Factori terapeutici în psihoterapia de grup

Dezvăluirea factorilor terapeutici aflaţi în procesul de grup continuă să capteze atenţia atât a clinicienilor cât și a cercetătorilor. Principalul corp de cercetări s-a bazat pe instrumentul de auto raport al lui Yalom, care descrie valoarea pe care membrii de grup o dau factorilor săi terapeutici (instilarea de speranţă, universalitate, oferirea de informaţii, altruism, recapitularea familiei primare, dezvoltarea tehnicilor de socializare, comportament imitativ, învăţare interpersonala, coeziune, catarsis, factori existenţiali; cf. Yalom, 1995).

Un studiu a găsit că membrii de grup au tins să evalueze catarsisul, autoînţelegerea, învăţarea interpersonală și coeziunea ca fiind cei mai importanţi factori terapeutici și să evalueze reconstituirea și identificarea familiei ca fiind cei mai slabi. Rezultatele au apărut ca fiind aceleași în toate grupurile, indiferent de vârstă, sex, tratament sau tip de grup, și ele sunt similare cu cele găsite de majoritatea studiilor precedente la factorii terapeutici.

Alte mijloace de identificare a proceselor terapeutice întăresc această arie de cercetare, cel mai notabil includerea metodologiei evenimentului semnificativ. Folosind declaraţii ale membrilor de grup și ale terapeuţilor care descriu evenimente ajutătoare și nocive, Dierick și Litaer (1990) au găsit teme de conţinut care s-au suprapus peste factorii terapeutici ai lui Yalom. S-a ajuns la trei categorii mari: climatul relaţional și aspectele structurale ale grupului, intervenţii specifice ale membrilor de grup și ale terapeuţilor, procesele folosite de fiecare membru de grup (de ex. implicare personală, autoexplorare, explorare interpersonală).

Alţi autori raportează factori similari; climat relaţional, altele versus auto focusare, conștienţă emoţională- insight și modificare de comportament de rezolvare a problemei. Ocupându-se de interacţiunea moment de moment, Hurley (1997) a măsurat acceptul de sine și al altuia și a găsit relaţii pozitive între aspectele de leader și climat de grup cunoscând o acceleraţie de-a lungul timpului. Coeziunea (de ex. acceptare, apartenenţă) a fost găsită ca fiind corelată cu revelarea aici și acum (versus acolo și atunci).

Aceste studii recente afirmă prezenţa mecanismelor terapeutice și necesitatea de a le conecta cu alte trăsături ale grupului (de ex. leadership, dezvoltare). Metodologia mai avansată a acestui studiu iniţiază o claritate mult necesară la literatură privind factorii terapeutici. Sperăm ca instrumentele îmbunătăţite și măsurătoarea secvenţială va culege efecte semnificative.

Reflecţii generale

Această perspectivă largă asupra rezultatului și a datelor procesului conduce la trei observaţii generale cu recomandările însoţitoare.

Mai întâi literatura privind grupul se află pe o poziţie mult mai bună acum când intră în noul mileniu, în contrast cu concluziile studiilor cu un deceniu în urmă. Protocoale eficace sunt evidente pentru populaţii specifice și pentru diferite aplicaţii de grup. De altfel, protocoalele clasificate la categoriile promiţător sau mixt subliniază munca empirică necesară în viitor. Evidenţa pentru eficacitatea formatului de grup nu a fost niciodată mai bună, datorită în principal vastei majorităţi a recentei literaturi privind grupul care se ocupă de teste, de protocoale pentru populaţii de pacienţi specifice. Progresele paralele în literatura generală de psihoterapie au creat de asemenea o nouă pespectivă care obligă pentru interpretarea acestor evoluţii pozitive. Cum tratamentele sprijinite empiric au primit o mai mare atenţie în ultimul deceniu, cercetătorii au scrutinizat cu grijă factorii care ar putea explica ameliorarea pacientului în asociaţie cu acestea.

Acum un deceniu Crits-Christoph și colegii (1991) au arătat că diferenţele dintre terapeuţii individuali au dus la o mult mai mare ameliorare a pacientului decât tipul particular de tratament (de ex. cognitiv comportamental, psihodinamic etc). Acest punct de vedere a fost sistematic studiat de Wampold (2001), care a declarat recent că de 9 ori mai multă variabilitate a ameliorării pacientului este atribuibilă unor factori comuni din toate tratamentele decât ingredientele găsite în modelele specifice de tratament. Nu vedem nici un motiv pentru care cercetarea lui Wampold pe bază individuală nu s-ar aplica la tratamentul de grup. In plus, această cercetare subliniază importanţa specificării și studierii proprietăţilor de grup și proceselor care pot explica ameliorarea - adică în final dovada factorilor comuni ale clienţilor în formatul de grup. Cercetarea lui Wampold dovedește că experimentele care testează eficacitatea protocoalelor tratamentul de grup specifice ne pot conduce înapoi la nevoia de studii de proces focusate, cercetarea care operationalizează și testează "factorii comuni". Din păcate, dacă importanţa studiilor de proces a crescut, a existat o scădere precipitată a numărului de astfel de studii care să fie publicate în ultimii ani. In retrospectivă, accentul pe testarea rezultatelor de grup asupra procesului poate fi de genul "maturizarea minorilor". Deși cunoașterea faptului că un tratament lucrează este esenţială, înţelegerea componentelor efectului acestuia poate fi mai importantă (de ex. indicator sau mecanisme de schimbare).

A doua observaţie se leagă de literatura existentă privind procesul. In opinia noastră, studiile asupra relaţiilor terapeutice (alianţa, coeziune și climat) rămân una dintre cele mai puternice zone de evidenţă a procesului. Acest lucru este demn de remarcat deoarece relaţia terapeutică în literatura terapiilor apare in majoritatea operaţionalizărilor de factori comuni și continuă să fie foarte predictivă pentru rezultat în general. Definiţiile constructului invocat să descrie relaţia terapeutică în terapia de grup oferă o chemare de goarnă pentru efortul empiric care ar putea clarifica această enigma a conceptelor.

Observaţia noastră finală se referă la un subiect care a pierdut teren in utimul deceniu de studii de cercetare proces-rezultat. Chemarea la cercetare proces-rezultat a fost în mod repetat făcută de referenţii care au analizat decenii de cercetare de grup. Accentul pe cercetarea de rezultat în ultimul deceniu poate să fi atenuat numărul de astfel de studii. Adăugăm vocea noastră la chemările din trecut pentru mai multe studii de proces-rezultat care leagă grupul și mecanismele de acţiune specifice teoriei de ultimul nostru scop, îmbunătăţirea rezultatului la pacient.

Literatura privind procesul de grup și rezultat s-a maturizat în ultimul deceniu. Totuși, adesea sfatul de a înţelege istoria pentru a evita să repeţi greșelile trecute pare a fi un avertisment deosebit de potrivit pentru literatura de grup. Dacă nu dăm atenţie admonestărilor din trecut de a ne ocupa conceptual și empiric pe mecanisme specifice ale schimbării, vom fi sortiţi să repetăm greșelile trecute și să rămânem cu suport empiric pentru protocoale eficiente de grup cu puţină sau nici un fel de înţelegere privind mecanismele schimbării aflate la baza lor.