Puternic sau manipulativ?

Puternic sau manipulativ?
Sunt oameni care ajung în cabinetul unui psiholog pentru ca au un deficit de putere personală. Relațiile cu ceilalți îi provoacă prea mult, întâmplările cotidiene sunt văzute ca obstacole care cer un efort colosal, deciziile pe care trebuie să le ia îi aruncă în dileme fără șir, iar situațiile de peste zi sunt reluate mintal iar și iar în încercarea de-a le stăpâni (măcar) post-factum. E posibil ca, după ce ai lucrat cu psihologul puterea ta să crească, să te simți mai pregătit în situațiile care înainte îți păreau dificile. Dar e o capcană. Întotdeauna moneda are un revers. Dezvolt pe larg nițel mai încolo.


Așa cum sunt oameni ce vin în terapie și care (aparent) exterior nu au acest deficit de putere personală. Pot ocupa funcții de conducere, pot face chiar management performant cu rezultate frumoase, dar să vadă cu ochiul liber cum relațiile apropiate se deteriorează tot mai mult. Familie, prieteni vechi sau colegi poate, returnează din mai "multe puncte de pe hartă" aceeași informație: puterea ta e strivitoare, e resimțită de ceilalți opresant, ca și cum ai intra cu tancul peste ceilalți. Te poți amăgi cu gândul că…deh, nu mulți au ajuns în vârf ca tine și n-au habar care sunt pârghiile pe care ești nevoit să le folosești pentru mult-doritele rezultate. Da…dar, ca ființe umane e puțin probabil să ne simțim bine pe termen lung ca insulițe izolate sau vârfuri semețe, la maaare distanță de ceilalți. Latura umană a fiecăruia cere uneori companie, pe a cărui prezență să ne sprijinim atunci când totul devine prea mult pentru noi.


Întrebarea e: dacă ți-ai recuperat din putere sau oricum o ai antrenată pe parcursul multor ani…cum o folosești? E celebră inscripția pe care legenda spune că ar fi gravată pe inelul purtat permanent de Ginghis Han: „puterea este dreaptă„. Aici e capcana. Știindu-te stăpân pe tine, pe situație, cu o busolă interioară mai "performantă" decât a celor din jur poți aluneca spre a o folosi (doar ) în interesul tău și în (dez )interesul altora. Fără să ții cont de nimeni. De sensibilități, de ce ar putea să-l doară pe celălalt. Știi că oricum îți iese, știi că poți trage după tine un angrenaj întreg, format din oameni, sarcini, obiective și că puterea ta interioară e combustibilul care mișcă totul înainte.


Dacă măsurii puterii tale interioare sunt rezultatele, e bravo! O să-ți iasă! … dar e posibil să constați că ceilalți au un disconfort în ceea ce te privește, te pot percepe ca insensibil sau manipulativ și vor tinde să se îndepărteze.


Ce părere am eu despre puterea personală? … e aceeași părere cu cea care se află la baza activității mele profesionale și pe baza căreia clădesc treptat, împreună cu clienții mei o structură de putere armonioasă. Trebuie să spun din start că puterea personală nu exclude vulnerabilitatea. Iar vulnerabilitatea aceea nu-i ceva ce trebuie mascat de ochii altora cărora trebuie sa le faci impresie bună. Nu. E o vulnerabilitatea cunoscută, despre care se vorbește onest. Și care e o trambulină spre o putere personală chiar mai mare. Poți să te simți depășit de anumite situații și să spui "mă cam zgâlțâie asta" iar devoalarea adevărului îi permite celuilalt să fie îngăduitor cu stângăciile tale și ție îți permite să te preocupi mai ales de soluții. Îți permite să-ți conservi energia folosită prea mult și prea des "să nu cumva să-ți boțești imaginea în ochii celorlalți" . Să o folosești mai înțelept.


Ori de câte ori arborăm atitudinea ultra-expertului care face-toate, poate-toate, rezolvă-toate imposibil să nu ajungem într-un moment în care ceilalți să nu observe diferența între fațadă și esență. Sau noi să fim deja obosiți.


Ăsta e un principiu de bază în sănătatea psihică: coerență între gând-cuvânt-faptă. Dacă gândim ceva și spunem altceva sau extragem doar porțiuni din realitate pe care le folosim tendențios, în detrimentul întregului ansamblu ne creăm singuri fisuri în sistemul nostru lăuntric.


Dacă e să extindem nițel discuția - DA, există o "recomandare socială" pentru simulează (fii altceva/altfel decât ești ) și disimulează (ascunde ce ești pentru că ceilalți se vor folosi de slăbiciunile tale) … dar asta e o discuție cu mult mai amplă pe care nu o vom continua aici. Ideea de bază este: consumăm ENORM de multă energie mentală pentru a ne păstra în ochii celorlalți o nush-ce imagine. Și pornind de la asta ajungem să strivim bucăți mari din noi, să le lăsăm deoparte sau să le negăm, că "nu se cuvine".


Poți fi autentic și asta înseamnă să știi cine ești, ce te reprezintă, ce vrei aproape și ce vrei să ții la distanță, ce te înflorește și ce e toxic pentru tine. Și ești puternic în egală măsură atunci când ești onest și recunoști : "Am dat-o-n bară" ca și atunci când spui: "Am muncit mult la asta și am reușit! Sunt mândru de mine!". Putere e atunci când știi ce ai nevoie să faci pentru a reuși data viitoare ca și atunci când celebrezi reușitele.

Cabinet Individual de Psihoterapie Violeta Șuvăială
Vezi prezentarea cabinetului

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp