Fobia de boală.

Ce este fobia de boală?
Fobia de boală se referă la teama de a contracta sau a fi expus la o anumită boală (ex. diferite forme de cancer, HIV, etc) şi este adesea asociată cu suferinţă psihologică şi evitarea situaţiilor în care persoana consideră ca s-ar expune la boala respectivă (ex. spitale). În Manualul de Diagnostic IV, fobia de boală se regăseşte în categoria tulburărilor anxioase (APA, 2000). În cazul fobiei de boală, anxietatea se centrează pe viitor, pe teama de a contacta boala, pacientul fiind mai puţin rezistent la asigurările doctorilor. Spre deosebire de hipocondrie, în fobia de boală nu există simptome raportate de pacient ca direct determinate de boala temută, ci mai curând simptome generale ale anxietăţii, prezente şi în cadrul altor tulburări anxioase (palpitaţii, încordare musculară, transpiraţii etc.).

Cum apare fobia de boală?
Din perspectiva psihosocială există mai multe cauze posibile, care pot acţiona separat sau împreună pentru a declanşa fobia de boală, astfel simptomele se explică prin:
1. Reprimarea mâniei faţă de ceilalţi şi întoarcerea afectelor către sine (transformarea agresiunii în autoagresiune); personalitatea este organizată în jurul unui nucleu punitiv şi deosebit de critic;
2. Identificarea cu un părinte (sau persoana investita parental) care a avut rolul de bolnavul familiei.

Ce se poate face?
Pe baza psihoterapiei cognitiv comportamentale se abordează gândurile iraţionale existente. Astfel gândurile identificate pot fi:
1. O să fiu bolnav/ă.
2. Sigur o să am o boală terminală.
3. O să fiu operat/ă şi nu o să mă vindec niciodată!
4. O să părăsesc lumea aceasta şi oamenii din ea.
5. Cu siguranţă am să îmi petrec toate zilele în spital.
6. Dacă este să am o boală cu siguranţă voi muri în decurs de 2-3 luni.

Toate aceste gânduri şi cele pe care clienţii le identifică în viaţa lor de zi de zi vor fi discutate în cadrul şedinţelor de terapie. Dacă nu veţi face psihoterapie, e important dacă aveţi această fobie să începeţi să ţineţi un jurnal de monitorizare al gândurilor. Astfel de fiecare dată când apar aceste gânduri să le scrieţi undeva. De ce este important să facem acest lucru? Vom avea o evidenţă a lor în primul rând şi în al doilea rând vom putea să le schimbăm în timp. Schimbarea vine treptat şi ea se bazează pe efort şi perseverenţă.

Ideea în psihoterapia cognitiv-comportamentală este că felul în care noi gândim ne va influenţa emoţiile, stările pe care le vom avea ulterior. Dacă schimbăm gândurile vom schimba şi modalitatea în care ne simţim. Aşadar, putem vorbi de gânduri funcţionale şi gânduri disfuncţionale. Gândurile funcţionale sunt de multe ori logice, flexibile şi ne ajută în viaţa de zi cu zi. În schimb, gândurile disfuncţionale sunt absolutiste, formulate în termeni de trebuie, deci inflexibile şi de multe ori ne declanşează emoţii negative. După ce le-aţi scris în jurnal aceste gânduri puteţi să vă întrebaţi următoarele lucruri de fiecare dată când apar aceste gânduri:
• Cu ce mă ajută să mă gândesc astfel?
• Care sunt şansele ca ceea ce eu prezic să se întâmple?
• Mi-e frică de un gând sau de ceva real?
• Care sunt costurile şi beneficiile gândirii mele?
• Cum ar interpreta altcineva aceste gânduri (un prieten/un membru al familiei) ?
• Este logic ceea ce gândesc?
• Unde scrie că dacă eu mă gândesc că voi avea o boală acest lucru se va întâmpla în realitate?
• Am puteri supra-omeneşti să prezic viitorul?

Dacă vom trece prin acest proces de disputare în care luăm gândurile disfuncţionale (care nu ne ajută deloc) spre exemplu un gând de genul, „Chiar dacă am fost la doctor şi mi-a spus că totul e bine sunt sigur/ă că că sunt pe moarte.” Aceste gânduri nu ne ajută deloc, ele ne ocupă mintea, sufletul şi timpul. Important este să ne dăm seama că sunt doar gânduri şi nu fapte. Ele nu ne pot face rău decât dacă le dăm voie - şi ne lăsăm acaparaţi de ele.