Gândirea pozitivă sau cum să te minți singur

Cine nu a urmărit cu curiozitate filmul sau nu a citit cu interes cartea „Secretul"? Cine nu-și dorește să aibă cât ai pocni din degete tot ceea ce alții nu au reușit într-o viață de om? Nu de puține ori ni s-a întâmplat să credem anumite lucruri chiar dacă nu par reale, chiar dacă mereu rezultatul a fost altul, doar din dorința perversă față de noi înșine de a ne simți mai bine. Credem în horoscop, în vrăjitoare, credem în promisiuni, în vise, în încurajările preoților răspândite cu generozitate și mai nou credem în gândirea pozitivă. Conform acesteia, e suficient să stai tolănit pe o canapea moale, să te găndești că vei ajunge milionar în euro, să vizualizezi cu ochii minții că traversezi lumea în lung și lat pe vase de croazieră luxoase, chiar să simți briza oceanului și emoțiile... așa.... cuminte și gata! Totul se rezolvă de la sine! Scepticii râd în hohote, iar credulii încearcă să-i convingă că ei nu înțeleg nimic din toate astea!

Întrebarea care așteaptă răspuns este de ce la unii funcționează legea atracției și aceștia reușesc în viață, iar la alții, deși depun efort, nu le prea iese mare lucru?

Bineînțeles că nu putem nega puterea gândului. El este inițiatorul, creatorul primar al vieții noastre! Gândirea și emoțiile noastre influențează chimia corpului fizic, deci gândirea pozitivă, optimismul, are efecte benefice asupra bunei funcționări a întregului sistem care este corpul nostru. Problema apare atunci când nu există o consonanță între ceea ce gândim și ceea ce vine din interiorul nostru, adică ca și cum am obliga mintea să creadă ceea ce îi spunem noi, deși ea știe cu totul altceva. Ceea ce spunem noi prin afirmațiile pozitive este produs de mintea conștientă, iar ceea ce mintea știe deja... de mult timp, vine din subconștientul nostru.

Studiile au arătat că doar aproximativ 20% dintre persoane au un bagaj emoțional și cognitiv compatibil cu gândirea pozitivă, adică pentru acele persoane gândirea pozitivă este autentică, restul de 80% care au traversat evenimente neplăcute, diverse traume, ei de fapt se forțează să gândească pozitiv, nu există acea concordanță între conștient și tot ceea ce este ascuns în subconștient. E ca și cum ai vorbi „în gol"! Gândirea fals pozitivă este extrem de nocivă ea fiind practic un resort de negare a realității. Îmi imaginez zi de zi și trăiesc cu intesitate faptul că sunt un om bogat, mă strădui să simt, să am emoții aferente, iar de undeva din subconștient „sare un scut" și scoate la iveală credințele limitative implementate de cei cu care am crescut: „Banii n-aduc fericirea!" „Ai bani ai și probleme!"„Nu te poți îmbogăți din muncă cinstită!" „Mulțumește-te cu ce ai!" „Dacă încerci și ai eșec vor râde ceilalți de tine!". Deci, eu reușesc prin ceea ce îmi impun conștient să mă mint singur. Nu are loc o judecată analitică a evenimentelor, a contextelor, a potențialului, a motivației, a inteligenței cognitive și emoționale de care dispune subiectul. Eu mă concentrez exclusiv pe dorință și nu mai văd contextul, resursele, etapele, metodele, pașii de lucru.

Subconștientul este de circa 10 ori mai mare decât mintea conștientă. Acesta acționează cu 200 milisecunde mai repede decât mintea conștientă, iar în momentul critic reacțiile sunt emoționale, dictate de credințele subconștientului nostru; eu nu acționez sub puterea conștientului ci a subconștientului. Este necesară o voință extraordinară și foarte mult exercițiu să-mi observ acele porniri emoționale, impulsive și să le înlocuiesc la momentul respectiv cu un comportament și o emoție sănătoasă, nonagresivă față de mine și cei din jur. Este necesară autosupravegherea cât și supravegherea unei persoane din afară pentru o durată de două, trei, până la 6 luni, pentru a fi siguri de reușita modificării tiparului mental. Subconștientul nu poate fi manipulat cu ușurință așa cum vor să ne facă să credem unele „curente" psihologice la modă. Nu putem gândi forțat pozitiv pentru a obține rezultatele dorite. Mai mult, oamenii își pun de obicei dorințe a căror bază de plecare este de multe ori inexistentă, dorindu-și să facă deodată un pas mare care să-i ducă la succes. Faptul că persoana nu-și îndeplinește dorința, neînțelegând baza reală necesară și pașii mici care duc spre îndeplinirea ei, aceasta duce la scăderea stimei de sine și a încrederii în forțele proprii. Ulterior, pentru a-și creea o stare de bine psihologică, persoana reprimă situația și intră în negare, acesta fiind terenul propice pentru o nouă gândire fals pozitivă. Se intră de fapt în cercul vicios al optimismului patologic, dus la extrem și practic negarea realității.

Dacă în urma „pledoariei" mele pesimiștii bat bucuroși din palme că au câștigat, e vremea să afle că ambele extreme sunt la fel de ineficiente, adică inacțiune și complacere într-o situație care nu duce practic nicăieri.