Utilizarea tehnicilor de mindfulness în domeniul clinic

Termenul mindfulness este traducerea în limba engleză a cuvândului sati, din limba pali. Pali a fost limba psihologiei budiste folosite în urmă cu 2500 de ani, iar mindfulness a fost învățătura de bază a acesteia.

În tradiția budistă în practicarea meditației clasice se pune accent pe acceptarea necondiționată a experiențelor. Practicantul meditației este îndrumat să ia în considerare experiențele fără a le interpreta consecințele. În timpul șendinței de meditație persoana stă nemișcată într-o poziție aleasă și încearcă să își focuseze atenția asupra unui obiectiv stabilit (cel mai des asupra respirației). Când un stimul extern sau intern (gând, emoție) îi distrage atenția, persoana încearcă să observe existența acestui stimul și își reîntoarce atenția asupra obiectivului stabilit. Practicanții meditației sunt încurajați să aplice această metodă în viața de zi cu zi și să folosească respirația pentru a se ancora în prezent.

În a treia etapă a terapiei cognitiv-comportamentale accentul s-a mutat de la conținutul cognițiilor la relația persoanei cu acestea. Prin această schimbare terapia cognitiv-comportamentală a devenit capabilă să integreze tehnicile bazate pe mindfulness.

În ultimele decenii cercetările din domeniul neuroștiinței au dovedit faptul că datorită neuroplasticității, meditația mindfulness are un rol important în modelarea creierului. Termenul neuroplasticitate descrie capacitatea creierului de a se adapta și reorganiza sub efectul stimulilor din mediu prin crearea noi conexiuni neuronale.

Amigdala cerebrală, cortexul prefrontal, hipocampul și insula reprezintă regiunile creierului implicate în aceste procese. Amigdala cerebrală face parte din sistemul limbic al creierului și joacă un rol cheie în procesarea emoțiilor, reglarea excitației și răspunsurile autonome. Ea este asociată cu răspunsul la frică, secreția hormonilor și memoria implicită (emoțională). Codificarea în memoria implicită începe odată cu nașterea (unii autori cred că din viața intrauterină). Aceasta implică percepția, emoțiile, senzații corporale, comportamentul și primingul. Omul nu este conștient de memoria implicită și de conținutul ei. Însă ea este necesară și de folos în cazul activităților desfășurate într-un mod automat. Datorită faptului că amigdala scanează memoriile despre pericol, memoria implicită poate să deturneze din punct de vedere emoțional cortexul prefrontal și poate să controleze comportamentul într-un mod inconștient. Astfel se ajunge la o interpretare greșită a situației actuale. Memoria implicită este ca și copilul care trăiește în noi și se dezvăluie prin senzații corporale. Mindfulnessul ne permite să integrăm memoria implicită cu cea explicită și astfel să îmbunătățim răspunsurile emoționale și modelele comportamentale. Cercetările neuropsihologice au arătat că practicarea meditației mindfulness este asociată cu o reactivitate mai scăzută a amigdalei cerebrale. Memoria explicită este memoria de care oamenii sunt conștienți. Aceasta apare aproximativ la vârsta de doi ani.

Hipocampul care codifică memoriile explicite se blochează în fața emoțiilor intense, împiedicând astfel stocarea memoriilor. Dacă hipocampul rămâne activ în timpul unei experiențe încărcate emoțional, aceste experiențe sunt mai ușor memorate. Meditația mindfulness crește volumul materiei cenușii a hipocampului drept. S-a demonstrat faptul că această schimbare este asociată cu scăderea nivelului de depresie și stres la persoanele abuzate în copilărie.

Cortexul prefrontal este implicat în planificarea comportamentului cognitiv complex, în exprimarea personalității, luarea deciziilor și moderarea comportamentului social. El leagă cortexul cu zonele sistemului limbic și efectuează funcțiile executive. S-a dovedit că respirația mindful crește activitatea cortexului prefrontal și scade conectivitatea sa funcțională cu amigdala cerebrală. Mindfulnessul dispozițional este asociat cu o activitate pe o zonă mai largă a cortexului prefrontal. S-a observat că în cazul persoanelor cu un nivel mai ridicat în mindfulness dispozițional există o relație inversă puternică între regiunile din cortexul prefrontal și amigdala cerebrală dreapta. În cazul persoanelor cu un nivel scăzut de mindfulness dispozițional nu s-a observat această asociație.

Insula este implicată în introcepție, mișcarea corpului, vocalizare și muzică, conștientizarea emoțiilor, risc, incertitudine, anticipare, percepția timpului, atenție, control cognitiv și monitorizarea performanței. Practicarea meditației mindfulness aduce schimbări în structura insulei în special în partea anterioară dreaptă. Un volum mai mare al materiei cenușii din partea anterioară dreaptă a insulei se corelează cu creșterea preciziei în percepția subiectivă a corpului și cu creșterea capacității menținerii atenției. Cercetările neuropsihologice au demonstrat faptul că în urma meditației mindfulness se produce o reorganizare în rețelele neuronale a insulei drepte.

După cum reiese din studiile efectuate asupra impactului intervențiilor bazate pe meditația mindfulness asupra sistemului nervos, aceste practici s-au dovedit de a fi sanogene. O mulțime de studii au cercetat efectul acestei intervenții asupra diferitelor simptome psihice și fizice. Într-un context non-clinic rezultatele unui studiu a arătat că meditația mindfulness este asociată cu creșterea bunăstării psihologice. Studiile au arătat că practicarea meditației mindfulness reduce nivelul depresiei, stresului, anxietății, furiei, durerii fizice, ruminației, hiperactivității, abuzului de substanțe și aduce o îmbunătățire în reziliență psihologică, somn, concentrare, bunăstare psihologică, compasiune, calitatea vieții, sănătatea mentală. Este posibil să aibă un efect pozitiv și asupra ariilor creierului afectate de demență.