A-Fi-Cu: reciprocitate, colaborare si incredere - aspecte existentiale

Oamenii se afla intotdeauna in relatie cu alti oameni, cu obiectele, cu ei insisi si cu ideile. Sartre a aratat ca exista doua cai de a-fi-cu-ceilalti: Competitia sau Colaborarea.

Iata cele trei cai de a fi in competitie:
- putem tinti spre Dominare, controlandu-l si invingandu-l pe celalalt sau luptandu-ne cu el cand acest lucru nu se produce. In acest caz, relatiile sunt privite ca fiind ceva „de castigat”;
- putem tinti spre Submisivitate, lasandu-ne sa fim controlati, impacandu-i pe ceilalti, deseori incercand sa-i alinam sau sa le indeplinim nevoile prin excluderea nevoilor proprii. In acest caz, privim relatiile ca pe ceva in care pierzi sau in care suferi;
- putem pur si simplu sa ne Retragem din toate relatiile, refuzand sa jucam jocul. Ne putem retine sentimentele de afectiune si sa pretindem ca nu valorizam compania celorlalti. Aceasta este de obicei ultima mutare intr-un joc competitiv in care ne simtim inadecvati fara speranta si am fost prea raniti pentru a mai incerca.

In schimb, relatiile de cooperare sunt cele in care indraznim sa ne punem la dispozitia crearii unui lucru valoros. Lucram impreuna si respectam nevoile celuilalt, fara a ne simti obligati sa le indeplinim. Astfel de relatii sunt caracterizate de urmatoarele trasaturi:
- simtim ca suntem capabili sa daruim cu generozitate, fara a contabiliza costul, deoarece avem incredere ca si celalalt va proceda la fel;
- exploram constant diferentele si asemanarile dintre noi si facem loc complementaritatii pe care acest lucru il permite; gestionam cu maxima consideratie resursele suplimentare pe care fiecare le obtine de la celalalt;
- lucram cu o regula nescrisa a reciprocitatii: suntem constienti ca nu putem acapara pur si simplu spatiul si timpul comun ci trebuie sa fim atenti atat la nevoile noastre cat si la ale celuilalt si suntem echitabili in impartirea resurselor disponibile;
- cautam sa procedam pe o baza de cooperare, in care fiecare face cat poate, punandu-si talentele la dispozitia cuplului / grupului cat de bine poate si nu incercam sa rivalizam sau sa fim in competitie cu ceilalti; in acelasi timp primim cu recunostinta contributiile celorlalti.

Relatiile cooperative nu pot fi niciodata de la sine intelese si exista riscul ca ele sa devina competitive imediat ce unul / ambii sau toti partenerii relatiei / grupului se simt defavorizati sau dominati prin putere sau inteligenta si deci se simt mai degraba amenintati decat sustinuti de ceilalti. Aceasta „deraiere” se monitorizeaza atent in terapie astfel incat partenerii / participantii sa fie /devina capabili mai degraba sa revina in contact cu propria abilitate de a inflori in compania celorlalti, decat sa devina captivi in capriciile competitiei.

Este util sa ne reamintim ca cele mai multe probleme relationale se bazeaza pe temerile de a ne pierde atat individualitatea cat si iubirea celuilalt. Acest lucru se manifesta prin adoptarea rolurilor de victima, persecutor sau salvator in relatie:
- persoana in rolul de victima se simte si se prezinta ca actionandu-se asupra ei si neputincioasa in fata oamenilor; in timp ce exista posibilitatea ca in aceasta supunere sa se depaseasca o tensiune sau ca celalalt sa devina constient de impactul sau, aceasta postura conduce de obicei la defetism si disperare.
- persoana in rolul persecutorului cauta sa il manipuleze sau sa il controleze pe celalalt, astfel incat acesta sa faca „ceea ce trebuie”. Daca procedam astfel ne poate ajuta sa obtinem un sentiment (placut?) legat de abilitatea noastra de a face lucrurile sa progreseze, dar din moment ce o facem in beneficiul nostru, celalalt este minimizat si se va simti abuzat.
- persoana in rolul salvatorului cauta alti oameni pentru a-i ajuta, facandu-si din salvarea lor proiectul sau. In timp ce acest lucru ne ofera un sentiment placut legat de propria capacitate de a-i ingriji pe altii, celalalt este impiedicat sa isi gaseasca propria demnitate si independenta, il secatuieste si ii rapeste autonomia.

Aceste roluri sunt adoptate in relatiile co-dependente in care, desi o persoana vrea ca cealalta sa se schimbe intr-un anume fel, de fapt, daca se schimba, relatia ar fi destabilizata si ar „risca” aparitia unui element nou. Adictia este deseori o componenta puternica a relatiilor de co-dependenta. Cuvantul „rol” este utilizat aici pentru a indica faptul ca exista o pozitie pe care o adoptam in scopul de a ne proteja vulnerabilitatea. Cele trei roluri au in comun faptul ca toate neaga responsabilitatea personala si nu recunosc dificultatea implicata de incredere.

In care dintre cele trei posturi (victima, persecutor, salvator) va regasiti cel mai des in viata de zi cu zi? (in relatia de cuplu, in familie sau in relatiile sociale) ?
Care sunt avantajele si dezavantajele acestei posturi ?
Ce faceti – concret – pentru a renunta la ea ?

Ipotezele fundamentale ale terapiei existentiale sunt:
- este posibil sa intelegem viata;
- este un lucru intelept sa intelegem viata;
- problemele dificile nu se vor rezolva evitandu-le;
- natura umana este fundamental flexibila;
- oamenii sunt capabili sa invete din experientele vietii si sa depasasca problemele.
Clientii vor beneficia din plin de terapia existentiala numai daca acorda credit deplin acestor ipoteze fundamentale.

Devenim cine suntem prin modul in care traim si prin conduita noastra. In acest proces suntem ori activi ori pasivi. Pasivitatea este o modalitate importanta de a fi in sensul odihnei si al refacerii. Dar activitatea este de asemenea esentiala pentru supravietuire; pe masura ce actionam asupra lumii, ne dezvoltam si totodata ne intensificam relationarea cu lumea. In mod obisnuit, modurile activ si pasiv se echilibreaza reciproc.

A trai pasiv sau reactiv este ceva usor de realizat pentru oameni, dar daca aceasta modalitate existentiala nu este completata de o alta mai activa sau chiar pro-activa, ce reorganizeaza, reconsidera si reajusteaza viata, pasivitatea va conduce in mod inevitabil la impas, iar reactivitatea va conduce la haos si confuzie.
A trai cu intentionalitate implica energie, hotarare si o automonitorizare considerabila, ajungand astfel sa ne simtim mai putin determinati de circumstante, mai putin influentati de ceilalti si mai vii. Cu alte cuvinte, dobandim un sentiment de autoritate, de a fi autorii propriilor noastre vieti. Un sentiment de sine in acord cu timpul si spatiul in care traim se construieste prin reflectia asupra actiunilor noastre.
Intrebarile ce pot aparea in acest punct sunt: Obtin ceea ce imi doresc sa obtin? Ce imi doresc? Ce este necesar sa fac altfel?


selectie din cartea Psihoterapie si consiliere existentiala - Emmy van Deurzen, Martin Adams; ed. Herald, 2011