Elocventul si Elocinta si Echitatea

Elocventul si Elocinta si Echitatea. Cum o dam si cum o facem iar avem un barbat si doua femei…

Oribil inceput de articol. Ingrozitor! Si ce titlu, catamai titlu. Si ce aere de invatat, de justitiar de tabloide, el intaiul, in fata mesei, in picioare evident, cu gesturi ample si figura fixa, hipnotica, necrutatoare, amendand tot. TOTUL! Si daca stam putin si ne gandim chiar acesta-I este rolul, al lui, al Elocventului: sa expuna frumos si convingator. Sau cum ar spune geniul din Konigsberg, parintele lui a prori si a posteriori, “Elocinta este un atribut al intelepciunii insufletita de sensibilitate”, sau poate cum ar spune prietenul Emerson, „Elocinta este puterea de a transpune un adevar intr-un limbaj perfect inteligibil pentru persoana careia ii vorbesti”... Bine, bine dar nu e totusi o diferenta intre cei doi termeni, atribute, personaje, cuvinte, sau ce mama lor sunt obiectele astea, Elocventul si Elocinta!?

Ei da, asa incepe. Asa incepe … cam tot. Sau cel putin o parte din el.
- Eu am dreptate!
- Ba nu, eu am dreptate.
- Hahaha, gresesti! EU am dreptate.
- Imi pare rau, dreptatea e de partea mea.
- Am sa-ti demonstrez ca intr-adevar, eu am dreptate.
- Orice argument ai aduce, repet ORICE argument, pe mine nu ma convingi.
- Ba am sa te conving.

…
Suficient pentru casus belli. Arhisuficient. Priviri incordate, batai cu pumnul in masa, scheme macroeconomice in care aplicatiile stohastice se pierd in hatisul lipsei comenzilor si blocajului de piata, fractalizarea limbajului si redesenarea granitelor. Evident doar cele si numai lingvistice.

Si atunci, chiar atunci sare iepurasul numit Echitate, care in rostirea-I ampla, sfatoasa, materna, continatoare, rosteste cuvintele eliberatoare:

- Dragii mei, scumpii mei. Sunt siderata. Va admir si va aud de mult timp, de tare demult. Din negurile istoriei, de epoca premorala, cand cuceritorul steriliza teritoriul, cand de la sobolan si pan’ la prunc a doua zi nimic nu mai vedea lumina Soarelui. Ca o mama iubitoare ma adresez voua in speranta dialogului, al noului restart. Va rog sa va aduceti argumentele cele mai solide, sustinute de cele mai noi cuceriri ale mintii umane. Fraza sa va fie clara si pertinenta, fara neologisme, folosindu-va de lexicul bazal, uzual, simplu, cel de zi cu zi, de 1.000 de cuvinte.

…
Si ce credeti ca s-a intamplat!? Stimata batrana doamna Echitate a luat o mama de bataie, cu strigaturi inca. Daca faceti putina liniste o auziti si acum tanguindu-se, dar gata in atele si bandaje de a o lua de la capat, in speranta poate desarta de a incerca a se impune.

Istoria fiecaruia dintre noi este plina de exemple in care lipsa de Echitate tine cap de afis. Poate asa e natura umana, o fondanta: o pojghita de civilizatie sparta de un ocean imens de frustrari, instincte sau pulsiuni clocotitoare din adancuri. Cum putem calma acest furios, cum il putem potoli, cum facem ca talazurile-I sa ajunga a clipocii in briza diminetii!?

Vorbindu-I si lasandu-l sa vorbeasca.
Vorbindu-I si lasandu-l sa vorbeasca.
Vorbindu-I si lasandu-l sa vorbeasca.
Lasandu-l sa vorbeasca!
In cadrul securizat si securizant al cabinetului.