Hipnoterapie - terapia prin hipnoza

Hipnoterapia sau terapia prin hipnoza este utilizata astazi in practica psihoterapeutica pentru efectele benefice asupra sistemului cardiovascular si respirator, activitatii alfa a creierului, conductivitatii dermului, planului afectiv.

Printre numeroasele aplicatii in hipnoterapie se enumara eliminarea obiceiurilor nedorite si a dependentelor (fumat, alcool), producerea analgeziei, tratamentul insomniilor, afectiuni dermatologice, tulburari de dinamica sexuala, controlul greutatii corporale, tulburari nevrotice.

Hipnoterapia si fenomenul de hipnoza nu au nimic in comun cu magia sau supranaturalul, ci pur si simplu exploateaza capacitatea mintii umane de a se concentra si a se lasa absorbita de un scenariu. Fenomenele hipnotice fac parte din viata cotidiana - de exemplu atunci cand citim cu interes o carte sau urmarim cu atentie un film si nici nu observam ca ne-a amortit mana intr-o pozitie incomoda, sau tresarim cand ne striga cineva.

Astfel, hipnoza este doar o stare modificala de constiinta, asemanatoare cu relaxarea sau cu stariIe meditative specifice unor culturi orientale. Terapia prin hipnoza promoveaza schimbarea si rezolvarea problemelor prin facilitarea raspunsului la sugestii si analizarea continului inconstient ce provoaca stari patologice in constient. Hipnoterapia are trei forme esentiale: terapie centrata pe simptom - eliminarea simptomelor; psihoterapia analitica sau hipnanaliza (o imbinare intre hipnoza si psihanaliza); sisteme care imbina hipnoza cu psihoterapii scurte de orientare comportamentala si experientala.

Cum functioneaza hipnoza? De-a lungul timpului au aparut diverse teorii care au incercat sa explice fenomenul de hipnoza.

•  Fluidul vital - magnetismul animal. Este cea mai veche teorie si ii apartine lui Franz Anton Mesmer, care credea in existenta unui fluid care circula dinspre corpul hipnotizatorului spre cel al pacientului - magnetismul animal. Ipoteza a fost infirmata, insa existenta fenomenului hipnotic nu a putut fi negata.

•  Hipnoza ca fenomen psihopatologic. Susceptibilitatea hipnotica a fost considerata a fi un simptom al isteriei, crezandu-se ca o persoana sanatoasa si echilibrata psihic nu poate fi hipotizata. Cercetarile ulterioare au infirmat aceasta ipoteza.

•  Hipnoza si somnul. Datorita asemanarilor aparente dintre cele doua stari, s-a presupus ca hipnoza face parte din aceeasi categorie de fenomene ca somnul. Totusi, o persoana hipnotizata poate fi in acelasi timp activa, si s-a demonstrat ca undele cerebrale din timpul hipnozei sunt specifice starii de veghe relaxata - unde alfa, in timp ce pentru somn sunt specifice unde mai lente. O persoana este cu atat mai hipnotizabila cu cat are unde alfa mai bine reprezentate.

•  Interpretarea unui rol. S-a considerat ca subiectul joaca rolul persoanei hipnotizate, conformandu-se indicatiilor terapeutului si comportandu-se asa cum crede ca trebuie sa se comporte o persoana aflata in starea de hipnoza. Teoria se datoreaza legaturii intre susceptibilitatea hipnotica si talentul actoricesc. Totusi aceasta ipoteza nu poate explica efectul de anestezie al hipnozei - folosit in interventii chirurgicale majore, sau fenomenele de autohipnoza.

•  Hipnoza si psihanaliza. Pentru explicarea fenomenului hipnotic s-au utilizat conceptele psihanalizei si astfel hipnoza a fost definita ca o intoarcere asubiectului la trairile specifice varstelor copilariei. Relatia dintre terapeut si pacient este una de subordonare, subiectul identificand medicul cu figura paterna sau materna si adoptand o atitudine supunsa, respectiv protectoare. Daca practica terapeutica s-a dovedit a fi utila imbinarea intre hipnoza si a psihanaliza, conceptele celei din urma nu pot explica insa fenomenele de autohipnoza.

•  Teoria tridimensionala. Hipnoza este o stare alterata a constiintei, ce trebuie privita din trei perspective: tendinta de a juca rolul unei persoane hipnotizate, profunzimea transei hipnotice si fenomenul de regresie ce aduce in prezent aspectele specifice copilariei. Nici aceasta teorie nu explica diferentele individuale de profunzime a starii de hipnoza.

•  Teoria comportamentala. Se are in vedere rolul urmatorilor factori: motivatia si atitudinea pacientului, precum si asteptarile in producerea reactiilor sugerate. Atunci cand acesti factori sunt pozitivi, favorizeaza susceptibilitatea si se produc fenomene asemanatoare ceor hipnotice - in speta analgezia moderata. Extrapoland, s-a afirmat ca hipnoza este doar o manifestare mai accentuata a receptivitatii la sugestii. Totusi nu putem presupune ca obtinerea unor situatii asemanatoare celor din timpul hipnozei identifica sugestia cu starea de hipnoza.

Sugestia in hipnoterapie
Sugestia reprezinta o incitatie - situatie sugestie sau stimul sugestiv - capabila sa obtina o reactie spontana, nemediata de instantele reflexive ale gandirii. Din punctul de vedere al adaptarii la mediu, sugestiile negative provoaca reactii neadecvate - confundari, distorsionari; sugestiile pozitive intaresc adaptarea la realitate prin actualizarea disponibilitatilor latente ale psihicului; iar sugestiile neutre provoaca reactii nerelevante pentru adaptare.

Pentru a fi eficiente in terapia prin hipnoza, sugestiile trebuie sa fie acceptate de catre pacient, sa fie in acord cu sistemul de valori al acestuia, sa nu fie prea lungi, sa fie exprimate in termeni pozitivi, sa fie simple si realiste, sa fie convingatoare si sa serveasca obiectivului hipnoterapiei. Sugestiile hipnotice pot fi verbale directe sau indirecte (insinuari, rugaminti), metafore, nonverbale - imagini mentale, tonalitatea vocii, manipulare fizica.

In general sugestiile in hipnoterapie sunt de natura post-hipnotica, destinate pentru a obtine o schimbare a comportamentului pe o perioada de la cateva zile pana la intreaga viata. Pentru un maximum de eficienta, sugestiile sunt repetate in mai multe sedinte de terapie.

Sugestibilitatea sau capacitatea subiectului de a reactiona la sugestii reprezinta premisa transformarii situatiei sugestie in comportamentul sugerat. Sugestibilitatea presupune existenta unor predispozitii ale subiectului: imaginatia; transpunerea - empatizare, imitare si invatare sociala; conformarea sociala; subordonarea - supunerea in fata incitatiei; captarea - orientarea selectiva spre sursa incitatiei.

Inductia hipnotica
Este procedeul prin care se realizeaza transa hipnotica. Inductia hipnotica urmeaza mai multi pasi: etapa de pregatire, inductia hipnotica propriu-zisa si adancirea transei hipnotice, urmata de dehipnotizare. Inainte de a trece la etapa de inductie hipnotica propriu-zisa, terapeutul explica pacientului in ce consta hipnoza, ce se asteapta de la el si ce efecte poate avea terapia, apoi se testeaza gradul de sugestibilitate prin teste aplicate in stare de veghe - testul oscilatiei corpului, testul catalepsiei pleoapelor, testul inclestarii degetelor, testul rigiditatii bralului.

Inductia hipnotica propriu-zisa are loc in modul urmator: pacientul omite stimulii perturbatori externi si se concentreaza pe un obiect de dimensiuni mici, plasat pe o zona a corpului sau, in acelasi timp ascultand sugestiile terapeutului ce indeamna la calm, relaxare si somnolenta. Exista mai multe variatii si tehnici de inductie hipnotica, insa majoritatea presupun pozitia culcata, relaxarea musculara si fixarea privirii intr-un punct, urmata de inchiderea ochilor.

Odata intrat in transa hipnotica - cu ajutorul sugestiilor de relaxare verbalizate de terapeut, pacientul este caracterizat de imobilitatea posturala in absenta sugestiilor de miscare, pasivitate, lipsa dorintei de a comunica, un limbaj sarac, orientarea selectiva a atentiei, expresia lipsita de efort, implicarea experientiala, disponibilitatea de a experimenta, flexibilitate, modificari ale perceptiei, distorsiunea timpului, amnezie.

Dupa instalarea transei hipnotice terapeutul va adanci aceasta stare - si implicit cea de relaxare, tot prin sugestii hipnotice. In momentul in care pacientul se afla intr-o stare profunda de transa hipnotica, i se administreaza sugestiile terapeutice necesare vindecarii sau conforme cu scopul terapiei hipnotice (sa nu-si mai doreasca sa consume tutun sau alcool, etc.).

Dehipnotizarea se realizeaza la fel ca intrarea in transa: gradual, prin sugestii (sugestiile de trezire din transa trebuie sa le anuleze pe cele de relaxare). In cazuri foarte rare pacientii prezinta dureri de cap, ameteli sau stari de voma dupa revenirea din hipnoza. Aceste efecte se datoreaza unei hipnoze realizate prea rapid, unor sugestii formulate eronat, sau rezistentei inconstiente a subiectului la tratament, si se pot remedia prin repetarea hipnozei, de aceasta data terapeutul sugerandu-i pacientului ca se va simti bine dupa incheierea tratamentului. Totodata este indicata o terapie mai profunda decat hipnoza centrata pe simptom, care sa analizeze rezistentele si conflictele inconstiente. Acest tip de terapie se numeste hipnoanaliza.

Hipnanaliza imbina tehnicile de hipnoza: tehnici de inducere si adancire a transei hipnotice, cu unele metode specifice psihanalizei: tehnica asociatiilor libere, interpretarea rezistentelor si a mecanismelor de aparare, analiza transferului, interpretarea viselor. Avantajul fata de psihanaliza este faptul ca hipnanaliza este terapie de scurta durata.

Susceptibilitatea hipnotica
Este vorba de usurinta cu care o persoana poate fi hipnotizata. Acest lucru depinde si de atitudinea pacientului fata de tratament - cooperarea. Din acest punct de vedere subiectul trebuie sa creada ca tratamentul prin hipnoza ii va face bine. In plus, un mediul relaxant este esential.
Testeaza-ti capacitatea de a fi hipnotizat.

De obicei stima de sine scazuta ofera o susceptibilitatea hipnotica ridicata. Copiii cu varsta cuprinsa intre 7 si 15 ani sunt pacientii ideali, fiind foarte usor de hipnotizat. In ceea ce priveste inteligenta, persoanele cu retard mintal aproape ca nu pot fi hipnotizate. Totusi, pentru cei cu o inteligenta scazuta functioneaza mesajele sugestive simple, iar persoanele inteligente sunt stimulate de mesajele complexe. Pacientul trebuie sa inteleaga mesajul, sa fie stimulat de acesta si sa aiba capacitatea de a se concentra.

Indicatii pentru terapie prin hipnoza
Cel mai adesea hipnoterapia este utilizata pentru tratamentul afectiunilor nevrotice: fobii, atacuri de panica, obsesii, tulburari de anxietate, insomnie, tulburari de atentie si memorie. Terapia prin hipnoza este eficienta in eliminarea stresului, managementul relatiilor sociale si dezvoltarea unei gandiri pozitive.

Cu ajutorul hipnozei se pot realiza interventii chirurgicale fara anestezie sau cu o cantitate mai mica de anestezic, aceasta terapie fiind utila si pentru reducerea anxietatii asociate cu aceste interventii. Efectul analgezic obtinut prin hipnoterapie este folosit in boli cronice, migrene, la nastere si in interventiile stomatologice. Hipnoterapia este indicata in tratamentul aparatului cardiovascular, respirator (astm) si endocrin (disfunctii sexuale si afectiuni ginecologice), in tratamentele dermatologice (alergii, prurit, eczeme, psoriazis) si in recuperarea motorie.

Hipnoza are aplicatii si in afara sferei clinicii, si anume in domeniile care necesita optimizarea performantelor umane. Pentru obtinerea unui echilibru emotional superior, pentru o mai buna capacitate de concentrare si pentru autoreglarea comportamentului, hipnoza este utilizata in pregatirea sportivilor si a cosmonautilor. Totodata hipnoza si autohipnoza reprezinta o modalitate eficienta de a scapa de tracul sau emotiile excesive asociate cu reprezentatiile in fata publicului si examenele din educatie.

Autohipnoza
Hipnoterapia moderna include si terapia prin hipnoza realizata de insusi pacient: autohipnoza, ca o continuare a tratamentului din cabinetul psihologului - terapeutul il va invata pe pacient principiile si tehnicile necesare. Autohipnoza ofera o mai buna cunoastere de sine; relaxare dupa o zi stresanta; depistarea problemelor si gasirea solutiilor; eliberarea de ganduri negative, stari anxioase si depresive, insomnii si dureri; imbunatatirea concentrarii si memoriei; eliberarea de obiceiuri nedorite - consum de tutun, alcool, medicamente, etc.

Prin autohipnoza se obtine un nivel de profunzime mai scazut decat in cazul hipnozei conduse de terapeut, in special in cazul incepatorilor; de asemenea, rezultatele nu sunt intotdeauna la fel de bune. Dificultatea vine din faptul ca subiectul trebuie sa fie in acelasi timp activ si pasiv, alert si relaxat. Secretul stapanirii tehnicii este practica repetata a autohipnozei, utilizarea unor propozitii simple si afirmative, evitarea negatiilor si tratarea uneia sau a doua probleme per sedinta.

•  Autosugestiile reprezinta o tehnica de autoprogramare a inconstientului si sunt afirmatii prin care pacientul isi spune in gand cum doreste sa fie sau ce doreste sa realizeze. Acestea se utilizeaza impreuna cu tehnica vizualizarii. Informatiile si mesajele se construiesc astfel incat sa se adreseze problemei pe care o avem. Continutul autosugestiilor trebuie sa fie unul pozitiv - spre exemplu, nu vom spune „Nu voi dori sa ma sinucid”, ci „Vreau sa traiesc si sa ma bucur de lucrurile frumoase din viata mea”. Exemple de autosugestii pentru imbunatatirea stimei de sine - „Sunt o persoana echilibrata, eficienta si merit sa am succes”, „Am un corp sanatos si echilibrat”, „Sunt fericit si am incredere in fortele mele”.

•  Vizualizarea reprezinta formarea unei imagini mentale a modului in care dorim sa fim sau a situatiei pe care ne-o dorim. Imaginea trebuie sa fie detaliata si sa completeze autosugestia. Pentru a fi eficienta, este necesar sa repetati zilnic sedintele de autohipnoza, cel putin 30 de zile.

•  Inducerea autohipnozei incepe cu tehnici simple de relaxare; pozitia trebuie sa fie foarte comoda, corpul sa fie destins - relaxati fiecare zona a corpului si grupa musculara in parte. Apoi, folosind autosugestii si vizualizarea, spuneti-va ca aveti corpul tot mai greu, ca de plumb. Imaginati-va un mediu foarte placut, plin de calm si liniste. Aceasta relaxare profunda reprezinta o prima parte a autohipnozei. Revenirea se face tot treptat, fara a brusca organismul, vizualizand recapatarea tonusului.

Dupa ce stapaniti bine tehnica de relaxare profunda puteti incerca tehnicile de autohipnoza. Exista numeroase tehnici, bazate fie pe fixarea unui punc, fie pe relaxarea progresiva. Fiecare persoana trebuie sa gaseasca modalitatea care i se potriveste cel mai bine pentru a realiza acest lucru, in functie de imaginile, cuvintele, tonalitatea vocii, amintirile pe care le prefera, etc. In general trebuie sa folositi o modalitate prin care sa gradati intrarea in transa - numarati, spuneti alfabetul, sau vizualizati cum coborati sau urcati niste trepte sau terase; aveti libertatea sa va utilizati imaginatia. Fixati prima treapta sau primul numar ca starea de veghe si pe ultima ca starea de hipnoza. Poate preferati sa va concentrati asupra unui ritm / zgomot  - tic-tacul ceasului, valurile marii, propria respiratie. Dupa ce va concentrati cateva minute pe modalitatea aleasa, imaginati-va ca intrati in starea de transa hipnotica. In starea de hipnoza puteti utiliza autosugestiile si tehnicile de vizualizare pentru a va adresa problemei pe care o aveti. Revenirea din starea de hipnoza se face treptat, in sens invers si in acelasi ritm fata de inducerea autohipnozei.