Familia - „o școală fără vacanțe”

„Copiii trebuie crescuți pentru ei, nu pentru părinți” (N.Iorga)

 

Familia este ca o școală în care nu există vacanțe, nu există zile libere. Este un proiect în care este nevoie să fii disponibibil 24 de h din 24 h cel puțin până copilul devine major. După ce copilul are 18 ani puteți să vă mai luați libere până își întemeiază o familie, devine autonom și puteți să mai plecați și în vacanțe.

 

Dacă sunt mai mulți copii indisponibilitatea este și mai mare și vacanțele se tot amână. (dar aceasta este o altă poveste care merită povestită altădată).

 

Apoi este nevoie să vă luați vacanțe prelungite sau să vă retrageți, pentru că ei au propria familie și pot să-și făurească singuri proiectul lor de familie, iar voi ca tată și mamă intrați în alt rol. De cât de disponibil ești pentru copilul tău va depinde dezvoltarea lui ca cetățean al societății în care crește.

 

A fi disponibil înseamnă „a fi prezent” în viața lui.

 

Asta nu înseamnă că voi ca părinți nu mai aveți viața voastră ca femeie, bărbat, soț, soție, partener, parteneră, etc.

 

Orice părinte se întreabă la un moment dat:

Cum vreau să fie copilul meu când va fi mare?

Ce pot să fac pentru el?

Cum pot să-l ajut?

Care este contribuția mea ca părinte la dezvoltarea lui ca persoană?

 

Punându-și aceste întrebări începe făurirea proiectului de familie la care este nevoie să fie diponibil pentru copilul său.

 

Familia este o școală unde tu ca părinte ești profesor și elev pentru că înveți din mers, înveți zi de zi, este o școală unde nu ai voie să rămâi repetent, ci să ai mereu note bune pentru creeația ta „COPILUL”.

 

Cum se poate face acest lucru?

Este necesar să înveți lucruri noi în afară de cele preluate de la familia de origine. Ce este nevoie să știi la acestă școală fără vacanțe?

 

În primul rând tu ca părinte să ai o stimă de sine înaltă, să ai răbdare, să iubești, să ai simț practic, să fi autentic, să ai umor și cunoaștere.

 

În orice proiect de familie se joacă diverse roluri, depinde pe care vrei să ți-l asumi:rolul protector, rolul educativ, rolul social, sau rolul emoțional.

 

Fiecare părinte adoptă un anumit stil de relaționare în contact cu copilul său. Mama poate să adopte un stil, iar tatăl altul. În funcție de cum joci acest stil parental se dezvoltă proiectul tău. Este nevoie ca stilurile în familie să fie consecvente, adică și mama și tata să adopte cam același stil parental.

 

Cei drept nu este ușor, dar tocmai de aceea părinții au vacanțe puține sau deloc!

 

Ce este stilul parental?

Stilul parental se refera la modul in care parintii actioneaza asupra copiilor.

 

Atmosfera familiala, climatul familial, tehnicile de influenta ale familiei pot duce la identifcarea stilului educativ. Intreaga dezvoltare a copilulului (cognitiva, afectiva, morala, psihosociala) este infuentata de stilul adoptat in educatie de catre parinti.

 

Aceste stiluri pot să fie adoptate de ambii părinți sau de unul dintre părinții cu care copilul își petrece cel mai mult din timpul său.

 

Haide să vedem cum este cu stilurile astea și de ce în anumite familii lucrurile merg mai bine decât în altele, de ce unele sunt mai armonioase și altele mai tensionate?

 

În orice familie există obstacole, frămantări, suferințe, depinde cum sunt ele gestionate de către părinți.

 

CUM SE COMPORTĂ PĂRINTELE PERMISIV ÎN RELAȚIE CU COPILUL SĂU?

Părintele permisiv are anumite caracteristici care îl definește.

Permisivul instituie reguli puține sau deloc și nu urmarește păstrarea lor.

El are un nivel scazut al controlului parental, instituind responsabilități putine și norme de conduită puține.

 

Care sunt consecințele asupra copilului?

Acest stil educativ dezvoltă un copil nonconformist, instabil uneori agresiv, favorizand negativismul. Copilul poate avea crize de mânie datorate conflictului dintre dorința de afirmare și atitudinea permisivă a părinților.

Este răsfățat, plictisit și fără inițiative.

Copilul educat astfel asteaptă de la ceilalți să-i anticipeze dorințele fără să fie perseverent.

 

CUM SE COMPORTA PĂRINTELE AUTORITAR ÎN RELAȚIE CU COPILUL SĂU?

Autoritarul instituie reguli severe care sunt nemotivate.

Dispune de întreaga activitate a copilului și impune totul, activități pe care acesta le face forțat. Folosește pedepse de orice natură și de lungă durată ca semn al disciplinei.

Comandă activitățile copilului care uneori sunt în contrast cu ceea ce poate și ce-l interesează pe acesta.

Își devalorizează copilul la orice greșeală făcută, aducându-i critici repetate.

Sursa de abuzuri asupra copilului, poate genera comportamente agresive din partea copilului prin identificarea cu modelul parental în semn de loialitate.

 

Care sunt consecințele acestui stil asupra copilului?

Copilul se simte frustrat de dragostea parentală.

Își manifesta agresivitatea față de cei care îl înconjoară.

Este intolerant la frustrare și opune rezistență la însușirea unor experiențe noi.

Vrea totul sau nimic, este rebel, dar se și supune amanând mereu.

Copilul pedepsit se simte nedreptățit, asteaptă să se revanșeze, pedepsește și așteaptă să fie pedepsit.

Este atras de profesii rigide, iar în relația intimă poate fi abuzator.

 

CUM SE COMPORTĂ PĂRINTELE HIPERPROTECTOR CU COPILUL SĂU?

Hiperprotectorul prelungește excesiv îngrijirile și serviciile prestate către copil.

Își substituie copilul în diverse acțiuni.

Îl încurajează să-i ceara ajutorul în orice situație frustrantă, dându-i dreptate copilului aflat în dificultate.

Manifestă restricție și limitare în dorinta copilului de a căpăta autonomie.

 

Care sunt consecintele asupra copilului?

Copilul își inhibă capacitatea de a depășii greutățile.

Apare hiperdependența de părinți și lipsa de autonomie.

Copilul se supune cu ușurință tentativelor de constrângere.

Apar carențe de voință și inițiativă precum și inclinație spre încăpățânare.

Manifestă furie si multe capricii.

Este pasiv la experiențele oferite, fără orientare spre viitor.

 

CUM SE COMPORTĂ PĂRINTELE INFIFERENT SAU OCUPAT CU COPILUL SĂU?

Indiferentul nu îsi găsește timp pentru copil, fiind mereu ocupat, îl lasă în grija bunicilor sau altor rude.

Părintele refuză ajutorul cerut de copil acesta nefiind valorizat.

Părintele nu desfasoară activități comune cu copilul motivând lipsa timpului.

Comunicarea și relaționarea este rară și chiar dacă este hrănitoare nu este suficientă pentru copil. Se centreaza doar pe problemele personale, fiind preocupat de problemele financiare sau altele.

 

Care sunt consecințele asupra copilului?

Copilul se simte singur, devine impulsiv, vrând să-și umple un vid.

Are relații superficiale și le exploatează la maxim.

Poate să se orienteze excesiv spre afirmare socială și bunăstare materială.

Se simte respins, suspicios distant, fiind sensibil la eșec și preferând sa muncească singur.

 

CUM SE COMPORTĂ PĂRINTELE DEMOCRATIC SAU AUTORIZAT?

Acest stil parental presupune afecțiune coroborată cu aplicarea unor reguli bine definite și argumentate față de copil.

Părintele îi acordă independență copilului, lăsându-l sa-și exploreze limitele.

În relatia părinte -copil se mentine un echilibru între control și libertate.

Părintele democratic îsi ajută copilul să-și internalizeze mai repede normele care le guvernează comportamentul.

Are o conduită de acceptare, întelegere, de întărire pozitivă a comportamentelor benefice ale copilului.

Disciplinarea este consecventă și centrată pe schimbarea comportamentului negativ înlocuindu-l cu unul pozitiv și nu recurge la pedepse.

Ofera spațiu personal copilului, intimitate, respect în opinii, și cooperare.

 

Care sunt consecințele asupra dezvoltării copilului?

Copilul este original, autonom, are abilitati de rezolvare a unor situații problematice.

Toleranta la frustrare este crescută, neexistând inhibiții sociale.

Îsi asumă responsabilități cu ușurință și îi place să-i ajute pe ceilalți.

Se adaptează cu ușurință în orice mediu și are un nivel de aspirații înalt fiind perseverent.

 

Evident că nu există un stil parental perfect, cum nu există nici familii perfecte, dar există familii armonioase în care copilul se dezvoltă în armonie cu el și cu mediul și orice greșeală este o modalitate de creștere și reconstrucție.

 

Puteți vedea în care stil de părinte vă încadrați și puteți continua sau schimba ceea ce nu vă convine la proiectul de familie care este în derulare.

 

Am întâlnit părinți care spun: „Cred că trebuie să mai schimb câte ceva”, „Vreau să schimb tot” și alții care spun „Nu se mai poate schimba nimic”.

 

Fiecare membru al unei familii are posibilitatea să aleagă.

Așa că alegerea vă aparține.

 

Rugăciunea seninătății

„Doamne dă-mi seninătate să accept lucrurile pe care nu le pot schimba,

Curaj să le schimb pe acelea pe care le pot schimba

Și înțelepciune să le deosebesc pe unele de altele.” (Reinhold Niebuhr)