Trauma, vindecare, memorie

„ Memoria este scribul sufletului"
Aristotel

Descoperirile neurostiintei, explica in termeni clari si accesibili moduri in care trauma poate fi vindecata. Psihoterapia orientata pe corp ofera instrumente bune pentru transformarea amintirilor traumatice.

Studiul amintirilor traumatice, are radacini vechi, ce ajung pana in anii 1890, cand Jean - Martin Charcot, parintele neurologiei, era fascinat de cauza paraliziilor, convulsiilor, colapsului brusc, lesinului, acceselor de ras la pacientii isterici, pozitiilor corporale defectuoase, afectiunilor diverse. Pe masura ce a trecut timpul, el si studentii lui au ajuns sa inteleaga ca acestea sunt amprente din corp ale traumei, ca ea este repusa in act sub forma senzatiilor viscerale (anxietate, panica), a miscarilor corporale sau imaginilor vizuale. Acestea sunt naratiuni despre lucruri rele, care ni s-au intamplat in trecut, traite ca amenintari la adresa vietii in prezent.

S-a observat ca persoanele cu traume, nu pot lasa in urma trecutul, devin obsedate de oroarea pe care vor sa o lase in urma, dar fata de care continua sa se poarte si sa simta ca si cum inca se intampla. Energia lor este absorbita de tinerea sub control a acestor emotii, iar solicitarile prezentului nu sunt intampinate cu un raspuns eficient. Jane si echipa lui au constatat ca aceste experiente, nu puteau fi vindecate prin discutii rationale si introspectie, pedepse, modificari comportamentale, ci accesand senzatiile din corp retraind evenimentul incet, in siguranta, cu focus pe corp si apoi construind o incheiere imaginara satisfacatoare, capacitate ce nu a putut fi accesata in timpul evenimentului original, datorita groaze si neputintei. In siguranta corpul se reconecteaza cu mintea.

De retinut, trauma nu este evenimentul, ci raspunsul pe care il da corpul la ceea ce se intampla. Un eveniment de viata devine traumatic, atunci cand organismul uman este coplesit si raspunde cu paralizie si neputinta. Aceasta este ceea ce se numeste soc.

Socul se caracterizeaza prin cateva trasaturi:
- Te simti ranit in mod dramatic si coplesitor
- Esti surprins nepregatit
- Are continut conflictual, mentine individul captiv intr-o stare continua de stres care-l domina in totalitate
- Esti ranit in solitudine, nefiind capabil sa impartaseasca cu sine sau acu altii sentimentele traite in timpul socului
- Nu exista rezolvare imediata

Sigmund Freud, sugera ca un om repeta trauma, din cauza incapacitatii de a-si aminti complet ce s-a intamplat si datorita faptului ca amintirea este reprimata, pacientul se simte obligat sa o retraiasca ca o experienta actuala, neputand sa-si aminteasca faptul ca apartine trecutului. Evenimentul nu se reproduce ca eveniment, ci ca actiune, acesta fiind modul lui de a-si aminti. Asa se face ca intregul organism, corp, minte si spirit se blocheaza si continua sa se comporte ca si cum s-ar afla intr-un pericol iminent.

Cum recunoastem trauma?
- Furie la mici ofense
- Paralizie in momente de spaima
- Retineri ale respiratiei
- Tensiune musculara
- Contractia sfincterelor
- Emotia este exprimata prin expresii faciale si posturi corporale
- Furia este traita cu pumnii inclestati si dintii scrasnind
- Frica se aseaza in muschii incordati si respiratia superficiala
- Corpul se poarta de parca este pascut de un pericol permanent
- Se traieste cu dificultate bucuria

Un psihoterapeut echipat cu moduri de accesare a senzatiei simtite in corp, il va ajuta pe pacient sa schimbe bucla somatica ce conecteaza intre ele senzatiile, gandurile, evenimentele si actiunile. Asa se acceseaza experienta directa a propriei vieti, in propriul corp pe o scala ce cuprinde senzatii de la placere la durere, care au origini in straturile profunde ale trunchiului cerebral, ci nu in cortexul cerebral. Noi toti, avem nevoie sa intelegem acest lucru, pentru ca persoana cu traume este ingrozita de ceea ce se petrece in interiorul ei. Cand un psihoterapeut ii cere sa se concentreze pe respiratie poate provoca o reactie de panica, iar solicitarea de a sta nemiscata poate determina cresterea agitatiei interioare, dar tocmai cu acest material trebuie lucrat, pentru ca aceasta este urma/amprenta din corp a traumei.

S-a constata ca la scanarile cerebrale, zonele din creier responsabile de autoconstientizare (cortexul prefrontal median) si de constientizarea corporala (insula) sunt restranse la persoanle care au inregistrat evenimente traumatice, pentru ca sistemul corp, minte, creier, a invatat sa se inchida. Datorita acestui lucru se plateste un pret enorm pentru ca zonele din creier responsabile cu suferinta si durerea, sunt responsabile si cu bucuria, placerea, sensul si conectarea relationala. Intr-un astfel de context se produce tensionarea corpului si a mintii, ceea ce face imposibila invatarea. Pentru vindecare, oamenii trebuie sa invete noi modalitati de miscare, doar asa se reorganizeaza sistemul nervos, folosindu-se „impulsul nostru innascut de a persevera si triumfa".
Cum se intampla acest lucru? Omul sa ajunga sa se cunoasca pe sine, sa-si simta impulsurile fizice, sa observe cum se contracta si intepeneste corpul, sa observe cum pulsiunile se amplifica pe masura ce esti tot mai constient de interiorul tau fara nici un fel de judecata.

Sa fim atenti ca se iese foarte usor din aceasta stare de autosupraveghere atenta, ceea ce poate provoca panica, actiuni explozive, inghet sau colaps. Acest lucru se realizeaza cu ajutorul „pendularii", care se traduce prin tolerarea senzatiile interioare, observand ca vei supravietui daca le traiesti, apoi intorcandu-te la obiceiuri mai sigure. Traind senzatia simtita se deschide posibilitatea de a recunoaste semnalele unui pericol si se poate prelua controlul asupra lor.
Exemplu - cand simti senzatiile asociate cu spaima si anihilarea, trebuiue sa fii in contact cu felul in care iti simti puterea si agresivitatea sanatoasa.

Psihoterapeutii formatori si cei practicieni explica de ce amintirile traumatice sunt implicite si purtate in corp si in creier ca niste bucati de senzatii, emotii si comportamente. Amprenta traumatica se impune pe ascuns sub forma unor „automatisme procedurale". In acest proces se activeaza sistemul motivatiei din creier pus in actiune de sistemul dopaminic si sistemul actiunii pus in miscare de sistemul noradrenergic. Asa se trece de la neputinta la stapanire de sine, si se conecteaza partile rationale cu cele emotionale. Contactul cu propriul sine activeaza insula anterioara, responsabila de modul in care omul isi simte corpul. Rezultatul pune capat rusinii, durerii, furiei si sentimentului de pierdere inghetate, ducand la finalizarea si rezolvarea atacului exploziv al traumei asupra corpului.

Spaima trecutului traumatic

„ Nu exista prezent sau viitor, ci doar trecut care se intampla din nou si din nou"
Eugene O, Neill

De-a lungul timpului oamenii au trait amintiri chinuitoare si senzatii de ura, neputinta, razbunare si pierdere ireparabila. Acestea modifica echilibrul biologic, psihologic si social al persoanelor implicate. Aceste incidente includ: razboaie, atacuri, molestari, abuzuri, accidente, proceduri medicale invazive, dezastre naturale, a fi martor la evenimente dureroase ale oamneilor apropiati. Aceste evenimente pot modifica si domina toate celelalte experiente de viata, alterand modul in care persoana apreciaza momentul prezent, somnul devenind inamic iar viata poate deveni lipsita de culoare. De aceea sa retinem: trauma socheaza creierul, uluieste mintea si ingheata corpul, omul fiind chinuit si disperat. Un psihoterapeut experimentat usureaza cu eficienta suferinta stiind toate acestea pentru ca trauma este stocata in creier si pastrata in corp. Din acest punct de vedere, vorbim de:
- Memorie explicita, varful icebergului, care abia lasa sa se intrevada straturile din adancuri ale experientei primare implicite
- Memoria implicita, pe care nu o putem activa constient

Memoria este ca o tapiserie cu texturi intricate, care spune o poveste. In timp, aceste povesti se pot transforma in versiuni pentru care multe persoane publice au fost considerate „mincionoase". Cand aceste memorii se formeaza in perioade de stres si mare pericol. Uneori ne putem regasi in „amintiri prenatale" multi dintre noi asimiland povestiri si fotografii de familie. Dar, semnificatia pe care i-o dam unui eveniment, poate avea o influenta semnificativa asupra noastra. Arhivare privilegiata au amintirile cu incarcatura emotionala mare. Trebuie totusi sa traim cu acceptarea inconfortabila a faptului ca memoria nu este ceva concret, definitiv si reproductibil, ca o inregistrare ce poate fi reluata dupa bunul plac.

Memoria este ca o casuta din bete de chibrit, asezata pe nisipurile miscatoare ale timpului, la discretia interpretarilor si confabulatiilor. Asa se face ca evenimentele stocate in memoria umana sunt mutabile, modelate si remodelate de multe ori de-a lungul vietii.

Ce este amintirea obisnuita?
- Este mutabila si se modifica in timp. Poate fi actualizata sub forma de naratiuni coerente.

Ce este amintirea traumatica?
- Este fixa si statica, este amprenta experientelor trecute coplesitoare, sapate in creier si nu pot fi actualizate cu informatiile curente. Datorita „fixitatii" nu putem sa ne formam strategii noi si intelesuri noi.
Astfel nu exista o curgere reala a vietii, trecutul traieste in prezent prin frici, simptome fizice, fobii si boli.
Exempu - o fata care a fost agresata pe strada in intuneric pentru a i se fura geanta, este brusc asediata de un miros de parfum ca si cel al atacatorului, chiar daca a trecut foarte mullt timp de atunci. Aceste fragmente nu pot fi puse intr-o naratiune, sunt retraite ca niste intruziuni nepoftite si incoerente sau ca simptome fizice care ne stranguleaza forta vitala si ne limiteaza capacitatea de a trai aici si acum.
- De asemenea, amintirile traumatice apar sub forma comportamentelor de tip „punere in act", care includ „accidente repetate" sau expunere neintentionata la situatii periculoase, parca proband daca se finalizeaza in favoarea persoanei care le traieste.

In ce consta procesarea?
Pe scurt procesarea, este partea unui proces psihoterapeutic. „Senzatia simtita" acceseaza persoana noastra inainte de formarea credintelor psihologice si a identitatii de sine. Stand cu ea, incepi sa ai un simt al al miscarii energiei vietii, vitala si vie, o cunoastere si revenire fara cuvinte la ceea ce esti. Pentru ca propriul nostru corp are memorie, prin accesarea constientizarii focalizate pe senzatiile corporale, se acceseaza mecanisme fiziologice de recuperare pentru ca energia de supravietuire intens activata sa fie neutralizata treptat si in coditii de siguranta in cadrul relatiei pacient - psihoterapeut. Datorita faptului ca trauma inseamna lipsa timpului, sa ne aparam, sa ne orientam, sa descarcam, cand negociem trauma dam timp, nu timp sa intelegem, pentru ca mintea intelege repede, ci timp de pendulare a senzatiilor in corp, astfel se creeaza rezilienta. Daca bebelusul este programat neurobiologic sa exploreze lumea, atunci aceasta nevoie exista inca in noi. Inainte sa fim mai bine suntem „mai rau", dar este spre vindecare. Cu incarcatura mica de trauma, ne intoarcem de la fixatie la flexibil. Sa nu uitam, ca avem mecanisme de reglare ca si animalele, dar sunt suprimate de inhibitia neo-corticala, datorita mesajelor din exterior de genul - „Te doare? Nu plange! Baietii nu plang!", dar la animale nu sunt estfel de binevoitori si leul tot regele animalelor este si el descarca tot si nu are trauma. Psihoterapia corporala vede omul ca un animal inzestrat cu capacitatea instinctiva de a se vindeca, in plus are si intelectul care il ajuta sa-si valorifice aceasta capacitate. Se spune ca nenorocirile ni se intampla nu ca sa ne intristeze, ci ca sa ne trezeasca, nu ca sa regretam, ci ca sa devenim mai intelepti.

„ Trebuie sa existe cineva langa noi, in preajma caruia sa ne asezam ca sa plangem si el sa ne considere un razboinic"
Adrien Rich

Referinte bibliografice:
- A practical Guide for Understanding and Working with Traumatic Memory, Peter A. L. - L, automatisme psychologique, Pierr