Tu ce cari în bagaj?

În primii 7 ani din viață, prin interacțiunea cu ceea ce ne înconjoară, oameni și experiențe, se inscripționează în subconștientul nostru anumite programe de bază, care ne vor ajuta la adaptare și supraviețuire pe tot parcursul vieții. Deoarece copilul până la acea vârstă nu are dezvoltată judecata logică, această implementare are loc practic inconștient, fără o selecție prealabilă, fără posibilitatea copilului de a alege ce e bine, ce e rău, ce e logic și ce nu, ce program e bun de instalat și care nu. În timp, folosite de mai multe ori, acestea vor deveni automatisme care ne vor ghida practic viața.

Fiind inconștiente, ca orice automatism, noi vom acționa în consecință, fiind dispuși oricând să le negăm pentru a nu ne produce suferință atunci când suntem nevoiți să le recunoaștem. Aceste programe inconștiente se transmit transgenerațional, fără anumite „explicații" prealabile și nu de puține ori spunem, fără să știm de ce: „Istoria se repetă..." ... „A avut viața mamei... sau a tatălui...".

Ele sunt de fapt niște funcții cum ar fi funcția digestivă, funcția respiratorie, de exemplu. Noi ne naștem, deci „moștenim", în jur de 2000 de programe de bază. Până la vârsta de 14 ani acumulăm circa 80% din programele cu care vom funcționa întreaga viață. Programele pot fi naturale sau dobândite. Cele dobândite trebuie repetate de un număr mare de ori pentru a putea fi interiorizate, recunoscute de creier și folosite la nevoie. Programele se formează prin repetare fie chinestezică, fie verbală, auditivă sau mentală. După ce s-a făcut repetarea de un număr suficient de ori într-o unitate de timp, creierul îl transformă în automatism și îl stochează în subconștient.

Programele pot fi bune, pozitive, dar și negative, acestea din urmă, folosite pe parcursul vieții, produc disfuncționalități urmate de emoții negative și suferința subiectului. Când ajungem la maturitate avem deja formată o realitate pe care o urmăm și nu concepem că lucrurile ar putea fi și altfel, adică nu concepem că ar putea exista și o altă realitate. Totul este doar așa cum știm noi și nu înțelegem de ce ar trebui să schimbăm ceva la noi. Celălalt trebuie să se schimbe și să corespundă realității noastre. În fiecare secundă suntem bombardați prin simțurile noastre de o mulțime de mesaje, doar că subconștientul nostru alege pe ce semnale să ne concentrăm, ca să validăm în permanență programele implementate cândva.

Iată și un exemplu: dacă în copilărie eram mereu criticată de mamă și mi se spunea că sunt neputincioasă, pe parcursul vieții eu voi fi mereu concentrată pe neputințele mele, pentru că așa știu că sunt, nu voi fi concentrată pe ceea ce fac bun. Mai mult, îi voi considera îndreptățiți pe aceia care mă vor critica și îmi vor spune că sunt neputincioasă. Atenție! Asta nu înseamnă că mă voi simți bine când voi fi criticată! Eu ca adult îmi dau seama că e ceva în neregulă, că sufăr, dar nu-mi pot da seama de ce se întmplă asta, pentru că.... programul e inconștient. E ca și cum toată viața ai mers pe același drum spre școală și nu știi că ar putea fi un alt drum mai ușor și mai frumos. Mai mult! Dacă încerci să mergi pe celălalt drum nu te simți confortabil, pentru că nu-l cunoști.

Oricât te-ai strădui de unul singur, subconștientul tău nu va ceda și nu te va lăsa să vezi ceea ce e bine pentru tine. Terapeutul este, dacă pot spune așa, „un subconștient de tranziție". În urma unui proces psihoterapeutic terapeutul te ajută să depistezi programele nocive, să le conștientizezi, să le înțelegi proveniența și să le înlocuiești cu alte programe noi, benefice. Este un proces de durată care presupune repetări și perseverență din partea subiectului.

Tu ce programe nesănătoase ai depistat la tine?