Interpretarea a viselor din perspectiva psihanalitica

Deşi a fost învăluit multă vreme în mister şi superstiţie, visul reprezintă o experienţă subiectivă, un fenomen natural inconştient care apare în timpul somnului. Lumea visului şi mai ales descifrarea lui au preocupat umanitatea din vremuri imemoriale. Visul este a treia stare a conştiinţei, alături de somn şi veghe. Toţi oamenii visează, visul fiind un fenomen natural, dar nu toţi îşi mai amintesc a doua zi ce au visat. Dacă o persoană este trezită în timp ce visează (faza REM), ea poate relata destul de multe aspecte cu privire la visul avut.

În Antichitate visul era văzut ca o cale de comunicare între lumea oamenilor şi lumea zeităţilor. Un alt sens dat visului ar fi acela de rol profetic prin care se putea anticipa viitorul. Teoriile populare utilizau metoda descifrării prin care descompuneau visul în elementele sale şi pentru aceasta se utilizau „cărţile de vise” (de exemplu pentru „scrisoare” apare interpretarea „supărare”). E adevărat că se întâmplă ca în una şi aceeaşi cultură să existe mai multe cărţi de vise care să dea semnificaţii diferite aceluiaşi element visat. Această metodă exclude interpretarea unui vis în funcţie de persoana care visează şi de experienţele prin care aceasta a trecut. Psihanaliza este cea care aduce ca noutate interpretarea unui vis în funcţie de persoana care visează.

Există două tipuri de somn: somnul lent (clasic, „ortodox”, NREM) şi somnul rapid (somnul paradoxal, somnul REM). Denumirea de REM vine de la faptul că în aceasata fază apare ceea ce se numeşte „rapid eye movement” -mişcare oculară rapidă – modificări imperceptibile la nivelul pleoapelor - care sunt expresia activităţii onirice. Cele două tipuri de somn au roluri diferie: somnul lent are rol în dezvoltarea şi reînnoirea ţesuturilor corporale, iar somnul REM are rol semnificativ în fixarea datelor memorate, ajutând la formarea memoriei de lungă durată. Pe măsură ce înaintăm în vârstă scade timpul de som REM în favoarea celui „ortodox”.  Deci visele apar în faza de somn superficial şi nu în faza de somn profund.

În timpul somnului paradoxal (a perioadei de somn în care apar visele) pot apărea anumite semne comportamentale şi electrografice cum ar fi: fenomene tonice care presupun o abolire totală a activităţii musculare, mişcări rapide oculare, fenomene vegetative, creşterea tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac, creşterea debitului circulator şi a temperaturii cerebrale.

Pe noapte pot exista 4-5 cicluri de somn paradoxal în care individul visează, cicluri care durează între 2 şi 60 minute. Cele mai multe vise sunt alb-negru, doar aproximativ 20% din vise sunt color. Majoritatea viselor au la bază reprezentări vizuale şi mai puţin reprezentări auditive, olfactive, gustative sau kinestezice.

Teoria freudiană asupra visului

Sigmund Freud este cel care are meritul de a fi considerat că visul are un sens şi tot el este cel care a căutat să descifreze mecanismele prin care este încifrat acest sens în vis. El a fost primul care a afirmat că visele nu sunt rezultatul întâmplării, ci că ele exprimă gândurile şi problemele noastre conştiente.

Freud considera că visul exprimă un mesaj al inconştientului (cel mai profund nivel al aparatului psihic), iar interpretarea viselor reprezintă după Sigmund Freud „calea regală de desluşire a inconştientului”. Tot Freud susţine că „visul exprimă satisfacerea în plan halucinatoriu a unei dorinţe”, dorinţă care în planul realităţii nu se poate realiza, fiind refulată (respinsă) de cenzura conştiinţei. Totodată există şi „coşmarul de repetiţie” al unor evenimente traumatice în care se repetă în vis scena traumatizantă (actorii, decorurile) fie într-o formă aidoma cu cea întâmplată în realitate, fie într-o formă simbolică, modificată de procedeele de elaborare a visului. Acest vis terifiant ar avea rolul procesării de către mintea umană a evenimentului traumatizant, al metabolizării, depăşirii sale şi a diminuării afectului asociat acestui eveniment.

Psihanaliştii consideră că „visul este un limbaj” care are rolul de a ne dezvălui inconştientul în plină desfăşurare.

Metoda psihanalitică este o metodă de cercetare şi o tehnică terapeutică ce-şi propune identificarea “traumei psihice” şi constientizarae sa prin analiza inconştientului (analiza unor simptome psihosomatice, analiza viselor, a actelor ratate - greşeli de vorbire sau scriere, lapsusuri etc).

Factori care pot declanşa visele

• factori externi (zgomote, lumina puternică, mirosuri). De exemplu dacă dormim într-un mediu în care există multă gălăgie putem visa războaie, revoluţii etc.
• factori fiziologici (foame, sete, nevoia de a urina, nevoi sexuale). Dacă nevoia respectivă este foarte intensă se va satisface iluzoriu în vis.
• factori din sfera motivaţională: dorinţe din copilărie, dorinţe actuale, interese.

Există, în principal, două funcţii psihologice ale visului:

• funcţia de descărcare a unei energii acumulate sau rolul de catharsis al visului - teoria freudiană
• funcţia adaptativa – care la nivelul Eului are rol de a fixa acele informaţii, de a memora materiale care prezintă o încărcătură afectivă sau de a rezolva anumite probleme care ne frământă în perioada diurnă şi în procesul activităţii creative

Caracteristicile viselor

• au la bază un eveniment din ziua precedentă petrecut în starea de veghe;
• sunt acte psihice inteligibile (chiar dacă unele vise par absurde - au întotdeauna un sens);
• sunt declanşate de o dorinţă nesatisfăcută în realitate, iar visul încearcă satisfacerea ei (mai mult sau mai puţin deghizată). În visele copiilor dorinţa este realizată în vis nedeformat.
• au rolul de a proteja somnul (de exemplu dacă ne este sete, visăm că bem apă);
• înglobează două tendinţe opuse, una este nevoia de somn iar cea de-a doua caută să descarce o stare de tensiune psihică, generată de existenţa unei dorinţe instinctuale inconştiente.

Etapele analizării unui vis

A analiza un vis presupune ca pacientul să relateze într-un mod cât mai amănunţit visul, cu cât mai multe detalii. Apoi persoana este rugată să atribuie un sens celor relatate şi totodată să folosească metoda asociaţiei libere a gândurilor, adică să relateze toate asocierile (legăturile) - fără să se cenzureze -  pe care la face între vis şi aspectele psihice care-i vin în minte în legătură cu visul (viaţa sa din prezent şi preocupările sale personale). Subiectul este rugat să nu omită nimic, chiar dacă pare banal şi fără legătură cu visul, pentru că dacă i-a venit în minte ceva în timp ce relata visul, cu certitudine are o legătură cu acesta.

Această primă etapă exprimă culegerea datelor despre visul respectiv.

Urmează apoi etapa dificilă numită interpretarea visului. A interpreta înseamnă a găsi un sens acelui vis. Aceasta poate fi îngreunată de mai mulţi factori: anumite prejudecăţi ale celui care visează sau chiar ale terapeutului, „rezistenţele” subiectului la materialul oniric - amintiri traumatizante din copilărie care au fost refulate (reprimate) sau conţinuturi cu caracter sexual. Rezistenţa subiectului se manifestă prin dificultatea sa de a accepta partea ascunsă a fiinţei sale, numită inconştient, şi devoalarea ei pe măsură ce subiectul este pregătit să o descopere. Are loc o dezvăluire lentă, lucrându-se în ritmul pacientului, ritm pe care terapeutul trebuie să-l respecte.

Terapeutul, în timpul analizării visului trebuie să manifeste o atitudine de neutralitate binevoitoare, adică să manifeste bunăvoinţă fată de pacient, dar fără o implicare emoţională în problemele acestuia. Totodată se recomandă amândurora să manifeste o stare de atenţie flotantă, focalizându-se în mod egal asupra elementelor de discurs fără a acorda o atenţie mai mare sau mai mică unora dintre ele.

Conţinuturile visului

Visele au două conţinuturi: conţinutul manifest (filmul visului) sau ceea ce ne amintim când ne trezim - sentimente, idei, imagini - şi conţinutul latent, care conţine ideile ascunse ale visului şi care trebuie decodificat pentru a înţelege semnificaţia visului. Legătura între cele două conţinuturi se face prin interpretare visului.

Conţinutul manifest al visului prezintă anumite caracteristici: poate fi lacunar (lipsesc anumite elemente), uneori este ininteligibil (pare lipsit de logică), iar în unele situaţii este lipsit de orice încărcătură afectivă (persoanei care visează, visul nu-i trezeşte nicio emoţie). Pentru a descifra conţinutul latent al visului se apelează la psihanaliză. În interpretare se ţine cont de mai multe elemente: amintiri din ziua anterioară, amintiri şi dorinţe din copilărie, senzaţii corporale, relaţia cu psihoterapeutul. Conţinutul latent are trăsături opuse celui manifest: este complet, este inteligibil (are un sens) şi este impregnat de emoţii şi sentimente.

Conţinutul manifest şi conţinutul latent sunt două faţete ale aceleiaşi medalii, exprimate în limbaje diferite. Trecerea de la conţinutul manifest la conţinutul latent se face prin travaliul visului, procedeu prin care se trece de la limbajul coerent, inteligibil şi încărcat afectiv la un limbaj încifrat, simbolic. Scopul travaliului visului este acela de a proteja somnul, adică de a-i permite celui care visează continuarea somnului. Trecerea de la conţinutul latent la cel manifest, adică de la limbajul încifrat, ininteligibil, la a construi sensul unui vis, se realizează prin procedeul numit interpretare. Astfel, prin acest procedeu, visul se transformă dintr-un  film care are o durată foarte scurtă, de câteva secunde - fiind prezentat cu o viteză foarte mare - într-un film care durează câteva zeci de minute.

Tipuri de vise (Sigmund Freud)

Visele de tip infantil sunt acele tipuri de vise în care îndeplinirea dorinţei apare nedeghizată (dacă suntem îndrăgostite de un băiat şi am dori că acesta să ne sărute, atunci în vis vom visa că ne sărutăm cu el).

Visele de tip adult pot fi atât vise clare, coerente (dar care, la primă vedere, nu au nicio legătură cu realitatea), cât şi vise lipsite de coerenţă, ilogice sau chiar absurde. Visele adulţilor par a nu avea nicio legătură cu realitatea diurnă, întrucât apare cenzura, iar dorinţa nu se mai exprimă direct  în vis. Trecerea de la conţinutul manifest la conţinutul latent se realizează prin patru procedee:

1. Condensarea se referă la prescurtarea conţinutului manifest al visului în comparaţie cu conţinutul latent. Dacă atunci când încearcă să povestească visul, subiectului îi ia 2-3 minute, atunci când încercă să descifreze sensul visului, se poate întâmpla să dureze întreagă şedinţă terapeutică. În procesul condensării se utilizează atât asemănările, cât şi elementele de contrarietate între elementele visului.

2. Deplasarea presupune schimbarea intensităţii reprezentărilor, adică ceea ce în conţinutul manifest apare accentuat, este lipsit de importantă în conţinutul latent şi invers. Suntem orientaţi în vis asupra unor aspecte, dar când analizăm visul, amănuntele capătă o semnificaţie deosebită. În procesul deplasării se utilizează foarte frecvent simbolurile, atât cele universale, cât şi cele individuale. Ca simboluri universale: cuţitul, bastonul, umbrela, melcul, şarpele sunt considerate simboluri falice, iar cutiile, sobele, peşterile sunt considerate simboluri ale corpului femeii care este asociat cu funcţia receptivă şi reproductivă.

3. Figurabilitatea presupune înlocuirea unei idei abstracte printr-o imagine vizuală. Această substituire a unui gând abstract printr-o imagine concretă dă senzaţia de absurd a unui vis.

4. Elaborarea secundară este un procedeu prin care uneori visul începe să capete un aspect mai coerent, mai inteligibil; acest fapt se petrece fie în preajma trezirii, fie în momentul relatării visului.

Concepţia lui Carl Gustav Jung despre vis

Jung considera visul că pe un mesager al inconştientului, care are rolul de a dezvălui secretele care scapă părţii conştiente a fiinţei noastre. Jung considera ca şi mentorul său Freud, că până şi cel mai banal şi nesemnificativ vis, dacă este analizat, dezvăluie aspecte psihice semnificative.

Inconştientul, partea abisală a aparatului psihic poate fi descifrat şi prin analiza visului. În vis, pe lângă materialul furnizat de inconştientul personal, de propria experienţă, pot apărea alte ficţiuni care au un caracter fantasmatic, mitic (arhetipul). Ele sunt pulsiuni care se percep sub formă de fantasme sau imagini simbolice. Arhetipurile sunt încărcate de energie, fapt care generează o intensă capacitate de emoţionare şi stau la baza fabricării unor vise. Acestea sunt reprezentări ereditare ale psihicului nostru, ancestrale; ele exprimă ceva ce a existat întotdeauna (de exemplu, arhetipul „salvatorului” referitor la psiholog).

Jung consideră că există şi vise premonitorii care au menirea de a semnala un pericol, ale cărui semne s-au adunat de multă vreme în inconştient şi vise care au în conţinutul lor idei noi, originale, creatoare (soluţii ştiinţifice pentru anumite probleme).

Limbajul specific visului este simbolul. Simbolurile pot fi de două tipuri: simboluri naturale, care se referă la arhetipuri şi simboluri culturale care presupun existenţa unor imagini colective transmise în forma orală sau scrisă. Visele noastre nu sunt altceva decât nişte mesageri care transmit informaţii din partea pulsională spre sfera conştientă, raţională a fiinţei noastre.

Una din funcţiile de bază ale visului în viziunea lui Jung este funcţia compensatorie şi anume aceea de a restabili echilibrul nostru psihologic cu ajutorul visului. O altă funcţie a visului este cea premonitorie care are rolul de a semnala un pericol ale cărui semne s-au adunat de multă vreme în inconştient. Totodată visul are şi o funcţie de comunicare, el reprezentând o formă de manifestare unică, originală, personală şi importantă a inconştientului. Inconştientul persoanei se adresează celui care visează prin intermediul simbolurilor, de aceea visul este încărcat de sens şi are o semnificaţie doar pentru persoana însăşi. Şi tot din acest motiv, interpretarea viselor de către autorul lor sau de către psihanalist se face nu prin aplicarea unor reguli mecanice (unor ghiduri prefabricate), ci prin apelul la experienţă personală a celui care visează.

În concluzie, rolul visului în viziunea lui Carl Gustav Jung ar fi acela de a integra aspectele inconştiente ale aparatului psihic cu cele conştiente. Şi Jung consideră ca şi Freud că orice interpretare rămâne sterilă atât timp cât nu este validată de autorul visului. Mesajul transmis de inconştient conştientului prin intermediul visului se realizează prin diverse simboluri care trebuie decriptate în acord cu viaţa pacientului, fără nicio idee preconcepută. Decriptarea semnificaţiei din imaginea simbolică a visului se realizează treptat şi se comunică progresiv subiectului pe măsură ce acesta este pregătit  să ia act de propriul inconştient si să conştientizeze „petele oarbe” ale propriului psihism.

Visele se modifică în timpul anumitor tulburări psihice, de exemplu la bolnavii depresivi care suferă de insomnii, trezirea timpurie ar avea şi rolul de „mecanism de apărare” pentru a împiedica declanşarea viselor, ştiut fiind faptul că visele depresivilor, ale anxioşilor sunt vise terifiante, adevărate coşmaruri, iar starea lor psihică deprimantă, angoasantă, negativă se prelungeşte şi în timpul somnului.

Utilizarea analizei viselor în anumite tehnici psihoterapeutice (psihanaliza, psihoterapia psihanalitică)  poate fi foarte utilă în procesul autocunoaşterii, în relevarea părţii „ascunse” a fiinţei noastre (inconştientul) în descoperirea dorinţelor, a celor mai intime gânduri ale noastre precum şi în procesul rezolvării unor situaţii de viaţă (visele prospective).