Câteva observații despre efectele pandemiei Codiv-19 la nivel psihologic și posibile soluții

Dincolo de efectele la nivel epidemiologic, pentru unii dintre semenii noștri tragice, criza reprezentată de pandemia Covid-19 a adus la nivel social o sumă de blocaje, la nivel economic o stagnare care se transformă destul de rapid într-o perioadă de recesiune, iar la nivel psihologic, și datorită asocierii cu celelalte domenii, dar mai ales, pentru că reprezintă o experiență cu aspect neprevăzut, efecte psihologice uneori greu de gestionat.

Reflectând la urmările acestei pandemii căreia încă nu îi cunoaștem exact evoluția, în calitate de psiholog, am pornit de la obiectul de studiu cel mai la îndemână - propria persoană. La aceasta s-a adăugat, începând cu a doua săpămână a lunii mai, experiența participării ca voluntar la linia de consiliere psihologică și suport emoțional pentru persoanele afectate de Covid-19, lansată de STS, alături de Emotional Intelligence Research Association (EmIRA ), care a adus o multitudine de situații, asociate unei diversități mari de efecte în plan psihologic.

Criza cognitivă

Spre deosebire de animale, omul are capacitatea de a se vedea în viitor. Dar reprezentările viitorului își au originea în experiența trăită sau în informațiile credibile pe care fiecare le are, provenind din experiența altor persoane. Într-o situație de criză, reprezentările acestea, baza imaginării noastre în viitor, nu mai corespund, astfel că, din neputința de a ne crea o reprezentare, rezultă nesiguranța, anxietatea sau, în alte situații, pasivitatea. Una dintre primele noastre nevoi, aceea de siguranță, nu își mai găsește fundamentul, mai ales în relație cu fluxul informațional, care a fost - și încă este - adeseori contradictoriu.

De asemenea, această anulare a formulelor de configurare a viitorului pune omul într-o relație neplăcută cu timpul. Unul dintre primele efecte psihologice ale crizei provocate de pandemie este faptul că ne-a scos din reperele noastre temporale, ceea ce ne anulează imaginea viitorului, care nu mai apare clară, ci asociată cu nesiguranță. Avem un trecut ce constituie baza experienței noastre de viață și a ceea ce suntem și am realizat, prezentul este repede trecător și adeseori nu știm să îi valorificăm puterea de a ne da o motivație pozitivă, de aceea, cei mai mulți oameni își trag energia vitală din configurarea viitorului: o sumă de obiective reprezintă motivația pozitivă pe care o putem asocia cu o stare de echillibru atât la nivel fizic cât, mai ales, psihic. Reprezentările noastre au devenit insuficiente, astfel că baza unei posibile realități s-a subțiat, ducând la extreme dăunătoare pentru fiecare: unii consideră că totul este o manipulare masivă, o înșelătorie care va da mecanismelor de conducere puterea de a obișnui oamenii cu limite, altfel zis, cu lipsirea de libertăți fundamentale, în timp ce alții, conștienți de adevărul pericolului, prefigurează un viitor în care posibilitatea infectării este apropiată de certitudine, temându-se pentru propria viață și a celor dragi.

O altă sursă a stării de anxietate este reprezentată de tendința prevalentă a ființei umane, aceea de a pune în față mai degrabă perspectiva negativă asupra lumii înconjurătoare ("negative bias" - prejudecățile negative ), ca un fel de mecanism de apărare pentru a face față mai ușor posibilelor situații neplăcute pe care le poate aduce viitorul. Ca ființe umane moderne, obișnuite cu un anume cadru de viață, capacitatea noastră de adaptare este în strânsă legătură cu configurarea unor scenarii de viitor, dar perioada pe care o trăim nu ne mai dă această posibilitate. Este o criză puternică la nivel cognitiv, prim efect psihologic, pe care, pentru a ne păstra echilibrul, trebuie să o gestionăm.

Cum am putea să minimizăm efectele acestei crize cognitive? Găsind în noi resursele stabile, reprezentate de competențele pe care le avem, de capacitatea de adaptare, pe care este bine să o dezvoltăm. Să încercăm să ne sporim acel tip de cunoaștere care să ne fie de folos, să privim lucrurile din mai multe perspective, apelând, de preferință, la abordări științifice, documentate. Să evităm repetările de știri negative, să utilizăm toate resursele de regăsire a echilibrului din trecutul nostru, dar și din prezent, inventariind aspectele pozitive și încercând să folosim o modalitate de evaluare a gradului de neplăcere (distres ), pe o scară de 1 la 10, gândind în același timp la ceea ce am putea face pentru a scădea nivelul cu cel puțin o treaptă. Putem să utilizăm meditația (mindfulness ) ca mod de regăsire a echilibrului interior, dar și să inventariem care sunt aspectele stabile ale existenței noastre, astfel spus, să ne ancorăm în prezent, în "aici" și "acum" și să folosim această ancorare ca pe o zonă de echilibru. Din domeniul neuroprogramării lingvistice putem să învățăm să acordăm atenție modului în care ne formulăm gândurile, punând stavilă celor care sunt foarte neliniștitoare, celor care creează credințe limitative, reformulându-le pe celelalte, analizând măsura în care ceea ce este percepție negativă are un fundament real sau este doar o presupunere a noastră. Nu înseamnă să ne mințim, nu înseamnă să ne îndepărtăm de realitate, ci doar să alegem ceea ce ne poate ajuta să depășim starea de incertitudine, demotivarea, să ne echilibrăm în abordarea situației neobișnuite pe care o trăim. Altfel spus, să ne sporim capacitatea de adaptare, unul dintre cele mai importante mecanisme ale vieții.

Criza la nivel comportamental

În relație cu această criză cognitivă, apare cea constituită de suma comportamentelor noastre. Acestea au trebuit modificate, punând în loc altele, statice, promovând izolarea, lipsa de varietate, transformându-ne adeseori într-un fel de roboți - imaginea cea mai apropiată mi se pare cea din "Timpuri noi", filmul lui Charlie Chaplin, roboții umani lucrând la bandă. Chiar dacă munca online este mai creativă și solicitantă la nivelul folosirii resurselor mentale față de lucrul la bandă, spațiul închis, izolarea și limitarea opțiunilor ne aduc la cea dea doua criză, cea comportamentală. Libertatea noastră de mișcare și libertatea de a ne alege strategiile prin care ne îndeplinim sarcinile de serviciu s-au restrâns. Mai rău decât în cazul lui Chaplin, suntem închiși în spațiul pe care îl asociam cu odihna, relaxarea și intimitatea, devenit spațiu public, pierzându-și astfel caracteristica de "cuib" al familiei.

Cum ar putea fi gestionată această criză comportamentală? Putem inventa (reinventa ) ocupații care să ne scoată din zona obligativității și să ne ducă în cea a creativității, cum ar fi redescoperirea sau inventarea unor pasiuni, a unor obiective de studiu. Astfel, putem să ne recâștigăm puțin sentimentul libertății alegerilor noastre comportamentale, dar și bucuria de a cunoaște ceva nou, de a face o activități care să ne aducă plăcere. Ca exemplu, pe Facebook au apărut numeroase pagini care pornesc de la creativitatea artistică pe care fiecare o are (indiferent de nivelul de stăpânire a tehnicii sau de talent ), propunând crearea unor lucrări care să abordeze teme dragi, sau să reprezinte observații asupra prezentului restrâns în care se poate găsi frumusețe (aș aminti, pentru marea diversitate a lucrărilor: "Isolation Art Challenge" ). Putem, de asemenea, chiar în spațiul restrâns sau respectând măsurile de protecție să ne păstrăm vigoarea fizică, prin exerciții, plimbări sau alte activități care să ne solicite corpul.

Criza socială

Un alt domeniu în care schimbările sunt foarte greu de gestionat este cel al interacțiunilor sociale, deci putem vorbi și de o criză socială. Aceste interacțiuni s-au limitat la maximum și, prin timpul destul de lung al izolării și distanțării, și-au modificat atributele. Privim acum la ceilalți mereu cu un sentiment - poate involuntar - de suspiciune, de nesiguranță, pentru că nu știm de cine au fost apropiați, dacă sunt sănătoși sau infectați asimptomatici, așadar, în relația cu ceilalți primul impuls este de neîncredere, ceea ce afectează orice fel de relație, dar mai ales pe cele apropiate.

Există o soluție? Aici răspunsul pare mai dificil, dar poate că posibilitatea de păstrare a calității comunicării ar fi aceasta: să înlocuim apropierea fizică printr-o comunicare verbală mai profundă și mai detaliată, să ne dezvăluim mai mult către cei pe care îi simțim suflește aproape, astfel încât cel puțin relațiile afective puternice să nu aibă de suferit. Cu ceilalți oameni cu care avem contacte sociale poate că resursa eficientă ar fi adoptarea unei atitudini de umor, care ne poate elibera la nivel emoțional de impresia că lucrurile nu se întâmplă așa cum am dori și chiar de propriul sentiment de vină, datorat suspiciunii involuntare față de ceilalți. Astfel, imaginea noastră de sine, dar și cea pe care ceilalți și-o configurează despre noi, ar putea fi mai convenabilă.

Criza afectivă

Nu ultima - ca ierarhie din punctul de vedere al gradului în care ne afectează mulți ar considera-o chiar prima - este criza afectivă. Actele, credințele, idealurile noastre sunt configurate în raport cu nevoia de a iubi și de a fi iubiți. Cei care simt că această nevoie nu a fost complet împlinită este dificil să reziste anxietății, tendințelor depresive, demotivării. Chiar legăturile afective puternice pot fi puse la încercare de obligativitatea împărțirii unui spațiu restrâns cu ceilalți, de repetitivitatea unor activități. Afectivitatea are de obicei un indicator foarte sensibil, care în aceste situații poate să oscileze nejustificat, interpetând un gest, un cuvânt sub impresia stării de anxietate pe care celelalte zone de criză o produc.

Există și aici soluții? Cei care au persoanele dragi alături ar putea se inventeze noi ocupații, noi interese comune, să se evite monotonia, să se comunice deschis și mai detaliat. Să se hrănească din amintirile frumoase, retrăind astfel bucuria comună și construind o punte către un viitor care va veni cândva. Pentru cei care încă nu și-au găsit împlinirea afectivă, o sugestie ar fi să își îngrijească imaginea de sine, să se gândească la calitățile pe care le au și la felul cum ar putea să le sporească sau să le pună mai bine în valoare.

O criză a tuturor nevoilor umane?

Concluzia la care putem ajunge are legătură cu un concept foarte cunoscut, nu numai în psihologie, referitor la felul în care echilibrul existenței noastre este dependent de împlinirea unor nevoi fundamentale, reprezentate de piramida lui Maslow. Să ne amintim această piramidă, care pornește de la nevoile de bază, fiziologice (hrană, sănătate ), pentru a urca spre cele mai restrânse, dar la fel de importante pentru omul modern (siguranță, prieteni, familie, relații intime ), continuând cu cele care aduc starea de bine a fiecărui individ, unde includem nevoia de apartenență, stima de sine, autorealizarea. Se poate afirma că aceste patru luni de pandemie au afectat oamenii din întreaga lume prin confruntarea cu dificultatea împlinirii acestor nevoi.

Poate că această criză pe toate planurile, care afectează atât nevoile primare, cât și pe cele mai evoluate, poate fi transformată într-o modalitate de a redescoperire a resurselor proprii. Ar putea fi o șansă de redefinire personală, dar și în relația cu ceilalți.

În epicentrul furtunii este întotdeauna calm. Găsește acel centru, CENTRUL TĂU. Acolo se află puterea. (Avis Viswanathan )

Resurse:

https://www.sts.ro/ro/comunicate-de-presa/021-9696-linie-telefonica-de-asistenta-psihologica-pentru-persoanele-afectate-de-epidemia-de-noul-coronavirus https://positivepsychology.com/3-steps-negativity-bias/

https://www.apa.org/topics/covid-19/psychological-impact

Abraham H. Maslow: Toward a Psychology of Being (Sublime Books, 2014 ).