Măsuri terapeutice de creştere a rezistenţei la durere

Durerea poate varia ca intensitate, iar modul în care o controlăm depinde de fiecare. Unii se îngroapă în medicamente, alcool, droguri pentru a face faţă durerii.

Asociaţia Internaţională pentru Studiul Durerii o consideră ca fiind o ”experienţă senzorială şi emoţională dezagreabilă, asociată unei leziuni tisulare, prezente sau potenţiale şi descrisă în termenii acelei leziuni”.

Pe lângă senzaţia dureroasă se adaugă şi reacţiile emoţionale unice ale fiecărei persoane.

Avem o multitudine de măsuri prin care putem rezista durerii fără să folosim medicamentaţie dacă nu este cazul:
1. Hipnoza a fost prima formă de anestezie chirurgicală şi este eficientă în multe cazuri. Nu este o formă de somn, ci dimpotrivă o creştere a atenţiei care poate apărea spontan, dar de cele mai multe ori este indusă transa.

În terapia durerii această metodă poate fi foarte utilă. Starea de transă face posibilă manifestarea unor comportamente şi fenomene psihice precum regresia, amnezia, modificări ideomotorii sau ideosenzoriale (de exemplu, catalepsia, levitaţia, analgezia) şi halucinaţiile. Trebuie să menţionăm că cu cât hipnoza este mai profundă cu atât aceste fenomene sunt mai probabile şi că intrarea în transă depinde de gradul de hipnotizabilitate a subiectului.

Există şi o serie de tipuri de autosugestie care pot amelioara durerea, ca de exemplu “uneori durerea îmi dispare”, „pot controla această durere”, “pot face diferite lucruri pentru a mă uşura de durere”, “o pot scoate la capăt cu durerea mea”, “ durerea mea este o parte din mine şi sunt pe cale de a învăţa cum să mă raportez la ea şi cum să o înţeleg”.

Hipnoza poate realiza o diminuare a reacţiile la durere şi amplifica toleranţa la durere prin alterarea percepţiei şi disocierea caracteristicilor cognitive. Nu este o metodă periculoasă, este simplă şi se poate asocia cu alte metode.

2. Placebo
Acest termen se utilizează din anul 1811 şi semnifică o substanţă care nu are efect farmacologic, “este un instrument psihologic util în terapia unor suferinţe”.
Aceste substanţe placebo au mare eficienţă în terapia răspunsurilor subiective (la durere, mai ales de intensitate mică sau moderată), dar şi în alte stări: angor pectoris dureros, cefalee, greaţă, tuse, teamă, nelinişte, adică stări în care componenta subiectivă este foarte mare.

Folosirea substanţei Placebo este indicată atunci când relaţia terapeutică este excelentă, când simptomele bolii nu pot fi tratate cu medicamente active, situaţii în care se urmăreşte sevrajul unui medicament care nu mai este necesar dar s-a instalat o dependenţă, situaţii care necesită scăderea dozelor unui medicament activ, cu efecte secundare importante.

3. Tehnica biofeedback
Această metodă a fost dezvoltată în anii 1960 în Statele Unite de Neal Miller, care a constatat că stimulând centrii plăcerii din creierul şoarecilor, aceştia au fost capabili să înveţe să-şi controleze manifestările diverse, de la ritmul cardiac la undele cerebrale. Deci, este o tehnică prin care ajungem să controlăm anumite funcţii interne ale organismului.

În cadrul acestei tehnici se înregistrează anumiţi parametrii (EEG, EMG, ECG, frecvenţa cardiacă, zgomote intestinale) care sunt afişaţi pe un display şi apoi vizionaţi. Subiectul trebuie să înveţe să-şi scadă sau să-şi crească frecvenţa cardiacă, intensitatea zgomotelor, temperatura etc.
Modificând aceşti parametri se modifică şi durerea care este legată de o contractură musculară (cefalee, durere de spate) sau o vasodilataţie (migrena) . Biofeedbackul este folosit mai rar în durerea acută, în schimb ce în durerea cronică este folosit în majoritatea centrelor de terapie a durerii în tratamentul cefaleelor, durerilor de spate, colite spastice.

Tehnica biofeedback este destul de costisitoare iar eficienţa este încă discutată, fiind considerată o metodă alternativă în tratamentul durerii.

4. Controlul respiraţiei
Tehnica de control a respiraţiei este ca şi biofeedbackul o metodă de relaxare care induce modificări la nivelul biologic prin influenţarea balanţei neurovegetative şi este eficientă deoarece reduce parametrii psihofiziologici ai stresului, având un rezultat pozitiv asupra tratamentului tulburărilor psihice şi psihosomatice.

Această tehnică constă în învăţarea pacientului a unor tehnici de respiraţie ce generează relaxare. Cei care au o respiraţie toracică tind să hiperventileze, ceea ce duce la o concentraţie mai mare a oxigenului în sânge şi la simptome asemănătoare celor din debutul atacurilor de panică.

Tehnica este utilă când dorim să învăţăm pacientul să prevină şi să controleze hiperventilaţia şi se foloseşte în stările de criză, panică etc.

5. Imagerie dirijată
Imageria dirijată constă în sugerarea pacientului să se plaseze într-un anume loc în care se simte bine, relaxat. Terapeutul va folosi descrieri detaliate care fac apel la diferite canale senzoriale, va folosi anumite cuvinte pentru a activa experienţele personale ale pacientului pentru a-l conduce la o stare de echilibru, relaxare şi împăcare cu sine.

6. Relaxarea musculară progresivă
A fost iniţiată de medicul Edmund Jacobson şi constă în alterarea relaxării şi tensionării principalelor grupe de muşchi, până la eliminarea contracţiilor musculare şi atingerea relaxării. Fiecare exerciţiu de relaxare musculară progresivă durează aproximativ 20-30 de minute şi cuprinde 22 de secvenţe.

Acestă metodă a lui Jacobson dă rezultate foarte bune în următoarele situaţii: stări nevrotice, tulburări psihosomatice, tulburări tonice localizate.

7. Antrenamentul autogen
Este tot o tehnică de relaxare dezvoltată de J.H.Shultz şi foarte des utilizată în tehnicile de psihoterapie fiind caracterizată de simplitate şi economicitate.
Constă într-o concentrare dirijată, selectivă asupra unor funcţii şi părţi ale corpului, subiectul ajungând să trăiască senzaţii de greutate şi căldură, funcţionarea benefică a sisitemului cardiovascular, dezvoltând eficienţa proceselor psihice, disciplina personală, spirit autocritic, autocontrol.

Exerciţiile antrenamentului autogen se execută aşezat în fotoliu, cu ochii închişi şi o stare de linişte interioară, o şedinţă durează circa 15-30 de minute, pe o perioadă de 2-3 luni. Antrenamentul autogen se desfăşoară sub îndrumarea unui specialist de 2-3 ori pe săptămână, subiectul practicând individual, zilnic, şedinţe scurte de câteva minute, iar după învăţarea tehnicii ajungând până la 15 minute.

8. Muzicoterapia
“Muzicoterapia este metoda de vindecare şi atenuare a simptomelor prin intermediul muzicii care are capacitatea de a induce armonie şi echilibru energetic prin fenomenul de biorezonanţă indus de vibraţiile sonore.” (Iamandescu, 2010).

Muzica are efecte pozitive, favorizează învăţarea, memoria şi înlătură oboseala intelectuală, favorizează comunicarea interpersonală. Are efect antidistres cu eliberare de endorfine şi efect antialgic până la stimularea sau liniştirea unor funcţii afectate de boală.

Muzica poate avea şi efecte nocive dacă se depăşeşte anumite praguri. Muzica este un “medicament ce trebuie folosit cu discernământ…” Poate să-i îmbolnăvească pe cei care o ascultă. De aceea, este important să fim atenţi la emoţiile pe care le provoacă anumite tipuri de muzică.

Metoda de creştere a rezistenţei la durere trebuie să o alegem în funcţie de durere, dar şi în funcţie de fiecare persoană în parte. Dacă pentru un individ cu o simplă durere de cap funcţionează autosugestia, pentru altul poate nu funcţionează, depinde de gradul de sugestibilitate al fiecăruia.

În cazul muzicoterapiei, degeaba folosim muzica clasică în cazul subiecţilor cu un nivel cultural scăzut şi care nu agrează astfel de muzică. Este necesar să cunoaştem preferinţele lui muzicale pentru a alege muzica care să-i sugereze ceea ce ne propunem.