştient, care limitează abilitatea persoanei de a rezolva probleme şi de a crea şi menţine legături intime, autentice şi profunde. Cura, în viziunea terapiei integrative, are în vedere modificările în comportament, procesele cognitive, experienţele emoţionale şi limitarea constrângerilor la nivel fizic. Cura este definită ca fiind încetarea comportamentului sintonic specific scenariului (Erskine, 1980).

Terapia scenariului - la nivel comportamental - nu înseamnă doar încetarea acţiunilor tipice scenariului (inclusiv limbaj, exprimare, gesturi) ci şi în conţinutul reveriilor şi fanteziilor sale întrucât „fantezia este un comportament internalizat” (Erskine, 1980).

Terapia scenariului   - la nivel cognitiv - este realizată atunci când persoana nu mai este contaminată de credinţele de scenariu şi nu le mai utilizează într-un fel care îi limitează viziunea. De exemplu, încetează a se defini pe sine ca „de neiubit” sau de a percepe lumea ca pe „un loc periculos” ori pe ceilaţi oameni ca „nefiind de încredere”. În terapie acest lucru se poate realiza prin procesul de redecizie (Goulding).

Terapia scenariului - la nivel afectiv - înseamnă închiderea gestalt-ului prin eliberarea emoţiilor reprimate care nu mai stimulează astfel la nivel intrapsihic repetarea acestuia. Nevoile relaţionale nesatisfăcute nu mai domină câmpul percepţiilor la nivel intern, permiţând astfel noi experienţe.

Terapia scenariului - la nivel corporal - presupune relaxarea tensiunilor, armurii corporale şi a contracţiilor inconştiente care inhibă procesele corporale normale şi sunt expresia deciziilor de scenariu luate adeseori la nivel preverbal sau a apărărilor încorporate în faţa unor experienţe precepute ca fiind traumatice. Eliberarea de nivelul corporal al scenariului se traduce prin mişcări mai relaxate, mai libere, energie crescută şi greutate corespunzătoare vârstei şi staturii.

Terapia ca proces de creştere şi dezvoltare nu are final. Terapia scenariului este încheiată atunci când limitările scenariul la fiecare dintre aceste nivele au fost lucrate şi eliminate. Dincolo de scenariu se află zona OK: credinţa, comportamentele şi senzaţiile asociate că orice s-ar întâmpla cu mine, oricât de rea sau de grea ar fi situaţia în care mă aflu, eu am ceva de învăţat şi pot creşte din această experienţă (Erskine, 1980).

Vindecarea apare în cadrul unei relaţii bazată pe contact = o relaţie terapeutică impregnată de respect, validare, normalizare, prezenţă şi acordare fină la nivel afectiv. Oferind clienţilor o prezenţă sigură, consistentă, pe care se pot baza, le oferim posibilitatea de a reexperimenta acele relaţii şi experienţe în care contactul a fost întrerupt într-un mod semnificativ. Ei pot experimenta în siguranţă nevoile relaţionale nesatisfăcute, pot conştientiza şi lucra modalităţile de adaptare pe care le-au activat în trecut pentru a face faţă pierderilor relaţionale experimentate la nivel intern. Prin intermediul relaţiei cu noi, ei îşi pot dezvolta o nouă identitate şi pot înţelege modul în care se experimentează pe sine şi modul în care experimentează lumea. Pot dezvolta o nouă poveste de viaţă, o nouă naraţiune în care experienţele sunt reaşezate în context şi dobândesc noi semnificaţii (Erskine, 1999) .

Bibliografie:
Erskine, R. 1980, Transactional Analysis Journal – Script Cure: Behavioral, Intrapsihic and Physiological.
Erskine, R. 1999, Transactional Analysis Journal – A Matrix of Relationships: Acceptance Speech for the 1998 Eric Berne Memorial Award.