Atasament si trauma - (1) despre atasament

Printre caracteristicile sanatatii psihice sunt enumerate frecvent:
- iubirea de sine si pretuirea;
- a putea lua contact cu altii si a comunica;
- a fi increzator si optimist;
- a putea avea parte de viata si a se bucura de ea;
- a fi mobil spiritual;
- a avea alternative de actiune.

Putem analiza, sub aspectul atasamentului, urmatoarele aspecte ale vietii noastre:
- ne putem simti fata de proprii nostri parinti ca niste copii, mici, siguri si protejati;
- suntem egali cu partenerul nostru sexual, ca barbat sau femeie, si stam unul in fata celuilalt in deplinatatea propriilor noastre puteri;
- suntem pentru copiii nostri, din toata inima, mama sau tata;
- suntem prezenti pentru prietenii nostri ca parteneri de discutii sau joc interesanti sau ca sprijin de nadejde in situatii grave;
- cooperam cu sefii, subordonatii si colegii nostri si ii tratam cu respectul cuvenit;
- ne-am gasit locul in contextul social in care traim si ne simtim apartinand unei comunitati.

Pentru noi, oamenii, sursa principala de sanatate sufleteasca sunt ceilalti oameni. Ei sunt si principala cauza a chinurilor noastre sufletesti. De fapt, doar oamenii pot imbolnavi sufleteste alti oameni; putem surmonta multe dificultati (munca grea, conditii externe vitrege), dar nu si relatiile proaste cu alti oameni.

Cea mai mare provocare, aceea de a ramane sanatos, o reprezinta relatiile de atasament, intrucat atasamentele suflesti produc dependente reciproce – sentimentele sunt impartasite, bucuriile si suferintele sunt simtite in comun. Un atasament sufletesc poate servi ca sursa de iubire si forta, dar poate duce si la mai multa suferinta si nefericire, decat la fericire si multumire. O relatie “implicata” este aceea in care o persoana se simte legata de alt om, dar traieste in relatie dependent si nefericit; cu toate acestea nu reuseste sa se desprinda din acea relatie.

Cea mai buna cale de a iesi dintr-o relatie implicata este ca intotdeauna sa ne privim pe noi insine: “ce ma face susceptibil pentru implicatia in care ma aflu?”, “care sunt cauzele ei?”. De regula, aceasta inseamna infruntarea durerilor legate de ranile sufletesti.
Acestea apar frecvent din experientele traumatice petrecute intr-o familie.

Simptomele ranilor psihice apar, pe de o parte, ca urmari ale tulburarilor de atasament si, pe de alta parte, ca urmari ale traumelor. Atunci cand se are in vedere posibilitatea de a transmite urmarile traumelor pe calea atasamentelor, se pot intui usor cauzele problemelor sufletesti. In felul acesta poate fi rezolvata enigma de ce chiar si cei care nu au experiente traumatice personale manifesta simptome (ex. panica, depresii profunde) care indica traume. O considerare izolata a problemelor psihice, care vede numai perosoana in cauza, nu este suficienta. Problemele psihice apar in sistemele relationale, cu dinamicile lor complexe de comunicare si interactiune.

Combinand conceptul de atasament cu cel de trauma, putem formula ca o legitate: o mama care a suferit o trauma transmite neconditionat intr-o forma sau alta, aceasta experienta copilului ei. Apoi, experienta traumatica va continua sa actioneze asupra mai multor generatii. In acest mecanism de transfer sunt implicati si tatii cu traumatismele lor; si ei le transmit mai departe copiilor lor.

Cine se implica cu mama sau cu tatal intr-un atasament plin de suferinta, tulburat de exeperiente traumatizante, se va implica si mai departe in viata, in acelasi mod in relatii de cuplu, prietenie, munca sau parinte - copil. Aceste tipare de implicare continua peste generatii si ascund in ele pericolul de a produce noi traumatisme. Experientele traumatice produc tulburari de atasament, iar tulburarile de atasament cresc probabilitatea de a suferi personal o experienta traumatica sau de a le provoca altora traumatisme.

Vindecarea ranilor psihice trebuie cautata luand in considerare intreaga impletitura de atasamente, grav afectate de traume, in care este intretesut un om. Nu este suficient ca pacientul sa fie condus spre o solutie izolata pentru sine insusi. El nu se poate desprinde din complicatiile sale decat cu sentimentul ca si ceilalti, de care este legat prin teama si iubire, isi pot gasi vindecarea. Simptomul exprima faptul ca sentimentele sunt blocate. Abia atunci cand cauzele reale sunt gasite si prelucrate terapeutic, simptomul se poate linisti sau se poate transforma in alta structura sufleteasca.

Radacinile problemelor psihice sunt in primul rand, tulburari de atasament intre copil si mama sa. De cele mai multe ori, tulburarile de atasament dintre copil si tata sunt complementare. Toate sentimentele umane de baza esentiale isi au originea in atasament: frica, dragostea, furia, tristetea, vina, rusinea. Prin atasament, doi oameni dezvolta o structura sufleteasca comuna.

Faptul ca fenomenul atasamentului exista cu adevarat se dovedeste in modul cel mai clar atunci cand procesul de atasament este intrerupt sau stagneaza. Despartirile aduc in copii cea mai mare excitare emotionala. Un copil care este lasat singur parcurge diferite stadii ale sentimentelor: frica si panica; furie si suparare; disperare si apatie. Dupa treapta disperarii si a retragerii emotionale, ca mecanism de supravietuire, de cele mai multe ori urmeaza o deplasare a durerii sufletesti in corporal (durerea sufleteasca este impinsa in corp; tensiunea sufleteasca trece intr-o tensiune corporala). In felul acesta durerea sufleteasca nu mai este simtita atat de puternic. Dezavantajul este ca acum durerea sufleteasca se exprima prin incordare fizica si crispare si, pe o durata mai lunga, ca boala cronica (de ex. apasare in piept, dureri sau spate, persistente). Astfel, cauza durerii sufletesti nu mai este accesibila trairii constiente.

Atasamentul matern este pentru fiecare om forma primara de atasament. Ceea ce se petrece in acest prim si cel mai important atasament isi lasa pecetea asupra vietii ulterioare a fiecarui om. Atasamentul matern stabileste structura fundamentala a psihicului si viitorul tipar de atasament si relatie. De la bun inceput, mama si copilul traiesc intr-un continuu proces de schimb emotional. Pentru copil acesta formeaza baza propriei sale lumi de sentimente. Lumea sentimentala a mamei, experientele si amintirile continute de aceste sentimente vor deveni piatra de constructie, fundamentala, a dezvoltarii sufletesti a copilului, si a propriei sale identitati. Copii pot dezvolta 4 tipuri de atasament: sigur; anxios-evitant; anxios-rezistent; dezorganizat.

Mai departe in viata, pentru ca o relatie de cuplu sa se dezvolte in sensul unui atasament stabil si afectuos, este necesara o disponibilitate de adaptare permanenta. Calitatea atasamentului partenerial depinde in mare masura de calitatea atasamentului matern si patern pe care partenerii le aduc in relatia lor. Atasamentele incarcate de probleme si conflicte in copilarie sunt cauza principala a conflictelor intre parteneri. De aceea, majoritatea conflictelor parteneriale nu se pot rezolva, la nivel de cuplu, de exemplu, numai printr-o buna comunicare. Daca experientele de atasament anterioare ale partenerilor nu sunt integrate, conflictele parteneriale nu vor gasi solutii reale. Iubirea se poate manifesta pe deplin doar intr-o anumita “ordine”, adica intr-un sistem ordonat de relatii de atasament. Iubirea singura nu poate pune ordine in atasamente haotice.

Sursa: Franz Ruppert - Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei