Neuroplasticitatea și succesul terapeutic

Deoarece, până nu demult, nu exista o aparatură care să ajute la analizarea evoluției creierului pe tot parcursul vieții, se credea că acesta nu se mai schimbă din copilărie, forma finală fiind undeva în jurul vârstei de 21 de ani, când acesta își definitivează forma și volumul. Progresele nesperate din domeniul tehnicii medicale aduc confirmări clare că nu este adevărat: creierul își schimbă forma pe tot parcursul vieții, proces numit neuroplasticitate. Iată cum funcționează procesul de neuroplasticitate!

Creierul este de fapt o multitudine de neuroni, circa 200 de miliarde, interconectați prin sute de mii de miliarde de legături neuronale, formând o rețea de alimentare dinamică, cu „drumuri", care se luminează printr-o descărcare electrică atunci când simți ceva, când gândești într-un anume mod sau ai un anumit comportament. Faptul că noi avem anumite scheme cognitive bine cristalizate care au generat automatismele după care gândim, simțim și acționăm, face ca unele dintre aceste „căi" să fie mai utilizate decât altele. Acest lucru va întări, va consolida „calea" respectivă. Creierului nostru îi place să călătorească pe „calea" bătătorită, întărită, pentru că îi este mai ușor: nu are nimic nou de învățat, ceea ce „îi convine" de minune! Ca să-ți dai seama cât de revoltat este creierul tău când e pus la treabă, amintește-ți, de exemplu, când ai fost într-o excursie într-o țară străină. Creierul bombardat cu stimuli necunoscuți, limba, semne și locuri noi, nimic familiar, va intra în alertă și asta o vei simți și tu prin emoțiile transmise.

Ce se întâmplă când învățăm ceva nou? Când învățăm, de exemplu, să nu ne mai simțim vinovați pentru ceea ce li se întâmplă celor din jur... va începe contrucția unui drum nou, pe care îl vom „bătători", creierul utilizând din ce în ce mai mult noua cale. Această nouă cale devine în timp automatism și vechea cale, folosită mai rar, își va slăbi în timp puterea. Acesta este neuroplasticitatea: reconectarea creierului prin formarea de conexiuni noi și slăbirea celor vechi. Adică, atunci când ați schimbat un comportament cu altul, ați accesat neuroplasticitatea. Important este să nu uitați că repetiția este mama învățăturii. Dacă nu veți fi perseverent cu noul comportament și să-l repetați zilnic, o perioadă lungă de timp, atunci noua conexiune va slăbi și se va pierde.

În copilărie creierul crește rapid. Fiecare neuron, maturizându-se, trimite mai multe ramuri, stabilind contacte sinaptice de la neuron la neuron. În jurul vârstei de 3 ani, numărul de sinapse e aproximativ jumătate din cele ale unui adult. Pe parcursul vieții, conexiunile vechi, nefolosite sunt supuse unui proces de curățare sinaptică. Aceasta elimină contactele mai slabe, iar cele puternice sunt păstrate și întărite. Deci, în funcție de experiențele noastre, are loc selecția acestora, deoarece neuronii trebuie să-și „justifice" prezența. Ei nu pot supraviețui fără un scop și mor, procesul fiind numit apoptoză. Creierul se adaptează singur, evoluează, așa cum afirma Marvin L. Minsky (Society of the Mind, 1986 ): „Principala activitate a creierului este cea de a se schimba pe sine." Procesul de evoluție are loc pe două direcții: schimbarea structurii neuronului și creșterea numărului de sinapse.

În faza inițială, ceea ce învățăm este stocat în memoria pe termen scurt, iar cu timpul, prin repetiție, informația este mutată în memoria pe termen lung, procesul de neuroplasticite fiind finalizat. Deci, vestea bună, confirmată deja și științific, este că pe noi ne modelează creierul prin bagajul programelor sale, doar că și noi, putem modela creierul, spre beneficiul nostru. Aceasta contravine psihologiei simțului comun care spune că oamenii nu se schimbă. Prin exercițiu și perseverență schimbările sunt spectaculoase. Chiar dacă nu ar fi fost dovezi științifice clare și măsurabile, succesul în terapie există, oamenii practic „născându-se pentru a doua oară".