Rolul autoeficacităţii în comportamentele de sănătate

Conceptul autoeficacităţii se bucură de o tot mai mare recunoaştere ca predictor al schimbării şi menţinerii comportamentului de sănătate. În 1977, cunoscutul psiholog Albert Bandura, profesor la Universitatea din Stanford, a introdus conceptul de autoeficacitate percepută în contextul modificării cognitiv comportamentale. S-a descoperit că un puternic simţ al eficacităţii personale se relaţionează cu o mai bună stare de sănătate, cu realizări mai mari şi cu o mai bună integrare socială. Acest concept a fost aplicat în atât de multe domenii ca de exemplu: în şcoală, realizari, tulburări emoţionale, sănătate fizică şi mentală, alegerea carierei, etc. Autoeficacitatea a devenit astfel o variabilă cheie în psihologia clinică, educaţională, socială, a sănătăţii şi a personalităţii.

Context general
Conform lui Albert Bandura, autoficacitatea este "convingerea unei persoane în capacităţile sale de a-şi mobiliza resursele cognitive si motivationale necesare pentru indeplinirea cu succes a sarcinilor date (1998 p.1) . Autoeficacitatea, conform teoriei lui Bandura (1986) se bazeaza pe patru surse majore de informatii: performanţele anterioare, experienţe vicariante, persuasiune verbală, feedback-ul fiziologic. După Bandura, judecăţile privind autoeficacitatea influenţează: alegerea situaţiilor în care ne implicăm, cantitatea de efort depusă într-o anumită situaţiet, timpul cât persistăm într-o sarcină, reacţiile emoţionale din timpul anticipării sau implicării în sarcină.

Autoeficacitatea percepută reprezintă convingerile oamenilor cu privire la capacităţile lor de a realiza nivelele de performanţă necesare pentru a influenţa evenimente care le afectează vieţile. Un simţ puternic al autoeficacităţii dezvoltă realizările umane şi bunăstarea personală în multe moduri. Oamenii cu o încredere puternică în capacităţile lor, văd sarcinile dificile ca provocări ce trebuie înfruntate şi nu ca pericole ce trebuie evitate. Asemenea perspectivă eficace determină un interes intrinsec şi o angajare profundă în activităţi. Ei îşi stabilesc obiective dificile şi menţin un angajament puternic faţă de acestea. Ei îşi măresc şi susţin efortul în faţa eşecului. Ei îşi redobândesc repede simţul eficacităţii după eşecuri şi piedici. Ei atribuie eşecul efortului insuficient sau unor cunoştinţe şi abilităţi deficiente care pot fi dobândite. Ei abordează situaţiile dificile cu siguranţa că le pot stăpâni. Această concepţie eficace generează realizări personale, reduce stresul şi scade vulnerabilitatea în faţa depresiei.

Autoeficacitatea reprezintă constructul cheie în Teoria Social Cognitivă a lui Bandura (Bandura, 1977, 1986, 1991, 1992) . Schimbarea comportamentală este facilitată de un simţ personal al controlului. Această teorie a funcţionării umane (Bandura, 1986), acordă un rol central proceselor cognitive, vicariante, de auto-reglare, şi auto-reflexive în adaptarea şi schimbarea umană. În cadrul aceste teorii, oamenii sunt priviţi ca auto-organizaţi, proactivi, auto-reflexivi şi auto-reglaţi, mai degrabă decât ca nişte organisme reactive, formaţi şi conduşi de către forţele din mediu sau conduşi de impulsuri interioare ascunse. Din acestă perspectivă teoretică, funcţionarea umană este privită ca un produs al interacţiunii dinamice între influenţele personale, de comportament, şi de mediu.

Adoptarea comportamentelor ce promovează sănătatea, şi reţinerea de la comportamente nesănătoase este dificilă. Majoritatea oamenilor iau greu decizia de a se schimba şi, ulterior de a-şi menţine modificările adoptate atunci când se confruntă cu tentaţii. Probabilitatea ca oamenii să adopte un comportament de sănătate (cum ar fi exercitii fizice), sau să schimbe un obicei dăunător (cum ar fi renunţarea la fumat), poate depinde, prin urmare, de trei tipuri de percepţii: (a) speranţa că nu se află într-o situaţie de risc prea mare ("Riscul meu de a face cancer de la fumat este peste medie "), (b) speranţa că schimbările de comportament ar putea reduce ameninţarea (" Dacă m-am lasat de fumat, se va reduce riscul meu "), şi (c) speranţa că este suficient de capabil de a adopta un comportament pozitiv sau să se abţină de la un obicei riscant ("Sunt capabil de a renunţa la fumat permanent") . Un număr mare de cercetări au examinat rolul auto-convingerilor optimiste ca un predictor de schimbare a comportamentului în domeniul sănătăţii (Bandura, 1992; Maddux, 1993; Schwarzer, 1992) . Aceste convingeri supraestimează uşor capacităţile de adaptare percepute mai degrabă decât să reflecte doar cele existente.

Autoeficacitatea şi comportamentele de sănătate. În următoarea secţiune, sunt menţionate câteva studii referitoare la adoptarea unor practici de sănătate ce au evidenţiat influenţa autoeficacităţii în iniţierea schimbării de comportament.

1. Comportamentul sexual de risc
Autoeficacitatea percepută a fost studiată referitor la prevenirea comportamentului sexual neprotejat, de exemplu, rezistenţa la constrîngeri sexuale, precum şi utilizarea de contraceptive, pentru a evita sarcinile nedorite. De exemplu, la femeile adolescente cu o rata mare de contact sexual neprotejat s-a dovedit că au utilizat contraceptivele mult mai eficient în cazul în care ele credeau că ar putea exercita un control asupra activităţilor lor sexuale (Levinson, 1982) . Gilchrist şi Schinke (1983) au învăţat adolescenti, prin modelare şi jocuri de rol, cum să facă faţă presiunii şi să utilizeze contraceptive.

Acest mod de instruire, a ridicat în mod semnificativ sentimentul lor de eficacitate percepută şi a competenţelor de protecţie. Comportamentul sexual riscant, cum ar fi nefolosirea prezervativelor pentru protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuala, de asemenea, a fost studiat în rândul bărbaţilor homosexuali, cu mai mulţi parteneri şi utilizatori de droguri intravenoase. Convingerile în capacitatea unei persoane de a negocia practici sexuale mai sigure, a părut ca cel mai important predictor în astfel de comportamente (Kasen, Vaughn şi Walter, 1992; O`Leary, Goodhart, Jemmott & Boccher-Lattimore, 1992) .

Influenţarea comportamentelor de sanatate ce contribuie la prevenirea SIDA a devenit o problemă urgentă. S-a demonstrat că autoeficacitatea percepută joacă un rol important în astfel de comportamente. Kok, De Vries, Mudde şi Strecher (1991) au raportat un studiu care a analizat utilizarea de prezervative şi ace sterile la dependenţii de droguri. Autoeficacitatea percepută a corelat cu intenţia de a folosi ace sterile (0.35), a raportat utilizarea acelor sterile (0.46), intenţia de a utiliza prezervative (0.74), si a raportat utilizarea prezervativului (0.67) (Paulussen, Kok, Knibbe & Kramer, 1989) . Bandura (1994) a rezumat un număr mare de cercetari privind autoeficacitatea percepută şi relaţia cu exercitarea controlului asupra infecţiei cu HIV.

2.Exerciţiile fizice
Motivarea oamenilor de a face exercitii fizice regulate depinde de mai mulţi factori. Autoeficacitatea percepută pare a fi o forţă majoră în formarea intenţiilor de a face exerciţii, şi de a menţine această practică pentru o perioadă îndelungată de timp (Dzewaltowski, Noble & Shaw, 1990; Feltz & Riessinger, 1990; McAuley, 1992, 1993; Shaw, Dzewaltowski & McElroy, 1992) .

Rolul convingerilor de eficacitate în iniţierea şi menţinerea unui program regulat de exercitii fizice, a fost studiat de către Desharnais, Bouillon şi Godin (1986), Haney (1988), Sallis et al. (1986) . Rezistenta în performanţa fizică s-a dovedit a fi dependentă de convingerile de eficacitate create experimental într-o serie de experimente referitoare la eficacitatea competitivă de către Weinberg, Gould si Jackson (1979), Weinberg, Gould, Yukolson şi Jackson (1981) şi Weinberg, Yukelson şi Jackson (1980) . În termeni de performanţă competitivă, teste ale rolului convingerilor de eficacitate în tenisul de performanţă au arătat că eficacitatea percepută a fost legată de 12 criterii de performanţă (Barling & Abel, 1983) .

Pacienţii cu artrită reumatoidă au fost motivaţi să se angajeze în exerciţii fizice regulate datorită consolidării eficacităţii percepute a acestora în cadrul unui program de auto-management (Holman & Lorig, 1992) . În aplicarea teoriei autoeficacităţii în recuperarea bolilor de inimă, pacienţilor care au suferit un infarct miocardic li s-a prescris un regim moderat de exerciţii fizice (Ewart, 1992) . Ewart a constatat că convingerile de eficacitate au prezis atât delăsarea cât şi suprasolicitarea în timpul exerciţiului programat. Respectarea regimurilor medicale s-a îmbunataţit după ce pacienţii care suferă de boli pulmonare obstructive cronice au primit un tratament cognitiv-comportamental conceput pentru a spori încrederea în capacităţile lor. Convingerile de eficacitate au prezis exerciţiu moderat (r = 0.47), în timp ce controlul perceput, nu (Kaplan, Atkins si Reinsch, 1984) .

3.Nutriţie şi controlul greutăţii
Dieta si controlul greutăţii sunt comportamente de sănătate legate care pot fi, de asemenea, reglementate de convingerile de autoeficacitate (Bernier & Avard, 1986; Chambliss si Murray, 1979; Hofstetter, Sallis & Hovell, 1990; Shannon, Bagby, Wang & Trenkner, 1990) . Chambliss şi Murray (1979) a constatat ca persoanele supraponderale ce au fost mai receptive la tratament comportamental s-a datorat faptului că au avut un înalt simţ al eficacităţii şi un locus de control intern. Alte studii cu privire la controlul greutăţii au fost publicate de către Bagozzi si Varsovia (1990) şi Sallis, Pinski, Grossman, Patterson şi Nader (1988) . S-a constatat că autoeficacitatea funcţionează cel mai bine împreună cu modificări generale ale stilului de viaţă, inclusiv a exerciţiilor fizice şi oferirea de suport social. Astfel, a fost mai puţin probabil ca clienţii auto-încrezători din cadrul programele de intervenţie, să recidiveze la dieta nesanatoasa precedentă.

În concluzie, autoeficacitatea percepută s-a dovedit a fi predictor pentru intenţiile şi acţiunile în diferite domenii de funcţionare a sănătăţii.Intenţia de a se angaja într-un anumit comportament de sănătate şi comportamentul în sine, sunt pozitiv asociate cu credinţele în eficacitatea personală. Convingerile de eficacitate, determină evaluarea resurselor personale în situaţiile de stres şi contribuie la formarea intenţiilor comportamentale. Cu cât sunt mai puternice convingerile oamenilor despre eficacitate, cu atât mai mari sunt obiectivele stabilite pentru ei înşişi, şi mai fermă dedicarea lor de a se angaja în comportamentul dorit, chiar şi în faţa eşecurilor (Locke & Latham, 1990) .

4. Abordările autoeficacităţii în comportamentele adictive
Un alt domeniu din câmpul sănătăţii în cadrul căreia autoeficacitatea percepută a fost studiată extensiv, este fumatul. Renunţarea la acest obicei necesită auto-convingeri optimiste ce pot fi insuflate în programele de renunţare la fumat (Baer & Lichtenstein, 1988; Carmody, 1992; Haaga & Stewart, 1992; Kok, Den Boer, DeVries, Gerards, Hospers si Mudde, 1992) . Convingerile de eficacitate pentru a rezista tentaţiei de a fuma prezic reducerea numărului de ţigări fumate (r = - 0.62), cantitatea de tutun fumat (r = - 0.43), şi conţinutul de nicotină (r = - 0.30) (Godding si Glasgow, 1985) .

Autoeficacitatea dinaintea tratamentului nu prezice recidiva, dar autoeficacitatea post-tratament, da (Kavanagh, Pierce, Lo si Shelley, 1993) . Mudde, Kok şi Strecher (1989) a constatat că convingerile de eficacitate au crescut după tratament, iar cei care au dobândit cele mai înalte niveluri de autoeficacitate au reuşit cu succes să rămână nefumători pe parcursul unei perioade de un an. Diverşi cercetători au verificat relaţiile dintre eficacitatea auto-reglată percepută şi apariţia recidivei sau a timpului de recidivă, cu corelatii de la -.34 la- .69 (Colletti, Supnick & Payne, 1985; DiClemente, Prochaska & Gibertini, 1985; Garcia, Schmitz & Doerfler, 1990, Wilson, Wallston & King, 1990) . Ierarhiilor de situaţii tentante corespund ierarhiile de autoeficacitate: cu cât mai mult o situaţie critică induce pofta, cu atât este necesară un mai mare nivel de eficacitate percepută pentru a preveni recidiva (Velicer, DiClemente, Rossi & Prochaska, 1990) .

Depăşirea comportamentelor adictive, cum ar fi consumul de substanţe, consumul de alcool, şi fumatul, reprezintă o provocare majoră pentru cei care sunt dependenţi de aceste substanţe, precum şi pentru ajutoarele profesionale.

Din punct de vedere social-cognitiv, ingredientele cheie ale oricărui tratament psihologic ar trebui să fie (a) identificarea de situaţii de mare risc, care stimulează comportamentele adictive, (b) dezvoltarea şi cultivarea de autoeficacitate percepută, şi (c) aplicarea de strategii de coping adecvate. Acest lucru poate fi descris ca un proces competent de auto-reglare în care persoanele îşi monitorizează răspunsurile la situaţiile de presiune, observă pe alţii care se confruntă cu situaţii similare, îşi evaluează propriile resurse de adaptare, îşi crează auto-convingeri optimiste, planifica un curs de acţiune, efectuează acţiunea critică, şi îşi evaluează rezultatele.

Bibliografie:
• Prof.Dr.Adriana Baban, Psihologia sanatatii.
• Bandura, The Primacy of Self-Regulation in Health Promotion, USA, 2005 ;
• Ralf Schwarzer & Reinhard Fuchs, Self-Efficacy and Health Behaviours, 1995;