Dezvoltarea Abilităților Soft, ipoteza unei vieți profesionale împlinite
Rezultatele cercetărilor realizate de Institutul Internațional de Cercetare de la Stanford și de Fundația Carnegie Mellon au constatat că 75% din succesul pe termen lung al muncii depinde de stăpânirea abilităților de tip soft și doar 25% de abilitățile tehnice. A deține în arsenalul dumneavoastră profesional cunoștințele și abilitățile tehnice necesare desfășurării activității profesionale reprezintă doar o parte din performanța rezultată la locul de muncă, fiind nevoie în completare și de abilități „soft" (soft skills ). Nu ne naștem cu astfel de abilități, însă le putem dobândi.
Având în vedere diferențele dintre oameni ce țin de istoria de viață sau de cultură, unele abilități personale se pot achiziționa mai greu sau mai ușor. Asemenea modului în care ne dezvoltăm abilitățile tehnice, le dezvoltăm și pe cele personale: prin disponibilitate, implicare, efort și exercițiu.
Dezvoltarea abilităților soft are un sens transformațional în vederea:
- determinării oamenilor de a înțelege necesitatea abordării acestui domeniu într-un secol caracterizat de stres cronic și context epidemiologic emoțional,
- sprijinirii oamenilor în efortul lor de a-și îmbunătăți capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emoțiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic.
- încurajării oamenilor să ofere ceea ce au mai bun, prin accesarea forței lor latente sau prin activarea resurselor si potențialului lor, ceea ce reprezintă cheia stimulării productivității, creșterii și implicării.
Esențial este găsirea spațiului și timpului proprice pentru a exersa dezvoltarea abilităților soft. Indiferent de poziția pe care o ocupă fiecare dintre noi, dincolo de tipul de organizație în care lucrăm, oamenii lucrează împreună cu alți oameni.
A vă acorda timpul necesar pentru a vă dezvolta abilitățile „soft", poate contribui la un job mai eficient, mai armonios, mai productiv, precum și la satisfacția dumneavoastră profesională, per ansamblu.
Alte articole:
- Psihoterapie online - avantaje si dezavantaje
- Imagini care iti spun cat esti de stresat
- Gandirea pozitiva - un mod de viata
- Cum sa stabilesti obiectivele in viata
- Cum sa duci la indeplinire obiectivele alese
- Reevalueaza obiectivele
- Cum vindecă relația terapeutică?
- Exprimarea furiei, ca sursă a creșterii și dezvoltării personale
- Stima de sine
- Caut un psiholog - ce trebuie sa stiu?
- Impactul traumei războiului
- Nevoile împlinite, cheia unei familii fericite
- Tehnici simple care-ti cresc increderea in tine insuti
- Ce este Eneagrama
- Calea schimbarii
Secțiuni:
Cele mai accesate psihoteste:
- Test de personalitate cu imagini
- Test personalitate Jung - 16 tipuri
- Test EQ - inteligenta emotionala
- Vezi cat esti de destept - test amuzant
- Cat de vulnerabil esti la la stres?
- Gaseste cariera de vis
- Testarea emotiilor
- Dominanta creierului tau
- Cat de gelos(geloasa) esti?
- Vezi daca esti indragostit(a) cu adevarat
Articole recente:
- Tratamentul insomniei prin terapie cognitiv-comportamentală: o soluție eficientă pentru somnul tău
- Tratamentul anxietății prin terapie cognitiv-comportamentală
- Avantajele activității fizice pentru persoanele autiste
- Cum să gestionezi presiunea familială în privința deciziilor de viitor
- Diferența dintre realitate și halucinații: Înțelegerea distorsiunilor mintale
- Cum să scapi de depresie și anxietate prin sport
- Teama de a fi judecat pentru că mergi la terapie: Depășirea stigmatului
- Decizia de a merge singur în vacanță: Beneficii și considerații
- Cum să previi dependența de dispozitive electronice a copilului
- Abordări psihologice ale relației dintre infractor și victimă