Psihoterapie Jungiana sau analitica

Psihoterapie Jungiana sau analitica
Psihoterapia Jungiana se bazeaza pe psihologia analitica ce a fost creata de Carl Jung si care isi are originile in psihanaliza freudiana.

Analiza Jungiana sau psihologia analitica are ca obiectiv deplinatatea fiintei - atingerea sinelui, sau procesul de „individuatie”, cum il numeste Jung. Este vorba despre acea autodescoperire care permite persoanei sa devina ceea ce era destinat sa fie si sa duca o viata mai plina de inteles si satisfactii.

Putem spune ca analiza jungiana reprezinta o forma specializata de psihoterapie, in cadrul careia pacientul si terapeutul colaboreaza pentru ca pacientul sa capete o constientizare ridicata, cu scopul de a obtine echilibru psihic si pentru a intelege si ameliora suferinta psihologica. Dezvaluirea inconstientului ne ajuta sa ne eliberam de tipare comportamentale fixe si sa dam frau liber potentialului nevalorificat. Psihoterapia Jungiana ajuta pacientii sa accepte aspectele vietii pe care nu le pot schimba si sa isi foloseasca imaginatia pentru a face transformarile necesare.

Pentru a explora inconstientul, Jung s-a folosit de imaginile spontane prin care se manifesta acesta, in visuri, mituri, arhetipuri, imaginatia creativa, arta si spiritualitate. Valoarea acestor imagini consta in impactul pe care il au asupra transformarii constiintei.

Un concept foarte important in psihologia analitica este inconstientul colectiv, diferit de cel individual si care este comun rasei umane. Inconstientul colectiv este format din imagini universale, arhetipale, de animale, oameni, fiinte antropomorfe (vampiri, zei, etc.), obiecte (o casa, un copac, o cruce, etc.), idei abstracte concretizate in imagini, precum si tipare (calatoria eroului). Sanatatea psihica rezida in echilibru. Prin urmare, cand o persoana prezinta o tulburare psihica, viseaza imagini arhetipale, deosebite de visurile obisnuite si care au ca scop echilibrarea psihicului; acest proces se numeste compensare. Pentru Jung, visul reprezinta incercarea de a contrabalansa tendintele psihologice constiente atrofiate. Interpretarea visurilor are obiectivul de a evidentia functia acestora de compensare. Astfel, visul devine un mesaj din partea inconstientului, care indica tendintele nevrotice din orientarea in viata a pacientului.

Pe langa metoda freudiana a asociatiilor libere, Jung adauga metoda amplificarii. In visuri exista elemente ce nu au asociatii personale cu pacientul; aceste elemente sunt simboluri. In acest caz terapeutul isi utilizeaza cunostintele culturale si competenta pentru a gasi corespondente intre aceste simboluri si materialul asociativ provenit din diferite zone culturale: mitologie, religie, alchimie, folclor, etc. Spre deosebire de Freud, care asocia aproape toate simbolurile onirice cu sexualitatea, Jung precizeaza ca aceste simboluri corespund arhetipurilor din inconstientului colectiv.

Sedintele de psihoterapie jungiana pot avea loc de la o data, pana la de patru sau mai multe ori pe saptamana, iar tratamentul se poate extinde pe o durata de cativa ani. Frecventa sedintelor este determinata de terapeut, in acord cu pacientul. Sedintele de terapie se concentreaza pe experintele de zi cu zi ale pacientului, amintiri din trecut, visuri, sentimente si ganduri in legatura cu aceste experiente.

Desi termenii analiza jungiana, psihanaliza jungiana si terapie jungiana se pot utiliza interschimbabil, analiza (sau psihanaliza) este o forma speciala de psihoterapie, care lucreaza cu inconstientul si necesita o pregatire speciala din partea terapeutului.

Analiza jungiana poate fi de ajutor persoanelor care isi doresc cu adevarat sa invete mai mult despre ele insele, care se pot angaja unui program regulat de sedinte terapeutice, pe o perioada mai indelungata de timp. De efectele benefice ale terapiei pot beneficia pacientii cu tulburari de anxietate si de depresie, cei care doresc sa isi imbunatateasca relatiile cu cei din jur, cei care se afla in cautarea unui scop in viata si doresc sa aiba o viata implinita.
Satisfăcut de serviciile terapeutului tău?

În calitate de pacient încantat de serviciile de care a avut parte:

Recomandă un psihoterapeut

Secțiuni:

Personalitate

Aceasta sectiune este dedicata tipurilor de personalitati. Vom prezenta principalele clasificari ale personalitatii, detaliind si oferind sfaturi pentru fiecare tip.

Cuplu si sex

Discutii pe cele mai frecvente probleme intr-o relatie. Sfaturi pentru a-ti imbunatati viata de cuplu.

Cariera

O treime din viata noastra, daca nu mai mult, o petrecem la serviciu, muncind. Un job care aduce satisfactii inseamna o viata fericita.

Educatie parinti

Cu totii ne dorim un copil perfect: inteligent, cu o personalitate puternica si un caracter demn de invidiat. Dar ce putem face si cum trebuie sa ne comportam cu el pentru a-l ajuta sa devina astfel?

Psihoterapie

Va prezentam peste 100 de tipuri si metode de terapie psihologica si psihoterapie. Pe unele dintre acestea le vom prezenta detaliat.

Probleme psihice

Informeaza-te privind principalele tulburari ce iti pot afecta psihicul. Cum apar, care sunt cauzele si cum sunt ele diagnosticate si tratate. Ne referim aici nu doar la afectiunile de competenta psihiatrica, ci si la acele stari, considerate normale sau la limita, dar care iti pot afecta viata de zi cu zi.

PsihoUtil

Articole si sfaturi utile din domeniul psihologiei. Despre modalitatile de a te cunoaste pe tine si pe cei din jurul tau.

Evenimente

Evenimente din sfera psihologiei si psihiatriei: cursuri de formare, seminarii, etc. Aceste informatii sunt publicate de catre psihologii si psihiatrii membri ai site-ului www.la-psiholog.ro

Teste psihologice

O multitudine de psihoteste gratuite: teste de personalitate, teste despre cariera, teste de combatibilitate in cuplu, teste de aptitudini si IQ, etc

Cele mai accesate psihoteste:

Articole recente:

Trimite(Share) pe Facebook
Mergi sus
Trimite linkul pe Whatsapp