Psihoterapie adleriana

Psihoterapia adleriana a fost intemeiata de medicul si psihoterapeutul austriac Alfred Adler, cel care a pus bazele scolii de psihologie individuala, ca rezultat al desprinderii de scoala psihanalista.

Adler a fost prima personalitate importanta ale carei idei au intrat in conflict cu cele ale lui Freud si care a parasit cercul psihanalistilor, pentru a forma o scoala independenta de psihoterapie, cu o noua teorie asupra personalitatii umane.

Conceptia sa asupra omului este inclusa in psihologia individuala, care studiaza omul din punct de vedere holistic. Spre deosebire de psihanaliza, la Adler sexul nu mai reprezinta un factor esential in dezvoltare, iar in centrul personalitatii se situeaza constientul. Oamenii sunt considerati fiinte sociale si culturale, motivati de interese sociale.

Psihologia adleriana vs. psihanalizaAtat Adler cat si Freud si-au dezvoltat teoriile pe baza cazurilor clinice intalnite si a propriilor experiente din copilarie si in cadrul familiei. Deosebirea intre cei doi este ca pacientii lui Freud proveneau din burghezia vieneza, care avea in principal probleme de natura sexuala, iar pacientii lui Adler proveneau din paturi sociale marginase, ale caror probleme erau de natura sociala. In al doilea rand, Freud a fost marcat de relatia cu parintii, iar pentru Adler cele mai importante relatii au fost cele cu fratii si cu prietenii de aceeasi varsta - „intelegerea omului prin prisma pozitiei sale fata de sarcinile sociale”.

Teoriile lui Freud s-au axat in special pe cauzalitate si trecut, in vreme ce Adler este interesat de finalitatea vietii, scopurile umane si viitor. Abia psihologia lui Jung va lua in considerare ambele aspecte. O alta deosebire intre psihologia adleriana si psihanaliza consta in continuturile inconstientului. Daca la Freud inconstientul contine instincte si pulsiuni promordiale, la Adler continutul este format din dorinta de autoafirmare si sentimente de inferioritate. In privinta cauzei starilor de nevroza, Adler s-a pronuntat pentru esecul inlocuirii sentimentelor de inferioritate cu cele de superioritate, in timp ce Freud argumenta pentru rezolvarea defectuoasa a complexului lui Oedip.

Pe de alta parte, psihologia adleriana a dezvoltat unele teorii esentiale ale psihanalizei: deosebirea intre starea patologica si cea de sanatate psihica este doar de grad si nu de calitate (ca si Freud, Adler va edifica o psihanaliza a starii de sanatate pornind de la psihopatologie); prima copilarie este decisiva pentru dezvoltarea personalitatii; teoria celor doua planuri - constient si inconstient; psihoterapia se bazeaza pe analiza inconstientului si a primei copilarii, cu scopul constientizarii continuturilor inconstientului.

Personalitatea - stilul de viata in viziune adleriana
Adler privea personalitatea ca fiind stilul de viata pe care fiecare il alegem inca din copilarie - in jurul varstei de 5 ani, adica modul in care traim, ne rezolvam problemele si dezvoltam relatiile interumane („un tipar generalizat de raspunsuri in majoritatea situatiilor, unic fiecarui individ”). Potrivit lui Adler, omul are patru convingeri despre stilul de viata: conceptul despre sine (cine sunt); sinele ideal (cine ar trebui sa fiu pentru a-mi gasi locul in lume); imaginea despre lume (convingerile despre ceilalti); convingerile etice (codul personal de bine si rau). Respingand incadrarea oamenilor in categorii cu caracter exclusiv, doar din ratiuni didactice, Adler a propus o tipologie formata din patru tipare ce pot domina stilul de viata in general:

•  Tipul dependent - cel care ia fara sa dea inapoi. Pentru a face fata dificultatilor in viata trebuie sa se sprijine pe cei din jur. Cantitatea de energie sau interesul social este foarte scazut, iar in momentul in care se simte coplesit poate dezvolta tulburari psihice precum fobii, obsesii, compulsii, anxietate generalizata.
•  Tipul evitant - cel care evita contactul social, de teama esecului sau de a fi respins. Are cel mai scazut nivel de energie sau interes social si este predispus la psihoza.
•  Tipul conducator - caracterizat inca din copilarie de tendinta de a fi dominant si agresiv. Nivelul ridicat de energie il face sa urmareasca puterea personala cu orice pret. Este predispus la comportament antisocial - sadic, alcoolic, dependent de droguri, sinucigas.
•  Tipul util social - cel sanatos, deschis si activ. Are un nivel optim de energie si interes social. Este o persoana matura, pozitiva, adaptata, grijulie cu cei din jur. Nu doreste sa fie superioara celorlalti, ci doreste sa-si rezolve problemele astfel incat sa fie de folos si celorlalti.

Spre deosebire de Freud, care considera ca omul este motivat de instincte ce trebuie sa fie controlate sau transformate pentru a avea un comportament acceptat de societate, in cadrul psihologiei adleriane comportamentul este invatat si se afla sub control. Dinamica psihologiei umane este explicata prin existenta unor obiective si idealuri de perfectiune care ne motiveaza.

Omul este privit ca o fiinta sociala dominata mai degraba de constient decat de inconstient. Ceea ce suntem si ceea ce facem depinde in totalitate de noi si nu de continutul inconstientului; ne controlam singuri soarta si nu suntem o victima a acesteia. Fiecare isi construieste realitatea din jurul sau, in functie de modul in care priveste lumea.

Din perspectiva adleriana oamenii nu sunt fundamental buni sau rai, insa pot alege sa fie buni sau rai, in functie de evaluarea situatiei si a eventualelor beneficii. Interesul social este innascut si reprezinta capacitatea si vointa de a participa si contribui la societate. Pentru sanatatea psihica este necesar suficient interes social - prea putin sau prea mult duce la deficiente si neadaptare. Apartenenta sociala este un obiectiv urmarit pe toata durata vietii si se reflecta in efortul de „a ne gasi locul in lume”.

Concepte in psihologia adleriana
•  Complexul de inferioritate
Fiecare fiinta umana isi incepe viata cu sentimente primare de inferioritate, deoarece este complet dependenta de cei din jur. Omul incepe sa devina constient de aceste sentimente inca foarte devreme, datorita relatiei cu parintii. Aceste sentimente devin o motivatie puternica pentru fixarea unui obiectiv in viata si pentru atingerea acestuia.

Se poate insa intampla ca diverse obstacole - deficienta sau handicap fizic, apartenenta sexuala, situatie economico-sociala, educatie necorespunzatoare - sa duca la accentuarea sentimentului de inferioritate. Aceasta etapa se numeste complex de inferioritate si se traduce prin senzatia de a esec adultului, rezultata in urma adoptarii unui obiectiv nerealist, adesea unul care duce spre perfectiune.

Autoestimatia reprezinta modul in care individul isi evalueaza propria valoare, raportandu-se la ceilalti, din punct de vedere afectiv, nu rational. Raspunsul adecvat la cerintele sociale poate avea loc doar in conditiile unui echilibru autoestimativ, cu alte cuvinte un sentiment pozitiv al valorii proprii. Dereglarea echilibrului poate avea loc in conditiile aparitiei unor noi cerinte sociale.

•  Compensarea
Compensarile sunt modalitati prin care se indeparteaza se inlocuieste sentimentul de inferioritate cu un sentiment pozitiv al valorii proprii. Compensarile reale actioneaza asupra cauzelor ce au produs sentimentul de inferioritate, pentru a le corecta. Cand acest lucru nu este posibil, se trece la dezvoltarea unei alte dimensiuni ale personalitatii, pentru a compensa deficienta.

Pseudocompensarea actioneaza la nivelul sentimentului si nu a cauzei, indepartandu-l din constiinta. Exista trei tipuri de pseudocompensare: protestul viril - denigrarea calitatilor feminine si promovarea celor masculine („invidia penisului” la Freud), contraidealul sau dezidealizarea - raportarea la o realitate umana egala sau inferioara valorii, precum si resentimentul - dorinta de razbunare, ura, invidia.

Supracompensarea duce la mai mult decat la echilibrarea autoestimatiei, la performanta deosebita. Adler credea ca geniile se nasc din procesul de supracompensare si avem multe exemple de acest gen: muzicieni cu deficiente de auz, scriitori orbi, oratori cu defecte de vorbire. Urmarirea depasirii defectelor cu orice pret poate duce in acelasi timp la nevroza.

•  Sentimentul de comuniune sociala sau interesul social
Reprezinta necesitatea fiecarei fiinte umane de a crea legaturi cu ceilalti, de a beneficia de identitate si recunoastere in cadrul societatii. Interesul social este vazut ca aptitudinea innascuta de empatie - identificare afectiva cu celelalte persoane. Atunci cand interesul social a fost dezvoltat in mod corespunzator, reusim sa gasim solutii la probleme si ne simtim confortabil in lume in general.

Comuniunea sociala inseamna recunoasterea interdependentei indivizilor - bunastarea unei persoane depinde de bunastarea celorlalti. Dezinteresul in bunestarea celor din jur este considerat a fi patogen. Un stil de viata patologic este marcat de egocentrism, comportament exploatant, exigenta, lipsa compasiunii, agresivitate. Exista cativa factori ce pot interfera in dezvoltarea interesului social: inferioritatea fizica, rasfatarea si neglijarea copilului.

•  Constelatia familiala
Adler a utilizat acest termen pentru a descrie alcatuirea familiei sau pozitia subiectului in cadrul sistemului familial. Constelatia familiala mediaza factorii genetici ai copilului si factorii culturali. Caracteristicile personalitatii fiecarui membru al familiei, sexul fratilor, dimensiunea familiei si ordinea nasterii sunt factori care influenteaza locul asumat de subiect in aceasta lume. Fiecare persoana interpreteaza in mod subiectiv locul detinut in familie si isi formeaza propria lume, in functie de perceptii. Comportamentul nostru este determinat de ceea ce credem ca suntem si nu de ceea ce suntem cu adevarat.

•  Ordinea nasterii
In psihoterapia adleriana, ordinea nasterii sau locul ocupat in cadrul familiei influenteaza relatia subiectului cu parintii, interactiunile sale cu ceilalti membri ai familiei si sentimentele specifice de inferioritate experimentate in viata. Adler a identificat cinci pozitii pe care le poate ocupa o persoana in cadrul familiei: primul nascut, cel de-al doilea nascut, copilul mijlociu, mezinul si copilul unic. Fiecare pozitie poate avea consecinte favorabile si nevaforabile asupra dezvoltarii copilului. Ordinea nasterii exercita o influenta majora in formarea unui stil de viata, precum si asupra slabiciunilor si punctelor forte ale aparatului psihic.

- primul nascut - este rasfatat de multi parinti si prin urmare obtine un loc sigur in familie, asta pana se naste cel de-al doilea copil, care il detroneaza din pozitia sa (pierderea privilegiilor). In acest caz primul copil devine plin de resentimente si incepe o lupta pentru a-si recastiga pozitia. Copiii care au fost rasfatati excesiv ajung sa-si deteste fratele mai mic. Ca adulti, primii nascuti autendinta de a fi nostalgici, conservatori, organizati, constiinciosi sau, dimpotriva, nesiguri si dependenti de ceilalti.
- al doilea nascut - creste stiind ca trebuie sa imparta timpul si atentia parintilor. Nu este preocupat de pierderea puterii, ci este optimist, competitiv, ambitios. Daca este ajutat de fratele mai mare se dezvolta in mod pozitiv insa, daca este detastat de catre acesta, al doilea copil are tendinta sa-si stabileasca obiective in indeplinirea carora care va esua. Deznodamantul depinde de perceptia sa asupra locului pe care il ocupa in familie.
- copilul mijlociu - trebuie sa imparta totul inca de la inceput. Simte deseori ca se afla intr-o postura ingrata. Datorita pozitiei, invata aptitudini de negociere si manipulare. Pot fie sa dezvolte un interes social puternic, fie sa devina rebeli si invidiosi.
- mezinul - are tendinta sa fie rasfatatul familiei. Ceilalti frati au grija de el si risca sa devina „jucaria” familiei. Avand atatea modele de urmat in familie, mezinul poate sa devina competitiv si se desprinda de ei pentru a-si ocupa locul in constelatia familiei, sau poate sa se simta inferior celorlalti.
- copilul unic - poate fi rasfatat, asemeni mezinului. Adler spune ca acest copil nu este predispus sa adopte un spirit competitiv, ci mai degraba o parere exagerata despre propria importanta. Poate adopta un stil de viata caracterizat de timiditate si dependenta fata de altii.

Adler nu a oferit un sprijin stiintific pentru teoriile sale in privinta ordinii nasterii iar cercetarile au rezultate neconcludente, insa ipotezele sale sunt recunoscute pentru includerea fratilor in psihologia individului, depasind modelul freudian, ce includea doar parintii.

Psihoterapia adleriana
Pentru a avea acces la viata si psihicul subiectului, Adler analiza pozitia nasterii in familie, amintirile din prima copilarie si visurile. Terapia adleriana il va ajuta pe pacient sa aiba un stil de viata sanatos, depasind sentimentele de inferioritate. Un stil de viata patologic este egocentrist si bazat pe obiective eronate.

Psihoterapia adleriana are patru obiective esentiale:
- stabilirea si mentinerea unei relatii bune (bazata pe reciprocitate) terapeut - paciet;
- descoperirea dinamicii interioare a pacientului - stilul de viata, obiectivele, dinamica constelatiei familiale, afectiunile din copilarie, erorile de baza din stilul de viata;
- dezvoltarea unor interpretari care sa culmineze cu iluminarea (insight) pacientului;
- reorientarea pacientului.

Etape in psihoterapia adleriana

Terapeutul trebuie sa-i ofere pacientului increderea ca schimbarea este posibila si ce a fost invatat se poate dezvata, iar primul principiu al terapiei adleriene este stabilirea si mentinerea unei relatii cu clientul caracterizata de cooperare, grija si acceptare. In acest scop, in timpul sedintelor cei doi sunt pozitionati fata in fata, la acelasi nivel. Totusi, atmosfera ramane una psihoeducationala.

I  Stabilirea relatiei terapeutice
La inceputul psihoterapiei, utilizand umorul sau discutiile triviale, terapeutul stabileste o relatie pozitiva, de colaborare cu pacientul. Spre deosebire de psihanalistii freudieni, terapeutii adlerieni au un rol activ si discuta cu pacientul; deseori sunt considerati educatori, deoarece isi incurajeaza pacietii sa-si utilizeze talentul pentru a-i ajuta pe ceilalti.

Chiar daca sunt grijulii si prietenosi, terapeutii nu evita sa-i confrunte pe pacienti cu greselile pe care le fac in viata. Ca educatori si colaboratori, terapeutii ii ajuta sa gaseasca alternative pentru corectarea gandirii si a comportamentului. Rolul pacientului este sa devina mai increzator si sa creada ca problemele vietii pot avea solutii - solutii pe care le vor gasi in mod activ.

II  Explorarea dinamicii pacientului; evaluare si diagnostic
Evaluarea functionarii aparatului psihic cuprinde doua parti: evaluarea stilului de viata si evaluarea si interpretarea primelor amintiri. Terapeutul il roaga pe pacient sa-i relateze povestea vietii sale, incluzand evenimentele si persoanele cele mai importante. Medicul incearca sa identifice anumite teme, cum ar fi cea a succesului sau a esecului. Pentru a obtine informatii despre constelatia familiala si stilul de viata, se foloseste un chestionar recomandat chiar de Adler. Acesta cuprinde intrebari despre ceea ce-l nemultumeste pe subiect, simptome, relatia cu parintii, educatia primita in copilarie, afectiuni in copilarie, temeri, atitudini fata de sexul opus, interese profesionale, temperament, vise.

Urmatorul pas este examinarea greselilor fundamentale ale pacientului. Acestea sunt dezvoltate inca din copilarie, cand ne construim motivele si principiile pe baza carora actionam. Potrivit lui Adler, atunci cand pacientul este rugat sa povesteasca primele amintiri din copilarie si sentimentele asociate acestora, alege acele evenimente care coincid cu viziunea despre sine si despre lume - aceste amintiri pot fi reale sau doar fantezii. Primele amintiri ofera terapeutului informatii despre credinte gresite, interese sociale si actiuni viitoare.

Potrivit lui Adler, visele reprezinta o modalitate de a face fata temerilor; acestea ne ajuta sa supracompensam deficientele, sau pot fi o forma de indeplinire a dorintelor. Cu cat cineva are mai multe probleme, cu atat viseaza mai mult. Analiza viselor implica examinarea partilor sale si a problemelor de inferioritate pe care le reprezinta. De exemplu, caderea in gol poate insemna frica de zbor sau inaltime, ori pierderea unui statut. Terapeutii adlerieni nu interpreteaza prea mult simbolurile obisnuite din vise, deoarece pot fi interpretate in mod diferit de la un pacient la altul. Adler a vorbit insa despre simboluri cum ar fi zborul, caderea, a fi urmarit si a fi dezbracat in public.

Terapeutul strange si integreaza informatiile provenite din raspunsurile din chestionar, interviu, constelatia familiala, primele amintiri, atuuri personale, greseli fundamentale, strategii de a face fata dificultatilor, intr-un rezumat pe care il discuta cu pacientul. Acesta are dreptul sa modifice datele cu care nu este de acord.

III  Autocunoastere si insight
Insight-ul (iluminarea) reprezinta intelegerea naturii cauzelor propriului comportament si a greselilor. La iluminare se poate ajunge prin analiza discutiilor, viselor, fanteziilor, comportamentului, simptomelor sau a interactiunilor terapeut - pacient. In timpul interpretarilor se pune accentul mai degraba pe descopirirea scopurilor decat a cauzelor unei actiuni sau comportament.

Terapeutul prezinta pacientului interpretarea sa ca pe o posibilitate si nu ca pe un fapt sigur: „Este posibil ca..”, „Crezi ca...?”. Pacientul poate accepta interpretarea, o poate nega sau poate oferi alternative. Adler credea ca simptomele (sentimente, actiuni, comportamente) au o finalitate precisa, iar o buna interpretare poate dezvalui aceste scopuri. Doar insight-ul nu este suficient pentru succesul unei terapii - pacientul trebuie sa participe activ, adica sa-si schimbe comportamentul.

IV  Reorientare si reeducare
In aceasta etapa subiectul trebuie sa castige curajul de a infrunta provocarile vietii si sa utilizeze informatiile despre sine constientizate anterior pentru a-si schimba comportamentul si obiectivele. Cu ajutorul terapeutului va decide ce atitudini va pastra si ce va elimina. Se utilizeaza cu preponderenta tehnica incurajarii.

Tehnici specifice de psihoterapie adleriana

Libertatea creativa proprie acestui tip de terapie presupune utilizarea unor strategii terapeutice variate, in functie de pacient si pentru a profita de oportunitati neprevazute. Etapele terapiei reprezinta un cadru conceptual, insa tratamentul este unic pentru fiecare pacient. Sedinta cu copiii dureaza de obicei 30 de minute, iar cu adultii 45 - 50 de minute. Spre sfarsitul sedintei terapeutul nu mai ridica probleme noi, ci face un rezumat al discutiei. De obicei pacientii primesc „teme pentru acasa”.

•  Incurajarea
Incurajarea este atat un principiu, cat si o tehnica terapeutica foarte mult utilizata, in special in tratarea copiilor. Adler spunea despre copii ca devin ceea ce sunt incurajati sa fie. Incurajarea este expriata prin incredere in pacient, recunoasterea eforturilor sale, accentuarea punctelor pozitive, construirea increderii in sine, aprecierea pacientului pentru ceea ce este.

•  Intrebarea
Marea intrebare poate fi „Daca as avea o bagheta magica cu care as elimina toate simptomele, ce ar fi diferit?”, sau „Ce ar fi diferit daca ai fi sanatos?”. Aceste intrebari - adresate la inceputul psihoterapiei - il ajuta pe pacient sa afle ce isi doreste sa schimbe cu adevarat.

•  „Ca si cand”
Pacientii care afirma ca ar face diverse lucruri daca ar avea anumite calitati sunt rugati sa se comporte ca si cum ar avea acele calitati si sunt incurajati sa "intre in pielea" personajului, adoptand noi comportamente. De exemplu, un barbat care nu are curaj sa ceara unei femei o intalnire este rugat sa se comporte ca si cum ar avea suficienta incredere in sine pentru a vorbi cu o femeie. Aceasta tehnica se bazeaza pe principiul conform caruia o persoana trebuie sa-si schimbe comportamentul pentru a provoca raspunsuri diferite de la cei din jur.

•  Tehnica apasarii butonului
Terapeutul ii cere pacientului sa-si imagineze ca apasa pe un buton, apoi sa construiasca in minte o experienta placuta, cat mai detaliat posibil. Apoi pacientul trebuie sa rememoreze sentimentele din timpul experientei, in timp ce "apasa pe buton". A doua parte a tehnicii consta in repetarea exercitiului de imaginatie, dar inlocuind experienta placuta cu una neplacuta. Dupa repetarea de mai multe ori a ciclului de experiente pozitive - negative, terapeutul ii spune pacientului ca poate controla starea de spirit in orice moment, gandindu-se la una dintre cele doua experiente.

•  Interpretare de rol
Interpretarea unor roluri diverse ofera pacientului sansa de a trai experiente noi si de a explora un comportament nou, in siguranta cabinetului psihoterapeutului. Pentru acest lucru este necesara o sedinta de terapie de grup, in care fiecare pacient va avea un rol - parinte, frate, etc. Terapeutul ofera ghidare, incurajare si un feedback realist, totul pentru a intari increderea in sine si curajul.

•  Stabilirea sarcinilor
Terapeutul ii da pacientului „teme” pentru acasa, pentru a-l familiariza cu situatiile care ii provoaca oroare. De exemplu, unui depresiv i se cere sa faca ceva placut in fiecare zi, urmand un program zilnic; pentru a promova interesul social se solicita munca in interesul societatii sau voluntariat.

•  Surprinde-te
Aceasta tehnica reprezinta tot o sarcina pentru pacient. Acesta trebuie sa incerce sa se surprinda „in flagrant” atunci cand reia un comportament pe care trebuie sa-l evite. Scopul este de a constientiza vechile obiceiuri nedorite si de a le inlocui cu un comportament nou. Pacientul trebuie sa anticipeze o situatie inainte ca aceasta sa aiba loc.

Limitarile psihoterapiei adlerieneSlabiciunile psihoterapiei adleriene se reflecta in aspecte precum precizia, testabilitatea si validarea empirica. Concepte ca ordinea nasterii, primele amintiri din copilarie si interesul social au fost foarte putin testate, pentru a le verifica eficacitatea in psihoterapie. Criticii afirma ca psihologia adleriana are tendinta de a simplifica prea mult unele probleme umane complexe si ca se bazeaza prea mult pe bunul simt. In plus, Adler a omis sa isi sistematizeze gandurile si ideile, astfel incat sa fie intelese cu usurinta de ceilalti. El a preferat sa se axeze pe predarea principiilor teoriei sale, decat pe sistematizarea lor.