Trăind cu schizofrenia

Nu ai cum să știi cu adevărat care este impactul schizofreniei asupra unei persoane diagnosticate cu această boală cât și asupra aparținătorilor și familiei implicate în relație cu ea, până când nu treci în mod direct sau tangențial printr-o situație asemănătoare. Aproximativ 1% din populația lumii este diagnosticată cu schizofrenie, ceea ce înseamnă un indicator extrem de important pentru implicarea cercetătorilor pe această nișă.

Schizofrenia este o boală psihică ce se caracterizează printr-o simptomatologie variată în care predomină fenomene de disociație psihică. Cuvântul schizofrenie provine din limba greacă, unde schizein înseamnă a despărți și fren înseamnă minte, spirit. Încă de la începutul introducerii termenului de schizofrenie în clinică, psihiatrii au afirmat frecvent faptul că psihoza apare după o psihotraumă, de exemplu eșecul la un examen, o dezamăgire în viața de cuplu, nereușita unor planuri de viitor etc.

Conform ICD-11 (Clasificarea internațională a bolilor - 11) tulburările schizofrenice sunt caracterizate prin simptome psihotice care apar concomitent cu simptome de dispoziție sau de polaritate. Tulburarea schizoafectivă are toate caracteristicile necesare pentru schizofrenie sau diagnosticarea în termen de câteva zile de la schimbarea stării de spirit. Simptomele psihotice și de dispoziție trebuie să fie prezente timp de cel puțin 4 săptămâni, iar simptomele nu sunt mai bine definite de o altă afecțiune.

În schizofrenie, halucinațiile sunt prezente în toate stadiile bolii. Cele mai întâlnite sunt halucinațiile auditive, voci care se adresează în mod direct pacientului, conversează cu el, comentează acțiunile lui și câteodată îi spun ce trebuie să facă. La fel de des întâlnite sunt și pseudo-halucinațiile, manifestate cel mai frecvent sub forma auzirii propriilor gânduri, denumită și sonorizarea gândirii.

Printre factorii posibili care duc la declanșarea schizofreniei se află traumele la naștere, infecția virală în timpul sarcinii, probleme ale aportului sanguin intrauterin, factori nutriționali, accidente de dezvoltare și unele traume din copilărie (Kety, 1996; Olin & Mednik, 1996). Cercetările mai recente arată faptul că traumatismele cranio-cerebrale în copilărie (Abdelmalik et al., 2003) ar putea să crească riscul pentru dezvoltarea schizofreniei (Gabbard, 2007). Când diagnosticul de schizofrenie este pus imediat după o boală somatică sau după naștere, asocierea pare de cele mai multe ori datorată factorilor stresanți psihologici generali și fiziologici, decât unui agent cauzal mai specific (Glender, 1994).

Una dintre modalităţile de a împărţi simptomele schizofreniei este în grupuri de simptome opuse, pozitive și negative. Simptomele pozitive sunt distorsiuni sau exagerări ale funcţiilor normale, iar simptomele negative sunt diminuări ale funcţiilor normale. Simptomele negative sunt caracterizate ca fiind stări stabile deficitare care formează baza peste care se suprapun simptomele acute, psihotice și dezorganizate, ale schizofreniei. Severitatea simptomatologiei negative este un prognostic pentru funcţionarea socială, ocupaţională și a unei calităţi precare a vieţii. Cel mai bun predictor al simptomatologiei negative accentuate este debutul tulburării înainte de vârsta de 25 de ani, iar majoritatea simptomelor tind să rămână stabile sau chiar să se intensifice pe parcursul vieţii, în timp ce simptomele pozitive tind să se
Pacienţii diagnosticaţi cu schizofrenie prezintă o capacitate redusă de selectare a informaţiilor relevante și o deteriorare a abilităţii de concentrare a atenţiei, fiind distrași cu ușurinţă de stimuli interni sau externi. Totodată, ei se află în dificultate atunci când este nevoie să genereze și să implementeze o strategie comportamentală sau să rezolve probleme ale căror soluţii nu sunt evidente.

Formele clinice de schizofrenie se caracterizează în funcție de simptomele predominante manifestate de pacienții diagnosticați cu schizofrenie.

Schizofrenia dezorganizată sau hebefrenică se caracterizează printr-o dezorganizare ideativă (pacientul trece brusc de la o idee la alta fără a se înţelege ceea ce vrea să spună) și comportamentală masivă (persoana este într-o continuă deplasare, în mișcare). Pacientul pare bine dispus, amuzat, detașat, se află într-o dispoziţie acontextuală. În ceea ce privește comunicarea, pacientul folosește cuvinte noi, neologisme active (care aparţin limbii materne) sau neologisme pasive (cuvinte pe care le-a auzit, al căror conţinut nu le cunoaște).

Schizofrenia catatonică se caracterizează prin tulburări psihomotorii, prezintă flexibilitate ceroasă, adică este ca o statuie de ceară, prezintă mutism, iar când este plasat într-o anumită poziţie, va rămâne așa o perioadă lungă de timp. Poate apărea o sugestibilitate crescută, pacientul supunându-se automat ordinelor terapeutului. Este prezentă ecolalia, o repetare lipsită de sens a cuvintelor și a frazelor, ca "de papagal", ecopraxia, o repetare a gesturilor interlocutorului și ecomimia, care presupune imitarea expresiei mimice a interlocutorului.

Schizofrenia paranoidă se caracterizează prin idei delirante de persecuţie sau de grandoare. Apar în mod frecvent iluzii și halucinaţii, cel mai adesea auditive, legate de conţinutul temei delirante. Trăsăturile asociate ideilor delirante și halucinaţiilor sunt anxietatea, furia, combativitatea sau retragerea socială, ambivalenţa sau inversiunea afectivă. Funcţionalitatea ocupaţională și capacitatea de a trăi independent sunt superioare celor ale pacienţilor cu alte tipuri de schizofrenie.

Schizofrenia reziduală presupune existenţa în trecut a minim unui episod acut de schizofrenie, dar tabloul clinic prezent nu evidențiază simptome psihotice pozitive precum idei delirante, halucinaţii, dezorganizarea vorbirii. Apare o retragere socială marcată, aplatizarea afectului, idei excentrice sau bizarerii de comportament, abulie (o lipsă de energie și de interese). Halucinaţiile și ideile delirante, atunci când apar, sunt puţin frecvente și vagi.

Schizofrenia simplă se distinge printr-o gamă largă de simptome negative precum: o scădere a capacităţii de rezonanţă afectivă, o scădere până la anulare a funcţionalităţii profesionale și sociale, o anumită detașare, însingurare, izolare, comportament autist. Schizofrenia nediferenţiată este o categorie care cuprinde pacienţii ce nu pot fi plasaţi în nici una din categoriile precedente, sau care întrunesc criterii de diagnostic pentru mai mult decât o singură formă clinică.

Schizofrenia ipohondriacă se caracterizează prin existenţa unui delir ipohondriac și o stare de anxietate din partea pacientului. Schizofrenia tardivă apare după 40-45 de ani, contestată de unii specialiști.

Schizofrenia grefată se dezvoltă pe fondul mintal al unei oligofrenii, fiind cunoscută și sub denumirea de hebefrenie grefată.

 Oamenii diagnosticați cu schizofrenie spun și fac lucruri pe care celorlalți oameni (chiar și cei diagnosticați cu schizofrenie) li se pare dificil de înțeles. Este important să se facă un diagnostic diferențial, astfel se pot elimina alte boli cu simptome similare. Acestea sunt câteva situații care seamănă cu schizofrenia:

Abuzul de substanțe - utilizarea prelungită de amfetamine, metamfetamine, cocaină, LSD, pot produce halucinații sau iluzii. Persoanele care se opresc din utilizarea acestor droguri, chiar dacă nu este cert, își pot reveni din a avea aceste simptome. Există mai multe șanse ca abuzul de substanțe, comparativ cu schizofrenia, sa producă halucinații vizuale.

Leziuni ale creierului - leziuni sau tumori în partea temporală sau cortexul prefrontal produc deseori unele simptome din schizofrenie.

Deficit de auz nedetectat - uneori persoanele care încep să aibă probleme de auz, cred că ceilalți șoptesc și se îngrijorează „Șoptesc ceva despre mine!" și din acest motiv se pot dezvolta iluziile de persecuție. Pasiunea mea pentru patologia psihologică și psihiatrică m-a făcut să mă implic în a găsi soluții eficiente atât pentru persoanele de specialitate cât și pentru persoanele diagnosticate cu schizofrenie și aparținătorii acestora, concretizându-se astfel în cartea „Trăind cu schizofrenia".