Dezvoltarea competenţelor emoţionale prin intervenţie cognitiv-comportamentală

Dintre toate paradigmele psihologice, abordarea cognitiv-comportamentală a primit cea mai intensă preocupare pentru validarea ştiinţifică prin cercetări de amploare implicând mii de persoane. Eficienţa ei a fost probată într-un spectru larg de patologii, aproape toate implicând perturbarea mai mult sau mai puţin severă a echilibrului emoţional. Mai departe vom prezenta câteva aspecte ale schimbării psihologice din perspectivă cognitivistă.

Ideea de bază spune că modalitatea cea mai eficientă de a reduce distresul (emoţii precum furia, depresia, anxietatea, gelozia ) şi comportamentele dezadaptative (care nu servesc funcţionării psihosociale a persoanei ) este modificarea cogniţiilor disfuncţionale/ iraţionale. Acestea din urmă sunt reprezentate de patru tipuri de gânduri, discutate de către profesorul Daniel David în lucrările sale din 2006. În cele ce urmează vor fi enumerate, precizându-se pentru fiecare varianta raţională cu care se înlocuieşte.

1. Cerințe absolutiste: „trebuie să se întâmple cum îmi doresc eu”, „oamenii trebuie să mă placă”, etc. Pentru a creea emoţii funcţionale trebuie se înlocuieşte cu „e de preferat”, „mi-aş dori”. În viaţă lucrurile nu se întâmplă întotdeauna cum vrem noi, chiar dacă ne dorim asta.

2. Catastrofarea: „e groaznic”, „e catastrofal”. Se înlocuieşte cu „se poate şi mai rău”. Atâta timp cât există viaţă există şi speranţă.

3. Toleranţa scăzută la frustrare: „nu pot tolera aşa ceva” (gând generator de furie): „chiar dacă nu îmi place situaţia, pot tolera”. Este mai adaptativ să-ţi spui „Hai să văd ce pot face să schimb situaţia!”

4. Evaluarea globală de sine/ a altora: „Eu (sau ceilalţi/ lumea ) sunt rău, lipsit de valoare”. Greşesc ceva şi îmi spun: „ce prost sunt”. Conform paradigmei cognitive, un comportament nu poate evalua persoana noastră. Fiecare om face atât acţiuni performante, cât şi mai puţin performante, deci ar fi mai util de gândit „eu sunt o fiinţă umană care poate greşi în anumite situaţii” sau „poate că această reacţie a mea este o dovadă de slăbiciune, însă asta nu arată valoarea mea ca persoană” (David, 2006 ).

Întrebările de bază prin care se face disputarea cogniţiilor/ credinţelor iraţionale sunt: - „Ce efect are această convingere asupra mea? Mă ajută sau nu să gândesc aşa?” - „Ce dovezi există pentru a susţine credinţa mea iraţională? Sunt aceste dovezi consistente cu realitatea?” - „Este credinţa mea logică?” Prin exersare, presupunând că persoana este motivată pentru acesta, abilităţile de gestionare emoţională şi comportamentală se îmbunătăţesc. Clientul învaţă că nu situaţia în sine îi determină lui reacţia, ci semnificaţia pe care i-a dat-o.