Cine suntem? Care este povestea noastră?

Ce înseamnă, de fapt, să fii „tu”? 

Psihologia oferă două concepte esențiale pentru a înțelege acest aspect: sinele și identitatea. Deși sunt strâns legate, ele nu sunt același lucru. 

Sinele reprezintă experiența noastră interioară, modul în care ne percepem gândurile, emoțiile și trăirile. Este acea voce interioară care ne ajută să ne analizăm și să ne înțelegem pe noi înșine. Acest nucleu personal se formează încă din copilărie și rămâne relativ stabil de-a lungul vieții. 

Pe de altă parte, identitatea este mult mai mult decât ceea ce simțim noi despre noi înșine. Ea este construită prin interacțiunea cu ceilalți și influențată de cultura în care trăim, de valorile pe care le adoptăm și de experiențele pe care le traversăm. Identitatea poate fi văzută ca o poveste despre noi, o narațiune care leagă trecutul, prezentul și viitorul, oferindu-ne un sentiment de continuitate și coerență. De exemplu, o persoană care se percepe ca fiind empatică (sinele) își poate contura identitatea prin relațiile cu ceilalți, asumându-și roluri de suport în familie sau la locul de muncă. 

Diferența dintre sine și identitate poate fi ilustrată astfel: sinele este ceea ce simțim în interior, în timp ce identitatea este modul în care ne prezentăm lumii și cum suntem percepuți de cei din jur. Identitatea nu este fixă, ci se modelează și evoluează în funcție de experiențele trăite. 

Cercetările din psihologia narativă arată că modul în care ne spunem propria poveste are un impact direct asupra bunăstării noastre psihologice. Oamenii care reușesc să-și organizeze amintirile și experiențele într-o narațiune coerentă tind să fie mai rezilienți și să se adapteze mai bine la provocările vieții. În esență, povestea pe care ne-o spunem despre noi înșine ne poate influența profund încrederea, motivația și felul în care ne raportăm la ceilalți. 

Astfel, sinele și identitatea sunt două piese esențiale ale puzzle-ului personalității noastre. Sinele ne oferă o fundație stabilă, în timp ce identitatea ne permite să ne adaptăm și să ne dezvoltăm raportându-se la contextul cultural în care trăim. În concluzie, individualitatea noastră se relevă prin aceste două aspecte principale.

 Pe de o parte, avem o conștientizare constantă a sinelui – un sentiment intern care ne ajută să ne înțelegem gândurile, sentimentele și trăirile. Pe de altă parte, avem ceea ce numim în psihologie reprezentări despre noi înșine – imagini sau descrieri pe care ni le formăm despre cine suntem, bazate pe evenimente din viața noastră, influențe culturale și experiențe sociale. 

Sinele ne îndrumă să explorăm lumea interioară, să ne cunoaștem propriile emoții și gânduri, în timp ce identitatea ne ajută să înțelegem cum evenimentele din viața noastră și modul în care suntem percepuți de ceilalți contribuie la imaginea de sine.

Bibliografie:

Gergen, K. J. (1994). Realities and relationships: Soundings in social construction. Harvard University Press.

McAdams, D. P. (1996). Personality, Modernity, and the storied self: A contemporary framework for studying persons. Psychological Inquiry, 7(4), 295–321. 

McAdams, D. P., Shiner, R. L., & Tackett, J. L. (Eds.). (2019). Handbook of personality development. The Guilford Press.

McAdams, D., & McLean, K. (2013). Narrative identity. Current Directions in Psychological Science, 22(3), 233–238.

McLean, K. C., & Syed, M. (2015). The field of identity development needs an identity: An introduction to The Oxford Handbook of Identity Development. In K. C. McLean & M. Syed (Eds.), The Oxford hand book of identity development (pp. 1–10). Oxford University Press.

Image by pikisuperstar on Freepik