Terapia cu ajutorul animalelor la persoanele cu dizabilităţi

Terapia cu ajutorul animalelor este o orientare mai puţin convenţională în domeniul intervenţiei terapeutice la persoanele cu dizabilităţi. Aceasta încearcă să valorifice interacţiunea şi contactul direct cu unele animale.

S-a demonstrat că nu de puţine ori animalele nu sunt doar tovarăşi ai omului, ci că prezenţa lor are efecte surprinzătoare asupra sănătăţii. Începând cu anul 1970, fenomenul telepatiei la animale s-a bucurat de o mare popularitate în ţările occidentale, cu toate că acest fapt era cunoscut încă din Antichitate prin cunoştinţele legate de capacităţile terapeutice/vindecătoare ale reprezentanţilor regnului animal.

Câteva exemple concludente în acest sens sunt: cazuri în care câinii au anticipat o criză de epilepsie, tovărăşia papagalilor vorbitori atenuează afecţiunile cardiace, joaca cu pisicile sau compania acestora ajută la scăderea presiunii arteriale şi diminuează semnificativ stările de anxietate, depresie, delfinii pot comunica foarte uşor cu copiii cu autism, peştii induc stări de relaxare atunci când sunt priviţi mişcându-se în acvariu, activităţile hipice ajută la detensionare şi la refacere echilibrului psihic.

Terapia cu delfini – a fost cercetată şi aplicată începând cu anul 1978 de către medical David Nathanson care a demonstrat prin studiile sale că delfinii pot ajuta persoanele cu probleme majore ca: autismul, sindromul Down, probleme severe de auz, paralizie cerebrală, afecţiunile coloanei vertebrale, cancerul, precum şi multe alte deficienţe.

Din 1988, delfinii din centrele în care se practică acest gen de terapie au ajutat diverse persoane, copii şi adulţi cu probleme speciale, să facă progrese în dezvoltarea voabularului, a capacităţilor motorii, reducerea stesului şi concentrarea asupra unei sarcini anume, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, contribuind la o mai bună integrare în societate.

Delfinii implicaţi în terapie permit o acceptare necondiţionată a fiecărui participant şi reuşesc să se acomodeze cu dificultăţile fiecăruia (în apă, delfinii îşi pot folosi sonarul lor biologic extrem de precis pentru a analiza corpul uman şi a sesiza diferenţele), abordând în mod spontan un anumit comportament prin care pot interacţiona cu diferite categorii de persoane cu cerinţe speciale.

Participanţii din cadrul acestei terapii înoată şi interacţionează cu delfinii în cadrul unor activităţi bine definite, special concepute pentru a-i ajuta să le îmbunătăţească capacităţile fizice, cognitive şi de comunicare. Activităţile la ţărm cu delfinii presupun atingeri directe (mângâierea delfinilor pe spate, atingerea acestora cu tălpile, deprinderea unor semnale care declanşează anumite comportamente din partea delfinilor, diferite jocuri- prinderea cercului de către delfini).

Activităţile de acest gen îi ajută pe copii să-şi dezvolte capacităţile motrice, memoria de scurtă durată, de asemenea, acestea le dezvoltă încrederea în sine şi le reduce anxietatea şi depresia. În cadrul programului aceştia învaţă să fie mai încrezători în propriile forţe, într-un mediu care favorizează buna dispoziţie şi confortul psihic.

Studiul terapiei cu ajutorul delfinilor de bazează pe ipoteza deficienţei de atenţie, care consideră că principalul impediment al învăţării la copiii cu deficienţe mintale este mai degrabă lipsa lor de concentrare, decât imposibilitatea lor de a învăţa.

Specialiştii care au susţinut aceste teorii au lucrat cu copii ce sufereau diferite deficienţe, cum ar fi sindromul Down şi hidrocefalie. Ei au demonstrat că practicarea anumitor mişcări în apă cu ajutorul delfinilor îi ajută pe copii să se concentreze mai mult şi să-şi menţină trează atenţia pe parcursul şedinţelor, fapt ce măreşte semnificativ eficienţa copiilor, comparativ cu orele convenţionale din cadrul clasei.

Copiilor li s-au dat sarcini ce vizau diferite probleme, iar ca stimulent suplimentar pentru învăţare primeau recompense în care li se permitea să se joace cu delfinii, să-i atingă sau să-i mângâie. De exemplu, un program poate fi compus din 40 de minute de terapie individuală cognitiv-comportamentală şi 20 de minute de interacţiune propri-zisă cu delfinul.
Astfel, în cazul unui copil la care se urmăreşte îmbunătăţirea comunicării verbale şi care se află în procesul de trecere de la propoziţiile simple la cele complexe, este încurajat de către terapeut să folosească propoziţii complexe, atunci când solicită o interacţiune cu delfinul. În acest mod, copiii au obţinut rezultate de 2 până la 10 ori mai bune, în timpul terapiei cu ajutorul delfinilor decât în cadrul orelor de grup organizate de terapeuţi.

Terapia cu ajutorul cailor - Hipoterapia sau terapia ecvestră pune accent, mai ales pe caracteristicile corporale ale poneilor, cailor şi mersul lor specific, permiţând o relaxare musculară, cu predilecţie în zona şoldurilor şi a coloanei vertebrale inferioare, favorizând, astfel, echilibrul şi siguranţa.

Terapia cu ajutorul cailor se recomandă, mai ales, copiilor cu probleme motorii cerebrale şi pentru cei care suferă de scleroză în plăci, dar este indicată şi serviciilor de pedagogie curativă pentru copiii şi adulţii cu diferite probleme corporale, psihice, cognitive. În terapia ecvestră sunt implicate elemente pedagogice, emoţionale şi sociale, ca: interacţiunea cu o fiinţă vie, asumarea responsabilităţii, stabilirea unui contact, dezvoltarea încrederii, acceptarea senzaţiei de mobilitate, capacitatea de a se adapta şi de a reacţiona.

Persoana aflată călare învaţă să se adapteze mişcărilor acestuia, să intre în ritmul lui, executând mişcări active cu elemente de gimnastică şi joc de dexteritate. Calul are o tendinţă naturală de a trezi la viaţă senzaţii asemănătoare cu cele trăite de copil alături de mama sa în primele luni de viaţă: senzaţia de a fi purtat, balansat de mamă, de a resimţi confortul conferit de aceasta.

Margareth Mahler susţinea că începutul sentimentului de identitate şi de separare de obiect se regăsesc prin senzaţiile noaste corporale. De exemplu, în autismul sever, în care sentimental identităţii individuale şi limitele dintre exterior şi interior ale corpului nu sunt clare, se pot face progrese prin acest tip de terapie (prin “manipularea” corpului calului copilul descoperă propriul corp).

Când persoana este călare, tonusul său este mobilizat de pasul acestuia, funcţia tonică este primul nostru mod de comunicare, numit de J.de Ajuriaguerra dialog tonic (permite sugarilor după aproximativ trei luni de viaţă, care sunt nu numai unice în raport cu nevoile vitale, dar şi semne din ce în ce mai nuanţate în ceea ce priveşte dispoziţia generală).

Terapia cu ajutorul animalelor de companie - Un animal de companie ne poate oferi un impuls pentru a percepe realitatea într-un mod optimist. S-a demonstrat ştiinţific că persoanele care sunt sigure au mai puţine motive să trăiască, să iubească şi să comunice decât cele care au un animal de companie.
Numeroşi oameni de ştiinţă şi medici au demonstrat că animalele pot ameliora starea psihică şi nivelul de comunicare al oamenilor, pot mări încredere şi respectul de sine şi pot îmbunătăţi calitatea vieţii. Mai multe studii au arătat că persoanele care sufereau de depresie au devenit mult mai interactive şi optimiste după ce au petrecut o perioadă în compania unor câini sau pisici.
De asemenea, este cunoscut faptul că pisicile şi câinii i-au ajutat pe oamenii bolnavi de cancer aflaţi în stadiu terminal, să-şi învingă sentimentele de frică, singurătate, izolare, disperare.
Anumite cercetări au ajuns la concluzia că persoanele care intră frecvent în contact cu animalele lor manifestă o disponibilitate mai crescută în consolidarea relaţiilor cu alţi semeni, în comparaţie cu cei care nu deţin sau nu sunt iubitoare de animale. De asemenea, animalele pot reprezenta adevărate miracole pentru dezvoltarea din punct de vedere emoţional şi social al copiilor.

În multe zone de pe glob, în cadrul centrelor de recuperare, programele de terapie cu ajutorul animalelor de companie sunt de un real ajutor pentru preşcolarii cu diferite disfuncţii: îi ajută să pronunţe inteligibil primele lor cuvinte, copiii cu deficienţe fizice sunt ajutaţi să se adapteze la situaţia lor (de exemplu, un copil căruia i s-a instalat o proteză la picior, poate să-şi controleze echilibrul prin aruncarea unei mingi unui câine, jucându-se cu acesta).

Pentru peroanele cu dizabilităţi, un câine antrenat în acest scop poate să constituie “ochii” unui orb, „picioarele” unei persoane care nu poate să se deplaseze sau o alarmă în caz de pericol pentru cei care au deficienţe de auz.
Un animal de companie va putea fi util întotdeauna pentru persoana cu care interacţionează indiferent de starea acesteia.