Procrastinarea

Procrastinarea se manifesta prin amanarea si taraganarea nesfarsita a unor sarcini si activitati. De regula este vorba de un comportament repetitiv, persoanele in cauza fiind afectate negativ de catre acest obicei, atat prin prelungirea termenelor de realizare a activitatilor, cat si printr-un sentiment de insatisfactie, frustrare si dezamagire fata de propria persoana. Poate aparea numai in cazul anumitor activitati neplacute, (eventual percepute ca plictisitoare), sau poate fi un stil generalizat fata de orice implica asumarea unor indatoriri. Persoanele care procrastineaza pot avea o toleranta scazuta la frustrare, nedezvoltandu-si suficient autocontrolul si capacitatea de a surmonta, sau gestiona momentele dificile. Aceste persoane fie intarzie implicarea in sarcina, fie intrerup activitatile (percepute ca dificile sau plictisitoare), eventual lasandu-se distrase cu usurinta de diferiti stimuli. De cele mai multe ori se pot mobiliza pe ultima suta de metri, atunci cand au de a face cu termene limita, insa intampina dificultati serioase cand este vorba de proiecte personale, sau activitati care presupun un efort indelungat. Activitatile cu care obisnuiesc sa se distraga sunt privite ca ceva momentan (doar o "scurta" verificare a mailului, o rapida cautare pe internet a unui subiect oarecare, urmarirea unui clip, luarea unei gustari, etc.), insa, de obicei, implicarea in aceste distrageri dureaza mult mai mult, sfarsind de obicei prin a sabota cu totul obiectivul propus. Ideea generala este ca efortul implicat de activitatea vizata este abordat cu multa rezistenta si distres de catre procrastinator, care alege in cele din urma calea mai usoara a renuntarii la sarcina propusa, insa aceasta nu-i aduce o stare de bine, intrucat constiinta obiectivului neindeplinit produce frustrare si vinovatie. Nu toate persoanele procrastineaza in acelasi fel si din acelasi motiv, asa ca nu exista o reteta universala impotriva procrastinarii, insa urmatoarele "solutii" pot fi de ajutor in multe cazuri.

1. In primul rand, este nevoie de constientizarea faptului ca efortul (mental), tensiunea psihica, travaliul monotoniei sunt inevitabile cand vine vorba de realizarea unor sarcini importante. Majoritatea activitatilor, chiar si cele aparent foarte placute, vor implica acest "stres" la un moment dat. Poate parea o banalitate, insa, probabil una dintre principalele cauze ale procrastinarii (lasand la o parte alte aspecte psihodinamice -motivatii si conflicte inconstiente) o reprezinta atitudinea negativa fata de presiunea psihica si fata de efortul voluntar si obisnuinta de a le evita daca este posibil. Se impune astfel, atat constientizarea necesitatii efortului cat si implicarea efectiva in acesta (fie ca vine sub forma incordarii psihice, sau presupune tolerarea monotoniei). Modificarea stilului procrastinator, pe termen lung, implica experimentarea frustrarii si dezvoltarea vointei prin expunerea repetata la doze de activitati neplacute. Daca sarcina este perceputa ca fiind mult peste disponibilitatea actuala, atunci ea poate fi segmentata, distribuind in timp implicarea in aceasta.

2. Activitatea proiectata poate fi privita ca o impunere, precum o obligatie venita din exterior. Astfel, efortul preconizat nu vine dintr-un impuls autentic, congruent cu sine, ci e perceput ca impus din partea unei instante exigente, fiind poate introiectia unor mesaje parentale fata de care persoana manifesta inconstient rezistenta. In cazul acesta sentimentul este acelasi cu cel din situatiile din copilarie, cand parintii sau educatorii constrangeau copilul sa desfasoare o anumita sarcina (pregatirea lectiilor). Astfel, in situatia prezenta, procrastinatorul resimte aversiune fata de o activitate in care este accentuat prea mult aspectul de obligativitate ("trebuie"), in detrimentul unei eventuale porniri egosintonice, acolo unde efortul depus ar fi o consecinta directa a dorintei proprii, neingradite, fata de un demers. Si in acest ultim caz poate fi implicata o doza de frustrare (inerenta oricarui efort voluntar), insa nefiind privita ca o obligativitate, produce mai putina rezistenta. Pentru a surmonta aceasta rezistenta, sau conflict, ar trebui clarificata motivatia fata de implicarea in sarcina, dand la o parte, sau analizand, presiuni "externe" care inhiba avantul catre actiune. "Trebuinta" de finalizare a unei activitati ar fi util sa fie cat mai mult reinterpretata ca o expresie a libertatii deciziei proprii.

3. Perfectionismul, combinat eventual cu teama de esec, sau cu teama de o evaluare negativa a rezultatului (de catre altii), poate fi, de asemenea, unul dintre motivele principale pentru care oamenii procrastineaza. Inceperea activitatii este inhibata de teama de a gresi, standardele prea ridicate stand in calea productivitatii. Persoana poate ezita foarte mult in a incepe (este si cazul "blocajului sciitorului", respectiv incapacitatea ocazionala de a scrie), cautand la nesfarsit actiunea, sau exprimarea perfecta. Cei cu standarde foarte ridicate pot depune un efort disproportionat (fata de importanta sarcinii), vizand de fiecare data o executie impecabila. Este de la sine inteles ca, cu cat efortul anticipat pentru indeplinirea unor standarde este mai mare, cu atat scade "cheful" de a se apuca de lucru. Pentru a incepe si duce la capat o acitivitate este necesara o atitudine flexibila (fata de calitatea executiei); aversiunea fata de greseli, sau imperfectiune, fiind un impediment serios in acest sens. Aceasta nu inseamna ca este de dorit o atitudine indolenta si nepasatoare fata de rezultatul activitatii, ci ca realizarea in sine a obiectivului propus ar trebui sa primeze fata de perfectiunea acestuia, cel putin acolo unde nu este neaparat necesara o performanta. Antidotul perfectionismului, la un nivel superficial sau intermediar de profunzime, poate fi deci acceptarea unor standarde mai scazute (acolo unde nu se cere excelenta), favorizand implicarea efectiva in sarcina.

4. Distractibilitatea, fie ca este rezultatul unui deficit de atentie (precum in cazul ADHD), sau este un obicei cultivat, reprezinta unul dintre modurile principale de facilitare a procrastinarii. Se manifesta prin dificultatea de a mentine concentrarea atentiei, persoanele in cauza fiind distrase facil de diferiti stimulti din mediu. De obicei, denota un autocontrol scazut, survenind pe fondul unei permisivitati fata de intruziunile exterioare, fiind atat cauza, cat si modul in care ne sustragem activitatilor neplacute, sau dificile. Activitatea este pur si simplu fracturata de aceste intrerurperi frecvente, care duc in cele din urma la sabotarea efortului. O singura cedare in fata acestor distrageri, poate insemna un sir intreg de intreruperi, astfel incat e necesara o"setare" ferma in sensul canalizarii atentiei in directia propusa. Solutia acestui impediment este constientizarea distragerii atentiei ori de cate ori se intampla si intoarcerea acesteia catre sarcina, dezvoltand in acest fel "muschiul" atentiei. Cu cat stimulului pertubator ii este acordat mai mult timp, cu atat va fi mai dificila intoarcerea la sarcina principala. La fel de important poate fi amenajarea unui mediu ferit de distrageri (oprirea notificarilor, inchiderea televizorului, etc), astfel incat sa fie indeplinite conditiile propice unei activitati fara intreruperi (desi sunt unele persoane care se pot descurca destul de bine intr-un mediu incarcat de stimuli). Procrastinarea este un comportament comun, fiind destul de normal in unel situatii (oboseala, aversiunea ridicata fata de un anumit "task", lipsa de informatii, etc). Se impune luarea de masuri atunci cand se manifesta in mod cronic, afectand in mod repetat realizarea activitatilor importante. In acest din urma caz, psihoterapia este indicata, in cadrul ei fiind analizate cauzele profunde ale procrastinarii: cognitii disfunctionale, conflicte inconstiente, probleme motivationale, autocontrol scazut, etc.