Frustrat, agresiv ce este de facut?
Frustrarea este stare afectivă negativă provocată de privarea subiectului de bunuri, drepturi cuvenite precum şi apariţia neaşteptată a unor obstacole reale sau imaginare în atingerea scopurilor, aspiraţiilor şi dorinţelor.
Conform Teoriei frustrare-agresivitate (J.Dollard) agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării şi frustrarea conduce întotdeauna la agresivitate dar şi la tristeţe şi depresie.
Agresivul înlocuieşte afirmarea de sine cu agresivitatea.
Îşi exprimă gândurile şi sentimentele cu fermitate, rămâne pe poziţie în apărarea intereselor sale în mod inadecvat, încălcând drepturile altor persoane.
Manifestă lipsă de înţelegere faţă de nevoile celor din jur, intolerantă faţă de erori, atacă, ameninţă, vulnerabilizează.
Este incapabil să negocieze deschis, nu face compromisuri, câştigă forţându-l pe celălalt să piardă.
Satisfacţia se obţine cu preţul unei conflictualităţi permanente, specifică persoanei agresive.
Sentimentul de satisfacţie încercat se datorează sentimentului că-i ţine pe ceilalţi sub control, are siguranţa satisfacerii nevoilor materiale şi a obiectelor materiale dorite cu preţul unei stări de tensiune permanente.
Specifica este incapacitatea de relaxare, agresivul stă pregătit în permanenţă să atace.
Este lipsit de confort emoţional pentru că frica interioară este depăşită prin agresivitate.
Controlul anxietăţii prin acest tip de comportament agresiv se face cu consum energetic. Agresivul îşi impune să fie mereu în tensiune, este practic modalitatea de a-şi reprima temerile faţă de ceilalţi, agresivitatea sa provoacă în ceilalţi motive să-l determine să se simtă tensionat.
Agresivitatea este o formă de comportament ofensiv consumat în plan verbal sau acţional, o recţie a subiectului la o opoziţie reală sau imaginară a celorlalţi.
Dintre formele de agresivitate poate manifesta agresivitate verbală, se face temut printre semeni datorită agresivităţii sale verbale, nu-i poate ţine piept oricine
Agresivitatea directă are ca obiectiv rănirea, distrugerea adeversarului ca formă de manifestare a mâniei.
Comportamentul agresiv poate fi învăţat indirect prin observarea bunicilor, parintilor (modele parentale) dar şi direct prin învăţare prin recompensă şi pedeapsă.
Factorii ce influienţează agresivitatea sunt atacul sau provocarea directă fizică sau verbală.
Agresivitatea poate fi influientata de trăsăturile temperamentale şi de personalitate precum şi de căldura, aglomeraţie, consumul de alcool prin reducerea lucidităţii.
Agresivitatea este influienţată de surse ce ţin de reactivitatea individului la incitaţiile mediului, de stress.
Luban Plozza afirma că stresul este inevitabil şi că secretul rezidă în a transforma stresul în energie învingătoare, „să învăţăm să ascultăm propriu corp şi să ni-l facem prieten”
Ce este de facut cand constientizam ca o persoana manifesta frecvent comportamente de tip agresiv ?
Sfatuiti-l sa apeleze la psiholog, acesta va face o evaluare a cauzelor aparitiei agresivitatii si va realiza un plan de interventie.
Un prim pas ar fi acela de a sfatui ca persoana sa-si regleze optim nivelul său de aspiraţii în raport cu nivelul său de posibilităţi.
Formarea unei gândiri pozitive bazate pe acceptarea stresului ca pe o sfidare prin asumarea responsabilităţii personale.
Realizarea unui echilibru între muncă şi recreere, muncă şi familie.
Evaluarea corectă a caracteristicilor stresului în raport cu resursele de care dispune.
Evaluarea situaţiilor ambigue ca nefiind neapărat ameninţătoare, creşterea autoeficacităţii.
Alte articole:
- Psihoterapie online - avantaje si dezavantaje
- Imagini care iti spun cat esti de stresat
- Gandirea pozitiva - un mod de viata
- Cum sa stabilesti obiectivele in viata
- Cum sa duci la indeplinire obiectivele alese
- Reevalueaza obiectivele
- Cum vindecă relația terapeutică?
- Exprimarea furiei, ca sursă a creșterii și dezvoltării personale
- Stima de sine
- Caut un psiholog - ce trebuie sa stiu?
- Impactul traumei războiului
- Nevoile împlinite, cheia unei familii fericite
- Tehnici simple care-ti cresc increderea in tine insuti
- Ce este Eneagrama
- Calea schimbarii
Secțiuni:
Cele mai accesate psihoteste:
- Test de personalitate cu imagini
- Test personalitate Jung - 16 tipuri
- Test EQ - inteligenta emotionala
- Vezi cat esti de destept - test amuzant
- Cat de vulnerabil esti la la stres?
- Gaseste cariera de vis
- Testarea emotiilor
- Dominanta creierului tau
- Cat de gelos(geloasa) esti?
- Vezi daca esti indragostit(a) cu adevarat
Articole recente:
- Tratamentul insomniei prin terapie cognitiv-comportamentală: o soluție eficientă pentru somnul tău
- Tratamentul anxietății prin terapie cognitiv-comportamentală
- Avantajele activității fizice pentru persoanele autiste
- Cum să gestionezi presiunea familială în privința deciziilor de viitor
- Diferența dintre realitate și halucinații: Înțelegerea distorsiunilor mintale
- Cum să scapi de depresie și anxietate prin sport
- Teama de a fi judecat pentru că mergi la terapie: Depășirea stigmatului
- Decizia de a merge singur în vacanță: Beneficii și considerații
- Cum să previi dependența de dispozitive electronice a copilului
- Abordări psihologice ale relației dintre infractor și victimă