Jocul terapeutic - Instrument valoros în ameliorarea tulburărilor emoţionale la copii

Jocul terapeutic reprezintă o modalitate de intervenţie ce poate fi folosită cu succes atât de către psihologi/psihoterapeuţi, cât şi de către cadrele didactice, atât în scopul corectării unor tulburari emoţionale de intensitate mica sau medie, cât şi pentru prevenirea apariţiei acestora.

Două dintre aceste categorii de jocuri terapeutice sunt:
1.Jocul de “citire a gândurilor”
2.Jocul cu minisculpturi.

1. Aceasta tehnică ludică utilizează elemente ale jocului de rol, combinate cu idei sistemice, pentru a crea o interogare reflectivă ce implică în mod direct întrebările apăsătoare care le-ar putea avea parinţii sau alte persoane semnificative din viaţa copilului vizavi de trăirile lui emoţionale şi comportamentul său.
Adultul conducător de joc (terapeutul/ cadrul didactic) trebuie sa fie capabil să întrevadă “scenariul” ca material care să fie folosit sau respins, în funcţie de percepţia fiecărui participant la joc. Deşi intuieşte că aceasta versiune e utilă, trebuie să evite sa le insufle si altora parerile lui.

Aceast tip de joc solicită adultul participant la joc să-şi imagineze că trăieşte el însusi experienta copilului respectiv, în familie şi în contextul cultural, şi să ofere o descriere a situaţiei din perspectiva acelui copil. De obicei, el reprezintă “mintea respectivului copil”, alte persoane implicate în joc îi adresează întrebări iar el este solicitat să raspundă ca şi cum ar fi copilul respectiv, Acesta ocupă o poziţie de “consultant”, conducând la o inversare temporară a ierarhiei uzuale.
Ideile – răspunsuri ce apar pe parcursul desfăşurarii jocului de citire a gândurilor, nu reprezintă adevăruri absolute, ci doar o alta perspectivă ce poate influenţa modul de a gândi, simţi si acţiona a celor participanţi la joc.

2. Sculptura a fost concepută iniţial de către David Kantor si alţi specialişti de la Boston Family Institute (1973) si poate fi definită ca o tehnică prin care relaţiile între membrii unui grup (familie, clasa de elevi, etc.) sunt recreate in spaţiu prin folosirea unui tablou fizic. Folosindu-şi corpurile pentru a recrea o reprezentare tridimensionala a relaţiilor lor, membrii grupului respectiv utilizează spaţiul fizic pentru a recrea simbolic spaţiul emotional dintre ei. Aste un joc foarte indicat şi în situaţia în care se urmăreşte remedierea unor conflicte.

Minisculptura utilizează în schimb simboluri pentru reprezentarea membrilor unui grup. Utilizarea simbolurilor pentru a reprezenta oameni şi relaţii e o modalitate utilă care facilitează implicarea copiilor şi o modalitate ludică de rezolvare de probleme. Utilizând papuşi sau alte simboluri pentru a se reprezenta pe ei şi pe altii, copiii pot dobândi şi sentimentul că pot influenţa situaţia; sunt capabili să analizeze dintr-o perspectivă reflectivă contextul construit în miniatură.

Acest joc poate este foarte indicat în contextul în care se lucrează cu un copil care este într-o perioadă de doliu sau a pierdut într-o anumită formă o persoană semnificativă din viaţa sa. Utilizarea unor simboluri în minisculpturi, în locul oamenilor adevăraţi, permite o mai mare fluiditate atât în contextul spaţial, cât şi în cel temporal. Momentele “aici şi acum” pot fi dispuse spaţial.

În alte situaţii, copiii sunt incurajaţi să înlocuiască interacţiunea dureroasă şi daunătoare a tensiunii (indiferent de felul în care ea există pentru copilul cu tulburare emoţionala) cu o reprezentare ludică şi simbolică a semnificaţiei pe care o are pentru el.

Desfăşurarea cât mai eficientă a acestui tip de joc terapeutic presupune ca adultul conducator de joc să aibă intuiţia şi priceperea de a selecta cele mai adecvate sculpturi si materiale care să se potrivească atat caracteristicilor situaţiei, cât şi caracteristicilor membrilor participanţi la joc.
Pot fi folosite: păpuşi, mici figurine, frunze, pietre, cuburi de lemn, creioane, etc. Pe perioada desfăşurării jocului se pot adresa întrebări şi explicaţii referitoare la modul în care copiii participaţi utilizează simbolurile şi care sunt relaţiile dintre ele.

Folosirea tehnicii miniscupturii are avantajul de a muta atenţia de la copiii participanţi la scena creată de aceştia prin utilizarea simbolurilor.
Nu doar că este facilitată comunicarea dinspre copii spre adulţi, dar îi ajută şi pe adulţii participanţi la joc ca prin schimbările în atitudinea corporală, postură, voce si gesturi, să intre mai uşor in lumea specifică a copilariei.

Bibliografie:
Ackerman, N. (1970), “Child participation in family therapy”, Family Process
Hanks, P; McAdam, E. (1995), “ Hearing the voice of the child”. The Journal of Systemic Consultation and Management
Wilson, J (2011), “Terapia centrată pe copil”, Editura Polirom