Emotii si dispozitii - Aspecte teoretice si explicative

MOTTO : „Avem momente cand cautam emotiile si momente cand fugim de ele" (J.Cosnier, Introducere in psihologia emotiilor si a sentimentelor, Ed.Polirom, 2002, pag.13).

Termenul EMOTIE provine de la „e-movere" (a merge mai departe). Platon considera ca emotiile perturba gandirea. Kant le considera „maladii ale sufletului". Darwin le integra in cadrul comporta-mentelor adaptative si evolutive ale speciilor. Pentru Sartre emotiile sunt „un mod de existenta a constiintei" care ajuta la „intelegerea propriei fiinte in lume". Este imposibil sa nu remarcati varietatea mare de opinii la nivel filozofic, care poate genera o stare de confuzie. Ce sa mai vorbim de reprezentarile populare care apar la nivel personal si unde starea de confuzie este adancita de cultura si traditiile specifice fiecarui grup (familie de baza si extinsa, grup de prieteni si colegi de munca, etc.) din care facem parte?

La nivelul omului de rand care cauta raspunsuri rapide si clare, confuzia genereaza nesiguranta ideatica. In cazul specialistilor (mediul academic de specialitate), prezenta variatelor domenii si a multitudinilor de indicatori masurabili, necesitatea stabilirii unui obiect de studiu clar cu obiectiv bine definit, ii obliga sa restranga aria cercetarilor.

Sa vedem cateva dintre afirmatiile acceptate, din punct de vedere stiintific:

1. Dantzer (1988) - termenul de emotie desemneaza"sentimente pe care fiecare dntre noi le poate recunoaste in sine prin INTROSPECTIE, sau le poate atribui celorlalti pein EXTRAPOLARE"; tot domnia sa recomanda sa nu ramanem „pur cerebrali" si sa luam in calcul „modificarile fiziologice si somatice" care permit sa deosebim „emotiile de sentimentele obisnuite"; 2. Pages (1986) - indica sa distingem „afectul de emotia expresiva, intelegand prin primul termen, experienta psihica si prin cel de-al doilea, doar aspectele comportamentale, gesturile, mimica, tipetele, lacrimile si dispozitiile fiziologice, care stau la baza acestora";

3. Ekman (1992) - restrange aria de studiu a emotiilor la „entitati psihofiziologice si comportamenta-le discrete (microexpresii faciale)" si reuseste o catalogare a acestora in: EMOTII de BAZA care „au in comun o DECALNSARE rapida, DURATA scurta, APARITIE spontana, EVOLUTIE involuntara si RASPUNSURI coerente" si „celelalte emotii" pe care la incadreaza ca: „atitudini emotionale" (ex: dragoste, ura) „dispozitii emotionale (ex.ingrijorare, euforie, iritare), „trasaturi emotionale" (ex.ostil, timorat), „dezordini emotionale" (ex.depresie, manie), „emotii latente" si „emotii complexe";

4. Frijda (1986) - propune termenul de „fenomene emotionale" si le defineste ca: „comportamente noninstrumentale, trasaturi noninstrumentale de comportament, schimbari fiziologice si experiente evaluative legate de subiect, totul fiind provocat de evenimente externe sau mentale, si in primul rand de semnificatia unor astfel de evenimente".

Observati destul de clar, domeniile de incadrare psihic si cel organic, ca fiind extrem de vaste. Ce sa mai discutam de multitudinea indicatorilor si subindicatorilor de masurat intr-un studiu! Cert este ca putem observa doua mari domenii de manifestare: cel comportamental si cel fiziologic (ascuns si vizibil) care sunt dificil de separat.

Pentru Jacques Cosnier (doctor in medicina si in stiinte, profesor emerit la Universitatea Lumiere)„a vorbi despre emotii insemna deseori a vorbi despre sine si aceasta este fara indoiala una dintre cauzele marii varietati a discursurilor care le au drept subiect. Acest lucru traduce ceea ce eu numesc POSTULATUL EMPATIC, care se afla in mod necesar la baza oricarei tentative de studiu a fenomenelor afective. Intr-adevar, desi componentele si reactiile fiziologice pot constitui teme de studiu care pot fi transpuse obiectiv permitand observatii repetate, verificabile si consensuale, aspectul subiectiv al emotiilor rezulta intotdeauna din marturii si referinte personale. Marturia este adusa de catre cel care traieste emotia, iar daca observatorul ii acorda incredere, aceasta se intampla pentru ca el insusi STIE ca astfel de trairi exista " (J.Cosnier, Introducere in psihologia emotiilor si a sentimentelor, Ed.Polirom, 2002, pag.16).

J.Cosnier le considera ca fiind AFECTE care includ „toate evenimentele sau starile din domeniul afectiv care se caracterizeaza printr-un ansamblu de trairi psihice specifice, insotite, in mod variabil ca intensitate si calitate, de manifestari fiziologice si comportamentale" (J.Cosnier, Introducere in psihologia emotiilor si a sentimentelor, Ed.Polirom, 2002, pag.17). Domnia sa isi prezinta abordarea teoretica avand in vedere 3 puncte majore: cel Biologic, cel al etiologiei si cel al psihanalizei.

Richard L. Lazarus propune in cartea sa: „Emotie si adaptare - o abordare cognitiva a proceselor afective" (1991) o teorie cognitiva-motivationala-relationala „redata sub forma a cinci idei metateoretice fundamentale":

1. „Principiul sistemic care afirma ca procesul emotional implica o configuratie organizata care include mai multe tipuri de variabile:antecedentele, procesele mediatorii si o solutie sau un raspuns". Acesta (raspunsul) poate fi explicat prin „stabilirea relatiilor de interdependenta intre variabile";

2. Emotiile descriu 2 principii interdependente: principiul procesual - caracter schimbator + principul structural - existenta unor modele fixate de relationare intre individ si mediul lui (tipare emotionale);

3. Principiul dezvoltarii - procesul emotional sufera modificari in cele 4 stadii de dezvoltare ale individului;

4. Principiul specificitatii - generarea de subteorii care sa explice detaliat, procesele implicate in fiecare emotie;

5. Principiul semnificatiei relationale - fiecarei emotii ii corespunde o semnificatie relationala unica, clar definita, care sintetizeaza aspectele favorabile si defavorabile, caracteristice fiecarei relatii dintre individ si mediu (proces de evaluare). Despre acest proces de evaluare as dori sa fac cateva precizari: R.L.Lazarus considera ca el (procesul) „implica in diferite grade, un set de componente cognitiv-decizionale cu rol in creerea tiparelor evaluative distincte pentru fircare emotie in parte; trei dintre acestea, cele principale, se refera la bazele motivationale ale interactiunii adapatative, celelalte trei, cele secundare, au in vedere posibilitatile adaptative si expectatiile individuale in legatura cu experienta". (R.L.Lazarus, Emotie si adaptare - o abordare cognitiva a proceselor afective, Ed.Trei, 2011, pag.65, 66).

Distingem doua etape in procesul de evaluare: 1. PRIMAR - „vizeaza RELEVANTA experientei pentru scopuri, congruenta sau incongruenta acesteia, in raport cu scopurile si gradul de implicare al eului"; 2. SECUNDAR - „se refera la potentialul adaptativ si la expectatiile fata de viitor." (R.L.Lazarus, Emotie si adaptare - o abordare cognitiva a proceselor afective, Ed.Trei, 2011, pag.66).

Exista un consens in mediul academic, cu privire la definirea emotiei ca fiind o „traire psihica" sub forma unei „stari mentale". De asemena, in articolele de specialitate, se face o distinctie clara intre termenii: emotie, dispozitie si sentiment.

Problemele critice care apar cercetare in domeniul emotiilor sunt legate de:

1. Natura delatiata a fiecarei componente a unei emotii + mecanismele concrete care le genereaza;

2. Diferentierea emotiilor - care componente ale unei emotii ar fi responabile de experimentarea diferita de catre fiecare persoana in parte.

Apar deci, doua tipuri de intrebari, la care se cauta raspunsuri:

1. INTENSITATEA emotiei, resimtita la nivel personal;

2. DIFERENTIERA emotiei, de asemenea traita la nivel individual.

Canalizarea studiilor si a raspunsurilor aferente acestora, au reliefat 4 domenii de abordare:

1. Evaluarile cognitive;

2. Trairea subiectiva;

3. Modificarile induse in corp;

4. Expresiile faciale.

In calitate de psihoterapeut, confruntat cu o cazuistica diversa, ceea ce am putut gasi ca explicatie stiintifica, au fost urmatoarele definitii insotite de detalieri usor de prezentat si argumentat clientilor:

1. „O emotie este un episod complex, multicomponent, care creeaza o disponibilitate de actiune. O emotie intensa are cel putin 6 componente." (Frijda, 1986;Lazarus, 1991)

2. „Dispozitiile sunt stari afective difuze si deseori variabile". (Russell & Feldman Barrett, 1999)

Cele 6 componente ale emotiei sunt declansate de circumstante descrise de anumite relatii care se creeaza intre individ si mediu dupa R.S.Lazarus (1991b) si Rosenberg (1998) - vezi tabel

Aceste componente se unesc intre ele pentru a creea impreuna o emotie, care are o cauza clara, de obicei. In ceea ce priveste dispozitiile (subiective) emotionale, cauzele sunt dificil de relevat la nivel teoretic (sunt difuze si variabile), dar mai usor de identificat la nivel personal individual.

O diferentiere clara, la nivel teoretic-explicativ, am gasit in publicatia „Introducere in psihologie" (Atkinson & Hilgard, Introducere in psihologie, Ed.Tehnica, 2005, pag.563) :

1. Emotiile sunt de obicei scurte, dureaza numai cateva secunde sau minute; Dispozitiile dureaza mai mult - ore sau chiar zile;

2. Emotiile implica componente multiple (vezi tabel); Dispozitiile pot fi observabile numai la nivelul experientei subiective (Rosenberg, 1998; Russell&Feldman Barrett, 1999).

In ceea ce priveste explicatia pe care am dat-o clientilor si care a fost acceptata fara rezerve, este cea legata de diferentierea manifestarii in timp a unei emotii, in raport cu cea a unei dispozitii.

In cadrul activitatii psihoterapeutice specialistul se confrunta mai mult cu situatiile in care un client experimenteaza o dispozitie subiectv-emotionala. Isi descrie problema, povestind o serie de eveni-mente personale (trairi afective = afecte) care sunt direct legate de mediul in care traieste. A-i explica ce inseamna sa-si evalueze cognitiv reactia la o emotie, inseamna sa-l determini sa parcurga un drum destul de lung, pornind de la relatarea experientei subiective. Sunt persoane care prefera sa puna accent pe modificarile corporale interne: cele mai des relatate sunt „nod in gat" sau „ghiara in piept", la care se pot adauga efectele asociate medicinii somatice. Aceste forme de manifestare sunt cel mai des intalnite, datorita faptului ca persoana se sperie de propriile reactii. Exista si situatii in care altii prefera sa puna accent pe tendinta de gandire si actiune, relatandu-mi o serie de „ganduri" pe care le au (scenarii proprii, distructive in special) si care le perturba activitatea zilnica (rutina). Personal, in calitate de psihoterapeut, pentru a intelege si a explica altora aspecte legate de domeniul afectiv emotional am fost nevoita sa apelez la un concept general acceptat de multe persoane: DEZVOLTARE PERSONALA. Este un proces care se petrece la nivel individual si in directa legatura cu stadiile de dezvoltare. Astfel procesul de structurare a informatiilor personale, dobandite in mod formal si informal creeaza un sistem propriu de valori care se constituie ca baza a LOGICII PRIVATE. Acest concept adlerian determina „cauzalitatea subiectiva, nu obiectiva, dupa ideea ca actiunile individului nu se bazeaza direct pe circumstante obiective, cu pe interpretarea lor de catre el. (Eva Dreikurs Ferguson, Teorie adleriana, 1984, pag.14). Putem folosi simbolul egalitatii intre APERCEPTIE si LOGICA PRIVATA, apeceptia fiind un concept general acceptat in mediul academic de specialitate. El explica diferenta care apare intre doua procese care se desfasoara: perceptia si interpretarea evenimentelor percepute. Cu alte cuvinte perceptia este invariabil insotita si de procesul de interpretare care adauga un sens personal, subiectiv, la input-ul vizual. „Astfel, in multe feluri, informatia despre evenimente obiective este structurata, si adesea modificata, de procese active subiective." (Eva Dreikurs Ferguson, Teorie adleriana, 1984, pag.14). Aceste scheme subiective, sunt aranjate ca intr-un puzzle construind STILUL de VIATA personal. Fundamentul stilului de viata personal este constituit de CONVINGERILE de BAZA care sunt obtinute de catre fiecare, in perioada copilariei (pana la varsta de 10-11 ani). Am facut aceasta mica paranteza pentru a va explica anumite concepte (specifice scolii adleriene) pe care le utilizez in activitatea mea.

Cu emotiile ne intalnim de la varste fragede (copilarie mica), dar este clar ca nu le putem da un sens coerent, in acest stadiu de dezvoltare. „Pana cand copilul implineste cinci sau sase ani, ipotezele lui au fost testate de multe ori si astfel el ajunge sa le creadaca fiind adevarate. Copilul nu recunoaste subiectivitatea crezurilor sale si le considera obiectiv valide" (Eva Dreikurs Ferguson, Teorie adleriana, 1984, pag.15). Astfel emotiile experimetate intr-o astfel de perioada, neidentificate si neexplicate in copilarie de adultii din familia de baza, pot ajunge sa creeze un blocaj inexplicabil la varsta adulta.

Revenind la motto-ul articolului „Avem momente cand cautam emotiile si momente cand fugim de ele" as dori sa va atrag atentia asupra momentelor cand fugim de propriile emotii si sa va pun o intrebare simpla: Oare atunci cand fugim, nu facem altceva decat sa incercam sa negam o parte din propria viata afectiva?!... Cu alte cuvinte, nu este ca si cum am fugi de propriul sine?