Nevoile împlinite, cheia unei familii fericite

Într-o familie iubirea este transmisă dintr-o generaţie în alta, începând de la părinţi către copii, părinții fiind, din punct de vedere psihologic, arhitecții vieții afective a copiilor. A-ți iubi copilul înseamna de fapt a răspunde nevoilor sale. Cel mai important lucru în creșterea și dezvoltarea unui copil este ca el să se simtă iubit în rezonanță cu nevoile sale de către persoanele semnificative din viața lui. Un copil vine pe lume cu proriile nevoi, atât fiziologice cât și psihologice. Împlinirea nevoilor de bază: hrană, somn, igienă, siguranță asigură supraviețuirea copilului, iar împlinirea nevoilor psihologice stabilește nivelul de sănătate și fericire din viața sa.

Cea mai importantă responsabilitate a părinților este să fie receptivi la a cunoaște nevoile copilului, la a le împlini și respecta. Copilul se simte iubit și fericit atunci când parinții îi satisfac nevoile pe care le are in raport cu ei, în mod plenar și necondiționat.

Totodată, un părinte nu își poate manifesta în mod adecvat iubirea față de copilul său dacă nu este în contact, dacă nu îsi respectă și iși împlinește propriile nevoi. Orice persoană ale cărei nevoi nu sunt împlinite este nefericită și prin urmare nu poate oferi mai departe decât aspecte ale propriei nefericiri și suferințe.

Betty-Lou Bettner și Amy Lew consideră urmatoarele nevoi ca fiind valori primordiale ce însoțesc orice ființă umană pe întregul parcurs al vieții sale:
- nevoia de a fi conectat
- nevoia de a fi capabil
- nevoia de a conta
- nevoia de a fi încurajat

Nevoia de a fi conectat Conectare înseamna comunicare, o mangaiere, o strângere în brațe, o privire, un zambet, un semn recunoaștere și aprobare, o vorbă bună, timp petrecut împreună cu persoanele importante. Atunci când nu te simți conectat trăiești sentimente de insecuritate sau singurătate și nu este satisfacută nevoia de apartenență.

Nevoia de a fi capabil Această nevoie ne este satifisfăcută atunci când simţim că suntem o persoană independentă, autonomă, capabilă să facă singură activităţi pentru a se descurca în viaţă; avem posibilitatea de a alege să facem lucrurile la care ne pricepem cel mai bine și suntem apreciați; ne simţim utili şi obţinem rezultate; beneficiem, totodată, atunci când avem nevoie de susținerea persoanelor importante din viața noastră în dobândirea autonomiei și independenței.

Nevoia de a conta Această nevoie ne este satisfăcută atunci când simţim că avem impact în relațiile cu ceilalți, atunci când ne simțim importanți, avem un anumit rol pentru persoanele semnificative din viata noastra și ele se bucură de acest rol; simţim că nevoile noastre sunt importante pentru ceilalți și totodată ei contribuie la satisfacerea lor.

Nevoia de a fi încurajat Această nevoie ne este satisfăcută atunci când, dacă în realizarea unei sarcini întâmpinăm dificultăţi, persoanele apropiate ne încurajează pentru a merge înainte şi, eventual, ne sprijină şi prin fapte;

O familie fericită și armonioasă este familia în care toți membrii săi au aceste nevoi fundamentale împlinite și fiecare membru rezonează astfel:

Sunt conectat la această familie. Simt ca îi aparțin. Reuniunile de familie favorizează timpul petrecut împreună, reprezintă un fel de ritual foarte important pentru familie. Fiecărei persoane îi este dată posibilitatea de a-și asuma responsabilități în cadrul familiei, îi este garantată acceptarea, are șansa de a se face auzit și de a fi luat în serios.

Sunt capabil. Am tot ce este necesar pentru a avea succes și pot influența ceea ce mi se întâmplă. Toți membrii funcționează ca o parte a unui întreg. Fiecare persoana își dezvoltă stima de sine și încrederea auzind încurajările și susținerea celorlalți. Toți membrii familiei ajung să împartășească idei care sunt luate în considerare și utilizate.

Pot contribui în moduri semnificative și sunt util familiei mele și celor din jur. Toți membrii familiei participă la discuții și la luarea deciziilor. Fiecare este ascultat și luat în serios. Împart cu toții treburile și îndatoririle casei. Pentru fiecare se ivește oportunitatea de a ajuta pe cineva la nevoie. Fiecaruia îi vine rândul la a conduce o discuție, iar punctele asupra cărora se cade de acord sunt notate. Fiecare membru are posibilitatea să audă aprecieri la adresa lui.

Am curaj. Pot încerca lucruri noi, sunt rezilient și învăț din greșelile mele fără frica de ridicol sau de blamare. Sunt apreciate îmbunătățirile și eforturile în direcția acestora. Greșelile se corectează și se învață de pe urma lor. Fiecare membru al familiei poate să își împărtășească părerile, îngrijorările și poate cere ajutorul fără a fi ridiculizat sau blamat. Nu se pun etichete. Sunt idenficate punctele forte și talentele fiecăruia.

Atunci când o personă își are împlinite nevoile, stima sa de sine este crescută, crește, de asemenea, capacitatea sa de a se prețui și de a-și trata propria persoană cu iubire și demnitate. O astfel de persoană este dechisă la schimbare, căci se simte în siguranță, are încredere în competențele ei și în propia valoare, se acceptă pe deplin ca ființă umană. Astfel, este gata să vadă și să aprecieze valoarea celorlalți.


O viziune cu totul specială despre ceea ce înseamnă o familie armoniasă și iubitoare ne este oferită de Virginia Satir:

“In familiile iubitoare este usor să înțelegem mesajul că viața și sentimentele oamenilor sunt mai importante decât orice altceva…

Este ușor de văzut și de auzit vitalitatea din aceste familii. Corpurile sunt grațioase, expresia feței este relaxată. Oamenii se uită unii la alții, nu unii prin alții sau la podea; au vocile bogate și clare. Relațiile dintre ei sunt impregnate de emoție și armonie. Copiii, chiar și cei foarte mici, par deschiși și prietenoși, iar restul familiei îi tratează ca pe niște persoane. Casele în care trăiesc aceste familii au în general multă lumină și culoare. Ele sunt în mod evident locuri în care oamenii trăiesc, deci sunt amenajate pentru confortul și plăcerea lor, și nu ca vitrine de prezentare pentru vecini. Când este liniște, este o liniște plăcută, nu nemișcarea produsă de frică și precauție. Când este zgomot, se aude sunetul unor activități cu sens, nu agitația făcută cu scopul de a-i anihila pe ceilalți. Fiecare persoană pare să știe că va avea ocazia să fie auzită. Și dacă nu îi vine rândul acum, asta nu e din lipsa iubirii, ci doar din lipsa timpului. Oamenii par să nu se simtă stânjeniți când se ating și își arată afecțiunea, indiferent de vârsta. Iubirea și afecțiunea nu se dovedesc prin dusul gunoiului, gătit, adusul banilor în casă. Oamenii arată că se iubesc și țin unul la altul atunci când vorbesc deschis și ascultă cu atenție, când sunt direcți și onești unul cu celalalt, când, pur și simplu, sunt impreună.”


Bibliografie:
„De ce are nevoie un copil pentru a reuși” de Betty Lou Bettner și Amy Lew „Arta de a făuri oameni” de Virginia Satir