Tu cum interpretezi viața?

De foarte multe ori, neînțelegerile noastre cu ceilalți provin de la felul în care interpretăm diferite situații, comportamente sau atitudini: « așa ceva nu se face », « asta este lipsă de respect », « mă crede prost », « își bate joc de mine », « nimeni nu mă apreciază », « m-am făcut de rușine », « viața este grea », etc. Dar cum se explică faptul că exact aceeași situație sau întâmplare este interpretată în moduri diferite, de persoane diferite ? Aici intervin filtrele noastre: normele după care ne ghidăm, credințele si principiile noastre, convingerile sau așteptările pe care le-am dobândit încă din copilărie. Relațiile noastre timpurii, experiențele de viață pe care le-am trăit, modelele pe care le-am avut și ni le-am însușit, ne fac să vedem lucrurile în feluri diferite.

De exemplu, plecarea într-o călătorie îndepărtată sau mutarea într-o altă țară, poate să fie însoțită fie de sentimente de bucurie, exaltare și nerăbdare, fie de teamă, îngrijorare sau chiar disperare. O copilărie trăită alături de un părinte anxios, care își face griji pentru orice, ne poate transforma într-un adult care nu îndrăznește să-și asume nici cele mai mici riscuri, care preferă siguranța și rutina, în locul curiozității, a explorării și a aventurii. Pe de altă parte, un părinte sau un alt adult apropiat care ne-a încurajat să încercăm tot felul de lucruri, fără să se teamă că nu ne vom descurca și fără sa-l dezamăgească nereușitele inevitabile, chiar convingând-ne să încercăm din nou, ne transformă în adulti încrezători, curioși, dornici de cunoaștere și experiențe noi.

Practic, aceste filtre - despre cum sunt eu și cum sunt ceilalți, despre ce și cum trebuie să gândim, să credem, să îndrăznim, să ne dorim - sunt ca niște ochelari prin care vedem lumea. Acești ochelari pot fi fumurii, prin care vom vedea totul întunecat, uneori pot fi crăpați și atunci ne vor arăta lucrurile deformate sau alteori, ochelarii pot fi aburiți, iar noi de abia vom zări lumea, ca prin ceață, fără contururi iar culorile vor fi estompate…

Și atunci, de ce nu ne dăm jos ochelarii ? Răspunsul este foarte simplu : pentru că nici nu știm că îi purtăm ! Îi purtăm de atâta timp, ne-am obișnuit atât de mult cu ei încât nici nu mai realizăm că îi avem pe nas. Vestea bună este că putem ajunge să conătientizăm la un moment dat, cu ajutorul psihoterapiei, că purtam acești ochelari care deformează realitatea și apoi treptat să renunțăm la ei. Iar atunci ne vom bucura de claritatea, stralucirea și culorile intense ale vieții !