Ești pregătit pentru terapie?

Prima parte

E descumpănitor pentru unii oameni care au nevoie de terapie să afle prețul unei ședințe și să afle că parcursul terapeutic cere prezență săptămânală. "Așa … des? Așa … mulți bani? Și … cât timp o să ia? Incert. Și cât mai durează? Incert. Ai fost la 2-3-4 ședințe și mai ai problema încă? Mai merită să mergi? Oare să iei medicație? Costă mai puțin.”

Sunt întrebări juste. Orice persoană care plătește este îndreptățită să dorească să primească o valoare corespondentă în servicii/tratament. Fiecare client are o balanță mentală care-i indică echilibrul … sau nu: prețul unei ședințe este 100 lei; eu ce beneficii obțin de acești bani?

Aș vrea să creionez un răspuns. Fără pretenția că e adevărul. E o opinie, luați-o ca pe ceva care poate fi completat sau contestat.

Pentru a face o echivalență onestă între preț și servicii este foarte important punctul de plecare în relația terapeutică: ce "gramaj" pune în balanță clientul și terapeutul?

Păi … clientul se află de obicei într-o stare gravă: simte că viața lui e blocată în anumite aspecte, că poate gestiona cu greutate anumite stări sau relații, că îi e greu să meargă mai departe fără ajutor. Uneori trec luni, dar adeseori ani în care aspectele care nemulțumesc clientul, cu toate încercările de a le rezolva s-au menținut și chiar agravat. Adesea oamenii se prezintă la psiholog nu cu una, ci cu mai multe probleme corelate. Sunt probleme cu o intensitate și urgență alertantă și sunt și alte probleme care reprezintă mai mult un fond predispozant care destabilizează persoana sau accentuează stările neplăcute.

Să dau un exemplu, pentru a mă face înțeleasă. O fetiță de 10 ani este în mașină cu părinții ei când are loc un accident, cu daune materiale, nu și umane. Trece cu bine de starea de șoc și groază, reia viața aparent fără dezechilibre, dar, în timp, devine din ce în ce mai prudentă și dornică să nu se expună unor situații care să o ia pe nepregătite. Dezvoltă o capacitate anticipativă mult peste ce-i este folositor să plănuiască, dar mai ales să-și imagineze toate pericolele care ar putea interveni și să se protejeze. Adultă fiind, i se adâncește sindromul anxios generalizat, nediagnosticat,   "dus bine pe picioare" până într-un punct. La serviciu încep să se-ntâmple fel de fel de întâmplări care-i provoacă temerea că și-ar putea pierde postul. Își ia măsuri de precauție suplimentare, ia mai multe asupra ei, stă peste program, în încercarea de-a asigura patronatul de loialitatea ei. Asta o obosește destul de mult, nu reușește să se mai recupereze complet prin odihna de noapte, iar sensibilitatea ei înmulțește scenariile catastrofizante posibile. Asta o face să ia și mai multe măsuri de precauție: ia de lucru acasă, deși este evident că devine epuizată de atâta efort mental și practic făcut. Ajunge să simtă o oboseală cronică. Alerta interioară permanent activă și oboseala accentuată o predispun la reacții care sunt disproporționate față de întâmplările prin care trece. Tinde să amplifice, să exagereze, să dramatizeze și asta e o consecință directă a stării de surmenaj în care se află. Relațiile din viața ei încep să se deterioreze. Ajunge să aibă discuții tensionate la muncă și acasă. Ca să facă față, exagerează cu cafeaua și cu dulciurile. Corpul ei, supus la o extra-doza glicemică și de cafeină zilnică începe să aibă variații ale indicatorilor corporali: de la hiper la hipo-glicemie, de la boost energetic la epuizare, variații hormonale și a compoziției sângelui, până la oscilații în funcționarea organelor interne ca stomacul sau creierul. Totul culminează cu ruperea relației de cuplu în care se află. În momentul acesta vine la psiholog. Aparent, ședințele sunt solicitate pentru a putea fi depășită deruta despărțirii. Dar, un psiholog bine pregătit reconstituie în primele ședințe întreg tabloul. Începe împreună cu clienta aplicarea unor tehnici. Se rafinează intervenția pe măsură ce clienta capătă mai multă încredere și se dezvăluie mai mult. După câteva ședințe reies cu claritate strategiile cele mai potrivite, adaptate profilului clientei. După 2-3 ședințe apar primele semne de îmbunătățire, iar dupa 5-7 întâlniri îmbunătățirea este tot mai evidentă. După 10-12 ședințe clienta se simte fortifiată și lucrează la stabilizarea rezultatelor.

Dar problema e complexă. Nu e despre a pune un plasture peste o zgârietură făcută de viață. E despre cum facem posibil ca omul care a intrat în psihoterapie să aibă o detașare confortabilă față de întâmplările cotidiene, sa echilibreze treptat trăsături de personalitate care să-i permită să facă alegeri înțelepte, să aibă o viziune mai amplă și astfel, să fie mai puțin probabil "să cadă" data viitoare.. Iar asta necesită timp, efort, lucru susținut împreună cu terapeutul și pe cont propriu între ședințe. ...va urma