Starea de bine, eudaimonia și sensul în viață

Definirea conceptelor de stare de bine, eudaimonia și sens în viață 

Conceptul de stare de bine (well-being în limba engleză) se referă la calitatea vieții unui individ în termeni de sănătate, de stare materială, de acces la educație sau de acces la servicii sociale de calitate. 

Eudaimonia este o concepție filozofică care definește acțiunile care conduc spre fericire. Termenul eudaimonia (sau eudaimonism) provine din limba greacă și înseamnă fericire care poate fi obținută prin practicarea unor virtuți. Se consideră că acțiunile umane sunt bune în măsura în care contribuie la fericire și sunt mai putin bune în măsura în care produc nefericire privând individul de plăcere. Aceste plăceri se pot adresa simțurilor, corpului fizic sau spiritului, filozofii greci afirmând superioritatea plăcerilor spiritului față de cele ale corpului fizic. 

Sensul în viață este o preocupare filozofică privind semnificația vieții sau a existenței individului în general, fiecare individ având libertatea să-și construiască un sens în viață sau să aleagă dintre sensurile oferite de normele sociale sau culturale (Baumeister, 2011). 

Diferența dintre eudaimonism și hedonism 

Cercetările contemporane privind starea de bine au recunoscut din ce în ce mai mult importanța diferențierii între perspectivele hedonice și eudaimonice asupra stării de bine. Dintr-o perspectivă hedonică, starea de bine este echivalată cu plăcerea. În schimb, perspectiva eudaimonică vede starea de bine ca fiind cultivarea punctelor forte personale, trăirea virtuoasa și contribuția la binele mai mare. Definită ca o reprezentare cognitivă fundamentală a naturii stării de bine, s-a descoperit că concepțiile laice despre starea de bine includ atât dimensiunea hedonică cât și cea eudaimonică (McMahan si Renken, 2011). 

Devine din ce în ce clar că o abordare eudaimonică a stării de bine poate fi deosebit de importantă pentru mai multe aspecte ale funcționării psihologice pozitive. De exemplu, dimensiunile eudaimonice ale concepțiilor individuale despre starea de bine s-au dovedit a fi asociate mai puternic cu starea de bine auto-raportată decât dimensiunile hedoniste. În mod similar, lucrările empirice din diverse domenii de cercetare, inclusiv cercetările privind obiectivele intrinseci versus obiectivele extrinseci, orientările către fericire, activitățile expresive personal și comportamentul eudaimonic zilnic, susțin ideea că abordările eudaimonice ale stării de bine sunt deosebit de benefice pentru funcționarea pozitivă (Baumeister, 2011; McMahan si Renken, 2011). 

Sensul în viață și starea de bine 

Sensul în viață este definit ca măsura în care oamenii înțeleg și văd semnificația vieții lor, precum și gradul în care se percep că au un scop în viață. Se presupune că sensul vieții este în primul rând de natură cognitivă, inclusiv credințele legate de scopul vieții și credințele morale, implicand percepții conform cărora experiența de zi cu zi este coerentă și organizată cauzal, tematic și temporal. Percepțiile individuale conform cărora viața este semnificativă sunt influențate de o serie de factori situaționali, totuși cercetările anterioare indică diferențe individuale stabile în gradul în care oamenii simt că viața lor este semnificativă (McMahan si Renken, 2011). 

În 1963 Frankl a sugerat că experiența sensului vieții este crucială pentru starea de bine și, în concordanță cu această noțiune, numeroase studii indică faptul că sensul vieții este asociat cu mai multe aspecte ale sănătății psihologice. De exemplu, s-a descoperit că sensul vieții este asociat pozitiv cu fericirea și cu satisfacția față de viață. Experiența semnificației este, de asemenea, asociată negativ cu afectul negativ, depresia și anxietatea și consumul de substanțe. În general, persoanele care cred că viața lor este semnificativă tind să indice o sănătate psihologică mai bună decât persoanele care cred că viața lor este lipsită de sens (Frankl, 1963; Baumeister, 2011). 

Sensul în viață ca mediator al concepțiilor eudaimonice despre starea de bine și starea de bine experimentată

Experiența sensului vieții este esențială pentru abordarea eudaimonică și s-a descoperit că rezultă din activități legate de auto-dezvoltare și contribuție la binele celorlalți. De exemplu, cercetările și teoretizarea anterioare au descris mai mulți factori legați de autodezvoltarea care duc la creșterea sensului vieții, inclusiv dezvoltarea unui sentiment de autoeficacitate, realizare, creștere personală și dezvoltarea potențialelor individuale unice. Cercetări și teoretizări suplimentare au descris mai mulți factori legați de contribuțiile care duc la creșterea sensului vieții, inclusiv generativitatea (simţământ al contribuţiei proprii la următoarele generaţii), autodepășirea și asumarea unui anumit grad de contribuție, implicare in dezvoltarea și menținerea relațiilor apropiate. Astfel, conceptualizarea stării de bine în acești termeni distincți eudaimonici este probabil asociată cu evaluări despre viața cuiva ca fiind semnificativă. În consecință, cercetările anterioare au descoperit cum concepția eudaimonică a dimensiunilor stării de bine este asociată cu sensul vieții. Astfel, asocierea dintre concepția eudaimonică a dimensiunilor stării de bine și starea de bine experimentată este probabil mediată de sensul vieții (McMahan si Renken, 2011). 

În 2011 autorii McMahan și Renken au realizat un studiu in care au examinat dacă sensul vieții mediază asocierea dintre dimensiunile eudaimonice ale concepțiilor individuale despre starea de bine și starea de bine experimentată. Rezultatele studiului au sugerat că acest sens în viață a mediat parțial această asociere indicând faptul că pot fi implicați și alți factori. Acesti autori au testat trei ipoteze principale: 

1. ipoteza că concepția eudaimonică a dimensiunilor stării de bine ar fi asociată pozitiv cu starea de bine auto-raportată; 

2. ipoteza că concepția eudaimonică a dimensiunilor stării de bine ar fi asociată pozitiv cu sensul vieții; 

3. ipoteza principală că sensul vieții ar media asocierea dintre concepția eudaimonică a dimensiunilor stării de bine și starea de bine auto-raportată. 

McMahan și Renken (2011) au utilizat in studiul lor instrumente pentru masurarea starii de bine, sensului in viata si starii de bine experimentata. Concepțiile despre starea de bine au fost măsurate folosind Beliefs about Well-Being Scale (BWBS), un instrument cu 16 itemi care le cere participanților să evalueze gradul în care experiența plăcerii, evitarea experienței negative, auto-dezvoltarea și contribuția sunt incluse în concepția lor despre starea de bine. Sensul în viață a fost măsurat utilizând Chestionarul Meaning in Life (MLQ), care este un instrument cu 10 itemi care măsoară evaluările participanților conform cărora viața are un scop și un sens. Această scară conține două subscale: prezența semnificației și căutarea sensului. Pentru a evalua starea de bine experimentată, participanților li s-au oferit o serie de instrumente menite să atingă mai multe aspecte ale stării de bine. În primul rând, participanții au completat Satisfaction with Life Scale (SWLS), care este un instrument cu 5 itemi care măsoară evaluările cognitive ale participanților asupra satisfacției generale cu viața lor. 

Sensul în viață în asociere cu fericirea, sănătatea și utilizarea asistenței medicale în rândul vârstnicilor

Sensul în viață nu este doar o componentă semnificativă a stării de bine psihologice, dar este un aspect neglijat cu importanţă clinică care necesită să fie studiat în continuare în special în asociere cu sănătatea și utilizarea asistenței medicale la persoanele în vârstă. În schimb, lipsa de sens sau vidul existențial este asociat cu aspecte psihopatologice cum ar fi depresia, comportamentul suicidar, consumul de alcool, utilizarea de droguri. Depresia este destul de frecvența în rândul vârstnicilor și s-a putut observă că persoanele care acordă o semnificație mai înalta vieții lor au risc mai mic de depresie (Zhang D. et al., 2017; Baumeister, 2011). 

În 2017 Zhang și colab. au realizat un studiu în care au arătat că un nivel înalt de sens în viață este asociat cu o stare de fericire, o sănătate mai bună (stare de sănătate autoevaluată mai bună, mai puține boli cronice, nivel mai scăzut de fragilitate, nelimitarea activităților) și cu o scădere a probabilității de utilizare a asistenței medicale (numărul de medicamente consumate, spitalizări, internare acută și de urgență) în rândul vârstnicilor. Autorii studiului au verificat două ipoteze: 

1. Un nivel înalt de sens în viață a fost asociat cu un nivel mai înalt de fericire, o stare de sănătate mai bună și mai puțînă utilizare a asistenței medicale;

2. Starea de sănătate este un mediator pentru sens și utilizarea asistenței medicale in rândul vârstnicilor, care s-a bazat pe studii anterioare care indicau că progresia probabilă a fost de la sens la sănătate și de la sens la utilizarea îngrijirii sănătății.

 Emoțiile nostalgice, sensul în viață, starea de bine subiectivă și intențiile revizuite 

Atunci când experimentează evenimente adverse, oamenii pot activa nostalgia ca și mecanism de adaptare pentru a stabili auto-continuitatea și sensul în viață și pentru a le îmbunătăți starea de bine subiectivă și fericirea. Emoțiile de nostalgie sunt un stimul intern care împinge persoană să retrăiască experiențele și emoțiile din trecut în legătură cu călătoriile turistice. Dorința de a retrăi emoțiile unice și pozitive ale experiențelor de călătorie din trecut îi determina pe turiști să fie interesați de recaptarea acelor experiențe și emoțîi memorabile crescând astfel probabilitatea de a revedea o destinație. Nostalgia evocă un sentiment de dor care îi permite persoanei să facă față negativităților trăite prin amintirea vremurilor fericite și a sentimentelor lor din acel moment stimulate de oamenii, locurile, experiențele și atmosfera din trecut. Emoțiile nostalgice sunt o construcție ambivalentă, dulce-amăruie, care include atât emoții pozitive, cum ar fi bucuria, cât și emoții negative, cum ar fi dorul (Karagoz și Ramkissoon, 2023). 

Atunci când oamenii experimentează stări negative, nostalgia le permite oamenilor să evadeze mental din prezent și să se întoarcă în trecut pentru a căuta un sentiment de securitate. Această evadare temporară acționează ca un tampon psihologic si in plus, s-a descoperit că are diverse beneficii psihologice, cum ar fi creșterea stimei de sine, optimismul, restabilirea sensului vieții și fericirea. Nostalgia servește și o funcție existențială prin creșterea percepției semnificative a vieții. Sensul în viață este un termen psihologic care descrie credința unei persoane în crearea unui cadru pentru viață și atingerea unui scop de viață. Sensul in viata, ca parte a stării de bine, este un beneficiu psihologic de bază declanșat de experiențele nostalgice și emoțiile din călătoriile memorabile din trecut. Dintr-o perspectivă personală și existențială, sensul vieții este un sens subiectiv care exprimă existența cuiva, iar viața este valoroasă și importantă, cu scop (adică, având obiective și direcție) și coerentă (având predictibilitate și coerență adecvate). Acest sens se referă la prezența sensului ca un construct diferit de fericire (Baumeister, 2011). 

Nostalgia promovează auto-continuitatea prin emoții pozitive și conexiuni sociale; astfel, facilitează atingerea rezultatelor eudaimonice și a obiectivelor și scopurilor cuiva. Prin urmare, nostalgia este o strategie indirectă de răspuns la problemele psihologice prin utilizarea reprezentărilor cognitive pentru a face viața mai semnificativă. Spre exemplu, în cazurile în care nu este posibil să se desfășoare activități de agrement și turism din cauza blocajelor sau a bolii, persoanele care se simt singure pot dori să-și atenueze starea negativă de singurătate. Prin urmare, persoana lipsită de sens își poate aminti experiențele plăcute din trecut, aducând în minte relații apropiate, cu nostalgie în efortul de a reîmprospăta sensul vieții (strategie indirectă). Atunci când strategiile mai directe, cum ar fi angajarea în activități de petrecere a timpului liber și de călătorie, sunt indisponibile sau inaccesibile, nostalgia are potențialul de a înlocui un gol temporar de sens în viața cuiva. 

Prin nostalgia călătoriei, vizitatorii călătoresc mental înapoi în timp și își amintesc interacțiunile și apartenența cu ceilalți (alți turiști sau însoțitori) într-o experiență de călătorie memorabilă. Astfel, prin nostalgia călătoriei, aceștia obțin beneficii psihologice care măresc conexiunea socială, dezvoltarea personală și stima de sine, care sunt dimensiuni ale bunăstării subiective. Atunci când indivizii se angajează cu emoții nostalgice, accesează amintiri semnificative din trecut pentru a-i ajuta să abordeze viitorul cu scop. Astfel, emoțiile nostalgice pot ghida viitoarele atitudini și comportamente ale individului. Dacă un turist experimentează emoții nostalgice despre experiența sa anterioară de călătorie, este probabil să fie interesat să recupereze acea experiență memorabilă (cum ar fi să vadă obiective cunoscute sau să cunoască oameni familiari); prin urmare, sunt dispuși să revină la o destinație (Karagoz si Ramkissoon, 2023). 

Într-un studiu realizat în 2023, autorii Karagoz și Ramkissoon analizează mecanismele mediatoare ale stării de bine subiective și sensul vieții în relația dintre emoțiile nostalgice și intenția de revizuire. Un rezultat vital al unei experiențe turistice este memorarea care s-a descoperit că afectează starea de bine și sensul vieții. Emoțiile nostalgice pozitive pot avea un impact asupra deciziilor post-călătorie, cum ar fi intenția de revizuire, prin extinderea directă a gândurilor și lărgirea sensului vieții și starea de bine subiectivă. Autorii studiului au verificat următoarele ipoteze: 

1. Emoțiile nostalgice influențează indirect intenția de revizuire prin efectele mediatoare ale sensului vieții; 

2. Emoțiile nostalgice influențează indirect intenția de revizuire prin efectele mediatoare ale stării de bine subiective. 

Karagoz și Ramkissoon (2023) au examinat consecințele psihologice și comportamentale ale emoțiilor nostalgice. Mai concret, aceștia au analizat interrelatiile dintre emoțiile de nostagie, sensul vieții, starea de bine subiectivă și intențiile revizuite. Rezultatele studiului au arătat că emoțiile nostalgice au efecte semnificative asupra sensului vieții, a stării de bine subiectice și asupra intențiilor revizuite. O analiză ulterioară a arătat că sensul vieții și starea de bine subiectivă mediază efectele emoțiilor nostalgice asupra intențiilor revizuite. 

Diferențe interculturale în orientarea spre fericirea hedonică și fericirea eudaimonică 

În 2021, Gaston-Breton și colab. investighează simultan modul în care orientările hedonice (plăcere) și eudaimonice (sens și spiritualitate) către fericire (satisfacția vieții) variază în 12 țări. Constatările lor nu dezvăluie nicio diferență semnificativă în ceea ce privește structura fericirii între țări, iar acest sens apare ca un predictor mai puternic al satisfacției vieții în comparație cu plăcerea și spiritualitatea. În studiu lor, autorii au abordat următoarele întrebări:

1. Care sunt cele mai importante orientări către fericire în toate țările? 

2. Se caută fericirea pe căi similare în diferite țări? 

3. Culturile individualiste obțin mai multă fericire prin calea hedonică bazată pe plăcere, în timp ce culturile colectiviste obțin mai multă fericire prin calea eudaimonică bazată pe sens? 

Cercetarea realizată de Gaston-Breton și colab. (2021) ajută la avansarea teoriei și practicii afacerilor prin examinarea variațiilor culturale ale fericirii. Mai exact, promovează studiul fericirii prin dimensiunile sale esențiale (hedonia și eudaimonia) și se adaugă la dezbaterea în curs privind provocarea viziunilor tradiționale despre diferențele culturale bazate pe granițele geografice si valorile culturale. Sunt luate in considerate cele două dimensiuni ale fericirii: hedonia și eudaimonia. Această dihotomie relativ recentă își are rădăcinile în filosofia greacă antică. Potrivit filosofului grec Aristippus și școala sa de gândire concentrată pe hedonie, fericirea înseamnă a trăi o viață senzuală și plăcută și, prin urmare, este perisabilă. În schimb, Aristotel a condus studiul eudaimoniei cu o altă școală de gândire, subliniind importanța de a trăi o viață de virtute pentru a obține o fericire de lungă durată. 

Cercetările care investighează diferențele culturale în abordarea fericirii și experimentarea satisfacției vieții provin în principal din culturile tradiționale individualiste și colectiviste. Individualismul poate fi definit ca un model social care constă din indivizi slab legați care se consideră independenți de colectivități și care acordă prioritate obiectivelor lor personale față de obiectivele altora. Colectivismul, dimpotrivă, se caracterizează prin prioritizarea grupului asupra individului. 

Rolul sensului în viață și optimismul în promovarea stării de bine la adolescenți 

În 2010, Ho și Cheung au realizat un studiu în care au examinat relația dintre sensul vieții, optimism și starea de bine în rândul adolescenților. Rezultatele modelării ecuațiilor structurale (SEM) au indicat că atât sensul vieții, cât și optimismul sunt asociate în mod semnificativ cu satisfacția cu viața multidimensională și cu structura multidimensională a problemelor psihosociale în rândul adolescenților. 

Optimismul este o dispoziție de personalitate și este de natură afectivă. Optimismul reflectă capacitatea umană de a anticipa un viitor pozitiv. Optimismul a servit și ca mediator parțial în relațiile dintre sensul vieții și aspectele pozitive și negative ale stării de bine. Rolul de mediere al optimismului nu a fost diferit în funcție de gen. Adolescenții care au așteptări pozitive pentru viitor au mai multe șanse să raporteze niveluri ridicate de satisfacție în diferite domenii ale vieții (cu excepția sănătății). În general, optimiștii sunt mai puțin probabil să se asocieze cu probleme psihosociale. Optimiștii pot folosi strategii de coping mai constructive, în timp ce pesimiștii se bazează pe mai mult abordări dezadaptative care îi fac mai vulnerabili la distresul psihologic. Optimismul poate avea legătură cu sensul vieții datorită relației sale cu direcția scopului. Aceste descoperiri sugerează că sensul vieții este crucial pentru optimism și contribuie la o viață mai fericită și satisfăcătoare (Ho si Cheung, 2010). 

Studiile anterioare acestei cercetări care au examinat sensul vieții, s-au concentrat în principal pe adulți, iar adolescenții au fost subinvestigați și nu s-a știut dacă sensul vieții are un impact asupra stării de bine si în rândul adolescenților. Găsirea sensului vieții și stabilirea unei filozofii a vieții sunt problemele critice aflate în curs de dezvoltare în perioada adolescenței, deoarece acestia se află în stadiul confuziei identitate versus rol. În consecință, a fost important să ne dăm seama dacă sensul vieții este un predictor util al bunăstării și în rândul adolescenților (Ho si Cheung, 2010). Autorii studiului au verificat ipotezele: 

1. sensul vieții ar fi asociat pozitiv cu satisfacția specifică domeniului și asociat negativ cu problemele psihosociale; 

2. optimismul ar fi pozitiv asociat cu satisfacția specifică domeniului și asociat negativ cu probleme psihosociale; 

3. optimismul ar media legăturile dintre sensul vieții și satisfacția specifică domeniului și relațiile dintre sensul vieții și problemele psihosociale. 

Bibliografie 

Baumeister Roy F. (2011), Sensuri ale vietii, Editura ASCR, Cluj-Napoca, pp. 275-302. 

Frankl V.E. (1963), Man’s search for meaning: An introduction to logotherapy. New York, NY: Washington Square Press. 

Gaston-Breton C., Lemoine J.E., Voyer B.G., Kastanakis M.N. (2021), Pleasure, meaning or spirituality: Cross-cultural differences in orientations to happiness across 12 countries, Journal of Business Research 134: 1-12. 

Ho M.Y., Cheung F.M., Cheung S.F. (2010), The role of meaning in life and optimism in promoting well-being, Personality and Individual Differences 48: 658-663. 

Karagoz D., Ramkissoon H. (2023), Nostalgic emotions, meaning in life, subjective well-being and revisit intentions, Tourism Management Perspectives 48: 101159. 

McMahan E.A., Renken M. DH. (2011), Eudaimonic conceptions of well-being, meaning in life, and self-reported well-being: Initial test of a mediational model, Personality and Individual Differences 51: 589-594. 

Zhang D. et al. (2017), Meaning and its association with happiness, health and healthcare utilization: A cross-sectional study, Journal of Affective Disorders, 227:795-802.