Desensibilizarea sistematica

Desensibilizarea sistematica - numita si expunere gradata - reprezinta o tehnica in psihoterapia cognitiv-comportamentala, utilizata in tratamentul fobiilor si al altor tulburari de anxietate.

Aceasta metoda a fost initiata in anii 1950, de catre psihiatrul sud-african Joseph Wolpe. Acesta era nemultumit de rezultatele terapeutice slabe obtinute prin psihanaliza, astfel incat a dezvoltat o teorie diferita pentru a explica frica nevrotica, precum si metode terapeutice specifice de corectare.

Potrivit lui Wolpe, frica este un comportament invatat prin procesul de conditionare clasica - asocierea unui stimul cu un anumit raspuns comportamental, descoperit in cadrul experimentelor lui Pavlov. Corectarea acestui comportament se obtine prin extinctie - expunerea repetata la stimulul conditionat (obiectul sau situatia asociate cu sentimente de frica si anxietate). Expunerea se poate realiza in imaginatie sau in practica, treptat - prin desensibilizare sistematica, sau brusc - prin tehnica imersiei (flooding).

Desensibilizarea sistematica consta in imbinarea intre relaxarea musculara profunda cu tehnici de imagerie emotionala, obtinandu-se astfel inlocuirea anxietatii cu relaxarea. Conform studiilor, aceasta metoda terapeutica are o eficienta deosebita in tratarea fobiilor. O sedinta obisnuita de terapie este formata din trei etape:

•  Invatarea unor tehnici de relaxare - strategii necesare pentru a face fata situatiilor stresante. Inainte de expunerea propriu-zisa, pacientul este invatat cum sa-si controleze reactia anxioasa, practicand relaxariea progresiva Jacobson, meditatia, tehnici de respiratie, hipnoza, etc. O alta metoda este reevaluarea consecintelor - pacientul isi imagineaza ce s-ar intampal in cazul expunerii la obiectul sau situatia anxiogena si compara deznodamantul catastrofal imaginat cu cel real. Spre exemplu, un pacient cu agorafobie isi va imagina ca situarea intr-un spatiu deschis ii va provoca moartea.

•  Ierarhizarea situatiilor anxiogene. Pacientul va face o lista cu situatiile care ii provoaca frica, in ordine crescatoare. Spre exemplu, o persoana care sufera de arahnofobie va simti un disconfort emotional la privirea unei imagini cu un paianjen, insa se va teme mai mult de un paianjen vazut la televizor, situatia culminand cu un paianjen viu tinut in mana.

•  Desensibilizarea propriu-zisa. In timp ce pacientul se relaxeaza, terapeutul ii descrie in amanunt situatiile generatoare de anxietate, de la cele neutre, pana la cele mai puternice. Pacientul trebuie sa-si imagineze ca se afla in fata situatiilor descrise. In momentul in care nivelul de anxietate creste alarmant, procedura se incheie. In mod ideal, tehnica desensibilizarii propriu-zise are loc si „in vivo”, adica expunerea trebuie sa se realizeze in realitate, nu doar in imaginatie. Obiectivul acestei proceduri este ca pacientul sa invete sa faca fata situatiei si sa isi invinga frica in fiecare etapa parcursa a ierarhiei stabilite in faza anterioara.

Terapia prin desensibilizare sistematica include pana la 20 de sedinte a cate 30 de minute, de 2 - 3 ori pe saptamana. Tratamentul se incheie in momentul in care pacientul isi poate imagina in detaliu situatia de care se temea cel mai mult, ramanand in acelasi timp relaxat. Potrivit lui Wolpe, tehnica desensibilizarii sistematice nu poate fi utilizata in cazul pacientilor care nu pot invata tehnicile de relaxare, celor care nu au aptitudini de utilizare a imageriei, sau in cazul in care ierarhiile stimulilor generatori de anxietate sunt irelevante.


In clipul de mai jos este prezent un caz de coulrofobie, adica frica de clovni. Afectiunea este prezenta la pacienta inca din copilarie, ceea ii impune anumite restrictii in activitatea normala. In cadrul terapiei, psihoterapeutul ii prezinta pacientei diferite imagini ce infatiseaza un clovn, de la un bufon-papusa (care seamana cu un clovn), la papusi clovn si imagini foarte vii cu clovni. Pacienta descrie nivelul de anxietate simtit in fata fiecarei situatii (de la 1 la 100). In ultima etapa a terapiei, pacienta este expusa in realiatate in fata unui clovn. Terapeutul incearca permanent sa-i aduca aminte faptul ca situatia nu prezinta niciun pericol real, iar frica este nefondata. Cu cat pacienta este expusa mai mult situatiei anxiogene, cu atat nivelul de anxietate scade.