13 principii pentru o bună comunicare

Pentru mulți oameni, orice formă de relație ce implică o interacțiune reciprocă este înțeleasă ca fiind comunicare, indiferent la ce forme posibile de contacte se referă: de la iubire la conflict, de la învățământ la jocuri, de la pălăvrăgeala la critică răutăcioasă sau de la îndoctrinare la deliberare.

Așadar, iată ce anume nu înseamnă comunicare: insultele, bătăile, loviturile și alte agresiuni, denigrările eliberate la adresa celorlalți, critică sistematică, atitudinilre despotice sau umorul sarcastic.

Ceea ce putem numi comunicare se referă la: contactele constructive cu semenii, contactele agreabile pentru sine și pentru interlocutor (i), contactele care urmăresc scopuri pozitive pentru sine și pentru semeni, contactele în care există schimb (contrariul sensului unic), respect, plăcere sau contactele eficiente.

Cele 13 principii ne sunt de folos în toate situațiile în care dorim să comunicăm cu cineva, fie apropiat, fie străin, iar, totodată ele pot fi folosite în fața unui auditoriu compus din mai multe persoane. Pentru a le asimila, însă, principiile trebuie exersate pentru a deveni un automatism, mai ales dat fiind faptul că o bună comunicare este necerar să fie naturală și spontană și nu forțată și calculată.

Pimul principiu: „Omul înseamnă patru dimensiuni: Corp, Conștient, Inconștient și RAS (Reticurar Activating Sistem)”

Comunicarea trece prin corp și prin Conștient, dar mai ales prin Inconștient și prin acea instanță importantă a creierului omenesc ce poartă numele de RAS.

- aparțin Conștientului: rațiunea, judecata critică, analiza, raționamentul, calculul, premeditarea, punerea la punct deliberată a obiectivelor și strategiilor;

- aparțin inconștientului: inspirația sau sensibilitatea, emoțiile, imaginile și metaforele, simbolurile și arhetipurile, percepții precum flerul și feelingul;

- RAS-ul este mecanismul de selecție pe care îl avem cu toții în creier; este o instanță a inconștientului, care îl ajută să ne atragă atenția conștientă asupra a tot ce este important pentru noi. (De exemplu, dacă avem o pasiune pentru o mașină Land Rover seria III, RAS-ul nostru va face imediat să reperăm, să vedem orice vehicul de acest tip care va intra în câmpul nostru vizual, fie pe stradă, la cinema sau într-un ziar).

Corpul, Conștientul, Inconștientul și RAS-UL sunt foarte importante în contactele dintre oameni. Rationamentul și judecata specifice Conștientului, puterea de decizie și înțelegerea intelectuală a lucrurilor sunt primordiale în comunicarea interpersonală. De asemenea, intuiția se poate dovedi un imens atu, iar RAS-ul este capabil să selecționeze elementele importante pentru noi.

Cel de-al doilea principiu: „Comunicarea este 30% verbală și 70% nonverbală.”

Trupului nostru îi este greu să mintă sau să disimuleze, mult mai greu decât exprimării noastre prin intermediul limbajului verbal. Întrucât este permanent racordat la întregul câmp al emoțiilor și al mentalului inconștient, corpul recționează mai rapid, de cele mai multe ori înainte ca cenzura mentalului conștient să-și intre în atribuții. Asfel că trădează ce se petrece în realitate.

Atunci când există o compatibilitate între exprimarea verbală și nonverbală, spunem că avem congruență. Dacă nu se întâmplă acest lucru avem non-congruență. Exemplu de congruență: când spui „da” mișcând capul de sus în jos, iar incongruență: când spui „da” mișcând capul de la stânga la dreapta; sau congruență: când feliciți cu un aer deschis, incongruență: când feliciți din vârful buzelor. Dacă vrem să avem adeziunea cuiva, este nevoie să fim congruenți. Pentru a fi congruent, cel mai ușor este să fi sincer, însă există împrejurări în care un adevăr nu este bine să fie rostit (de exemplu, pentru a nu leza persoana cu care relaționăm) și este de preferat să-l mascăm, rămânând în continuare congruenți cu ce afirmăm. Acest lucru nu ne va servi la transformarea noastră în niște specialiști ai minciunii, ci la utilizarea resurselor limbajului trupului pentru a ne susține cuvintele și pentru a face înțeles cât mai bine mesajul nostru.

Comunicarea deplină înseamnă, așadar, să punem în slujba noastră toate resursele verbale și ale corpului și, totodată să învățam să fim receptivi la ceea ce este nonverbal în comportamentul semenului nostru.

La fel de important este să ne punem pe aceeași lungime de undă. Atunci când exprimăm verbal un lucru, fiecare dintre noi îl putem trăi în interiorul nostru în moduri diferite. Acestea pot fi:

- vizual - atunci cand descriem realitatea noastră prin cuvinte precum: a vedea, a percepe, a imagina, ce evocă forme, culori, imagini, mișcări, lumină sau obscuritate;

- auditiv - descris prin cuvintele: a auzi, a asculta, ce evoca sunete, vorbe rostite sau gândite, zgomote;

- kinestezic - exprimat prin cuvintele: a simți, a resimți, a atnge, a mângâia, a modela, a gusta, ce evocă simțurile precum pipăitul, gustul, mirosul, emoțiile și senzațiile fizice;

Cu alte cuvinte, modul nostru intern de reprezentere poate fi predominant vizual, auditiv sau kinestezic.

Și așa cum se spune: „doar când vorbim aceeași limbă ne înțelegem unii cu alții și facem pași repezi îninte.” A fi pe aceeași lungime de undă cu interlocutorul nostru înseamnă, din această perspectivă, a ne racorda la modul lui de reprezentare pentru a-l înțelege și ca el să se simtă înțeles. Astfel comunicarea devine fertilă, generatoare de eficacitate și plăcere.

Cel de-al treilea principiu: „Sa fim conștienți de ceea ce dorim să obținem prin comunicare.”

„Dacă oamenii ar aplica acest principiu - să știe clar ce vor să comunice -, relațiile ar fi mult mai puțin problematice, mult mai armonioase, fie la birou, pe stradă ori în cuplu, pe scurt, în viața de zi cu zi.” (Daniel Sentein).

Există numerose motive de a intra în contact cu semenii, de exemplu: a cumpăra, a vinde, a negocia, a convinge, a sprijini, a seduce, a informa, a te informa, a învăța, a amuza, a te amuza, a râde, a descoperi, etc. Pentru a ști ce anume dorim să obținem prin comunicare este suficient să reflectăm îninte la acest lucru. Ne putem folosi de Conștient pentru a raționa și a ne stabili obiective. În continuare putem medita cu intensitate la ceea ce am stabilit preț de câteva momente: reflecția va face ca mesajul să treacă în Inconștient și în RAS-ul nostru.

Cel de-al patrulea principiu: „Sa fim atenți la ego-ul nostru.”

Ego-ul este simțul Eului nostru, de ceea este bine să nu-l disprețuim. El ne face să progresăm, să căutăm a ne perfecționa și chiar să supraviețuim. Fără ego, ființa umană nu ar avea identitate, nici mândrie, nici amor propriu. Ar fi plastică și maleabilă, transformabilă la nesfârșit, fără să te poți baza pe ea, sau fără o viziune proprie. Ego-ul conferă coerența, coeziunea, imaginea de sine. Să nu-l disprețuim, dar nici să-l divinizăm. Dacă ego-ul este indispensabil pentru construirea psihologică și socială a ființei umane, el pote deveni foarte periculos dacă devine rigid și slab, vulnerabil.

O persoană dispune de un ego vunerabil atunci când: simte nevoia să aibă întotdeauna dreptate, este incapabilă să-și ceară scuze sau să accepte ca s-a înșelat, când manifestă agresivitate, când simte nevoia să- și domine semenii, atunci când caută și vede decât „nodul în papură”, atunci când ține să rivalizeze sau își denigrează semenii pentru a-și demonsta că este valoroasă, când ironizează și tachinează, atunci când contrazice, despică firul în patru, sau în cazul persoanelor timide care se depreciază pe sine.

O persoană cu un ego sănătos dispune de o „forță calmă” este sigură pe sine și pe capacitățile sale, este tolerantă și indulgentă, nu simte nevoia să câștige de fiecare dată, poate să cedeze unele lucruri sau să facă anumite concesii fără să-și piardă stima de sine, nu simte că pierde prin faptul de a fi agreabilă și conciliantă, are îndeosebi tendința de a vedea aspectele pozitive ale unui om și de a le trata cu calm și eficacitate pe cele mai puțin bune.

Dacă dorim să comunicăm bine, este nevoie să ținem cont de ego-ul semenului nostru. Se spune că ego-ul funcționează ca un paznic al casei. Așadar, pentru avea o comunicare constructivă cu o persoană, este necesar să-i menajăm ego-ul și să ne amintim că acest lucru este ușa psihologică pentru a ne împlini obiectivul. Iată cum putem imblânzi ego-ul unei persoane: să-i acordăm atenția, s-o ascultăm, să-i solicităm părerea, să n-o criticăm, să ne cerem scuze atunci când este cazul, să-i aducem mulțumiri.

Cel de-al cincilea principiu: „Sa învățam să ascultăm.”

„Să asculți, apoi să știi să alegi dintre păreri, acesta e primul pas spre cunoaștere”, spunea Confucius.

Vorba multă, de multe ori, este ca un bulgăre ce coboară pe o pantă și ajunge să fie dus din ce în ce mai rapid de propria lui dinamică. Persoanele care nu știu să tacă și au darul de a perora despre propria concepție ore în șir, folosesc cuvinte de genul: „dar…”, „da, dar…”, „da, dar eu cred ca…”, întrerup interlocutorul. Atunci când se termină întrevederea, aceste persoane se află, de regulă, în același punct din care au plecat; s-au invârtit în cerc cu ideile și gândurile lor, nu au invățat și nu au dobândit nimic nou.

În afară de faptul că prin ascultare respectăm ego-ul celeilalte persoane, aceasta ne mai servește și la a afla informații noi, a ști care este poziția celuilalt și a ne păstra o mai mare disponibilitate mentală.

Cel de-al șaselea principiu: „Celălalt este mai important atunci când dorim să transmitem un mesaj.”

„Incremenirea într-un singur mod de a înțelege lumea, oricre ar fi el, cauzează trei rele însemnate ale omenirii. Acestea sunt:seriozitatea, ca în expresia „serios ca un papă”; al doilea rău este acela de a avea dreptate sau de a fi mult prea sigur pe sine. Certitudinea ia naștere atunci când încetezi să reflectezi și să observi; importanța acordată sinelui este cel mai rău dintre toate relele. În clipa în care un lucru devine „important” ceilalți încetează să mai fie.” (Richard Bandler)

Nu înseamnă că trebuie să ne depreciem ego-ul, dimpotrivă, se presupune a fi foarte puternic, încrezător și bine definit pentru ca noi să acceptăm acest principiu. Dacă acceptăm această idee, vom învăța multe lucruri de la celălalt, ne vom îmbogăți astfel cunoștințele despre el și ne vom lărgi perspectiva cu alte puncte de vedere, lucru imposibil de realizat dacă pornim cu iluzia că deținem adevărul unic și veritabil.

Cel de-al șaptelea principiu: „Este posibil ca cel care se înșeală să fiu chiar eu.”

„Credinta potrivit căreia n-ar există decât o singură realitate, adică modul în care tu însuți o vezi, este o iluzie periculoasă”, spunea Paul Watzlawick, psihoterapeut și cercetător. Puterea noastră, atunci când adoptăm un astfel de principiu rezidă în faptul că, atunci când mesajul pe care dorim să îl transmitem nu este pe deplin înțeles de celălalt, ne schimbăm modul de a proceda. Îl vom considera drept un câștig, știind că putem greși fără a ne simți descalificați și ne vom pune întrebarea: „Cum voi face eu să-mi schimb modul de a comunica acest lucru, așa încât să fiu pe deplin ințeles”?

Cel de-al optulea principiu: „Dacă ceea ce faci sau spui nu dă rezultatele așteptate, fă altceva sau spune-o altfel.”

Este un principiu oarecum analog celui anterior și aici este vorba de adaptare și de modificare suplă a strategiei de comunicare. Acesta ne permite să imaginăm și să creăm noi strategii și deci să ne îmbogățim mijloacele de acțiune în loc să rămânem în tiparele obișnuite. Cuvintele de ordine sunt: suplețe, adaptare, ajustări, schimbări de conduită, perseverență, răbdare.

Cel de-al nouălea principiu: „Sa găsim lucrurile pozitive la celalalt și să i le spunem.”

Mulți oameni au tendința să critice și să se comporte ca și cum ceea ce este bun este ceva banal și evident, deci nu merită discutat, pe când ceea ce nu merge trebuie pus neapărat în evidență. Numai că acest mod de a proceda nu înseamnă o bună comunicare. Într-o bună comunicare ne străduim să corectăm constructiv anumite lucruri la celălalt, să trezim în el gustul succesului, să contribuim la a-i face agreabile eforturile necesare spre a merge înainte, să stimulăm în el apetitul pentru plăcere, ca imbold pentru amplificarea acțiunii sale.

Atunci când dăm atenție eșecului, riscăm să luăm și să transmitem obișnuința eșecului. O alternativă bună în comunicare este de a valoriza, felicita, mulțumi.

Cel de-al zecelea principiu: „Sa oferim plăcere celorlalți.”

Căutarea plăcerii pune lumea în mișcare, ea ne guvernează, nimeni nu se satură să resimtă plăcere. Într-o comunicare autentică, plăcerea este unul dintre cele mai importante lucruri: „ea unge rotițele, rotunjește unghiurile” și elimină rezistențele, fiind atât de râvnită, încât stimulează dorința de perfecționare și netezește calea spre obiectivitate. Iată câteva idei despre cum putem să oferim plăcere în comunicare:

- să aducem mulțumiri, să facem complimente, felicitări și să ne manifestăm satisfacția și recunoștința în mod sincer;

- să-l punem în valoare pe celălalt, să-i facem cunoscută stima pe care i-o purtăm și încrederea pe care i-o acordăm;

- să-i arătăm atunci când remarcăm un aspect interesant al personalității sale, al ideilor sau acțiunilor sale;

- să-i arătăm ca-l considerăm interesant, demn de a fi ascultat, demn de a avea o părere;

- să-l ajutăm să se iubească pe sine mai mult;

- să-i permitem să aibă dreptate atunci când noi ne înșelăm.

Cel de-al unsprezecelea principiu: „Sa nu transformăm comunicarea într-o bătălie.”

Sunt mulți oameni care au deseori câte ceva de reproșat. Evidențiază cele mai mici greșeli, că și cum, dacă nu ar face asta, Pământul ar înceta să se mai rotească. În realitate, comunicarea este cea care incetează să se mai rotească. Care este sensul în a face pe superiorii și a-l umili pe celălalt? O persoană cu un ego puternic nu simte nevoia de a corecta pe toată lumea în fiecare secundă. Știe că și el are lacunele, insuficiențele sale, că și lui i se poate întâmpla să se înșele, să creadă că un lucru este adevărat, fără a fi astfel și să-l afirme cu toată credința.

Dacă interlocutorul nostru se înșeală într-o chestiune fără importanță, în condițiile în care acea chestiune nu are nimic periculos în ea, este de preferat să nu-l contrazicem, să nu-i arătăm că greșește. Prin urmre, în privința greșelilor mărunte ale semenilor noștri, cel care știe să comunice nu le corectează decât dacă acestea riscă să aibă urmări nefaste în viitor.

Cel de-al doisprezecelea principiu: „Intr-o comunicare trebuie să existe doi câștigători.”

Într-o bună comunicare, fiecare parte este de preferat să obțină un avantaj (nu neapărat același), în funcție de nevoile, de finalitatea sau de natură celor două persoane implicate. Atunci când cineva câștigă și altcineva pierde, mai devreme sau mai târziu va aprea ranchiuna sau animozitatea.

A comunica înseamnă a te comporta având mereu în minte că și cealaltă parte trebuie să aibă un folos, așa că ne putem pune întrebarea următoare: „Ce pot eu oferi astfel încât să câștigăm amândoi?”.

Cel de-al treisprezecele principiu: „Eu sunt cel care creează atitudinea celuilalt față de mine.”

Atunci când cunoaștem pentru prima data o persoană, nu avem idee despre modul în care acea persoană se va comporta cu noi. Așa că ne vom plasa într-o poziție favorabilă descoperirii, ne vom spori vigilența astfel încât să putem reacționa cât mai rapid la tot ceea ce putem percepe în atitudinea, comportamentul și reacțiile acelei persoane cu ocazia unui cuvânt rostit sau eveniment. Astfel ne „racordăm” dinainte la ea și suntem gata să intrăm în rolul pe care comportamentul și atitudinea sa ne va determina să-l avem. La fel se întâmplă și în cazul în care o persoană dorește să interacționeze cu noi. Un lucru esențial pe care este necesar să-l cunoaștem este acela că: prin intermediul exprimării verbale și a celei nonverbale, suntem percepuți de către ceilalți după măsura propriei noastre evaluări de sine.

Exersând să comunicăm mai bine cu ceilalți, fie apropiați sau mai puțin apropiați, ne putem întări personalitatea, ne vom tonifia ego-ul și vom deveni creatorii unei vieți relationale mult mai bogate și mai înfloritoare.

Sursă: „Magia comunicării” de Erica Guilane-Nachez