Supraprotectia versus neglijarea parentala

Iata doua subiecte pe marginea carora s-au scris foarte multe in ultima perioada.

Orice adult responsabil care devine parinte la un moment dat, isi doreste pentru copilul sau tot ce este mai bun, si face eforturi pe masura in acest sens. Urmareste indeaproape nevoile copilului, acordandu-i atentia cuvenita, asigurandu-i cele necesare vietii cotidiene.

Educatia speciala, spatiul de locuital copilului, jucariile deosebite, sunt doar cateva din lucrurile pe care un parinte le asigura copilului sau.
Sa nu uitam insa ca nevoile copilului cresc odata cu varsta cronologica si cu aptitudinile dobandite.

La sugar este normal sa vorbim despre satisfacerea nevoilor primare (hrana, igiena corespunzatoare, afectivitate, atentie). Cu cat inainteaza in varsta, copilului ii creste nevoia de independenta.
Parintii nu ar trebui sa uite ca orice copil caruia i se infraneaza dorinta de a explora, de a se responsabiliza, va va deveni un adult dependent de alte persoane.
Ceea ce risca un parinte care afiseaza comportamentul supraprotector asupra copilului sau, este intarzierea procesului de dezvoltare psihica a copilului.

Supraprotejarea poate naste dependenta, comportamente de evitare, ba mai mult, in unele cazuri, tulburari psihofiziologice (anxietate, tulburari de somn, alimentare, de eliminare, stima de sine scazuta).

Astfel, un copil supraprotejat va fi incapabil sa ia decizii asupra propriei persoane, nu va sti sa-si asume responsabilitati. Copilul ar trebui lasat sa se confrunte cu propriile frustrari corespunzatoare nivelului sau de dezvoltare.

Stimularea creativitatii are un rol esential in cresterea gradului de independenta.
In consecinta, siguranta personala a copilului si adoptarea atitudinii active si responsabile, parintii nu trebuie sa uite ca orice copil responsabilizat de mic, va deveni un adult independent si cu o personalitate armonic structurata.

Neglijenta parentala, situata la polul opus, ste foarte greu de recunoscut.
Am auzit adesea parinti spunand: ”Nu mi-am neglijat copilul! Eu doar am fost foarte ocupat cu serviciul... ca doar pentru el muncesc atat de mult!”
Parintii trebuie sa inteleaga ca activitatea lor profesionala nu este un ”sacrificiu” in favoarea copilului. Faptul ca ii oferim copilului tot ce are nevoie, este pur si simplu o indatorire parinteasca. Nu este necesar sa-i aducem aminte copilului in fiecare zi noi muncim pentru el. Acest lucru ii poate transmite copilului sentimentul vinovatiei, a faptului ca reprezinta o povara pentru parintii sai.
Dar, neglijenta parentala nu apare doar atunci cand parintele lipseste fizic din viata copilului.

Exista situatii in care un parinte sta in permanenta cu copilul acasa, si cu toate acestea copilul se simte neglijat. Nu doar prezenta fizica este importanta. Timpul petrecut alaturi de micut ar trebui safie de calitate, chiar daca este scurt. Sa nu imaginati ca daca locuiti in aceeasi casa, si ati avut orice alt fel de preocupari, se cheama ca ati petrecut timp cu copilul.
Interactiunea prin contact fizic si verbal contribuie la cresterea timpului de calitate.

Copilul are nevoie de parinti nu numai sa fie prin prejma, ci si sa interactioneze cu el. Are nevoie de afectivitate manifestata si evidenta.
Nevoia de afectivitate este o nevoie primara. Daca nici macar pe aceea nu o puteam satisface ca parinti, restul conteaza mai putin. Nu vom putea compensa niciodata dragostea si timpul de calitate, cu lucruri materiale. Jucariile se strica, hainele raman mici, copiii cresc, amintirile raman.

Devenind adolescenti neglijati, pot aparea multe probleme comportamentale. Se intreaba cateodata anumiti parinti de ce copilul lor adolescent nu comunica cu ei, nu le povesteste ceea ce face la scoala, nu doreste sa fie parintii ce fel de prieteni are.

Oare acesta nu este un comportament in oglinda? Nu te astepta ca parinte care nu ai interactionat cu copilul tau, sa-ti vina informatiile pe tava, atunci cand devine adolescent. Ceea ce oferim copiilor nostri la nivel emotional si comportamental, primim mai tarziu.

Daca tipul de atasament al parintelui se manifesta prin siguranta si securitate, atunci copilul va simti acest lucru. O dovedeste faptul ca micutul reuseste sa-si exprime emotiile in siguranta.

Cand nu exista disponibilitatea de a invata nevoile emotionale ale copilului, el poate avea comportamente incoerente fata de parinti.
Prezenta emotionala a parintelui aduce un sentiment de siguranta.

De asemenea este important ca parintii sa-si identifice propriile stari emotionale dificile, pentru ca mai tarziu sa-l poata pe cel mic sa gestioneze propriile emotii negative.