Constiinta: o provocare pentru secolul urmator

Poate cea mai mare problema nerezolvata din domeniul perceptiei vizuale si al memoriei consta in analiza constiintei. Aceasta este o problema deosebit de dificila, in parte deoarece nu exista un acord larg in privinta a ce anume constituie o solutionare reusita. Exista totusi un acord cum ca o solutionare reusita ar presupune cel putin clarificarea a doua chestiuni principale aflate in centrul studiilor asupra constiintei:
1. Constientizarea lumii senzoriale;
2. Vointa, controlul voluntar al gandurilor si sentimentelor.

Voi discuta putin, despre constientizare, concentrandu-ne asupra a doua dintre componentele sale: orientarea atentiei spre semnalele senzoriale in prezenta si in absenta stimulilor (a imaginilor) si a vointei. Aceste doua probleme sunt relevante pentru constiinta si totodata maleabile, ca urmare, ilustreaza cum poate fi disecata din punct de vedere biologic constiinta.

Componentele din punct de vedere biologic ale constiintei pot fi abordate si pe cai reductioniste, si pe cai holiste. O abordare reductionista ar privi aceste aspecte ale constiintei la nivelurile genetic, sinaptic si celular. Totusi, in cazul contiintei este greu de imaginat o solutie care sa nu necesite si intelegerea vastelor retele neuronale subiacente cognitiei, actiunii afectivitatii. Insa, directia potrivita in cautarea rezolvarii problemelor constiintei consta in corelarea cu succes a intelegerii la toate aceste niveluri, de la gene la comportament.

Abordarile riguroase ale constiintei au fost limitate de lipsa metodelor bune de clarificare a activitatii populatiilor de celule. Folosirea metodelor de neuroimagistica in ultimul deceniu a facut posibila observarea activitatii unui numar mare de neuroni la subiecti umani in timpul studierii constientizarii de catre acestia a lumii senzoriale si controlului voluntar al gandurilor si sentimentelor (Posner si Raichle, 1994, 1998).

Studiile cognitive folosind aceste metode imagistice, cum ar fi tomografia cu emisie de pozitroni (PET) si imagistica functionala prin rezonanta magnetica (RMN-f), se bazeaza pe modificarile de intensitate a irigarii cu sange si de oxigenare a sangelui ce survin in zone localizate ale creierului atunci cand neuronii isi intensifica activitatea (Raichle, 1998; Rosen et al., 1998).

Aceste metode au fost aplicate cu oarecare succes in studierea orientarii atentiei, a reprezentarii vizuale si a reglarii starilor cognitive si afective. In fiecare dintre aceste domenii, componentele functionale individuale s-au dovedit a fi surprinzator de bine localizate; totusi, fiecare dintre functiile majore ale constiintei (cum ar fi orientarea atentiei spre stimulii senzoriali si vointa) presupune nu doar o componenta functionala, ci mai multe. Ca urmare, fiecare functie a constiintei pare sa implice mai multe retele, iar acestea sunt distribuite intr-o varietate de arii cerebrale.

Complexitatea imensa a problemelor a devenit intru catva mai abordabila prin folosirea modelelor animate corespunzatoare. In cel mai bun caz, ca in situatia studiilor asupra analizatorului vizual, s-a dovedit posibila corelarea activitatii neuronale studiate la nivel celular la primate, altele decat omul, cu activitatea unor retele neuronale mari, studiate la nivelul acelorasi arii cerebrale, dar pe subiecti umani, folosind imagistica cerebrala (Tootell et al., 1998).

Desi rezultatele nu sunt definitive, ele arata ca anumite aspecte ale constiintei pot fi analizate chiar si acum la nivel celular, prin metodele de care dispun in prezent neurostiintele.