Teste psihologice
Personalitate
Cariera
Cuplu si sex
Parinti
Psihoterapie
Probleme psihice
PsihoUtil
Evenimente
Încercarea de a controla totul în viaţă
În viaţă nu putem controla totul iar ceilalţi vor acţiona de multe ori altfel decât ne-am dori iar lucrurile se vor întâmpla altfel decât noi ne-am dori. Cu cât mai repede vom conştientiza şi vom accepta aceste aspecte cu atât viaţa noastră va fi mai liniştită, mai autentică şi mai echilibrată şi vom putea trece mai uşor şi mai bine peste avatarurile inerente vieţii.
A fost o dată un fermier necăjit care se plângea de faptul că frumoasa lui recoltă de grâu a fost complet distrusă de o grindină şi spunea că, dacă ar putea stăpâni vremea timp de un an, ar obţine o recoltă atât de bogată, încât ar câştiga mai mulţi bani decât ar putea duce. Dacă Dumnezeu i-ar da puterea să decidă el când să strălucească soarele şi când să ningă şi dacă l-ar lăsa să deţină controlul asupra ploii, îngheţului şi temperaturii, ar avea cea mai fantastică recoltă a tuturor timpurilor. După cum probabil că aţi ghicit deja, dorinţa i-a fost îndeplinită şi fermierului i s-a acordat privilegiul de a stabili el când să plouă, unde şi cât. I s-a îngăduit controlul absolut asupra zăpezii, a temperaturii şi a dezgheţului de primăvară. I s-a acordat privilegiul să „aprindă” şi să „stingă” soarele după cheful său şi să stabilească exact temperatura dorită. Rezultatul: un dezastru total. A fost cea mai cumplită recoltă pe care o avusese vreodată omul nostru. După toată această poveste, un vecin l-a întrebat ce s-a întâmplat şi fermierul i-a răspuns: „Am uitat să las vântul să bată”. (pentru neiniţiaţi, că nu s-a putut face polenizarea).
Într-un fel, acesta ar putea fi începutul călăuzitor ideal pentru Psihoterapie şi Dezvoltare Personală. Eu cred că este posibil, având în vedere toate informaţiile pe care le avem la dispoziţie, să aflăm orice răspuns la orice întrebare, să ştim ce-i de făcut în orice împrejurare, şi totuşi să ne pomenim cu o „recoltă ratată” în ceea ce ne priveşte pe noi şi autodezvoltarea noastră, în ceea ce priveşte relaţia noastră de cuplu sau în ceea ce-l priveşte pe copilul nostru sau relaţia pe care o avem cu el. Motivul este unul cât se poate de simplu: suntem oameni şi nu recolte sau calculatoare În ciuda acestei poveşti aparent destul de întunecate, este necesar să adaug că sunt ferm convins de faptul că există nişte etape pe care le putem parcurge în aşa fel încât totul să fie în favoarea noastră.
Cu cât paşii sunt mai fermi, mai inteligenţi, făcuţi mai cu înţelegere şi acceptare şi mai plini de afecţiune, cu atât mai mari sunt şansele de a deveni noi înşine, ceea ce potenţial putem fi şi de a-i ajuta pe cei de lângă noi, parteneri de viaţă sau de afaceri, copii sau prieteni să devină ceea ce ar putea fi. „Singura cale de a-i forma pe ceilalţi este ca mai întâi să devenim noi ceea ce am putea fi”.

Alte articole:
- Psihoterapie online - avantaje si dezavantaje
- Imagini care iti spun cat esti de stresat
- Gandirea pozitiva - un mod de viata
- Cum sa stabilesti obiectivele in viata
- Cum sa duci la indeplinire obiectivele alese
- Reevalueaza obiectivele
- Cum vindecă relația terapeutică?
- Exprimarea furiei, ca sursă a creșterii și dezvoltării personale
- Stima de sine
- Caut un psiholog - ce trebuie sa stiu?
- Impactul traumei războiului
- Nevoile împlinite, cheia unei familii fericite
- Tehnici simple care-ti cresc increderea in tine insuti
- Ce este Eneagrama
- Calea schimbarii
Cabinet psihoterapie Sorin Nica
Vezi prezentarea cabinetului
Secțiuni:
Cele mai accesate psihoteste:
- Test de personalitate cu imagini
- Test personalitate Jung - 16 tipuri
- Test EQ - inteligenta emotionala
- Vezi cat esti de destept - test amuzant
- Cat de vulnerabil esti la la stres?
- Gaseste cariera de vis
- Testarea emotiilor
- Dominanta creierului tau
- Cat de gelos(geloasa) esti?
- Vezi daca esti indragostit(a) cu adevarat
Articole recente:
- Tratamentul insomniei prin terapie cognitiv-comportamentală: o soluție eficientă pentru somnul tău
- Tratamentul anxietății prin terapie cognitiv-comportamentală
- Avantajele activității fizice pentru persoanele autiste
- Cum să gestionezi presiunea familială în privința deciziilor de viitor
- Diferența dintre realitate și halucinații: Înțelegerea distorsiunilor mintale
- Cum să scapi de depresie și anxietate prin sport
- Teama de a fi judecat pentru că mergi la terapie: Depășirea stigmatului
- Decizia de a merge singur în vacanță: Beneficii și considerații
- Cum să previi dependența de dispozitive electronice a copilului
- Abordări psihologice ale relației dintre infractor și victimă